Sentința civilă nr. 469/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a17

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 469/2013

Ședința publică din 01 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic

GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea SS & CO

S., împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de administratorul judiciar R.

P. S., având ca obiect contestație.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul SC S. & CO S. prin c.j. M. M. și administratorul special S. Tino și administratorul judiciar prin c.j. Constantin S. și debitoarea

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, fiind legal timbrată.

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar concluzii scrise. Arată că din BPI nr. 2666 din_ rezultă că în momentul întocmirii tabelului preliminar s-a procedat și la analizarea fiecărei declarații în parte, analiză concretizată în raportul de verificare a declarațiilor de creanță preliminare; mai mult, pentru toți creditorii neacceptați au fost emise notificări scrise.

Interpelate de instanță, părțile arată că nu mai au de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul contestatoarei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației pentru motivele arătate în scris.

Reprezentanta administratorului judiciar solicită instanței respingerea contestației pentru motivele arătate în scris și susținute oral.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 2097/5.l2.20l2 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr. 65l2/ll2/20l2, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoare SC S. & CO S. B., fiind numit administrator judiciar provizoriu R. & PARTNERS S. .

Administratorul judiciar a întocmit și a depus la dosarul de insolvență, în termenul stabilit de judecătorul sindic, tabelul preliminar de creanțe, ce a fost rectificat ulterior în ceea ce privește cuantumul creanței unui singur creditor (f.4-6).

Debitoarea SC S. & CO S. B., a solicitat anularea tabelului preliminar de creanțe, publicat de administratorul judiciar R. & PARTNERS S. în BPI nr.2666 din l3.02.20l3, în sensul reîntocmirii în forma corectă prev.de L.85/2006.

2

In motivarea contestației s-a arătat,în esență, că tabelul preliminar de creanțe s-a publicat sub denumirea "Raport de activitate";, iar denumirea corectă prevăzută de legiuitor este de "Tabel preliminar al creanțelor";.

Mai mult, s-a arătat că din tabelul preliminar nu rezultă cu certitudine ce creanțe au fost acceptate pentru că nu apare o rubrică cu această mențiune, ci doar rubrica cu creanțe "verificate";, situație în care nu poate fi făcut nici calculul valorii totale a creanțelor, așa cum prevede art.l5 alin.2 din L.85/2006, pentru stabilirea cvorumului adunării creditorilor.

Contestația a fost legal timbrată.

Administratorul judiciar R. & Partners S. a depus concluzii scrise (f.l2-l3), prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că la rubrica "verificat";, au fost înscrise creanțele acceptate de către administratorul judiciar, așa cum rezultă și din raportul de verificare a creanțelor ce a fost publicat în BPI nr.2666/l5.02.20l3, în care a fost analizată fiecare creanță în parte.

Examinând actele și lucrările dosarului,

tribunalul constată că este neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Chiar dacă nu a fost prevăzută o rubrică separată cu creanțe acceptate în tabelul preliminar de creanțe, din felul în care s-a făcut înscrierea la rubrica cu creanțele verificate și prin coroborare și cu raportul de verificare a creanțelor ce a fost depus la dosarul de insolvență (f.l694 - l782, vol.VII), dar și publicat în BPI, rezultă indubitabil că rubrica creanțelor "verificate"; cuprinde creanțele acceptate în tabelul preliminar de creanțe.

Pe de altă parte, este real că în BPI nr.2666 din l3.02.20l3 a fost publicat un

"Raport de activitate";, însă acest raport include atât "Tabelul preliminar de creanțe";, cât și "Raportul de verificare a creanțelor";, în care sunt analizate toate creanțele creditorilor care au formulat declarații de creanță și din care rezultă în mod concret creanțele acceptate sau neacceptate de către administratorul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de debitoarea SC S. & CO S. B., cu sediul în B., str.D. C. nr. 305, înreg.la ORC BN sub nr.J_, CUI RO l7422298, jud.B. -Năsăud, reprezentată prin administrator special S. TINO, în contradictoriu cu administratorul judiciar R. & PARTNERS S., cu sediul procesual ales în B., B- dul Republicii nr.55, et.l, cam.2, jud.B. -Năsăud, în dosarul de insolvență privind pe debitoarea SC S. & CO S. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 0l martie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic ,

GREFIER,

I. U.

R.

A. P.

Red/dact UI/CR 5 ex - _

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 469/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței