Decizia civilă nr. 2576/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2576/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul S. F.
D. C., împotriva sentinței civile nr. 962 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC C. S. PRIN LICHIDATOR J. J. I. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul S.
F. D. C., avocat P. uța Alexandra M. în substituire avocat Abrudan Mihai M. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentului depune la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și arată că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. Din înscrisurile depuse la termenul din data de_, rezultă că, autoturismul marca Iveco Eurostar a fost predat spre casare, iar semiremorca marca Koegel a fost vândută la data de_, faptul că, facturile se regăsesc în contabilitatea societății se datorează unei erorii, nefiind radiate din contabilitatea societății. La fond a fost audiată contabila societății, pentru dovedirea aspectelor anterior menționate. Societatea debitoarea a avut angajată o contabilă care deținea și funcție de conducere, recurentul nefiind de specialitate, fiind șofer. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, în subsidiar solicită modificarea hotărârii de fond în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 962 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., a fost admisă cererea formulată de către lichidatorul judiciar J. I. S. împotriva pârâtului S. F. D.
și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească suma de 81.730 lei reprezentând pasiv al debitoarei SC C. S. aflată în procedura de insolvență în dosar nr._ al Tribunalului Comercial C. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, printre care și aceea constând în aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit.a) și a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d).
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una
integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
În speță, administrator statutar al debitoarei este pârâtul S. F.
C. care în calitate de administrator avea obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestuia.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că societatea debitoare deține conform evidentelor contabile doua autovehicule care nu au fost predate lichidatorului judiciar.
Așadar, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai exista în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Nu s-a făcut dovada celor afirmate de către pârât, respectiv a faptului ca un autovehicul ar fi fost casat, iar celalalt ar fi fost înstrăinat, paratul anexand doar o copie a unui proces verbal de constatare a contraventiei, in baza caruia se poate constata ca masina Cj-31 -CLS a fost implicata intr-un eveniment rutier si o autorizatie de reparatii(fila 21- 23). In consecinta au fost inlaturate aceste aparari ca nefondate.
De asemenea, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din
Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile, astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Astfel, administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective. În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea
pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a predat toate actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii, neavand nici o relevanta care sunt actele contabile lipsa si care au fost cele predate, deoarece legea impune predarea întregii contabilități, iar neindeplinirea acestei obligații naște prezumtia ca nu s-a tinut contabilitatea conform legii..
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea
nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
În consecință, s-a reținut că faptele pârâtului prin care acesta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 lit.a și d din Legea nr. 85/2006.
Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâtul în calitatea lui de administrator, prin modul de gestionare a patrimoniului societății, a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de către lichidatorul judiciar a fost apreciată drept întemeiată, și a fost admisă.
În baza prev. art.138 lit.a, d din Legea nr.85/2006, pârâtul a fost obligat să plătească suma de 81.730 lei reprezentând pasivul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul prin care a solicitat în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarul spre rejudecarea Tribunalului Comercial C.
ca instanță competentă iar în subsidiar casarea hotărârii atacate și reținând cauza spre competentă soluționare admiterea recursului declarat și în consecință respingerea cererii de instituire a răspunderii reclamantului în calitate de administrator statutar, și de obligare la plata întregului pasiv al debitoarei
S.C. C. S.R.L.
În motivare se arată că hotărârea atacată este netemeinică, astfel că raportat la prev. art. 304/1 C.p.c. coroborat cu art. 1161 C. civ. și art. 312
C.p.c. solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Comercial C. spre rejudecare.
Pentru a solicita aceasta, arată faptul că reclamantul are calitatea de administrator statutar al S.C. C. S.R.L. Activitatea societății comerciale s-a desfășurat in mod firesc, realizând venituri până la apariția unui complex de împrejurări și cauze care au împiedecat funcționarea societății administrate de acesta.
Astfel, in cursul anului 2008 un auto al S.C. C. S.R.L. a fost implicat intr-un accident auto fiind avariat total. Acesta nu a mai putut fi valorificat in vreun fel, cu toate ca a încercat numeroase variante de al reabilita, fiind predat in cele din urmă la o unitate de colectare fier vechi.
Sub acest aspect,raportat la prev. art. 1161 C. p.c. reclamantul în termen legal a solicitat instanței de fond administrarea probei testimoniale prin audierea martorilor Corpodean L. și Mărculescu R. C., având ca teză probatorie dovedirea împrejurării că auto cu nr. de înmatriculare_ a suferit o avarie totală și a fost predat unei unități de fier vechi.
Instanța de fond a respins nemotivat administrarea în cauză a acestui mijloc de probă, urmând ca ulterior să rețină că reclamantul nu a făcut în cauză dovada susținerilor în acest sens.
Un alt factor determinat in evolutia spre insolventă a S.C. C.
S.R.L. l-a constituit încasarea dificilă a creanțelor, clientii societății fiind afectati de criza financiară, realizându-se astfel un cerc vicios, S.C. C.
S.R.L. neîncasând la timp creanțele a ajuns in imposibilitate de a-și achita la timp datoriile scadente.
