Decizia civilă nr. 11554/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 11554/2013
Ședința publică din 29 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :S. AL H. JUDECĂTOR :M. B. JUDECĂTOR :M. -I. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții L. A. și F.
L., împotriva sentinței civile nr. 3215 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P.
S., SC D. & A. SRL D. și SC D. & A. SRL D. PRIN LICHIDATOR J. C.
Z. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea recurentului L. A. ( f. 7-10).
De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea practicianului în insolvență, prin care s-a solicitat admiterea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
În data de_, din partea recurenților s-au înregistrat la dosarul cauzei înscrisuri la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru cererea de retractare formulată ( f. 20-24).
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Lega nr. 85/2006. Pricina fiind în stare de judecată, Curtea o va reține în pronunțare prin prisma probațiunii administrare până în acest moment.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3215 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. s-a în baza art.138 alin.1 lit. a ,d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a admis cererea formulată de creditorul DGFP S. și au fost obligați pârâții L. A. și F. Larincz în solidar să suporte pasivul social al debitoarei SC D. & A. SRL în sumă totală de 13.388 lei, care va fi plătită creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform raportului lichidatorului, debitoarea în anul 2012 s-a înregistrat cu mărfuri în valoare de 165.453, 64 lei și mijloace fixe în valoare de3309,80 lei bunuri care au fost scoase din evidența contabilă la data de_, iar la data de_ a înregistrat la Tribunalul Sălaj cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Rapiditatea cu care bunurile au fost scoase din evidența contabilă, denotă intenția administratorilor statutari de a lichida activul societății în detrimentul creditorilor și în faptul că au cauzat starea de insolvență în mod premeditat.
Lichidatorul judiciar a arătat că din marfa existentă în stoc în luna septembrie 2012 în valoare de 167.307, 94 lei s-a constatat un minus la inventar de 165.456,26 lei.
Din împrejurarea că bunurile sunt evidențiate cu elementele de identificare, în condițiile în care acestea sunt lipsă conduc la concluzia că susținerea privind
lipsa acestor mărfuri să nu fie corectă.
Efectuarea inventarului cumulat pe mai mulți ani înseamnă recunoașterea faptului că administratorii statutari nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea fiind încălcate dispozițiile art.7 din Legea contabilității nr.82/1991.
Prin neluarea măsurilor legale, de inventariere, de recuperare a prejudiciului produs prin lipsa la inventar, constituie elemente constitutive ale faptei ilicite prev. de art.138 alin. 1 lit.a și e, comise cu vinovăție de administratorii statutari . Efectele acestor fapte s-au concretizat în folosirea bunurilor în folosul administratorilor statutari sau în ce al altei persoane, respectiv, deturnarea s-au ascunderea unei părți din activul societății prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății.
Susținerea că au fost bunuri perisabile denotă, de asemenea, vinovăția administratorilor statutari care nu au inventariat anual patrimoniul și nu au folosit instalațiile frigorifice pentru păstrarea acestora.
Decontul TVA în sumă de 27.936 lei, depus la data de_ rezultă din regularizări, ceea ce presupune realizarea de venituri, însă în contabilitate nu este înregistrată nici o sumă de bani.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Nu au fost întocmite registrele obligatorii cerute de lege, registrul jurnal, registrul inventar și registrul cartea Mare .
De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile art.7 din Legea contabilității nr.82/1991, în sensul că nu și-au îndeplinit obligația de inventariere a patrimoniului societății cel puțin o dată pe an, să întocmească, conform art.2o din lege, registrele contabile obligatorii.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 ˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit.a, d din Legea insolvenței a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții L. A. și F.
L.
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacata. În motivarea recursului pârâții au arătat următoarele:
Fata de aspectele identificate de creditorul bugetar ca fiind elemente de angajare a răspunderii administratorului prevăzute de art. 138 alin.l litera a), d) si e) fac următoarele precizări:
-aceste bunuri au fost scoase din evidenta contabila in conformitate cu procesul verbal de inventariere a patrimoniului din data de_ conform deciziei nr.1/_ a administratorilor societății. Rezultatele inventarierii a scos la iveala faptul ca mijloacele fixe constând in echipamente tehnologice, mobilier si birotica sunt vechi si scoase din folosința, prin urmare s-a procedat la casarea acestora ca mărfurile sunt perisabile sau expirate (reprezentate de mărfuri alimentare, băuturi alcoolice si nealcoolice), in consecința s-a procedat la scoaterea din evidenta a stocului de marfa. Prin aceasta operațiune societatea a influențat fiscal efectul acestor operațiuni. Astfel ca, la data intrării in procedura
falimentului societatea nu deținea niciun bun.
