Sentința civilă nr. 1214/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R.
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 1214/2013 Ședința publică din data de 22 aprilie 2013
Instanța este constituită din: Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de reclamanta V. INT R. I. SA B., împotriva pârâților Ș.
L. și Ș. D. I., cererea fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar H
& B Insolv SPRL, practicianul în insolvență Ovidiu Sterian și reprezentanta pârâților, avocatul Mândruțiu Roxana în substituirea avocatului Aurel Bujiță cu delegație de substituire depusă la acest termen.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 9 aprilie 2013 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare din partea pârâților, prin care se invocă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei în promovarea cererii.
Judecătorul sindic înmânează reprezentantului lichidatorului judiciar un exemplar din întâmpinarea formulată de către pârâți.
Reprezentanta pârâților depune la dosar un set de înscrisuri în susținerea poziției procesuale exprimate prin întâmpinare. Solicită obligarea creditoarei de a depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului Renault Magnum ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. V. 1504/cj/_ și factura fiscală emisă de către creditoare reprezentând preț vânzare bunul ce a format obiectul contractului de leasing menționat.
Judecătorul sindic respinge cererea formulată părțile neputând fi obligate să depună la dosar acte de care ele nu doresc să se prevaleze.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau alte probe de solicitat, judecătorul sindic unește excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei cu fondul cauzei și apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta pârâților solicită, în principal, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă. Art. 138, al. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede limitativ situațiile în care alte persoane, decât administratorul judiciar /lichidatorul pot formula o astfel de cerere. Lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitoarei și a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de art. 138, al. 1 din Legea nr. 85/2006. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a creditoarei. Nu există la dosar dovada desemnării creditoarei de către adunarea creditorilor pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pentru toate motivele pe larg expuse în întâmpinare. Solicită obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul lichidatorului judiciar lasă la aprecierea judecătorului sindic modul de soluționare a cererii.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei și a fondului cererii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată în data de 5 noiembrie 2012, la Tribunalul Specializat C., reclamanta V. I. R. I. SA B. i-a chemat în judecată pe pârâții S. L. și S. D. I., solicitând atragerea răspunderii pârâților, în calitate de asociați și administratori ai debitoarei SC PETRIDEANA TRANS SRL.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că așa cum s-a arătat și prin raportul întocmit de către lichidatorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 59, al. (1) din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, s-au reținut ca principale cauze care au dus la încetarea de plăți a debitoarei, următoarele: înregistrarea de pierderi prin angajarea de cheltuieli peste veniturile realizate; existența unor creanțe de valori ridicate; înregistrarea de datorii mai mari față de bugetul de stat prin neplata debitelor la care s-au calculat penalități și majorări; îndatorarea peste posibilitățile financiare prin angajarea unui contract de leasing pentru care nu s-au asigurat resurse financiare la scadență; diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități din cauza obligației de restituire a unor scadențe sau a ratelor de leasing; politica de marketing defectuoasă. În realitate, în opinia creditoarei, acestea sunt numai efectele unei activități voit defectuoase realizate de către organele de conducere ale societății. Astfel, trebuie
menționat faptul că insolvența debitoarei a venit pe un fond în care debitoarea a înregistrat pierderi în toată perioada analizată de către lichidatorul judiciar. O societate comerciala care nu a avut profit în toată existența ei între 2007 - 2011 (nici măcar în anul 2008 binecunoscut ca cel mai profitabil an din punct de vedere economic), este cel puțin suspectă dacă nu chiar înființată special să nu aibă niciun profit. Chiar și durata ei pe o perioadă de mai bine de patru ani este "uimitoare"; în condițiile în care a fost o afacere în pierdere încă de la început. În mod absolut "coincidental";, în perioada mai-august 2011 au fost restituite creditări ale asociatului Ș. D.
