Decizia civilă nr. 10705/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1 cod operator date cu caracter personal 8428
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10705/2013
Ședința publică din 08 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. AL H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții K. I. și K. V., împotriva sentinței civile nr. 1385 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata C.I.I. R. A.
D. lichidator judiciar al SC S. V. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul K. V.
, identificat cu C.I. seria KX NR. 2. eliberat de Munc. C. -N. la data de _
.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 120 lei și timbru judiciar de 0,5 lei, precum și faptul că recursul a fost declarat în interiorul termenului legal și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Lega nr. 85/2006.
Recurentul K. V. arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
După deliberare, C. ea apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul recurentului K. V. în susținerea recursului formulat.
Recurentul K. V. solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în scris pe care le-a susținut oral cu prilejul acordării cuvântului pe fondul cauzei. Susține că a încercat recuperarea sumelor datorate de la SC Armătura, însă nu a reușit.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.385 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., s-a admis cererea formulată de reclamanta
C.I.I. R. A. D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. Ș. V. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții K. I. și K. V. și, în consecință, au fost obligați pârâții la suportarea întregului pasiv al societății debitoare S.C. Ș. V.
S.R.L. în cuantum de 28.911 de lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin încheierea civilă nr. 3961/_ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a
insolvenței debitoarei S.C. Ș. V. S.R.L. la solicitarea lichidatorului C. R.
A. D. .
Astfel, societatea Ș. V. S.R.L. fusese dizolvată anterior deschiderii procedurii insolvenței în temeiul art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 a societăților, iar la data de_ a fost desemnat lichidator C. R. A. D. . Până la momentul dizolvării societății, calitatea de administratori statutari ai societății debitoare au deținut-o pârâții K. I. și K. V. .
A arătat instanța de fond că angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu, respectiv imposibilitatea recuperării totale sau parțiale a dreptului de creanță deținut de creditori(i) împotriva debitoarei datorită ajungerii acesteia în stare de insolvență, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta
ilicită și existența prejudiciului.
În ceea ce privește fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține faptul că, din bilanțul aferent anului 2008 potrivit evidențelor aflate pe site-ul M. ui Finanțelor P. e reiese că societatea debitoare deținea active circulante de 40508 lei, din care 428 de lei stocuri, 12528 de lei creanțe de încasat și 27552 de lei disponibilități bănești. Totodată, la finele anului 2008 debitoarea Ș. V. S. a înregistrat un profit net de 13.061 lei.
Pe de altă parte, singura creanță înscrisă în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei, în cuantum total de 28.911 lei reprezintă creanța DGFP C. și reprezintă 17.879 de lei debit principal( impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată) și 11032 de lei majorări și penalități.
În ceea ce privește debitul principal, potrivit titlurilor executorii depuse în probațiune de creditoare prezintă o deosebită relevanță scadența acestora, care este situată în intervalul iulie 2007-aprilie 2009, diferența fiind majorări și penalități calculate ca urmare a neplății la scadență a debitului principal.
Astfel, raportat la ultimele evidențe contabile, se constată faptul că societatea debitoare ar fi avut posibilitatea financiară de a achita obligațiile bugetare de 17879 de lei scadente în 2007-2009 față de disponibilitățile bănești de 27552 de lei și profitul net înregistrat de 13061 de lei. Concluzionând, deși existau disponibilități bănești la dispoziția pârâților pentru efectuarea plăților către bugetul de stat aceștia nu au efectuat aceste plăți și, în consecință, au determinat acumularea majorărilor și penalităților de întârziere, fiind determinată astfel ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Or, în aceste condiții, în mod judicios s-a aplicat prezumția simplă a folosirii bunurilor debitoarei în folosul său ori al altuia, fiind astfel probată săvârșirea faptei ilicite de către pârâți care, deși au dispus de fonduri, nu au achitat datoriile societare, folosind disponibilitățile bănești în interesul personal sau al altor persoane. Inerent, prin neplata datoriilor societare la scadență au fost acumulate penalități și, în final, a determinat starea de insolvență a debitoarei, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre săvârșirea faptei ilicite a pârâților și ajungerea societății în stare de insolvență.
Prejudiciul, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru angajarea răspunderii civile delictuale a administratorilor statutari este dovedită în cauză, respectiv imposibilitatea creditorului DGFP C. de a-și recupera creanțele având în vedere că în averea debitoarei nu sunt bunuri sau alte valori.
Față de acestea, s-a constată de căte instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât între fapta ilicită de a folosi bunurile societății în scop propriu, faptă care a determinat ajungerea
societății debitoare în insolvență și prejudicierea creditorului societar care nu și-a încasat creanțele există o legătură de cauzalitate directă, legătură de cauzalitate ce rezultă cu evidență întrucât prin plata datoriilor la termen nu s-ar fi ajuns la deschiderea procedurii insolvenței.
În ceea ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâții K. I. și K. V., în calitate de administratori ai societății Ș. V. S.R.L., faptă care rezultă din evidențele ORC C., respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝nedepus bilanțul contabil pe 2008-2010˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâților le revenea, în calitate de administratori statutari, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat, fiind direct răspunzători de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Însă între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care prin săvârșirea uneia din/unor fapte(le) ilicite enumerate să fi cauzat starea de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic a reținut că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat cât timp în
tabelul definitiv de creanțe figurează un singur creditor, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu a aplicat prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar, astfel încât antrenarea răspunderii delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu poate opera.