Precizează ca bunurile amintite mai sus au fost scoase din evidenta contabila constatandu-se ca sunt neutilizabile respectiv nevandabile, uzate moral întrucat reprezintă stocuri, respectiv dotări de la inceputurile activității si manifestau un grad avansat de degradare, deteriorare.
-Mai menționează ca inainte de data deschiderii procedurii, cand activitatea a fost abandonata si spațiul a fost eliberat, o parte din marfa a fost returnata furnizorilor in contul datoriei si s-a mai achitat o parte din datoriile la buget, in speța TVA, deci nu se poate invoca reaua credința a administratorilor, mai mult decât atat, aceștia sunt creditori ai societății cu suma de 87.780 lei reprezentând împrumuturi repetate acordate firmei pentru acoperirea obligațiilor sale. Se
constată faptul ca creditoarea in cererea sa considera culpabilă dispariția stocurilor si a mobilierului din activul debitoarei dar asa cum a arătat mai sus acestea au fost scoase din evidenta contabila in mod legal pentru motive de nevandabilitate in cadrul procedurii si ca de asemenea prin aceasta operațiune societatea a influențat fiscal efectul acestor operațiuni.
- De altfel, asa cum a arătat lichidatorul judiciar in raportul nr.203/_, cauzele falimentului societății sunt determinate de micșorarea drastica a vânzărilor pe fondul general al recesiunii economice care a determinat scăderea puterii de cumpărare a populației, mai ales de la sate, și a cererii in aceasta perioada pentru produsele oferite de firma dar si a concurenței mari in acest domeniu si nicidecum cele identificate de creditoare intrucat chiar daca aceste bunuri nu ar fi fost scoase din patrimoniul societății acestea nu ar fi contribuit in niciun fel la acoperirea pasiviului intrucat erau nevalorificabile in cadrul procedurii, situație care conduce la imposibilitatea aplicării prevederilor art. 138 lit a).
-Judecătorul sindic in motivarea sentinței susține in mod cu totul nejustificat ca rapiditatea cu care au fost scoase bunurile din evidenta contabila, denota intenția administratorilor statutari de a lichida activul societății in detrimentul creditorilor si in fapt ca au cauzat starea de insolventa in mod premeditat.
In legătura cu aceste aspecte, precizează ca bunurile nu au fost scoase cu rapiditate, inventarul acestora s-a efectuat in luna septembrie 2012 iar procedura insolventei s-a deschis in luna ianuarie 2013. Totodată, asa cum s-a arătat mai sus, cauza principala a falimentului societății a fost micșorarea drastica a vânzărilor și a cererii ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a populației si a concurenței mari in acest domeniu. In acest context, administratorii statutari vazand ca activitatea se degradează continuu, au dorit sa efectueze o evaluare a patrimoniului societății, pentru a fi reflectata corect situația reala existenta la acel moment.
-Judecătorul sindic mai menționează de asemenea ca deoarece bunurile au fost evidențiate cu elemente de identificare este puțin plauzibil ca acestea sa fie lipsa la inventar, ori rezultatul inventarierii releva faptul ca acestea au expirat, s- au degradat fiind mărfuri perisabile, si ca doar o mica parte din acestea au reprezentat minusuri in gestiune, majoritatea mărfurilor regasindu-se in categoriile sus menționate.
-Administratorii societății nu au efectuat anual inventarierea iar acest fapt il apreciază ca o culpa a noastră dar consideră ca nu reprezintă un element pentru angajarea răspunderii administratorilor prevăzuta de art. 138 din Legea insolventei intrucat nu are legătura de cauzalitate cu falimentul societății, acestea, asa cum a arătat mai sus, au legătura cu scăderea veniturilor care a condus la acumularea de datorii care n-au mai putut fi achitate din veniturile realizate.
In sentința recurata se mai precizează ca neefectuarea inventarului la timp si nerecuperarea prejudiciului produs prin lipsa la inventar au produs efecte concretizate in insusirea si folosirea bunurilor in interesul administratorilor ori aceasta susținere nu este probata cu fapte sau documente, rezultatul inventarierii bunurilor arata ca acestea, in cea mai mare parte au fost mărfuri perisabile, degradate, expirate si doar o mica parte lipsa din gestiune, asa incat nefiind valorificabile se exclude acțiunea de insusire, sustragere.
ln legătura cu aprecierea ca fiind vinovăție a administratorilor faptul de a nu tine marfurile perisabile in instalații frigorifice, menționează ca doar o mica parte de acestea au fost mărfuri care sa impună păstrarea in aceste instalații, marea majoritate a acestora au fost mărfuri industriale si alimentare diverse
(celor specifice unui magazin universal sătesc) si care fie au expirat, fie prin îndelungata lor depozitare si manipulare au suferit degradări, nemaiindeplinind forma si calitate de a fi puse in vânzare.