I. în cuantum de 61.300,51 lei. Desigur, este binecunoscută în practică modalitatea de împrumutare "fictivă"; a societății de către asociați. Mai mult, se pare că societatea deține niște creanțe în sumă totală de 224.906,95 lei, iar cea mai mare parte a sumelor aflate în sold sunt aferente clienților neîncasați înregistrați în evidență de către fostul contabil al debitoarei, fără a se menționa denumirea și soldul pentru fiecare în parte. Referitor la existența faptelor ilicite prevăzute de art. 138, al. (1), lit. a, b, c și d din Legea nr. 85/2006, s-a arătat că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, au dispus, în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Acțiunea în răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale aflate în insolvență are un dublu temei de fapt: atât starea de faliment a debitoarei constatată prin sentința de deschidere a procedurii, cât și săvârșirea în speță a faptelor expres prevăzute de art. 138, al. (1) lit. a), b), c), d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, se consideră că sunt incidente dispozițiile art. 138, al. (1), lit. c), în sensul că asociatul și administratorul debitoarei au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit debitoarea în încetare de plăți. Pârâtul a desfășurat în mod conștient și voit o activitate continuată care ducea debitoarea în mod vădit în încetare de plăți în vederea obținerii unui profit personal, provenind din remunerația obținută pentru îndeplinirea funcției de administrator, în materie comercială mandatul administratorului fiind prezumat a fi cu titlu oneros; starea de încetare de plăți în care se afla debitoarea încă din anul 2007 este probată și prin faptul că debitoarea a încheiat anii financiari precedenți pe pierdere și nu a putut achita către AFP C. obligațiile la bugetul de stat aferente; astfel, deși societatea se afla în încetare de plăți neputând face față datoriilor restante și curente către bugetul de stat, administratorul statutar, conștientizând starea de insolvență vădită, în loc să procedeze în temeiul art. 27, al. (1) din Legea
nr. 85/2006 la formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență in termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, a hotărât continuarea activității în vederea obținerii unui profit personal. În consecință, persoanele care au desfășurat în continuare activitate pe societate sunt asociații și administratorul societății debitoare, care nu au dovedit o simplă incapacitate managerială în măsura în care au efectuat fapte cu caracter ilicit, ci au încercat să se sustragă de la plata creanțelor și urmărirea creditorilor, prin aceasta urmărind deturnarea activității de la realizarea scopului pentru care a luat ființă societatea și satisfacerea intereselor personale, răspunderea acestora fiind de necontestat. Din cele menționate reiese, în mod evident, că toate aceste fapte au fost efectuate în mod conștient și voit în vederea fraudării creditorilor, care nici până la data formulării cererii nu au putut să-și recupereze creanța. Pârâții nu au respectat obligația prevăzută de lege de a solicita deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei și astfel să nu mai acumuleze datorii pe care în prezent să nu le achite, conștienți fiind de starea de încetare de plăți în care se găsește societatea, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 138, al. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, sunt incidente dispozițiile art. 138, al. (1), lit. d) din Legea nr. 85/2006. Asociații și administratorul societății aveau obligația ca, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 82/1991, să organizeze și să conducă contabilitatea proprie conform dispozițiilor legale. Astfel, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorilor în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 82/1991. Potrivit dispozițiilor art. 73, al. 1, lit. c și art. 73, al. 2 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existenta registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Se poate constata dezinteresul arătat de către administratorii societății de a ține contabilitatea debitoarei în conformitate cu Legea nr. 82/1991, de a evidenția în mod corect și complet creanțele debitoarei, de a întocmi și depune situațiile financiare trimestriale, anuale, declarațiile fiscale și în consecință de a asigura funcționarea acesteia în condiții minime de legalitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 138, al. 1, lit. d) din Legea nr. 85/2006. Neținerea contabilității în conformitate cu Legea nr. 82/1991 rezultă prin neîntocmirea și nedepunerea situațiilor financiare trimestriale, semestriale, anuale, a declarațiilor fiscale. Ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitoare și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitoarei. S-a reținut, în practica judiciară, că o derulare a activității debitoarei fără o evidență contabilă corectă duce la creșterea datoriilor, în condițiile în care nu se cunoaște ce trebuia plătit sau încasat, precum și la
