Decizia civilă nr. 1459/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1459/2013

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de SC C. I. S. PRIN

M. I. V. C. împotriva sentinței civile nr.1932 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C., privind și pe debitor SC C. I. S. PRIN ADMINISTRATOR S. I. V. C., intimat SC C. I. S. PRIN ADMINISTRATOR J. SC R. L.

S., intimat SC T. H. DS, creditor D. C., creditor I. C., creditor

M. T., creditor B. SA, creditor C. B. SA, creditor E-ON E. R. SA, creditor SC R. G. F. &SS, având ca obiect contestație_ dos.contest.la tab.prel - depus de SC C. I. IN dos._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Gyori

A. în reprezentarea intereselor intimatei SC T. H. DS, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat.

C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, în trei exemplare.

Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 10,11.

Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, C. ea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția nelegalei timbrări a recursului.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției cu consecința anulării recursului ca netimbrat, fără cheltuieli de judecată.

C. ea reține cauza în pronunțare pe excepția nelegalei timbrări.

INSTANȚA

1

Prin sentința civilă nr.1932 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C. s-a s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de administratorul special al debitoarei SC C. I. S., I. V.

C. cu privire la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC C. I.

S., prin lichidator judiciar S.P.R. LS și creditoarea SC T. H. D. S S. .

S-a respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de creditoarea SC T. H. D. S S. cu privire la ridicarea suspendării prevăzute de art.36 din Legea nr.85/2006 în contradictoriu cu debitoarea SC C. I.

S. prin lichidator judiciar S.P.R. LS .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC C. I. S., înregistrat la 14 septembrie 2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru

judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s- a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.10,11), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. I. S. împotriva sentinței civile nr.1932 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. izat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G.

A. N. S.

AL H.

M.

B. A. B.

2

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.G. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1459/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței