Încheierea nr. 3934/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.3934/2012

Ședința din Camera de C. din data de 15 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării sentinței civile pronunțate la data de (...) în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. formulată de petenta SC M. T. SRL prin administrator special M. R. M. până la soluționarea recursului, în contradictoriu cu intimații SC M. T. SRL prin lichidator judiciar H & B I. S. și Ț. L. IFN SA.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat administratorul special al petentei, d-na M. R. M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cererea de suspendare este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care petenta prezintă spre vedere o serie de înscrisuri reprezentând contracte de colaborare încheiate în perioada 2004-

2009, dovada predării acestora către lichidatorul judiciar, contractele individuale de muncă ale angajaților societății, precum și o serie de înscrisuri reprezentând contabilitatea firmei pe luna aprilie 2012, registru de casă, o serie de facturi, etc.

Aceste documente, fiind prezentate în original, au fost restituite reprezentantei petentei după ce au fost studiate de completul de judecată.

Reprezentanta petentei arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, reținând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii de suspendare. Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate.

C U R T E A

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul C. de A. C. la data de (...), recurenta SC M. T. SRL prin administrator special a solicitat suspendarea executării sentinței comerciale pronunțate la data de (...) în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C. până la soluționarea recursului pe care l-a formulat, învederând instanței că societatea a desfășurat activitate în perioada de la pronunțarea insolvenței și până în prezent, nu a mai creat datorii cu excepția celor curente, iar executarea hotărârii va conduce la desfacerea contractelor de muncă ale angajaților.

În susținerea cererii, petenta a depus copia recursului formulat împotriva sentinței prin care s-a dispus intrarea în faliment și a prezentat instanței spre vedere originale ale actelor contabile, ale contractelor de muncă ale angajaților, alte înscrisuri pe care le-a considerat relevante.

Intimata SC Ț. L. IFN SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, întrucât nu s-a adus probe în sprijinul celor afirmate, iar debitoarea se află în stare vădită de insolvență.

Analizând cererea de suspendare a executării sentinței civile nr.556 din 09februarie 2012 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S.izat C., curteareține următoarele:

Prin sentința menționată s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar S. H & B I. S. și, în consecință, a dispus intrarea debitoarei SC M. T. SRL în faliment, luându-se și măsurile corespunzătoare.

Curtea constată că, potrivit art.8 alin.4 și 5 din Legea 85/2006, sentința prin care se decide intrarea în faliment poate fi suspendată de instanța de recurs, în conformitate cu prevederile art.300 alin.2 și 3 C.proc.civ., suspendarea fiind o facultate și nu o obligație impusă instanței, care poate aprecia după împrejurări.

Curtea mai constată că a fost consemnată cauțiunea prevăzută de art.300 alin.3 C.pr.civ. în cuantumul stabilit de instanța de recurs.

Petenta a susținut faptul că intrarea în faliment va conduce la desfacerea contractelor de muncă ale angajaților, precum și că de la deschiderea procedurii și până în prezent societatea a desfășurat activitate.

Instanța observă că motivul pentru care s-a dispus intrarea în faliment este respingerea planului prin votul creditorilor, iar, pe de altă parte, petenta nu a dovedit care este urgența care impune neexecutarea la acest moment a sentinței de intrare la faliment, argumentul referitor la posibilitatea desfacerii contractelor de muncă ale angajaților nefiind concludent în acest sens. De asemenea, contractele de colaborare încheiate de debitoare cu terțe persoane sunt aferente perioadei 2004 - 2009, nefiind prezentat nici măcar un contract în derulare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.8 alin.5 din Legea

85/2006 coroborat cu art.300 alin.2 și 3 C.proc.civ., curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de petenta SC M. T. SRL prin administrator special M. R. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile pronunțate la data de (...) în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C. formulată de petenta SC M. T. SRL prin administrator special M. R. M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. P. A. M. C. M. S. L. F.

Red./Dact.CP (...)/2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea nr. 3934/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)