Decizia civilă nr. 3755/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3755/2013

Ședința publică din data de 01 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea R. AG R. PRIN SC R. SRL, împotriva deciziei civile nr. 567 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., cauza privind și pe intimații B. SA - P. C. C. SC M. SA și SC M. SA PRIN

LICHIDATOR J. C. DE I. T. S., având ca obiect contestație la hotărârea A.C. - depusă de R. AG în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatoare, avocat Bujiță Aurel.

Procedura de citare este îndeplinită.

Contestația în anulare este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar un înscris intitulat ";Poziție scrisă"; din partea lichidatorului judiciar al SC M. SA, prin care s-a solicitat în principal, respingerea contestației ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul contestatoarei.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că, fundamentat pe dispozițiile art. 319 C.pr.civ., este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta contestație în anulare.

Reprezentantul contestatoarei depune la dosarul cauzei dovada publicării hotărârii contestate în B.P.I. la data de_ și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului contestatoarei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei, după rejudecare admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată. Curtea a respins recursul pentru motivele din întâmpinare. Susține că nu s-au cercetat unele dintre motive invocate și că înțelege să invoce în susținerea demersului său prevederile art. 6 CEDO, dispozițiile art. 11 și 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României. De asemenea, mai arată că a anexat decizia Curții de Apel Bacău, singulară în condițiile art. 317 și 318 C.pr.civ.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.567 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. a fost respins recursul declarat de creditoarea R. AG împotriva sentinței civile nr. 5805 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:

Pentru adunarea creditorilor debitoarei SC M. SA din data de_, recurenta, societate comercială cu sediul în străinătate, a fost convocată prin SC

R. SRL, cu sediul în România, apreciindu-se că această societate este reprezentantul său în țară. Față de lipsa contestatoarei de la acea adunare, judecătorul sindic a respins contestația acesteia împotriva procesului - verbal.

Potrivit art.7 alin.1 teza a doua din Legea 85/2006, comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate este supusă dispozițiilor Codului de procedură civilă. Potrivit acestuia din urmă act normativ, persoana care locuiește în străinătate are obligația de a-și alege domiciliul în România, unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul (art.114¹ alin.4 la care face trimitere art.87 pct.8 C.proc.civ.).

Or, creditoarea R. AG a ales, în cursul procedurii insolvenței debitoarei SC M. SA, să fie reprezentată în cadrul acesteia de către sucursala sa, SC R. SRL, prin care, de altfel, a și formulat atât contestația, cât și prezentul recurs (adresa din data de_ - firma noastră va fi reprezentată legal în procedura de insolvență a firmei SC M. SA de către domnul director Kund Horhat, de la sucursala noastră în România). Astfel, întrucât creditoarea R. AG a ales, în conformitate cu prevederile art.114¹ alin.4 C.proc.civ., să fie reprezentată în România pe întreaga perioadă în care urma a se desfășura procedura insolvenței de către sucursala sa din România, convocarea pentru adunarea creditorilor din data de_ efectuată prin Buletinul Procedurilor de I. este legală.

Prin urmare, nu pot fi reținute apărările recurentei, întrucât aceasta invocă prevederile art.87 și următoarele C.proc.civ., fără a le analiza coroborat cu cele ale art.114¹ alin.4 C.proc.civ., la care trimite, de altfel, art.87 pct.8 C.proc.civ., astfel cum s-a reținut în cele ce preced.

Față de legala convocare a recurentei, lipsa nejustificată a acesteia de la adunarea creditorilor din data de_ atrage incidența prevederilor art.14 alin.7 din Legea 85/2006, interpretat per a contrario, recurenta neavând calitate procesuală activă în contestarea hotărârii acestei adunări a creditorilor, astfel că soluția judecătorului sindic de respingere a contestației este legală și temeinică.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare S.C. R. A.G.,

solicitând admiterea contestației in anulare, anularea deciziei civile nr. 567/2013 pronunțata de instanța de recurs in dosarul nr._, iar in urma rejudecarii recursului admiterea acestuia si modificarea sentintei civile nr. 5805/2011 pronuntata de Tribunalul Specializat C., in sensul admiterii contestatiei formulate, cu consecinta desfiintarii hotararii adunarii generale a creditorilor din data de_ ca fiind nelegala.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea arată că a formulat contestatie impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor SC M. SA din data de_, apreciind ca in ceea ce o priveste convocarea efectuata doar prin intermediul Buletinului procedurilor de insolventa contravine dispozițiilor exprese prevazute imperativ de art. 7 alin.(1) teza all-a din Legea nr. 85/2006.

