Decizia civilă nr. 1674/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1674/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta C. R. ( F. B. împotriva sentinței civile nr. 5027 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al
T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimații SC LA O. B. S. PRIN LICHIDATOR J. CII B. L., B. V., SA, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
Notă: După dezbaterea cauzei se prezintă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și cerere de amânare a judecării cauzei de către intimat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5027 din data de_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui Maramureș s-a admis acțiunea formulată de către C. I. DE INSOLVENȚĂ B. L., pentru debitoarea SC LA O. B. S. - în faliment,împotriva pârâtei C. R., și în consecință:
Pârâta a fost obligată să suporte cu averea proprie pasivul debitoarei SC LA O.
S. în cuantum de 115.619 lei.
În temeiul art. 246 C. pr. civ., s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâtul B. V. și față de pârâtul SA .
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 4205/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, s-a constatat starea de insolvență a debitoarei SC LA O. B. S., numindu-se lichidator judiciar în persoana reclamantă C. I. DE INSOLVENȚĂ B. L. .
Prin aceeași sentință, instanța a dispus ca debitoarea să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru ca lichidatorul judiciar să poată întocmi un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Debitoarea a fost notificată de către lichidatorul judiciar la sediul societății specificat în istoricul de la ORC pe de lângă Tribunalul Maramureș, însă reprezentantul acesteia nu a înțeles să furnizeze documentele solicitate.
La dosarul cauzei au fost înregistrate creanțe în cuantum total de 115.619 lei.
Din perspectiva celor de mai sus, instanța a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, existând
prezumția legală, neinfirmată de către pârât, că neprezentarea documentelor cerute de art. 28 din lege se datorează ținerii unor contabilități fictive ori neținerii contabilității în conformitate cu legea, dispariției unor documente contabile ori chiar al folosirii bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea a fost întemeiată și a fost admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11, lit. g) raportat la art. 138 alin. 5, cu consecința obligării pârâtului la suportarea unei părți din pasivul debitoarei falite, conform dispozitivului.
În conformitate cu dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea formulată de reprezentanta reclamantei C. I. DE INSOLVENȚĂ B. L., la termenul de judecată din data de_, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea la judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. R. ( F. B.
solicitând în principal, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 și 5 cod proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 5027/_ și trimiterea cauzei spre rejudecare T. ui Maramureș întrucât instanța nu a făcut o reală cercetare a fondului litigiului iar în subsidiar, solicită în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 coroborat cu art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 5027/_ a T. ui Maramureș, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță față de pârâta C. R., ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 5027/_ pronunțată în dosarul nr. 4338/_ /a1, Tribunalul Maramureș a admis acțiunea formulată de către C. I. de Insolvență B. L. pentru debitoarea S.C. LA O. B. S.R.L.-în faliment, a obligat pârâta-recurentă să suporte cu averea proprie pasivul debitoarei în cuantum de 115.619 lei și s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții B. V. și SA .
Prin acțiunea formulată, lichidatorul desemnat în dosarul de faliment al debitoarei LA O. B. S.R.L., a solicitat obligarea numiților SA, B. V. și
R. la suportarea pasivului societății debitoare întrucât aceștia nu au furnizat în totalitate documentele și informațiile cerute de art. 28 din Legea 85/2006 deși au fost notificați, iar debitoarea nu are depuse la organele fiscale documentele contabile, ceea ce creează prezumția prev. de art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006, respectiv că numiții SA, B. V. și C. R. au folosit bunurile sau creditele
persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au ținut o
contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
La pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond a avut în vedere faptul că pârâții SA și B. V. s-au prezentat în fața instanței și au declarat că, nu au participat la niciun fel de act de administrare ale societății.
Consideră sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006, care au fost aplicate formal, fără aprecieri asupra probelor conform art. 261 pct. 5 Cod proc. civ.
Cu privire la primul petit de trimitere a cauzei spre rejudecare, precizează că, art. 3012 alin. 3 și 5 Cod proc. civ., prevăd că, "casarea hotărârii se pronunță în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", ..... "după casare trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată".