curgerea majorărilor și penalităților cu consecința directă a ajungerii debitoarei în stare de insolvență și face imposibilă stabilirea activului și pasivului debitoarei. Faptul că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea este evident în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligația legală, proba contrarie cazând în sarcina pârâților. În doctrină se susține că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile, sau neținerea evidenței contabile conform legii, în principiu, nu sunt activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot ocaziona starea de insolvabilitate, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe, fapt care a generat dobânzi sau penalități ori pot fi puse în legătură cu creanțele neînregistrate în contabilitate și care nu au fost achitate. Neținerea evidenței contabile atrage sancțiuni specifice, pe de o parte, persoanelor fizice, răspunzătoare de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, conform art. 11 din Legea nr. 82/1991, iar pe de altă parte, atrage sancțiuni specifice persoanei juridice, care nu depune în termenul legal situațiile financiare anuale. Faptele enumerate de art. 138 din Lege, atrag, în solidar, răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia, doar dacă au contribuit la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății. Există fapta ilicită, culpabilă a administratorului debitoarei, el fiind răspunzător pentru faptele săvârșite în perioada cât și-a exercitat mandatul, fapte care constau în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor de către acesta. Potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, ea putând fi reprezentată și de omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această măsură trebuia să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
Prin întâmpinare, pârâții S. L. și S. D. I. au solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar, respingerea fiind nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, pârâții au arătat că în data_, la cererea creditoarei AFP C. -Napoca, prin DGFP C., judecătorul sindic a dispus în dosarul nr._ deschiderea procedurii insolvenței în forma generală față de SC PETRIDEANA TRANS SRL T., la care pârâții erau administratori statutari, fiind desemnată în calitate de administrator judiciar
H&B INSOLV SPRL. Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la starea de insolvență publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3055/_, administratorul judiciar a concluzionat că nu au fost identificate persoane care prin fapte prevăzute la art. 138 din Legea insolvenței, ar fi cauzat starea de insolvență, printre cauzele care au condus societatea debitoare la starea de insolvență regăsindu-se: criza economică mondială care a condus la schimbarea radicală a pieței, a comportamentului cumpărătorilor și la scăderea accentuată a cererii, plus concurența de pe piață specifică; cauze de ordin strategic și financiar, respectiv insuficiența contractelor încheiate cu clienții pentru susținerea unui nivel de activitate care să permită achitarea tuturor cheltuielilor. În data de_, creditoarea
V. I. R. I. S.A. a formulat o cerere de antrenare a răspunderii pârâților, întemeiată pe dispozițiile art. 138, al. (1), lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 85/2006. cererea fiind apreciată ca inadmisibilă. Aceasta, deoarece art. 138, al. (3) din Legea nr. 85/2006 prevede limitativ situațiile în care alte persoane, decât administratorul judiciar/lichidatorul pot formula un astfel de demers. Din interpretarea art. 138, al. (3) din Legea nr. 85/2006 rezultă cu claritate că acțiunea introductivă de instanță poate fi formulată de alte persoane în următoarele două situații: a) lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la al. (1) (textul de lege precitat vizează situația în care lichidatorul omite să indice astfel de persoane responsabile de ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, deși prin raport se precizează că sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, hotărârea lichidatorului