Instanta de fond, prin sentinta civila nr. 5805/2011, a apreciat ca a fost convocata legal prin intermediul Buletinului procedurilor de insolventa, chiar

daca are sediul in strainatate, intrucat prin contestatia formulata i s-a ales un sediu procesual in Romania.

Impotriva sentintei civile a formulat recurs invederand instantei de control judiciar ca dispozitiile art. 7 alin(1) teza a-II-a din Legea nr. 85/2006 au fost interpretate gresit, intrucat acestea stipuleaza ca toti participantii la procedura insolventei care au sediul in strainatate trebuie citati conform Codului de procedura civila, textul de lege mentionat nepermitand nicio derogare.

Instanta de control judiciar a respins recursul promovat de aceasta prin decizia civila nr. 567/2013 publicata in Buletinul procedurilor de insolventa nr. 3726/_, mentinand in intregime sentinta civila atacata ca fiind temeinica si legala.

In acest context sustine ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate vizate de textul art. 318 Codul de procedura civila din 1865.

Prin contestatia in anulare formulata, contestatoarea solicită anularea unei hotarari irevocabile pronuntata de instanta de recurs, urmare a exercitarii controlului judiciar pe calea recursului.

Prin decizia civila nr. 567/2013 pronuntata de Curtea de Apel C. in dosarul nr._, instanta de control judiciar a omis sa examineze argumente esentiale invocate de aceasta in sustinerea recursului, iar recursul a fost respins in totalitate.

Chiar daca textul de lege vizeaza expressis verbis doar omisiunea cercetarii vreunui motiv de recurs, iar nu a unor argumente esentiale, dispozitiile art. 318 din Codul de procedura civila din 1865 trebuie coroborate cu dispozițiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si cu dispozitiile din Constitutia Romaniei.

Contestatoarea arată că a depus in recurs comunicarile efectuate de catre practicianul in insolventa desemnat in dosarul cu nr. de mai sus, C. de I.

T., conform dispozițiilor art. 87 pct. 8 din Codul de procedura civila, asa cum dispune art. 7 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, respectiv prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, aceasta avand sediul in Elvetia. Aceste comunicari au primit nr. de inregistrare la sediul din Elvetia.

Cu toate acestea, convocarea contestatoarei la Adunarea C. din data de_ pentru modificarea strategiei de valorificare a activelor nu a avut loc la sediul social din Elvetia, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax etc., ca in cazul comunicarilor anterioare, sens in care nu a luat la cunostinta de aceasta adunare a creditorilor si nu a putut să-și exprime votul si sa aducă sugestii cu privire la modificarile propuse la strategia de vanzare a activelor debitoarei. Este important de mentionat ca, prin hotararea a carei desfiintare a solicitat-o s-a hotarat aprobarea modificarii strategiei de valorificare a activelor debitoarei si pretul minim de pornire a licitatiilor. În continutul acestei hotarari s-au stabilit preturi care sunt in contradictie cu scopul lichidarii, respectiv maximizarea averii debitorului, la care face referire art. 116 din Legea nr. 85/2006 si care rezulta din intreaga economie a prevederilor Legii 85/2006. Aceste preturi au fost stabilite avand in vedere valoarea de lichidare a bunurilor si nu valoarea de piata a acestora.

Dupa cum lesne se observa, instanta de recurs a omis sa analizeze aceste argumente legale si probe, ce erau esentiale in solutionarea cauzei.

Comunicarea convocarii creditorilor care au sediul in strainatate se va face cu respectarea prevederilor art. 87 si urm. din Codul de procedura civila. Prin urmare, textul legal nu instituie nicio exceptie de la regula aplicarii dispozitilor Codului de procedura civila in cazul creditorilor cu sediul in strainatate, nici chiar pentru situatia in care acestia ar avea sediul ales in Romania. Dispozitiile art. 7 al. 1 din Legea nr. 85/2006 prevad expres ca si criteriu de determinare a

modalitatii de citare a participantilor la procedura insolventei sediul, domiciliul sau resedinta partilor, iar in conditiile in care aceasta procedura este una derogatorie de la dreptul comun, aceste dispozitii legale trebuie aplicate conform principiului specialia generalibus derogant.

