Decizia civilă nr. 11392/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a7
DECIZIE CIVILĂ Nr. 11392/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de SC A. F. SA Z. împotriva sentinței civile nr. 3235 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații SC A. F. SA Z. PRIN ADMINISTRATOR J. S. DE I. T. - F. S., SC S. SRL B., SC V. R. SRL PRIN
LICHIDATOR J. - I. -D. I. S., SC G. SRL, SC D. C. SRL B.
, având ca obiect contestație tabel preliminar.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență, Casa de I. T. - poziție scrisă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 9) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3235 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă în parte contestația formulată de debitorul SC A. F. SA Z. și s-a dispus radierea din tabelul preliminar de creanțe întocmit la debitor a creditorului SC V. R. SRL cu creanța de 150.209, 27 lei. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind radierea creditorului SC Speed SRL cu creanța de 29.910,57 lei, rectificarea tabelului privind pe creditorul SC G. o SRL și SC D.
C. SRL.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC A. F. SA Z.
, solicitând admiterea acestuia, cu modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii în totalitate a contestației formulată.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina debitoarei-recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de
1
60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 9), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC A. F. SA Z. prin administrator special împotriva sentinței civile nr. 3235 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
-I. A. DP C. I.
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.A.I.A
Dact.H.C./2 ex./_ Jud.fond: DP
2
← Sentința civilă nr. 1676/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 358/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|