judiciar în sensul neintroducerii unei astfel de acțiuni vizând oportunitatea unui astfel de demers - cu titlu exemplificativ pârâții arată că există suficiente active în patrimoniul debitoarei pentru acoperirea masei credale, astfel încât un astfel de demers ar apărea ca prematur și lipsit de interes); b) lichidatorul a hotărât că nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta la al. (1) - această situație vizează doar analizarea de către lichidatorul judiciar a oportunității introducerii unui astfel de demers. Este lesne de observat că ambele situații vizate de textul de lege precizat au un numitor comun: prin raport s-a stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 8/2006, doar că lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile sau a hotărât că nu este cazul să promoveze o astfel de acțiune. Or, în speță, lichidatorul judiciar analizând cauzele ce au dus societatea debitoare Petrideana Trans SRL a concluzionat că nu au fost identificate persoane care prin fapte prevăzute la art. 138 din Legea insolvenței ar fi cauzat starea de insolvență. În lumina textului de lege amintit, demersul promovat de către creditoarea V. I. R. I. S.A. apare ca fiind inadmisibil.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei V. I. R. I. SA în promovarea prezentului demers s-a arătat că potrivit art. 138, al. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 "(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului._ (3) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de țm creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală."; Pe cale de interpretare rezultă că au legitimitate procesuală activă pentru promovarea unei cereri de antrenare a răspunderii organelor de conducere următoarele persoane: administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, creditorul desemnat de adunarea creditorilor, în lipsa constituirii comitetului de creditori, creditorul care deține mai mult de 50 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât creditoarea nu a făcut dovada desemnării sale de către adunarea creditorilor pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii, se impune respingerea acțiunii formulate ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că cererea de antrenare formulată este nefondată. Fiind vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală, admisibilitatea acesteia este condiționată de proba elementelor constitutive generice ale acesteia, respectiv: existența unei fapte ilicite din cele prevăzute la art. 138, al. (1) lit. a)-d); existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția. Întrunirea acestor condiții trebuie dovedită de către creditoare, conform art. 1169 din Codul civil de la 1864, fapt ce nu s-a întâmplat în speță. Legea insolvenței dă un specific aparte faptelor ilicite care pot da naștere acestei răspunderi, ele fiind limitativ prevăzute de lege și fiind, în același timp, fapte intenționale cu excluderea culpei, ca forma a vinovăției. Acțiunea în răspundere trebuie respinsă în situațiile în care se va fi dovedit ca insolvență a avut alte cauze
decât fapte ale managerilor, respectiv: neșansa de a desfășura o activitate neprofitabila, nerecuperarea propriilor creanțe, neplata datoriilor curente, diminuarea cererii pieței și scăderea prețurilor, conjunctura economică defavorabilă. În ceea ce privește prima condiție, s-a arătat că potrivit art. 138 al. (1), lit. a) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune suportarea pasivului societății debitoare de către organele de conducere/supraveghere dacă au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Nu s-a făcut dovada folosirii de către pârâți a bunurilor sau creditelor societății în folosul personal sau a unei alte persoane, doar se enunță un text de lege care ar fi aplicabil în speță, deși creditoarea ar fi trebuit să precizeze clar și concret care sunt efectiv bunurile de care s-ar fi folosit în interes propriu. Conform art. 138, al. (1), lit. b) din Legea nr. 85/2006 s-a susținut că pârâții au făcut acte de comerț sub acoperirea persoanei juridice, fără a se dovedi sub nicio formă întrunirea condițiilor prevăzute imperativ de lege pentru a ne afla în prezența faptei ilicite reglementată de textul art. 138, al. (1), lit. b. Conform art. 138, al. (1), lit. c) din Legea nr. 85/2006 s-a susținut că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți. Creditoarea a susținut, în mod nefundat, că temeiul de fapt al acțiunii în răspunderea civilă delictuală este starea de faliment a debitoarei constatată prin sentința de