Decizia civilă nr. 2172/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a3
DECIZIA CIVILĂ NR. 2172/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR :C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC D. -C. DE E. S., împotriva sentinței civile nr. 3644 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a3 al Tribunalului S. izat C., în contradictoriu cu intimata SC A. S. PRIN ADMINISTRATOR J. C. DE I. T. S. și SC A. S.
PRIN ADMINISTRATOR S. C. C., având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 8 -9).
De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea lichidatorului judiciar al debitoarei un înscris intitulat ";Poziție procesuală";, prin care s-a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca netemeinic.
C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Constată că, prin înscrisul depus la dosar de către lichidatorul judiciar s-a invocat excepția nulității recursului, prevăzută de art. 303 alin. 1 C.pr.civ., iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3644 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a3 al Tribunalului S. izat C. s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar C. DE I. T. S. al debitoarei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. C. DE E. S.R.L., și S.C. A.
S.R.L. prin administrator special C. C. .
S-a constatat nulitatea plății sumei în cuantum de 7253,21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_ și a penalităților aferente acestora, efectuată la_ de către S.C. A.
S.R.L. prin administrator special C. C., către pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L.
A fost obligată pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L. să restituie debitoarei S.C. A. S.R.L., suma de 7253,21 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea comercială nr. 5157/2011 pronunțată de Tribunalul S. izat C. la_ în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L.
Pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L. cu creanța chirografară în cuantum de 3194,74 lei (filele 18-20).
Între debitoarea S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiară, și numita S.C. ACE TRANSPORT E. ȘI LOGISTICĂ S.R.L., în calitate de transportatoare, a fost încheiat contractul de transport nr. 493/_ în baza căruia transportatorul a emis debitoarei factura fiscale seria ACE nr. 12/_ în valoare de 1488 lei, a cărei contravaloare a fost achitată de către debitoare către transportator la_, după cum rezultă din extrasul de cont al debitoarei (filele 31-33).
Prin adresa nr. 101/_ înregistrată de debitoarea S.C. A.
S.R.L. sub nr. 512/_, pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L. a comunicat debitoarei S.C. A. S.R.L. cuantumul penalităților de întârziere aferente facturilor nr. 567/_ și nr. 578/_, ca fiind de 4.058,47 lei în total (fila 36).
După cum a rezultat din extrasul de cont al debitoarei S.C. A. S.R.L., la_, aceasta a plătit pârâtei S.C. D. C. DE E. S.R.L., suma totală de 7253,21 lei, din care suma de 3194,74 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_, și suma de 4058,47 lei, reprezentând contravaloarea penalităților aferente acestor facturi (fila 33). Primirea acestei plăți nu a fost contestată de către pârâta
S.C. D. C. DE E. S.R.L., prin întâmpinarea depusă de către aceasta la dosar (filele 42-43).
În ce privește plata sumei în cuantum de 7253,21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_ și a penalităților aferente acestora, efectuată la_ de către S.C. A.
S.R.L. prin administrator special C. C., către pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L., judecătorul sindic constată că aceasta reprezintă o plată efectuată după deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei, astfel că este supusă dispozițiilor imperative ale art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "în afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule";.
Față de aceste dispoziții legale, judecătorul sindic a reținut că administratorului judiciar al debitoarei îi revine sarcina probei efectuării unei plăți de către debitoare ulterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia, întrucât prevederile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt imperative, revenind pârâtelor sarcina de a dovedi că plata efectuată nu ar trebui anulată pentru că s-ar încadra în condițiile art. 49 din același act normativ.
Plata sumei în cuantum de 7253,21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_ și a penalităților aferente acestora, efectuată la_ de către S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. C., către pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L., nu poate fi considerată ca încadrându-se în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente a debitoarei S.C. A. S.R.L. întrucât aceasta privește pe de o parte creanțe născute înainte de deschiderea procedurii insolvenței
împotriva debitoarei, respectiv contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_, în sumă de 3194,74 lei, cu care pârâta este înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, și pe de altă parte penalități aferente acestor facturi, care fiind penalități aferente unor debite principale născute înainte de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei sunt supuse dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii";.
