Sentința civilă nr. 60/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 60/2013
Ședința publică de la 16 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de lichidatorul judiciar S. V. C. I. , în cauza privind pe debitoarea S. E. F S. , având ca obiect acțiune în anularea hotărârii adunării creditorilor din_ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că acvirat, pe cale scurtă, dosarul cu nr._ având ca obiect procedura insolvenței debitorului SC E. F S. .
Lichidatorul judiciar arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Lichidatorul judiciar solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris și susținute oral, respingerea procesului verbal al adunării creditorilor din data de_ în ceea ce privește onorariul lichidatorului judiciar și a se dispune ca onorariul lunar al lichidatorului judiciar să fie fixat la suma de 1.280 lei, plus TVA și onorariul de succes de 8% plus TVA din sumele rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei și încasarea creanțelor.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, lichidatorul judiciar V. C. I. , în contradictoriu cu creditorii înscriși în tabelul creanțelor, privind pe debitoarea S. E. F S. , a solicitat anularea hotărârii adunării creditorilor din 2l.09.20l2, respectiv punctul din această hotărâre, care vizează stabilirea onorariului lichidatorului judiciar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească un onorariu lunar al lichidatorului de l.280 lei plus TVA și a unui onorariu de succes de 8 % din sumele rezultate din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și a creanțelor încasate.
In motivarea contestației sale, lichidatorul judiciar arată că stabilirea onorariului său nu poate fi și nu este la discreția creditorilor, aceștia având interesul cert de a stabili un onorariu cât mai mic, cu atât mai mult cu cât sumele ce reprezintă onorariu sunt supuse regulilor de impozitare impuse de Codul fiscal, astfel că sumele nete ce rămân lichidatorului judiciar sunt infime și nu justifică volumul de muncă pe care îl prestează în administrarea procedurii insolvenței.
Arată lichidatorul judiciar că un creditor chiar majoritar nu are dreptul discreționar de a fixa onorariu administratorului judiciar, ci are dreptul de a negocia cu acesta cuantumul onorariului, așa cum rezultă din prev.art.ll lit.d din L.nr.85/2006. Într-o asemenea situație, revine instanței să stabilească un onorariu corect, care să justifice activitatea desfășurată de către administrator/lichidator.
La dosar a fost depus procesul verbal al adunării creditorilor din 2l.09.20l2 privind pe debitoarea S. E. F S. .
Prin scriptul intitulat întâmpinare, creditorul C. B. invederează faptul că își menține punctul de vedere exprimat în cadrul adunării creditorului din 20.05.20ll, în care s-a stabilit onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.500 lei, inclusiv TVA, pentru întreaga procedură
2
de insolvență/faliment, la care se adaugă un onorariu de succes de 4 % din sumele obținute din valorificarea bunurilor, în primele 6 luni de la intrarea în faliment, ulterior, onorariul de succes va fi de 2 % din aceste sume.
Analizând actele și lucrările dosarului
, instanța reține în fapt următoarele:
Referitor la cauza supusă prezentei analize se constată că, pentru termenul din 2l.09.20l2, lichidatorul judiciar al lichidatoarei S. E. F S. a convocat adunarea creditorilor, având ordine de zi: a) desemnarea comitetului creditorilor, b) confirmarea lichidatorului judiciar și aprobarea onorariului lichidatorului judiciar .
Creditorul C. B. și-a exprimat poziția în scris, apreciind că nu este necesară constituirea unui comitet al creditorilor și a stabilit în ce privește onorariul lichidatorului judiciar suma de 3.500 lei la care se adaugă TVA pe întreaga procedură de insolvență, la care se adaugă un onorariu de succes de 4 % din sumele rezultate prin valorificarea bunurilor în primele 6 luni de la intrarea în faliment și de 2 % pentru sumele obținute ulterior.
Se reține că acest creditor are înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei o creanță mai mult de 50 % din totalul creanțelor, iar hotărârea luată cu ocazia adunării creditorilor îi aparține în exclusivitate, în condițiile în care, ceilalți creditori nu s-au prezentat și nu și-a exprimat punctul de vedere în scris.
Potrivit disp.art.ll alin.2 din L.85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului, și la cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, fiind precizat expres faptul că atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar sau în mod excepțional debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea, deciziile manageriale putând fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori prin organele acestora, respectiv comitetul creditorilor și/sau adunarea creditorilor.
In privința hotărârilor luate de către adunările creditorilor, textul prevăzut în disp.art.l4 alin.7 din L.nr.85/2006 stabilesc în mod imperativ faptul că aceste hotărâri pot fi desființate de către judecătorul sindic, numai pentru nelegalitate, iar calitate procesuală au creditorii care au votat împotriva luării respective și au solicitat consemnarea acesta în procesul verbal al adunării precum și creditorii care sunt îndreptățiți să participe pe procedura insolvenței dar au lipsit motivat de la această ședință a adunării creditorilor.
In privința stabilirii remunerației administratorului sau lichidatorului judiciar, instanța reține prin prisma disp.art.l9 alin.2 și 2/l din L.85/2006, că această atribuție revine adunării creditorilor, care în prima ședință sau ulterior cu o majoritate de 50 % din valoarea totală a creanțelor, sau în situația existenței unui creditor ce deține cel puțin 50 % din valoarea creanțelor, au atributul de desemnare a unui administrator judiciar sau lichidator, în locul celui provizoriu desemnat de către judecătorul sindic odată cu deschiderea procedurii, ori să-l confirme pe cel desemnat provizoriu, stabilindu-i totodată remunerația. Așa cum rezultă din formularea textului, adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de 50 % din totalul creanțelor, stabilește remunerația ce se cuvine administratorului judiciar în mod unilateral și nu urmare unei negocieri cu acesta și, cu atât mai puțin, ca o asemenea negociere să fie supusă cenzurii instanței de judecată.
Sunt considerente pentru care, apreciind că adunarea creditorilor debitoarei S. E. F S. , consemnată în procesul verbal al adunării din 2l.09.20l2, s-a desfășurat în condiții de legalitate, nefiind dat nici un motiv de anulare a acesteia, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei V. C. I. B. .
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge contestația formulată de lichidatorul judiciar V. C. I. , cu sediul în B., str.V. G. nr.44, jud.BN, împotriva Hotărârii adunării creditorilor din 2l.09.20l2, consemnată în procesul verbal de la aceeași dată, în cauza dosar nr.202/ll2/2009, în care se desfășoară procedura insolvenței debitorului SC E. F S., cu sediul în B., P. C. nr.l, jud.BN, CUI 5. ,
3
înregistrată la ORC BN sub nr. J06/298/l992, având obiect anularea hotărârii adunării creditorilor din 2l.09.20l2 în ceea ce privește stabilirea remunerației lichidatorului judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din l6 ianuarie 20l3.
PREȘEDINTE,
Judecător - sindic GREFIER,
I. P. A. G. G.
Red/dact PI/CR/4 ex. _
← Încheierea civilă nr. 2746/2013. Acțiune în anulare.... | Decizia civilă nr. 2172/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
---|