deschidere a procedurii. Or, starea de faliment nu poate fi imputată organelor de conducere. Din contră, datorită circumstanțelor economice exterioare ar putea fi asimilată cazului fortuit, fapt ce exclude vinovăția pârâților. De asemenea, s-a susținut că pârâții au desfășurat cu rea-credință o activitate doar în scopul fraudării creditorilor, aspect ce ar rezulta din remunerația cuvenită administratorului, precum și din starea de încetare de plăți în care s- ar fi aflat societatea debitoare încă din anul 2007, întrucât nu a putut achita către AFP C. obligațiile la bugetul de stat aferente. În temeiul dispozițiilor art. 1088 din Codul civil de la 1864 "buna credință se prezumă"; iar cel care susține reaua-credință trebuie să facă dovada acesteia. Or, creditoarea doar face niște afirmații cu caracter tendențios, fără a fi susținute de probe. Faptul că societatea a înregistrat pierderi încă din anul 2007 nu echivalează cu starea de încetare de plăți. Starea de încetare de plăți este definită de art. 3, al. (1) din Legea nr. 85/2006 care stipulează că "insolvență este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";. În speță, nu poate fi vorba de o încetare de plăți din anul 2007, întrucât era imposibil obiectiv ca societatea să funcționeze o perioadă atât de îndelungată, patru ani, dacă s-ar fi aflat într-o astfel de situație. Conform art. 138, al. (1), lit. d)
din Legea nr. 85/2006 s-a susținut că pârâții au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Societatea debitoare a folosit serviciile de specialitate ale unui contabil, așa cum rezultă și din toate rapoartele lichidatorului judiciar, astfel încât susținerea creditoarei în sensul că pârâții au arătat dezinteres de a ține contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991 nu poate fi primită. Pârâta S. L., la solicitarea administratorului judiciar, a predat toate documentele prevăzute imperativ de art. 28 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care nu se poate reține decât buna-credință în îndeplinirea obligațiilor, atât înainte cât și după deschiderea procedurii insolvenței, creditoarea neputând să răstoarne prezumția de bună-credință. Ajungerea în stare de insolvență a debitoarei se datorează în bună parte și acțiunilor creditoarei, care a solicitat în baza contractului de leasing, pe lângă restituirea ratelor și penalități, fapt ce a condus la diminuarea continuă a fluxului de disponibilități. În speță, deși a semnat contractele de leasing financiar, societatea debitoare nu a avut posibilitatea să negocieze condițiile generale de leasing, la acestea aderând fără a negocia în mod direct cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștință utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.Așadar, nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele precizate și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, reprezintă în fapt o sarcină evident excesivă impusă societății debitoare, ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală. Pe de altă parte, prejudiciul suferit de către creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menționate, creditorului fiindu-i restituit bunul și obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor. Creditoarea s-a înscris la masa credală și cu ratele de leasing ce ar fi datorate până la terminarea contractului, inclusiv cu valoarea reziduală a bunului, deși autovehiculul a fost restituit și valorificat de către creditoare.
Analizând, în primul rând excepțiile inadmisbilității introducerii acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive, judecătorul sindic le var espinge, ca neîntemeiate. Astfel, art. 138, al. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede în anumite situații precis determinate, cine ar mai putea introduce o acțiune având ca obiect antrenarea răspunderii personale a foștilor asociați/administratori statutari. Prin urmare, textul de lege menționat conferă calitatea procersuală activă necesară anumitor persoane pentru a putea formula o astfel de acțiune. Deci, pot exista situații în care acțiunea de antrenare a răspunderii materiale poate fi formulată și de către altcineva decât administratorul/lichidatorul judiciar sau cei prevăzuți în textul de lege menționat. Creditoarea a formulat prezenta cerere, justificându-și, suficient consideră instanța, admisibilitatea cererii și calitatea procesuală activă pe faptul că este înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei considerându-se prejudiciată de faptele pârâților, săvârșite în perioada în care ei conduceau societatea.