Cu toate acestea, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, având în vedere argumentele expuse, judecătorul sindic a admis cererea formulată de reclamanta C.I.I. R. A. D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. Ș. V. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții
K. I. si K. V. si în consecință a obligat pârâții la suportarea întregului pasiv al societății debitoare S.C. Ș. V. S.R.L. în cuantum de 28.911 de lei.
Împotriva acestei sentințe, pârâții K. I. și K. V. au declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia.
Recurenții susțin că au fost în imposibilitatea de a plăti impozitele datorate statului deoarece principalul partener contractual S.C. Armătura S.A. nu și-a achitat propriile datorii rezultate din derularea contractelor încheiate, respectiv suma de 15.253 lei, deși s-au întreprins mai multe demersuri în vederea recuperării acestora.
În consecință, pârâții apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar C.I.I. R. A. D. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 138 (1) lit. a și d din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâților K.
I. și K. V., în calitate de administratori statutari ai debitoarei SC Ș. V.
S., la plata pasivului societății, în cuantum de 28.911 lei, susținându-se în esență că debitoarea avea în patrimoniu active suficiente pentru acoperirea obligațiilor, însă acestea nu au fost achitate fără a se evidenția vreun motiv obiectiv. De asemenea s-a învederat că potrivit bilanțului de pe anul 2008, debitoarea figura cu stocuri în sumă de 428 lei, creanțe de 12.528 lei și disponibilități bănești în valoare de 27.552 lei, iar pârâții au refuzat să predea lichidatorului judiciar bunurile enumerate anterior.
Debitoarea SC Ș. V. S. a fost administrată de pârâții K. I. și K.
V. în perioada de timp anterioară deschiderii procedurii insolvenței.
În tabelul definitiv al creditorilor debitoarei sunt cuprinse creanțe în sumă de 28.911 lei.
Judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor debitoarei reținând că în pofida existenței disponibilităților bănești pentru plata datoriilor către bugetul de stat, pârâții nu au stins aceste creanțe favorizând prin această conduită acumularea majorărilor și penalităților de întârziere.
Prin motivele de recurs se susține că neplata datoriilor către bugetul de stat a fost determinată de neîncasarea propriilor creanțe de la principalul partener contractual, SC Armătura SA.
Analiza înscrisurilor ce însoțesc memoriul de recurs și cererea de antrenarea a răspunderii patrimoniale releva faptul ca in mod corect judecătorul sindic a reținut in sarcina recurenților săvârșirea faptei reglementate de
dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006. Această prevedere legală permite ca membrii organelor de conducere a debitoarei să fie obligați la suportarea pasivului debitoarei dacă se dovedește că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Prin valorificarea datelor cuprinse în bilanțul aferent anului 2008, lichidatorul judiciar a probat că debitoarea deținea stocuri în sumă de 428 lei, creanțe de 12.528 lei și disponibilități bănești în valoare de 27.552 lei.
Prin înscrisurile anexate cererii de recurs, se confirmă întreprinderea de către pârâți a unor demersuri în vederea recuperării creanțelor înregistrate în evidențele sale contabile, deținute asupra SC Armătura SA. Acționarea în justiție a acestui partener contractual nu constituie un element suficient pentru înlăturarea prezumției judecătorești potrivit căreia pârâții ar fi utilizat bunurile debitoarei în interes personal sau în interesul altei persoane, cât timp activele la care se face referire prin cererea de antrenare a răspunderii nu se limitează la creanțele de recuperat, ci includ și alte bunuri, respectiv stocuri de marfă și banii din casierie. După cum se poate observa în privința acestora din urmă pârâții nu oferă nicio explicație, așa încât C. ea prezumă în continuare ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal.
Trebuie precizat in acest context faptul ca destinația efectivă a bunurilor înscrise in contabilitate poate fi probată si urmărită exclusiv prin prezentarea unor acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea ca bunurile au fost deturnate de la destinația societara si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor in interes personal.
Dacă în privința creanțelor de recuperat de la terți in cuantum de 12528 lei recurenții au reușit să răstoarne oarecum prezumția utilizării acestor sume în interes personal, nu aceeași este situația celorlalte active evidențiate în bilanțul aferent anului 2008, rămânând în continuare în discuție modul de utilizare a stocurilor de marfă și a numerarului.
În opinia Curții, stocurile de marfă și soldul casei trebuiau predate lichidatorului judiciar. Refuzul predării constituie premisa aplicării prezumției simple că acestea au fost folosite in interes personal de către administratorii statutari, în lipsa oricărei probe care să justifice destinația stocurilor/sumelor de bani in condiții de deplină legalitate (transfer, chitanțe de plata, etc.).
Achiesând la statuările judecătorului sindic, C. ea apreciază că utilizarea bunurilor înscrise in evidentele contabile în defavoarea interesului societar are abilitatea de a genera starea de insolvență, deoarece contravaloarea acestor bunuri putea fi utilizată in vederea acoperirii debitelor și astfel s-ar fi preîntâmpinat starea de insolvență. În cazul de față această afirmație este cu atât mai veridică cu cât pasivul debitoarei este aproximativ egal cu valoarea activelor circulante aflate în patrimoniul debitoarei în cursul anului 2008.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 C.p.c., C. ea va respinge recursul declarat de pârâții K. I. și K. V. împotriva sentinței civile nr.
1.385 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâții K. I. și K. V. împotriva sentinței civile nr. 1.385 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. |
GREFIER, V. D. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D. H. .
| ← Sentința civilă nr. 3195/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 10276/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