Apreciază că, în cauză este imperios necesară administrarea unui probatoriu complet care să contureze situația reală care a cauzat starea de insolvență a debitoarei S.C. LA O. B. S.R.L., și verificarea reală a îndeplinirii prevederilor art. 138 din Legea 85/2006.
Instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de lichidator față de pârâta-recurentă întrucât pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, trebuie îndeplinite cumulativ 2 condiții speciale:
- a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de
lege;
- b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență, la care se adaugă
condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 1349 și următoarele cod civil.
Mai mult, din formularea textului alin. 1 al art. 138 din Legea 85/2006, rezultă că sunt răspunzători membrii organelor de conducere " care au cauzat"; starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea formulată de către lichidator a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. a,d și e, fără să se facă dovada săvârșirii de către pârâta-recurentă a faptelor respective. Potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului să fie suportată de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil, reclamanta trebuia să dovedească că pârâta-recurentă a săvârșit faptele menționate la art. 138 lit. a, d, e din Legea 85/2006.
În cauză nu numai că nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu se arată care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei. Nu există prezumția legală invocată de către instanță ca temei al admiterii acțiunii. Instanța practic consfințește prin această hotărâre o prezumție de culpă în sarcina pârâte-recurente, care nu există în legislație, de fapt instanței îi este interzis chiar să pronunțe o hotărâre întemeiată doar pe prezumții.
Instanța de fond, a apreciat în mod netemeinic și nelegal că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 138 lit. a din Legea 85/2006, care prevăd că: "persoanele care au cauzat starea de insolvență au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane" întrucât apreciază că, era necesar a se stabili despre care bunuri ale societății debitoare sau credite ale
acesteia este vorba și care ar fi fost folosite de pârâta-recurentă în folosul propriu sau al altei persoane.
Lichidatorului judiciar îi revenea sarcina probei, iar acesta nu a produs nicio dovadă a împrejurării că unele bunuri ale societății debitoare au fost folosite în
interes personal de către pârâta-recurentă, astfel că nu se putea face aplicarea acestui text de lege.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor art. 138 lit. d, care reglementează răspunderea atunci când: s-a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, hotărârea judecătorului sindic este nelegală și netemeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că pârâta-recurentă ar fi săvârșit asemenea fapte.
Mai mult, în lipsa stabilirii în prealabil a cauzelor insolvenței, nici nu se poate decide în ce măsură pretinsele fapte ale pârâte-recurente au contribuit la starea de insolvență sau au cauzat starea de insolvență.
În ceea ce privește relevanța dispozițiilor art. 28 din Legea 85/2006, apreciază că în niciun caz aceste dispoziții legale nu sunt incidente în analiza atragerii răspunderii patrimoniale reglementate de dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, deoarece nedepunerea actelor contabile despre care se face vorbire în textul de lege, constituie o împrejurare ulterioară survenirii stării de insolvență, ceea ce exclude posibilitatea considerării că prin aceasta s-ar fi cauzat starea de insolvență.
Astfel, instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că în cauză s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei-recurente.
Apreciază de asemenea că sentința atacată nu este motivată fiind incident în speță motivul prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. întrucât motivarea nu cuprinde "raționamente logice" care au condus la atragerea răspunderii pârâtei-recurente, judecătorul sindic concluzionând fără o analiză judicioasă a probelor, că ar fi întrunite condițiile prev. de art. 138 din Legea 85/2006.
Așa cum reiese din deciziile nr. 63/_ și 82/2007, prin care s-a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, nu există o prezumție de culpă în sarcina persoanelor fizice care au făcut parte din organele de conducere ale debitoarei în insolvență, aceasta, ca și legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă și starea de insolvență trebuind a fi dovedite.
Învederează faptul că, pârâta-recurentă până la data de_ și nici ulterior nu a exercitat acte de administrare a bunurilor debitoarei, precum nici acte de conducere sau supraveghere a întregii activități a acesteia.
Așa cum reiese din declarația acesteia dată la momentul controlului efectuat de inspectori din cadrul Gărzii Financiare Maramureș, din_, aceasta s-a ocupat doar de barul din localitatea D., de toate celelalte activități ale debitoarei ocupându-se B. V. și ulterior SA . Aceste aspecte rezultă și din Rezoluția din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pronunțată în dosarul nr. 2605/P/2008 unde se precizează că: " din declarația făptuitorului B. V., a rezultat că datorită unor probleme financiare și personale în cursul anului 2006 a vândut imobilul unde societatea își avea sediul și a încetat orice activitate."
Prin probele administrate în fața instanței nu se dovedește că pârâta - recurentă a săvârșit vreo faptă ilicită, că a creat vreun prejudiciu societății debitoare și astfel nu rezultă de nicăieri vinovăția acesteia cu privire la starea de insolventă a debitoarei.
Prin urmare, Tribunalul Maramureș în mod netemeinic și nelegal a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006, cu atât cu cât sentința nu este motivată sub acest aspect, instanța nemenționând în cuprinsul hotărârii nici despre care bunuri s-a reținut că ar fi fost înstrăinate sau
ascunse de către pârâta-recurentă și nici care ar fi fost legătura de cauzalitate dintre faptele imputate și starea de insolvență.
Prima instanță a pronunțat hotărâre a pe baza unor prezumții simple ceea ce nu este permis de legea procesuală sau de legea specială care reglementează răspunderea patrimonială a persoanelor fizice pentru starea de insolvență.
Apreciază că, afirmația lichidatorului judiciar a aplicabilității în speță a prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, dacă nu este bazată pe un suport probator concret, constituie doar o susținere cu caracter general, nu poate produce efecte juridice pe plan procesual, deoarece dispozițiile art. 1169 cod civil obligă în dovedirea oricărei susțineri făcute în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței, prevăzută de Legea 85/2006, mai ales în ceea ce privește răspunderea persoanelor prevăzute la art. 138 din aceeași lege.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin mai multe decizii: Decizia 25/2004 publicată în M. O. Partea 1, nr. 202, din_ și Decizia 82/2007, publicată în M.O. Partea 1, nr. 120 din_ .
Curtea a constatat că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, b și c din Legea 85/2006 " nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită" ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent." Astfel că, Curtea Constituțională subliniază necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, în sensul că o eventuală răspundere patrimonială a administratorului în condițiile art. 138 din Legea 85/2006 trebuie să fie bazată pe probe complete și pertinente care să dovedească existența faptelor, cât și măsura în care acestea au contribuit la starea de insolvență, ceea ce prima instanță nu a făcut.
Pârâtul C.I.I. Babota L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat si menținerea sentinței atacate ca temeinică si legală.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041 Curtea reține următoarele:
Lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâtei recurente C. R. la plata întregului pasiv al debitoarei SC LA O. B. S. în sumă de 115.619 lei așa cum aceasta rezultă din tabelul definitiv de creanțe.
Un prim motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic constă în necercetarea fondului litigiului. Acesta deoarece în acest caz apreciază că este imperios necesară administrarea unui probatoriu complet care să contureze situația reală care a cauzat insolvența debitoarei și verificarea reală a îndeplinirii prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006 întrucât e necesar să se facă dovada săvârșirii de către pârâta-recurentă a faptelor respective, iar instanța a consfințit prin hotărâre o prezumție de culpă care nu există în legislație.
Pentru antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere potrivit prev. art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege, condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență, la care se adaugă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. Din formularea textului aliniatului 1 al art. 138 răspunde că sunt răspunzători membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În ceea ce privește motivul invocat se poate constata că prima instanța a făcut o reală cercetare a fondului. Astfel susținerile pârâtului B. V. prin reprezentant
au fost consemnate in încheierea de ședință, la fel și a pârâtului SA . Pârâta recurentă C. R., deși citată cu mențiunea personal la interogator, nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și cu toate că a fost notificată de către lichidatorul judiciar nu a dat curs solicitărilor. Prin urmare întreaga conduită a pârâtei este una care denotă pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii cât și a acțiunii în răspundea administratorului.