Pe fondul cauzei, acțiunea este însă neîntemeiată. Indiferent cât de neprofesionist au condus societatea pârâții, de la bun început ea înregistrând pierderi, fără a se dovedi sau măcar afirma existența unor fapte din care să rezulte că aceștia au acționat intenționat în dauna intereselor creditorilor, cererea nu poate fi admisă pentru acest motiv. Faptul că pârâții au creditat societatea și când a fost posibil, aceasta a restituit împrumutul luat, operațini neinterzise de lege, nu poate fi apreciată ca fiind o faptă suficientă pentru antrenarea răspunderii materiale. Este firesc și normal ca societatea să plătească, în funcție de posibilitățile pe care le are o parte dintre creditorii săi, așa cum ea consideră că este mai bine, neputându-i-se imputa faptul alegerii plății unora în detrimentul plății altora. Dacă societatea nu ar fi fost creditată, foarte probabil tocmai în scopul redrresării situației sale financiare, este foarte posibil ca situația sa să fi fost și mai rea. Faptul neintroducerii de către pârâți a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței nu le poate fi imputabilă, cu sau fără acea cerere, situația societății neavând cum să se schimbe. În plus, la fel îi poate fi imputată și reclamantei starea de pasivitate de care a dat dovadă, în condițiile în care a observat că debitoarea înregistrează întârzieri la plata datoriei sale. Este cunsocut faptul că multe societăți comerciale reușesc să se redreseze după o perioadă mai proastă în viața lor, obligativitatea introducerii unei cereri de aplicare a prevederilor Legii nr. 85/2006 persoanei juridice ce înregistrează datorii mai mari de 30 de zile fiind nu numai neproductivă, antieconomică ci și total absurdă. Eșecul încerecării de redresare este, de asemenea, neimputabil celor care au încercat, prin forțe proprii, aducerea societății pe profit. Toate mențiunile inserate de către lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele și
împrejurările ce au determinat apariția acestei situații (înregistrarea de pierderi prin angajarea de cheltuieli peste veniturile realizate; existența unor creanțe de valori ridicate; înregistrarea de datorii mai mari față de bugetul de stat prin neplata debitelor la care s-au calculat penalități și majorări; îndatorarea peste posibilitățile financiare prin angajarea unui contract de leasing pentru care nu s-au asigurat resurse financiare la scadență; diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități din cauza obligației de restituire a unor scadențe sau a ratelor de leasing; politica de marketing defectuoasă) nu pot fi motive pentru admiterea acțiunii, nedovedind decât faptul că pârâții nu s-au priceput să conducă activitatea debitoarei. Or, proasta administrare a unei afaceri nu este motiv de antrenare a răspunderii materiale, în legislația românească necerându-se anumite calificări sau cunoștințe speciale celor ce doresc să pornească o afacere în calitate de asociați sau administratori ai unei persoane juridice. În fine, neurmărirea datornicilor societății de către lichidatorul judiciar nu s-a făcut pentru că nu ar exista acte în acest sens cipentru că din actele puse lui la dispoziție și datorită situației acelor debitori, șansele de a recupera ceva sunt mici, datorită unor motive ce nu au ținut și nu țin de activitatea pârâților la cârma societății. Lichidatorul judiciar a considerat, din moment ce nu a dorit el să formuleze cererea de atragere la răspundere a foștilor asociați/administratori judiciari că a primit suficente și lămuritoare documente din care să-și poată face o părere cu privire la modul cum a fost condusă societatea înainte de intrarea ei sub incidența Legii nr. 85/2006.
În concluzie, deși există prejudiciu (creanțele înscrise în tabelul creditorilor) nu se poate vorbi de vreo faptă culpabilă a pârâților și cu atât mai puțin de vreun raport de cauzalitate într o astfel de faptă și situația în care a ajuns societatea, pentru ca acțiunea să poată fi admisă. Neștiința, nepriceperea sau proasta administrare nu atrag, potrivit legislației existente, antrenarea răspunderii materiale a foștilor asociați/administratori stautari.
Urmând să cadă în pretenții, în temeiul art. 246 C.pr.civ., reclamanta va fiobligată să plătească pârâților, în solidar, suma de 2.000 lei, cheltuieli de judată dovedite ca fiind făcute, constând în onorariul avocațial (filele 34, 35).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate.
Respinge cererea formulată de către reclamanta V. I. R. I. SA, cu sediul procesual ales în B., Strada M. Ion R., nr. 8, etaj 2, sector 3, împotriva pârâților S. L. și S. D. I., ambii domiciliați în satul P. de M., comuna P. de Jos, nr. 14, județul C., ca neîntemeiată.
O obligă pe reclamantă să plătească, în favoarea pârâților, suma de
lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 4479/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 11554/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