In ceea ce privește decontul de TVA in suma de 27.936 lei depus in data de_ acesta reflecta înregistrarea in contabilitate si declararea la organul fiscal a TVA care a rezultat ca obligație suplimentara din operațiunile legate de scoaterea din gestiune a diferentelor de inventare arătate mai sus. Aceasta operațiune denota faptul ca debitoarea a realizat influenta fiscala a obligatiilor conform legii si este obligație suplimentara fata de cele existente si nicidecum nu reprezintă venituri asa cum se specifica in motivarea sentinței de către judecătorul sindic. Mai mult, aceste operațiuni dovedesc ca societatea a ținut contabilitatea in conformitate cu legea si a condus registrele obligatorii conform legii contabilității care au stat la baza intocmirii bilanțurilor anulale pe care societatea le-a depus in fiecare an la Administrația F. P. .
-Contrar celor susținute in sentința referitor la folosirea acestor bunuri in interes personal, cu rea credința, care au cauzat ajungerea firmei in insolventa, precizează ca aceste fapte nu au avut loc, asa cum a arătat mai sus, bunurile fiind nevalorificabile se exclude acțiunea de insusire in interes personal si ca atare, in acest context, apreciază ca aceste aspecte nu au nicio legătura cu ajungerea in stare de faliment a societății, ca nu exista raport de cauzalitate intre aceste fapte si falimentul societății,
Fata de cele arătate mai sus mai precizează si faptul ca asociatul unic si administratorii sunt creditori ai debitoarei cu suma de 87.780 lei reprezentând imprumuturi repetate acordate firmei pentru acoperirea obligațiilor sale, asa cum este reflectat in soldul creditor al ct.455 din balanța de verificare incheiata la _
.
Luând in considerare cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Procedura falimentului impotriva debitoarei SC D. & A. SRL s-a deschis la cererea debitoarei prin încheierea nr.l6/C/_ pronunțata de Tribunalul Sălaj in dosarul nr._ .
In vederea desfășurării procedurii administratorul statutar a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevazute de art.28 din Legea 85/2006, în baza cărora acesta a procedat la verificarea situației financiare a debitoarei si a formulat raportul asupra cauzelor insolventei înregistrat sub nr. 203/_, in care a precizat următoarele:
-la data intrării in procedura insolventei societatea, asa cum rezulta din balanța de verificare încheiata la data de_, nu deține nici un fel de bun iar pasivul, asa cum este inscris in Tabelul creanțelor este in valoare de 13.388 lei, unicul creditor fiind DGFP S., creanța fiind reprezentata de impozite si taxe cuvenite bugetului consolidat, impozit pe profit, impozit pe salarii.
-din studiul in dinamica realizat pe baza documentelor contabile rezulta ca societatea in anul 2012, se inregistra cu mărfuri in valoare de 165.453,64 lei si mijloace fixe in valoare de 3.309,80 lei, care, in conformitate cu cele inscrise in procesul verbal privind inventarierea patrimoniului din_, au fost scoase din evidenta contabila ca fiind materiale de construcții consumate la lucrările executate, mărfuri lipsa, mărfuri pentru care a expirat termenul de valabilitate, iar mijloacele fixe reprezentate de mobilier, birotica au fost casate. In urma acestor operațiuni, societatea a procedat la înregistrarea in contabilitate a calculului influentelor fiscale si declararea acestora, conform legii, depunandu-se
declarațiile fiscale aferente obligațiilor suplimentare născute din aceste operațiuni.
În cadrul dosarului de insolvență, pe baza celor relevate în acest raport, la data de_, creditoarea DGFP S. a depus cererea de angajare a răspunderii împotriva administratorilor L. A. si F. L., solicitând admiterea acțiunii, in temeiul art. 138 alin 1, lit a) si d), și obligarea lor la plata pasivului in suma de 13.388 lei.
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a admis cererea, iar pârâții au declarat recurs, prin care au relevat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru a li se antrena răspunderea, insolvența datorându-se unor cauze obiective.
Curtea nu va achiesa acestor apărări, iar pentru a statua astfel, va lua act de împrejurarea că ceea ce li se impută pârâților este modalitatea în care a fost gestionată situația patrimonială a debitoarei, din perspectiva faptului că aceasta avea evidențiate scriptic, în cursul anului 2012, mărfuri in valoare de 165.453,64 lei si mijloace fixe in valoare de 3.309,80 lei. Acestea sunt menționate în procesul verbal privind inventarierea patrimoniului din_, dispunându-se scoaterea lor din evidenta contabilă, ca fiind materiale de construcții consumate la lucrările executate, mărfuri lipsa, mărfuri pentru care a expirat termenul de valabilitate, iar mijloacele fixe reprezentate de mobilier, birotica au fost casate. In urma acestor operațiuni, la data deschiderii procedurii, care s-a dispus la cererea debitoarei,_, aceasta nu mai avea nici un bun în patrimoniu.
