Decizia civilă nr. 10276/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10276/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul I. M. împotriva sentinței civile nr. 4266 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimații U. C. D. LICHIDATOR J. AL SC J. S P. S., P. G., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă intimatul P. G. personal asistat de av. O. Mihăiță.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că înțelege să solicite instanței să ia act de faptul că intimatul nu mai deține calitate procesuală de pârât.
Instanța solicită reprezentantului părții litigante să precizeze dacă dispozițiile art.246 C.pr. civilă sunt compatibile cu dispozițiile Legii nr.85/2006, respectiv dacă o renunțare la acțiunea de atragerea răspunderii formulată de către lichidatorul judiciar, fără aprobarea comitetului creditorilor este valabilă.
Reprezentantul intimatului arată că chiar dacă s-a făcut la inițiativa exclusivă a lichidatorului această renunțare este firească în condițiile în care se apreciază că nu sunt elemente care conduc la antrenarea răspunderii. Se mai arată că dispozițiile art.237 nu-i sunt aplicabile intimatului. Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
Notă: După dezbaterea cauzei și înainte de finalizarea dezbaterii cauzelor în recurs se prezintă recurentul căruia i se comunică un exemplar din întâmpinare și care solicită admiterea recursului relevând instanței că împreună cu intimatul a condus societatea astfel că vina ar trebui să fie împărțită, nenegând faptul că are o vină în acest sens.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4266 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui Maramureș s-a admis acțiunea promovată și precizată de lichidatorul judiciar U. C. -D., în contradictoriu cu pârâtul I. M. a fost obligat pârâtul să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC J. ’ P.
S., până la concurența sumei de 80.035 lei.
În temeiul art. 246 C.p.c, s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de lichidatorul judiciar U. C. -D. față de pârâtul P. G., cu domiciliul în B.
M., bd. T., nr. 22/134, jud. Maramureș.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 28 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment împotriva debitoarei SC
"J. ’ S P. "; S., fiind numit lichidatorul judiciar U. C. -D. .
În dosarul de faliment și-a înregistrat declarația de creanță creditoarea Administrația Finanțelor P. e B. M., valoarea totală a creanței fiind în sumă de 80.035,00 lei.
În urma demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar administratorul statutar al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar reiese că debitoarea SC "J. ’ S P. "; S., prin reprezentanții săi - administratorii statutari I.
M. și P. G., nu și-a condus contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. d.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. "d"; din Legea 85/2006.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Lichidatorul judiciar a învederat și faptul că, deși prin sentința de intrare în faliment a fost ridicat dreptul pârâților de a administra societatea debitoare, împotriva acestora există prezumția că dețin și utilizează bunurile societății în interes personal, dat fiind că nu au predat lichidatorului lista cu activele societății.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei în data de_, lichidatorul judiciar a arătat că bilanțurile contabile depuse la Administrația Finanțelor P. e au fost semnate doar de administratorul I. M., care nu a
predat nici până în prezent lista bunurilor, lista creditorilor și respectiv a debitorilor, astfel cum avea obligația potrivit art. 28 din legea insolvenței.
În același sens a relatat și martorul Tărnăveanu V. Emanuel în depoziția sa (f.36), prin care a susținut că pârâtul I. M. contrasemna evidențele contabile și marea majoritate a actelor, în timp ce pârâtul P. G. se ocupa preponderent de partea de execuție.
Pârâtul I. M. nu a procedat la predarea bunurilor către lichidatorul judiciar, deși a fost notificat in repetate rânduri in acest sens. In consecință, in condițiile in care pârâtul nu a făcut dovada modului de utilizare a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile întocmite in condițiile legii contabilității, se prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinația efectivă a bunurilor înscrise in contabilitate poate fi probată si urmărită exclusiv prin prezentarea unor acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea ca bunurile au fost deturnate de la destinația societara si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor in interes personal.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Pentru considerentele sus menționate, în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d, e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea promovată de lichidatorul judiciar a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. M., solicitând admiterea recursului, casarea in intregime a hotărârii atacate si pe cale de consecința, rejudecand cauza in fond, modificarea sentinței atacata ca netemeinica si nelegala
.
În motivele de recurs se arată că lichidatorul judiciar, in cadrul procedurii simplificate de de faliment, a solicitat răspunderea administratorilor societății in temeiul art. 138 alin 1 lit.a ,d si e din legea 85/2006, prin faptul nepredarii actelor contabile si a bunurilor societății pentru stingerea creanțelor fata de creditorii societății, reținând ca din ultimul bilanț din anul 2005 societatea avea active circulante in valoare de 185.775,00 lei, de unde prezumția ca la acea data sociatatea putea sa-si plătească datoriile, insa situația societății era cu totul altfel decit cea reținuta de lichidatorul judiciar, conform doar declarațiilor administratorul P. G. si martorul Tarnaveanu V. Emanuel ,contabilul societății.
Arată că societatea a funcționat pana in anul 2005,cand intre mine si asociatul si administratorul P. G. au intervenit neînțelegeri cu privire la onorerea comenzilor si a modului de organizare a activității . Societatea noastră avea activitate de produse de publicitate, nu publicitate asa cum inregistra contabilul societății facturile încasate. In acest sens, acele active inregistrate in bilanțul din 2005 erau produse consumabile care au fost folosite la comenzile beneficiarilor nostrii: benere, reclame s.a., insa nu au fost scoase din contabilitate de către contabil, astfel ca figuram pe stoc cu marfa.
Mai mult, societatea executa panourile publicitare in temeiul unei oferte acceptate, insa cheltuielile provenite din transport,bonuri de combustibil, inchiriere utilaje pentru montarea acestora, contabilul societății a omis sa le înregistreze in contabilitate la capitolul cheltuieli, de unde si plata TVA-ului.
Precizează că nu din culpa mea s-a ajuns in situația dizolvării si nepredarea situațiilor financiare, deoarece acestea sunt deținute de către adm. P.
G. si contabilul societății. La solicitarea mea de a le depune la administratorul judiciar, asociatul societății si apărătorul sau au promis ca le vor
depune,iar la solicitarea mea către contabilul Tarnaveanu ,acestia a susținut ca calculatorul s-a defectat si nu mai poate recupera, nici o informative, asa ca nu s-au predate fisele analitice din acea perioada si nici situația creditorilor si debitorilor societății.
Menționează ca eu locuiescin C. Napoca de doi ani si jumătate, ca atare lichidatorul a colaborat doar cu fostul meu asociat, de unde s-a ajuns in aceasta situație.
În ce privește fapta prevăzuta de art. 138 lit a s-a reținut ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile societății sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa în folosul propriu sau în cel al altei persoane, insa simpla indicare a faptei prevăzuta de textul de lege, asa cum a prezumat instanța de fond, fara administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele mele am contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa, in lipsa unor dovezi concrete,nu am făcut nici o fapta culpabila, dimpotrivă, am contribuit cu bani personali la cumpărarea unui bloter pentru tipărirea reclamelor, utilaj care din lipsa disponibilităților bănești am fost obligați sa-1 predam la societate vânzătoare, insa cu care figuram inca in contabilitate ca active.
Referitor la fapta prevăzuta de art. 138 lit.d, simplul fapt ca nu s-au înregistrat anumite cheltuieli reale făcute cu ocazia montării reclamelor, nu din vina mea, deoarece noi am predate actele la contabil, nu este de natura sa duca la angajarea răspunderii mele pentru suportarea pasivului societății, deoarece situațiile financiare, cat timp s-a lucrat au fost depuse la Administrația Financiara, existând doar o prezumție, insa în lipsa dovedirii concrete a raportului de cauzalitate între aceasta fapta si ajungerea societății în stare de
insolventa, nu cred ca este de natura sa platescsingur aceste detori ale societății. Sub aspectul reținerii in sarcina mea a faptelor prevăzute la art. 138, alinl,lit.e, arat instanței ca nu folosit ininteres personal bunurile societății, nu aveam ce sa folosesc, deoarece acestea au fost predate vânzătorilor pentru restante la plata, iar materialele neconsumate nu mai puteau fi folosite, iar in acest sens trebuia sa se efectueze un proces verbal de casare.