Așa fiind, în cauză nu este prezent motivul de recurs prev. de art. 312 alin.3 și 5 C. pr civ care să determine casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, Curtea reține că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006
Astfel potrivit înregistrărilor Oficiului Registrului Comerțului Maramureș rezultă că la data deschiderii procedurii de insolvență pârâta recurentă C. R. deținea calitatea de administrator al debitoarei, alături de B. V. .
Din constatările efectuate de către lichidatorul judiciar în urma verificărilor documentelor parțiale financiar contabile puse la dispoziția acestuia se poate observa că în luna decembrie 2006 au fost înstrăinate mijloace fixe: televizor cu suma de 6000 lei, mașina de ascuțit cu suma de 3000 lei, gater cu suma de 7000 lei fără a fi scăzute din gestiune. Totodată se înregistrează amortizare suplimentară pentru alte mijloace fixe în valoare de 12.412 lei și scot din uz. În luna decembrie 2007 se înregistrează venituri din producție cherestea, facturile fiind emise în perioada octombrie-decembrie 2006, iar intrarea de materii prime fiind realizată în una februarie 2007.
Dimpotrivă, în anul 2007 nu s-au efectuat corect înregistrările facturilor care cuprindeau produse pentru care livrarea se făcea cu taxare inversă și nici nu s-a efectuat înregistrarea pentru taxarea inversă.
Prin urmare, concluzia care se desprinde este aceea că administratorul statutar al debitoarei în persoana pârâtei recurente C. R. nu s-a preocupat pentru organizarea și ținerea contabilității debitoarei deși acesteia îi revenea ca principală obligație, astfel că nu s-au mai întocmit documentele contabile primare, declarațiile fiscale și bilanțurile contabile legale, care să permită urmărirea situației activului și pasivul debitoarei.
Așadar răspunderea pârâtei recurente C. R. rezidă din încălcarea dispozițiilor art.72 și respectiv art.73 lit. e din Legea nr.31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun, deci a obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial. În același sens se mai poate reține și incidența dispozițiilor art.73 lit. c și e din Legea societăților comerciale, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile ce rezidă din Legea nr. 82/1991 a contabilității).
Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtei recurente
C. R. care nu a mai întocmit actele contabile prevăzute de lege și nici nu a desfășurat activitatea pe care o presupune calitatea de administrator, respectiv de a nu efectua nici un demers pentru recuperarea creanțelor debitoarei față de terți, aceasta este prezumată de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem.
Cât privește raportul de cauzalitate dintre faptă și intrarea în insolvență rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâta recurentă C. R. nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile.
Prin urmare, Curtea reține că în speță este pe deplin dovedită fapta pârâtei recurente C. R., de neținere a contabilității debitoarei, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, vinovăția acestuia sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și aducerea debitoarei în starea de insolvență.
Pârâtei recurent i s-a imputat și fapta prevăzută de art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 respectiv faptul că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Această faptă presupune utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului persoană juridică. Textul legal analizat mai prevede că utilizarea acestor bunuri sau credite să se fi făcut în interes propriu sau în interesul altei persoane.
În speță lichidatorul judiciar a formulat această cerere apreciind că administratorul statutar al debitoarei a cauzat starea de insolvență prin nepredarea mijloacelor fixe și a bunurilor înscrise în evidenta contabilă a debitoarei ceea ce duce
la concluzia că acestea au fost folosite în interes personal de pârâta-recurentă.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtei C. R. aceasta va avea loc în raport de prejudiciul cauzat așa cum rezultă el din tabelul definitiv al creanțelor, ea avându-și originea în cele două fapte ilicite ale acesteia, așa cum au fost ele mai sus descrise.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ. urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta
C. R. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de C. | R. | împotriva sentinței civile nr. 5027 din | |
_ | pronunțată în dosarul nr. _ | /a1 al T. ui Maramureș pe care o |
menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP A. -I. A. C. I.
G. ,
M. N. ȚÂR
Red.C.I./dact.V.R.
2 ex./_ Jud.fond:C. E.
| ← Decizia civilă nr. 5874/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 4506/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