În acest context, o primă mențiune considerată necesară de către instanță este cea conform căreia nu vor putea fi validate apărările recurentului L. A.
, formulate prin înscrisul înregistrat la dosar la_, conform cărora nu a intervenit efectiv în nici un mod în deciziile și administrarea debitoarei, acestea
aparținând exclusiv recurentului F. L. . Aceasta întrucât nu se contestă faptul că ambii recurenți au avut calitatea de administratori, conform mențiunilor de la ORC. Mai mult, în practică și doctrină a fost adoptată teza conform căreia cel care lasă să i se uzurpe prerogativele de organ executiv, manifestând un dezinteres total față de viața societară, răspunde în aceeași măsură ca cel care a administrat efectiv societatea, o astfel de poziție fiind pe deplin justificată, pe de o parte, în contextul specificului funcției executive, iar pe de altă parte, în acela al prev. art. 138 din LPI.
În ceea ce privește faptele care li se impută recurenților, Curtea reține că întreaga lor apărare se centrează pe ideea existenței acelui proces verbal de inventariere și casare, care însă nu se coroborează cu nici un alt element cert care să fie adus în discuție de către pârâți sau de către lichidatorul judiciar.
Astfel, nu au fost contestate pertinent statuările tribunalului, în sensul în care, întregul context factual ridică serioase semne de întrebare cu privire la realitatea celor consemnate în acest înscris, el fiind întocmit pro causa.
Că este așa rezultă din momentul și rapiditatea cu care bunurile au fost scoase din evidența contabilă.
Astfel, această operațiune a fost efectuată la _
, în contextul în care cererea de deschidere a procedurii a fost înregistrată la _
. Totodată, nu trebuie uitat că este vorba despre mărfuri cu o valoare semnificativă, și totuși, operațiunea de inventariere a fost finalizată în aceeași zi în care a și fost inițiată, iar în preambulul procesului verbal se invocă o altă decizie de numire a comisiei de inventariere decât cea numită la_ .
Mai mult, în conținutul actului invocat, se menționează că societatea nu mai desfășoară activitate din_, respectiv o dată ulterioară celei a întocmirii lui.
În plus, corect a sesizat judecătorul sindic că bunurile nu sunt evidențiate cu elementele de identificare, astfel încât este exclusă orice posibilitate de corelare a conținutului procesului verbal cu celelalte documente contabile.
De asemenea, efectuarea inventarului cumulat pe mai mulți ani înseamnă recunoașterea faptului că administratorii statutari nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea fiind încălcate dispozițiile art.7 din Legea contabilității nr.82/1991.
Cu alte cuvinte, se verifică susținerile conform cărora data constituirii pasivului este situată în perioada în care recurenții și-au exercitat prerogativele de administratori, raportul de cauzalitate cu starea de insolvență fiind astfel dovedit. Daca administratorii statutari ar fi utilizat activele debitoarei în acord cu interesul societar, plătind inclusiv datoriile creditoarei bugetare, nu ar mai fi fost necesară declanșarea procedurii. Aceste considerații se impun a fi validate, cu atât mai mult cu cât achitarea, la termen, a debitelor bugetare, ar fi dus la oprirea curgerii accesoriilor, în acest context, susținerile conform cărora insolvența s-ar fi datorat unor motive obiective, de conjunctură economică, urmând a fi înlăturate. Această statuare este valabilă și în privința apărării legate de faptul că societatea ar fi luat măsurile care se impuneau, din punct de vedere
fiscal, ca urmare a rezultatelor inventarierii, efectuând formalitățile de rigoare, o astfel de măsură, în sine, nefiind relevantă în contextul prev. art. 138 din LPI.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut și că noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor complete cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, nu poate fi validată de Curte.
În cazul recurenților, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care Curtea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost corect întocmită, în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea integrală a pasivului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la
înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Mai mult, recurenții nu au predat activele înregistrate în bilanț și nici nu au dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a lor. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că aceștia au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Ca atare, folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și determină angajarea răspunderii administratorilor statutari.
Prin neluarea măsurilor legale, de inventariere, de recuperare a prejudiciului produs prin lipsa la inventar, se relevă săvârșirea faptelor imputate pârâților, comise cu intenție. Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu fiind utilizate în detrimentul interesului social -, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâților și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se "reproșează"; conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii/lichidatorul ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii recurenților, în baza prev. art. 8 din LPI, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge recursul, iar sentința atacată va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L. A. și F. L. împotriva sentinței civile nr.3215 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | AL H. M. | B. | M. | -I. | I. |
GREFIER,
V. D.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: DP
| ← Sentința civilă nr. 1214/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4457/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
