Decizia nr. 9837/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9837/2012

Ședința din data de 26 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.

JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 483 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC K. S. B. PRIN LICHIDATOR J. CII C. I. și SC K. S. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei, din partea administratorului statutar al debitoarei o cerere de judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că, fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 483 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui B.-N., în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC K. S.

În considerente, s-a reținut că prin sentința comercială nr.ll94 din

2l.09.20ll pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.3535/ll2/20ll a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. C. I., în contradictoriu cu debitoarea SC K. S. , dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței, a fost confirmat lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l5.ll.2011, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea șicomunicarea tabelului preliminar la 30.l1.20ll, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l5.l2.20ll .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei. l. AFP B. cu o creanță bugetară de l.l63 lei;

Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar se arată că societatea a fost dizolvată prin sentința comercială nr.1242 din l4.l0.20l0 pronunțată de T. B.-N. în temeiul art.237 alin.3 din L.3l/l990, că prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final, care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorul, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea

SC K. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul

Bistrița Năsăud.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului impotriva debitoarei.

În motivarea recursului se arată că, anterior inchiderii procedurii, nu s- a comunicat de catre lichidatorul judiciar raportul final, astfel incat a fost pusă in imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere si a face obiectii la raportul final conform dispozitiilor art.129 aliniat 1 din Legea 85/2006 ("dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supunejudecatorului-sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale; copii de acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi a fisate la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final. Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii.")

Considera ca lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii, nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand doar formal mentiune in raportul final cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte care ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.

Analizand aspectele care au condus la starea de insolventa a debitoarei, se impune o analiza mai amanuntita asupra modului administrare a societatii debitoare, precum si luarea in considerare pentru a fi stabilita raspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societatii fata de bugetul de stat, fara incercarea de redresare financiara si achitarea acestora.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.483 din (...), judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC K. S., în temeiul art.131 alin.1 C.proc.civ.

Corect a reținut judecătorul sindic faptul că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal, raportat la faptul că unicul creditor (recurenta) nu a avansat cheltuielile necesare pentru continuarea procedurii și în averea debitoarei nu există bunuri și nici creanțe care ar urma să fie încasate de debitoare, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență din data de (...), publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.13325/(...), conform dispozițiilor art.7 din Legea 85/2006, și nu a fost contestat de nicio persoană interesată, inclusiv de recurentă. Prin același raport, lichidatorul judiciar a stabilit că nu dispune de suficiente elemente pentru formularea unei acțiuni de antrenare a răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 din Legea

85/2006, aspect care lasă fără suport al doilea motiv de recurs. Mai mult, deși este unic creditor în procedură, recurenta nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.138 alin.3 teza finală din Legea 85/2006, astfel că nu mai poate invoca întemeiat neintroducerea acțiunii în antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei.

De asemenea, curtea observă că, potrivit art.131 alin.2 din lege, în cazul în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, nu sunt aplicabile prevederile art.129 care impun întocmirea raportului final invocat de creditoare ca prim motiv de recurs. Cu toate acestea, un asemenea raport final a fost întocmit și publicat în BPI nr.1233/(...) conform dispozițiilor art.7 din Legea 85/2006, astfel cum rezultă din dovada de publicare existentă la dosarul cauzei, și necontestat.

Curtea apreciază că, prin dispozițiile art.131 alin.1, legiuitorul a instituit o normă imperativă prin care, în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii, să determine închiderea procedurii, concluzia ce se desprinde din modul de formulare a textului legal - judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din Legea nr.85/2006, legiuitorul a apreciat că, în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop, este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de AFP B. ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.483 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

V. D.

GREFIER

Red. C.P./Dact.GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9837/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)