In cazul dedus judecatii, convocarea s-a facut cu încalcarea dispozitiilor Codului de procedura civila, fiind publicată doar în Buletinul Procedurilor de I. si necomunicată cu citatie la sediul societății recurente din străinătate, respectiv in Zurich, Elvetia, Nordstrasse 89.

Astfel, avand in vedere ca, R. AG este creditor al S.C. M. S.A si are sediul in strainatate, indicat in actele depuse la dosar si la lichidatorul societatii comerciale M. S.A., convocarea acesteia pentru adunarea generala a creditorilor din data de_ trebuia realizata raportat la prevederile art. 7 alin

(1) teza a-II-a din Legea nr. 85/2006.

In condițiile in care R. AG are sediul in strainatate, convocarea la adunarea generala a creditorilor din data de_ trebuia efectuata in alta modalitate decat prin buletinul procedurilor de insolventa.

In concluzie, in situatia in care lichidatorul nu a facut, in cadrul judecatii in prima instanta, dovada convocarii contestatoarei in modalitatea prevazuta la art.

7 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 85/2006 si art. 87 pct. 8 din Codul de procedura civila, solutia care se impunea a fi dispunerea ca instanta sa constate ca hotararea astfel adoptata de adunarea generala a creditorilor este lovita de nulitate absoluta, nulitate care nu poate fi inlaturata, afirmatie bazata pe prevederile art. 105 alin. 2 si art. 108 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865.

Lichidatorul judiciar al debitoarei SC M. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând cererea formulată de contestatoare prin prisma dispozițiilor legale invocate (art.318 C.proc.civ.), instanța constată următoarele:

Contestația în anulare prevăzută de art.318 C.proc.civ. este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text legal, decizii pronunțate de instanțele de recurs.

Contestatoarea a indicat în concret motivul de contestație în anulare care apreciază că este incident în cauză, respectiv omisiunea instanței de recurs de a analiza argumente esențiale invocate în susținerea recursului, acesta fiind respins în totalitate.

Curtea observă că motivul de contestație în anulare specială reglementat de art.318 alin.1 teza a doua C.proc.civ. are în vedere cazul în care instanța, din greșeală, nu a făcut nicio referire la motivele invocate, nu a examinat în ce măsură argumentele și criticile formulate se încadrează sau nu în acestea.

Raportat la cele reținute, curtea apreciază că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art.318 alin.1 teza a doua C.proc.civ. Astfel, recurenta a invocat greșita apreciere a situației de fapt (cauza putând fi examinată sub toate aspectele, potrivit art.304¹ C.proc.civ.), precum și greșita interpretare a legii, respectiv a art.7 alin.1 teza a doua din Legea 85/2006 (motiv prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.)

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă, însă, că instanța de recurs a analizat atât situația de fapt, cât și modul în care judecătorul sindic a interpretat și aplicat dispoziția legală în discuție. Întrucât a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art.14 alin.7 din Legea 85/2006, recurenta neavând calitate procesuală activă în contestarea hotărârii adunării creditorilor, analiza s-a

limitat, firesc, la acele argumente prezentate atât de judecătorul sindic, cât și de recurentă care se refereau la legitimarea procesuală activă, nefiind necesar a se analiza critici referitoare la prețurile aprobate sau alte chestiuni ce țineau de fondul contestației - în acest caz, omisiunea este deliberată. De asemenea, curtea apreciază că nu este deschisă contestația în anulare în cazul în care instanța a lăsat neanalizat un argument neesențial sau o serie de înscrisuri pe care le-a considerat irelevante.

În esență, contestatoarea reclamă o apreciere a situației de fapt care nu corespunde poziției sale procesuale, urmărind, practic, a obține o rejudecare a acțiunii soluționate irevocabil, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge contestația în anulare declarată de SC R. AG împotriva deciziei civile nr. 567 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația în anulare declarată de SC R. AG împotriva deciziei civile nr. 567 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3755/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței