Decizia nr. 5207/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5207/2012
Ședința { F. publică} de la 08 I. 2012
C.pletul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de către A. F. P. B. împotriva Sentinței civile nr. 51 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N., privind și pe intimat D. G. A F. P. B. N., SC M. C. T. S. B., intimat SC M. C. T. S. B. PRIN LICHIDATOR J. U. S., intimat O. R. C. DE PE L. T. B. N., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. { F. | } INSTANȚA Prin sentința civilă nr.51 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-au respins ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditorul A. F. P. a mun.B., împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar U. S. B-ța,. In baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului pornită împotriva debitoarei SC M. C. T. S. B. S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud.B.-N.; S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U. S., la suma de 3.720 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006. S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și DGFP B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic a dat o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Nu au putut fi reținute criticile formulate de către creditor prin obiecțiunile formulate, în sensul că lichidatorul judiciar nu a făcut o analiză în detaliu și completă asupra situației financiare a debitorului sau asupra eventualei atrageri a răspunderii materiale a acestora în condițiile art. l38 din L.85/2006, deoarece, prin raportul întocmit în conf. cu disp.art.59 din L.85/2006 (f.ll.l3) lichidatorul judiciar desemnat a arătat că intrarea societății în încetare de plăți s-a produs în principal din cauza dificultăților apărute în activitatea de comerț cu produse alimentare în magazie nespecializate, pe fondul recesiunii violente în domeniul comerțului, a analizat rezultatele financiare ale societății începând cu anul 2007 până la data intrării în procedură, constatând că societatea nu a realizat profit, ci dimpotrivă a realizat pierderi din activitatea economică desfășurată conform obiectului său de activitate. In același raport, s-a consemat faptul că nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile de anulare în cond.art.79-80 din lege, precum și faptul că nu au fost comise fapte de natura celor prevăzute la art.l38 alin.l în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar sau a unor alte persoane. Faptul că nu s-au predat toate documentele contabile, nu creează prezumția de neținere a contabilității în conf. cu legea, așa cum susține creditorul prin obiecțiuni, deoarece, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate pentru acest temei, trebuie stabilit că, neținerea contabilității în neconformitate cu legea, a determinat ajungerea societății în încetare de plăți, respectiv că există o legătură de cauzalitate într-o o asemenea faptă și falimentul debitoarei , ceea ce în prezenta cauză nu s-a confirmat. Temeiul de drept invocat de către creditor, respectiv art.l29 din L.85/2006, este inaplicabil în prezenta speță, deoarece închiderea procedurii solicitată de către lichidatorul judiciar se face în cond.art.l3l din L.nr.85/2006, iar potrivit alin.2 al acestui articol, în acest caz de închidere a procedurii insolvenței nu sunt aplicabile disp.art.l29, care vizează raportul final, situațiile financiare finale, convocarea adunării creditorilor și formularea de obiecțiuni de către aceștia la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, obiecțiuni ce trebuie soluționate de către judecătorul sindic printr-o încheiere. Urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea A. F. P. B.solicitând admiterea recursului casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, impotriva debitoarei . Recurenta a relevat că lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii, nu examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand, doar formal, o simpla mentiune in raportul final, cu privire la faptul ca debitoarea nu detine nici un bun care poate fivalorificat. Atata timp cat, prin rapoartele de activitate privind cauzele si imprejurarile care au determinat intrarea societatii debitoare in incetare de plati, lichidatorul judiciar arată ca societatea a intrat in procedura insolventei datorita lipsei de activitate a firmei, a crizei economice care a cuprins economia nationala, societatea nefigurand in evidente cu bunuri impozabile si nedetinand bunuri sau valori si nici creante de incasat, atat in vederea acoperirii cheltuielilor administrative cat si pentru plata creantelor depuse de catre creditor, consideră că se impune o analiza mai amanuntita asupra modului de administrare a societatii debitoare. Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele: Prin sentința civilă nr.51 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-au respins ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditorul A. F. P. a mun.B., împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar U. S. B-ța,. In baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului pornită împotriva debitoarei SC M. C. T. S. B. S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud.B.-N.; S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U. S., la suma de 3.720 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006. S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și DGFP B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege. Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic a dat o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Nu au putut fi reținute criticile formulate de către creditor prin obiecțiunile formulate, în sensul că lichidatorul judiciar nu a făcut o analiză în detaliu și completă asupra situației financiare a debitorului sau asupra eventualei atrageri a răspunderii materiale a acestora în condițiile art. l38 din L.85/2006, deoarece, prin raportul întocmit în conf. cu disp.art.59 din L.85/2006 (f.ll.l3) lichidatorul judiciar desemnat a arătat că intrarea societății în încetare de plăți s-a produs în principal din cauza dificultăților apărute în activitatea de comerț cu produse alimentare în magazie nespecializate, pe fondul recesiunii violente în domeniul comerțului, a analizat rezultatele financiare ale societății începând cu anul 2007 până la data intrării în procedură, constatând că societatea nu a realizat profit, ci dimpotrivă a realizat pierderi din activitatea economică desfășurată conform obiectului său de activitate. In același raport, s-a consemnat faptul că nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile de anulare în cond.art.79-80 din lege, precum și faptul că nu au fost comise fapte de natura celor prevăzute la art.l38 alin.l în vederea stabilirii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar sau a unor alte persoane. Aserțiunea că lichidatorul judiciar nu și-ar fi îndeplinit întocmai atribuțiile legale și nu ar fi efectuat demersuri suficiente pentru a identifica persoanele responsabile de starea de insolvență nu poate fi primită cât timp creditoarea nu a formulat nicio contestație împotriva modului în care lichidatorul judiciar a înțeles să își îndeplinească obligațiile și nici obiecțiuni la raportul final.De asemenea în situația în care creditoarea deținea date suficiente despre persoana responsabilă de starea de insolvență a debitoarei avea posibilitatea să formuleze ocerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Se poate observa că judecătorul sindic nu a fost sesizat de masa credală sau de creditorul majoritar cu o acțiune în acoperirea pasivului și nu a împiedicat exercitarea acestui drept, lăsat de altfel, de legiuitor la latitudinea creditorilor. Urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative. Pentru aceste considerente întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc.civ Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.51 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I DE Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.51 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. AL H. M. I. I. G. A. N. A. B.red-S-Al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.P. I.
← Decizia nr. 10976/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9647/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|