Acest aspect reiese inclusiv din raportul lichidatorului numit în cauză, nefiind contestat de acesta. Raportat însă la împrejurarea că
instanța de fond a respins nemotivat administrarea în cauză a probei
testimoniale solicitată de reclamant, urmând ca ulterior să retină că acesta nu a făcut in cauză dovada susținerilor sale și având în vedere prev. art. 305 C.p.c., raportat la prev. art. 315 C.p.c.
În ceea ce privește cererea subsidiară a reclamantului privind modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de instituire a răspunderii acestuia în calitate de administrator statutar, și obligarea la plata întregului pasiv al debitoarei S.C. C. S.R.L., arată următoarele:
Așa cum rezultă urmare a administrării probei cu înscrisuri în cauză, susținerile lichidatorului judiciar și ale instanței de fond cu privire la incidența în cauză a prev. art. 138 alin. 1 tit. a și lit. d din Legea nr. 85/2006, care reține că sunt întrunite cumulativ în cauză cele patru condiții prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii, sunt neintemeiate față de persoana reclamantului.
Cu privire la răspunderea întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art.
138 lit. a din Legea nr. 85/2006 arătă faptul că societatea figurează în evidența contabilă cu două autovehicule, care nu au fost predate lichidatorului judiciar și conform sustinerilor acestuia, nu s-au predat nici acte care să justifice ieșirea acestora in mod legal din patrimoniul societății, nu poate institui prezumtia simplă că acestea au fost folosite de reclamant în interes propriu sau in interesul unui terț, așa cum consideră lichidatorul judiciar.
Legiuitorul impune, prin modul de redactare a textului de lege, obligatia lichidatorului judiciar de dovedire a faptelor imputate, respectiva folosirii bunurilor sau creditelor societății de către reclamant în interes propriu sau in interesul unui terț, a vinovăției reclamantului, precum și a
împrejurării că aceste fapte au condus la starea de insolvență a societății. Lichidatorul judiciar trebuie totodată să indice în mod concret elementele faptei ilicite presupus săvârșite de reclamant.
În ce privește îndeplinirea condiției culpei reclamantului în săvârșirea presupuselor fapte ilicite indicate de lichidatorul judiciar arătă că această condiție lipsește cu desăvârșire. Pentru îndeplinirea acestei condiții presupusele activități ilicite ale reclamantului ar fi trebuit să se bazeze pe convingerea și libertatea mea de deliberare.
Susținerea lichidatorului judiciar conform căreia faptele ilicite, presupus săvârșite de reclamant respectiv folosirea bunurilor societății în interes propriu sau în interesul unui terț sunt fapte culpabile, constituie un nonsens având în vedere faptul că încă din cursul anului 2008 cele două autovehicule nu mai fac parte din patrimoniul S.C. C. S.R.L.
Astfel, cu privire la semiremorca Koegel GN24P cu nr. de înmatriculare_ arătă faptul că aceasta a fost vândută, ieșind din patrimoniul S.C. C. S.R.L. încă din anul 2008 așa cum rezultă din copiile facturilor fiscale aferente și copia cartii de identitate din care rezultă proprietarul actual, depuse la dosarul cauzei.
În ce privește Autotractorul Iveco Eurostar cu nr. de inmatriculare_ așa cum rezultă din procesul-verbal seria AY nr. 0138592, respectiv autorizatia de reparatii seria CR nr. 0129814 acesta a fost implicat intr-un accident rutier in urma caruia a fost avariat total, avariile vizând următoarele: radiator, casetă direcție, suport cabină, șasiu, bord, elemente de suspensie și de direcție, etc. Întrucât în urma constatărilor efectuate a rezultat un cost de reparatii mai mare decât valoarea autovehiculului, acesta nu a mai fost reparat, avaria fiind predată la o unitate de colectare fier vechi.
Toate aceste aspecte au fost relatate reprezentantilor lichidatorului judiciar, la dosarul cauzei fiind depuse si înscrisurile doveditoare ale susținerilor reclamantului în acest sens.
Astfel, în mod evident reclamantul a fost in imposibilitate obiectivă de săvârșire faptelor ilicite descrise de lichidatorul judiciar și reținute de instanța de fond.
Din nici una din probele administrate în cauză nu rezultă vreo culpa a reclamantului în săvârșirea presupuselor fapte ilicite iar pe de altă parte, din toate înscrisurile depuse la dosar de reclamant rezultă că faptele ilicite reclamate de lichidatorul judiciar și de instanța de fond nu există.
Cu toate acestea, instanța de fond, în mod superficial și netemeinic a înțeles să admită cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a reclamantului.
In legătură cu existența legăturii de cauzalitate între presupusele fapte ilicite ale reclamantului și starea de insolvență a societății, arată că această legătură nu există, nefiind îndeplinită nici această condiție, întrucât lipsește unul din elementele sale esențiale: fapta ilicită.
Cu privire la răspunderea întemeiată pe dispozițiile cuprinse în art.
138 lit. d din Legea nr. 85/2006 arătă că reclamantul in calitate de administrator statutar al societății debitoare, nefiind de specialitate economist și neavând nici o expertiză in acest domeniu a contractat serviciile unui contabil autorizat care a ținut evidențele contabile ale societății.