Astfel, continuarea desfășurării activității curente a debitoarei S.C. A.
S.R.L. prin administrator special C. C., nu a implicat încheierea de către aceasta a vreunui contract cu pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L. Împrejurarea că transportatorul cu care debitoarea a încheiat contractul de transport nr. 493/_, numita S.C. ACE TRANSPORT E. ȘI LOGISTICĂ S.R.L. ar fi subcontractat efectuarea transportului cu pârâta
S.C. D. C. DE E. S.R.L. nu s-a probat a fi fost făcută cu acordul pârâtei S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. C., sarcina probei sub acest aspect, față de dispozițiile imperative ale art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, revenindu-le pârâtelor.
Totodată, pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L. nu a făcut dovada împrejurării invocate prin întâmpinare, în sensul că plata de care a beneficiat ar fi fost autorizată de către administratorul judiciar al debitoarei.
Dealtfel, pentru a fi valabilă, o astfel de autorizare ar fi trebuit să întrunească cerințele art. 49 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv să fie dată de administratorul judiciar ca urmare a cererii formulate în acest sens de către administratorul special, care să fi fost supusă spre aprobarea comitetului creditorilor, care să fie convocat în acest sens. Or, existența unei astfel de aprobări nu a fost probată în cauză.
Nici împrejurarea că pârâta S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. C. ar fi rău-platnică sau cunoscută ca atare și nici faptul că desfășurarea activității pârâtei S.C. D. C. DE E. S.R.L. ar fi fost afectată de neefectuarea de către debitoare a plății contravalorii facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_, nu pot fi avute în vedere pentru înlăturarea efectelor dispozițiilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, întrucât acestea sunt prevederi imperative, a căror aplicare nu este lăsată la latitudinea părților sau a judecătorului sindic. Dealtfel, se poate observa că în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei sunt înscrise creanțele a unui număr de 90 de creditori, dintre care unele privilegiate, altele garantate, și multe în cuantum mai mare decât cel al creanței cu care a fost înscrisă pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L., iar prin însăși natura sa procedura insolvenței este o procedură concursuală menită a oferi posibilitatea stingerii creanțelor tuturor creditorilor înscriși în tabelul definitiv al creanțelor, iar nu doar a unora dintre aceștia.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar C. DE I. T. S. al debitoarei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. C. DE E. S.R.L. și S.C. A.
S.R.L. prin administrator special C. C., va constata nulitatea plății sumei în cuantum de 7253,21 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 567/_ și nr. 578/_ și a penalităților aferente acestora, efectuată la_ de către S.C. A. S.R.L. prin administrator special C.
, către pârâta S.C. D. C. DE E. S.R.L., și pentru repunerea părților în situația anterioară, ca efect al nulității, a fost obligată pârâta S.C.
C. DE E. S.R.L. să restituie debitoarei S.C. A. S.R.L., suma de 7253,21 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 22 noiembrie 2012 recurenta SC D. -C. DE E. S., iar recursul nu este motivat.
În ședința publică de azi, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., C. ea a pus în discuția părților excepția nulității recursului promovat de recurenta-pârâtă SC D. -C. DE E. S. .
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, C. ea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.
Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.
Din dosarul cauzei rezultă că sentința i-a fost comunicată pârâtului- recurent la data de 9 noiembrie 2011 (fila 57, dosarul Tribunalului S. izat
C. ), că cererea de recurs a fost depusă la data de 22 noiembrie 2012, însă motivele de recurs nu au fost formulate.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nul recursul declarat de pârâta SC D. -C. DE E. S. împotriva sentinței comerciale nr.3644 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului S. izat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
A. | M. C. M. | S. | C. | P. | V. D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond. Oros V.
← Sentința civilă nr. 60/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Sentința civilă nr. 3269/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
---|