Decizia nr. 9839/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9839/2012

Ședința din data de 26 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. M. C.

JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 297 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC V. T. S., SC V. T. S. PRIN

LICHIDATOR J. L. E. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se reține că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin memoriul ce cuprinde motivele de recurs.

În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitorei prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.297 din (...) pronunțată înd osarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar L. E. S. B. și în consecință: s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe SC V. T. S., cod unic de înregistrare 24060913, număr de ordine în registrului comerțului J(...).

- s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N.

- s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către Direcția Generală a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

- s-a descarcat lichidatorul judiciar L. E. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

- s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 255/CC/2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC V. T. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, s-a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, a fost numit lichidator judiciar SCP L. E. S. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la (...), de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la (...), a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la (...).

Lichidatorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți (f.11), a arătat că a intrat în posesia actelor contabile ale debitoarei iar în urma analizării acestora a concluzionat că din cauza lipsei resurselor financiare pentru procurarea de marfă, a scăderii vânzărilor și a penalităților calculate la datoriile acumulate față de bugetul de stat au condus la intrarea societății în incapacitate de plată. Se mai arată că nu au fost identificate elemente care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.

La dosarul cauzei a fost depusă o declarație de creanță, care a fost analizată de către administratorul judiciar și înscrisă în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

1. AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 21794 lei;

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC V. T. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AFP B. solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat in scris; casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, impotrivadebitoarei, invocând prevederile art.304. pct 5 si 9 din Codul de procedura civila, și 3. C.

În motivele de recurs arată că prin cererea de admitere a creanțelor, a solicitat înscrierea pe tabloul creditorilor societății comerciale SC V. T. S. cu suma de 21.794 lei, creanța acceptată și înscrisă înt abelul definitivă.

Menționează că tribunalul, la cererea formulată de către lichidatorul judiciar, a dispus închiderea procedurii falimentului, radierea societățiidebitoare din evidențele ORC B.-N. motivat de faptul că firma nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile.

Invederează faptul că anterior închiderii procedurii nu s-a comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final, astfel încât au fost supuși în imposibilitatea de-și exprima un punt de vedere și a face obiecții la raportul final conform art.129 alin.1 din Legea 85/2006.

Considera ca, lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii nu examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand doar formal mentiune cu privire la faptul că nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 alin.1 din Legea insolventei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 6 noiembrie 2012 L. E.

S. B. solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

În aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.

Curtea observă că susținerile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate urmare a necomunicării raportului final sunt nefondate. Înscrisurile existente la dosar atestă împrejurarea că nu este posibilă continuarea procedurii întrucât nu există bunuri și nici un creditor nu a dorit avansarea acestora astfel că ipoteza normei legale din art.129 LPI nu este întrunită.

Nici afirmațiile privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de faptul ca nu a fost formulată o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispozițiile art. 138 din Legea nr.

85/2006 rep. nu pot fi primite întrucât lichidatorul judiciar are obligația de a promova cererea de antrenare a răspunderii pentru situația în careapreciază ca exista dovezi ale vinovăției administratorilor statutari ai debitoarei și pentru faptele menționate expres la lit.a-g, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate.

Curtea constată, de asemenea, că la termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, lichidatorului judiciar a întocmit și depus la dosar raportul prev.la art.59 din Legea nr.85/2006, în care a arătat cauzele care au dus la insolvența debitoarei și a menționat faptul că nu a identificat fapte de natura celor prevăzute în art.138 din lege, care să justifice introducerea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii personale ale organelor de conducere a debitorului și nici unul din creditori nu a contestat raportul întocmit.

Se poate conchide, așadar, că în derularea procedurii insolvenței debitoarei, drepturile tuturor părților au fost respectate iar procedura s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că recursul apare ca nefondat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.297 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER V. D.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.C. V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9839/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)