Astfel, reclamantul a predat actele contabile periodic întocmai cu solicitarea contabilului societății.
Lichidatorul judiciar nu a probat in nici un mod existența faptelor ilicite de la lit. d) raportat la persoana subsemnatului. Simpla afirmatie a acestuia conform căruia subsemnatul am săvarșit faptele ilicite de la lit. d), cu vinovăție, cxistănd o legătură de cauzalitate între aceste presupuse fapte și starea de insolvență a societății nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii subsemnatului.
Astfel, lichidatorul judiciar trebuie să dovedească faptul că reclamantul a avut atributii în intocmirea contabilitatii societatii, contemporan perioadei în care presupusele fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de reclamanți au generat insolvența societății.
Potrivit prev. art. 1169 C. civ. coroborat cu art. 129 C.p.civ., sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea reclamantului, legea neinstituind o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina reclamantului ,prevăzându- se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Superficialitatea instanței de fond mai sus arătată se manifestă vădit și în ceea ce privește dezlegarea cauzei sub acest aspect, instanța reținând culpa reclamantului în săvârșirea faptei ce face obiectul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fără ca acest aspect să rezulte din nici o probă administrată în cauză.
Analizând recursul declarat, C. ea reține următoarele:
Lichidatorul J. I. S. a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar S. F. D. C. al debitoarei SC C.
S. în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și în consecință obligarea pârâtului să plătească suma de 81.730 lei reprezentând pasivul
În motivarea cererii sale a arătat că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nr. 85/2006, constând în nepredarea celor 2 autovehicule evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
De asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a creanțelor și de achitare a datoriilor. A ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d din lege, constând în nedepunerea la organele financiare a raporturilor contabile, a declarațiilor fiscale.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu- zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Aserțiunile recurentului vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul .
Contrar celor susținute de recurent potrivit cărora deși actele prezentate relevau o altă stare de fapt judecătorul sindic a reținut săvârșirea faptei prevăzute de art 138 lit a LPI, C. ea reține că s-a realizat o corectă determinare a stării de fapt .
Recurentul susține cu privire la semiremorca Koegel GN24P cu nr. de înmatriculare_ arătă faptul că aceasta a fost vândută, ieșind din patrimoniul S.C. C. S.R.L. încă din anul 2008 invocând copiile facturilor fiscale aferente și copia cartii de identitate din care se afirmă că rezultă proprietarul actual.
În ce privește Autotractorul Iveco Eurostar cu nr. de înmatriculare_ recurentul susține că așa cum rezultă din procesul-verbal seria AY nr. 0138592, respectiv autorizația de reparații seria CR nr. 0129814 acesta a fost implicat intr-un accident rutier in urma căruia a fost avariat
total, avariile vizând următoarele: radiator, casetă direcție, suport cabină, șasiu, bord, elemente de suspensie și de direcție, etc. Întrucât în urma constatărilor efectuate a rezultat un cost de reparații mai mare decât valoarea autovehiculului, acesta nu a mai fost reparat, avaria fiind predată la o unitate de colectare fier vechi.
Înscrisurile invocate de recurent nu pot fi valorificate în maniera dorită de acesta dovedind în fapt că în mod corect s-a reținut că documentele de evidență nu au fost conduse potrivit prevederilor legale, fiind întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art 138 lit a LPI, documentele de care se prevalează recurentul nefiind evidențiate în contabilitate, nefiind posibilă coroborarea acestora cu documentele de evidență contabilă care reflectă existența în patrimoniul debitoarea a celor 2 autovehicule și neregăsindu-se între documentele predate lichidatorului judiciar .
Omisiunea radierii bunurilor din patrimoniu chiar și în ipoteza în care transferul dreptului ar fi avut loc îi este imputabilă tot administratorului statutar .
Solicitarea lichidatorului judiciar pentru prezentarea documentelor care să confirme starea de fapt invocată de administratorul statutar, casarea respectiv vânzarea, a determinat prezentarea înscrisurilor de care se prevalează în fața instanței însă așa cum s-a evidențiat acestea nu pot fi coroborate cu probatoriul administrat și nici valorificate în maniera dorită de acesta pentru considerentele deja expuse .
Judecătorul sindic a apreciat în mod corect că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai exista în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentului că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale
prevederilor art 138 ali1lit a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare avea înregistrate cele 2 autoturisme pentru care nu s-a justificat ieșirea din patrimoniu, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârât în interesul propriu sau al unei alte persoane.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentului că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa bunurilor și nerecuperarea creanțelor ,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată, relevat prin chiar raportul administratorului judiciar .
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurent susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii însă judecătorul sindic a reținut în mod corect că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Critica privind lipsa evidențierii existenței unui raport de cauzalitate nu poate de asemenea să fie primită, întrucât raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce
constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, C. ea va respinge recursul declarat de pârâtul S. F. D. C. împotriva sentinței civile nr. 962 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul S. F. D. C. împotriva sentinței civile nr. 962 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | S. C. | P. | A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ .
Jud. fond. M. D.
| ← Sentința civilă nr. 2452/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 3295/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