Intimatul-pârât P. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat, ca fiind nefondat.
Analizând recursul declarat de către pârâtul I. M. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC J. ’ P. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC Maramureș, (f.8,9 dos.fond) pârâții I. M. și P. G. sunt administratorii statutari ai debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele, actele și bunurile societății; notificarea administratorului debitoarei, a debitoarei cât și a instituțiilor bugetare
s-a realizat prin scrisoare recomandată precum și potrivit art.61 din Legea nr.85/2006. Cu toate acestea, pârâții nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu au predat toate documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru intrarea în posesia bunurilor societății și că foștii administratori statutari nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății precum și bunurile acesteia astfel cum sunt evidențiate în ultimul bilanț contabil întocmit, a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de către lichidatorul judiciar, rezultă că administratorii statutari în persoana pârâților I. M. și P. G. nu și-au condus contabilitatea în conformitate cu legea.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile crează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a invederat și faptul că, deși prin sentința de intrare înf aliment a fost ridicat dreptul pârâților de a administra societatea debitoare,
împotriva acestora exista prezumția că dețin și utilizează bunurile societății în interes personal, dat fiind că nu au predat lichidatorului lista cu activele societății.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de_ lichidatorul judiciar a arătat că bilanțurile contabile depuse la Administrația Finanțelor P. e B. M. au fost semnate de către pârâtul I. M., care nu a predat nici până în prezent lista bunurilor, lista creditorilor deși aveea această obligație. În același sens a relatat și martorul Târnoveanu V. Emanuel, contabilul societății, în depoziția sa, care a susținut că doar pârâtul I. M. contra semna evidențele contabile în timp ce celălalt pârât era responsabil cu partea de execuție.
Așa fiind, față de intimatul P. G., lichidatorul judiciar a înțeles să renunțe la judecată, iar instanța de judecată a luat act de această renunțare, reținând incidența art.246 C.pr.civ.
Chiar dacă în speță s-ar pune problema pe de o parte a compatibilității dispozițiilor art.246 C.pr.civ. cu procedura specială a insolvenței, iar pe de altă parte a posibilității renunțării la judecată de către lichidatorul judiciar fără o aprobare și confirmare a singurului creditor din procedură, aceste aspecte nu vor face analizei recursului, câtă vreme nu există o critică în această privință, iar instanța din oficiu nu poate dispune, nefiind în cauză incident vreun motiv de ordine publică.
Prin urmare, în ceea ce privește renunțarea la judecată, ea a avut loc printr-o încheiere anterioară și confirmată prin sentința recurată, iar recurentul
I. M. nu critică din această perspectivă hotărârea prime instanțe, urmează a analiza în ce măsură faptele reținute în sarcina sa, sunt îndeplinite din perspectiva condițiilor impuse de art.138 lit.a,d și e din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei ajunsă în insolvență să fie suportat de către administratorul societății dacă se dovedește că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane.
În speță, Curtea constată că bunurile menționate în documentele financiar-contabile ale debitoarei nu mai există și nici nu au fost predate
lichidatorului judiciar astfel că se poate susține cu temei că acestea au fost
folosite de către pârâtul-recurent, iar nevalorificarea acestora precum și lipsa unei utilizări potrivit destinației lor au determinat, conform susținerilor lichidatorului judiciar, starea de insolvență a debitoarei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că recursul declarat de pârâtul I. M. este nefondat, așa încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I. M. împotriva sentzinței civile nr. 4226 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |||||
C. | I. A. | I. | A. | D. | P. | M. N. ȚÂR |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.O. A.
| ← Decizia civilă nr. 10705/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 756/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
