Decizia civilă nr. 2421/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2421/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC Z. T. S. prin lichidator LG I. S. împotriva sentinței civile nr. 3776 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al T. ui Maramureș, privind și pe debitor SC Z. T.
S., intimat V. A., intimat V. E., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. Gherman în reprezentarea intereselor intimatului V. A., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
La întrebarea instanței, reprezentanta intimatului învederează că nu a discutat personal cu intimatul, dar apreciază că sunt incidente, în privința mandatului său, prevederile art. 126 alin 5 din Statutul profesiei de avocat.
Totodată, aceasta depune la dosar întâmpinare, cu solicitarea de a fi recalificată de instanță drept concluzii scrise.
Mai învederează că a luat legătura cu mama intimatului, care i-a comunicat că nu cunoaște date despre adresa actuală a pârâtului, iar la cea
indicată în acțiune, acesta nu a locuit niciodată.
Cutea, după deliberare, constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 126 alin 5 din Statutul profesiei de avocat și art. 89 alin. 2 C.pr.civ., procedura de citare cu intimatul V. A. fiind îndeplinită și prin afișare, orice alt viciu fiind acoperit prin prezența reprezentantului intimatului.
Se ia act de împrejurarea că s-a depus întâmpinare și, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării, pe care o reia punctual, pe scurt, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3776 din_ pronunțată în dosar nr. _
/a1 al T. ui Maramureș s-a respins cererea formulată de către reclamantul LG I. S. în calitate de lichidator al debitoarei SC Z. T. S. în contradictoriu cu pârâtul V. A. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3341/_ pronunțată de T. ui Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii de faliment ,în formă simplificată împotriva debitoarei SC Z. T. S. și intrarea direct în faliment, fiind numit în calitate de lichidator reclamantul LG I. S. . Anterior societatea a fost dizolvată de drept în temeiul art.237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990 iar reclamantul a fost numit în calitate de lichidator, calitate în care s-a înscris în registrul comerțului.
Conform tabelului definitiv al creanțelor, depus la fila 2, pasivul reconstituit al debitoarei SC Z. T. S. este în cuantum total de 11.849,67 lei și se compune din creanțele declarate de doi creditori bugetari DGFP Maramureș -Administrația finanțelor publice B. M. și Primăria mun. B. M. .
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorilor de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul, judecătorul sindic a constatat că această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din totalitatea creanțelor în cuantum de 11.849,67 lei înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.
Urmează însă a se analiza distinct și celelalte condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ în acest text de lege.
Prin cererea de chemare în judecată angajarea răspunderii pârâtului s-a întemeiat pe calitatea acestuia de administrator statutar al societății debitoare și săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Probele cu înscrisuri administrate în cauză nu au confirmat săvârșirea acestei fapte care față de caracterul delictual al răspunderii care se solicită a fi angajată nu este prezumată de lege, ci se impune a fi dovedită.
Reclamantul nu a făcut dovada că debitoarea deținea în patrimoniu un vehicul marca Dacia 1300 a cărui nepredare să atragă răspunderea acestuia conform art. 138 alin. 1 lit.a. În ceea ce privește activele societății și creanțele neîncasate evidențiate în ultimul bilanț contabil aferent anului 2003, față de
cuantumul infim al cestora raportat la pasivul înregistrat în procedura de faliment, pentru creanțe de natură exclusiv bugetară: 39,90 lei active și 12,03 lei creanțe neîncasate judecătorul sindic a apreciat că nu este există raport de cauzalitate între această faptă și starea de insolvență a debitoarei.
Pentru toate aceste considerente cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar LG I. S., desemnat în procedura insovenței debitoarei SC Z. T. S.,
solicitând modificarea hotărârii menționate, in sensul admiterii cererii, cu consecința obligării numitului V. A. la suportarea intregului pasiv al debitoarei în cuantum de 11.849.67 lei.
În motivare s-a arătat că judecătorul sindic a reținut in motivarea respingerii acțiunii că nu s-a facut dovada deținerii în patrimoniu a vehiculului marca Dacia 1300 a cărui nepredare să atragă răspunderea administratorului.
Referitor la această motivare arată că în lipsa documentelor societății singura informație cu privire la bunurile din patrimoniu debitoarei i-a fost furnizată de Primăria Baia Mare. În mod normal administratorul societății era obligat să depună la primărie documentele cu privire la o eventuală ieșire a bunului din patrimoniu. Consecința nedepunerii actelor doveditoare ale scoaterii din evidență a bunurilor este acumularea de către debitoare de datorii față de bugetul local.
După cum s~a statuat în practica judiciară in domeniu, în lipsa totală a evidentelor contabile care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăți nu se poate pretinde să se facă dovada unei
legături de la cauză la efect intre săvârșirea faptei si ajungerea În stare de insolvență, atâta timp cât din culpa pârâtului aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
Raportat la aspectele prezentate mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în sensul admiterii acțiunii întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu consecința obligării pârâtului V.
A. la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 11.489,67 lei.
Pârâtul intimat V. A. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și acordarea de cheltuieli de judecata in recurs constand in onorariu de avocat in suma de 1.600 lei + TVA.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui Maramureș la data de_, sub nr. de mai sus, reclamantul LG I. S., în calitate de lichidator al debitoarei SC Z. T. S. în contradictoriu cu pârâtul V. A. a solicitat obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 11.849,67 lei.
În motivarea cererii se arată că față de societatea debitoare s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, în formă simplificată, prin sentința civilă nr.3341/_ pronunțată de T. ui Maramureș în dosarul nr._ . Notificările privind deschiderea procedurii și prezentarea actelor societății au fost trimise la sediul social al debitoarei de unde s-au restituit cu mențiunea "expirat termenul de păstrare"; și au fost publicate în Buletinul procedurilor de I. ență, fără a se depune de către societate actele și informațiile prevăzute deart.28 din Legea nr.85/2006.
În tabelul definitiv al creanțelor au fost înscriși doi creditori bugetari: Administrația finanțelor publice B. M. și Primăria mun. B. M. ale căror creanțe însumează 11.489,67 lei. Din informațiile furnizate de Primăria mun. B.
M. rezultă că debitoarea deține în patrimoniu un vehicul marca Dacia 1300, iar în ultimul bilanț contabil, aferent anului 2003, societatea înregistra active circulante de 39,90 lei din care stocuri-18,46 lei, disponibilități bănești de 9,42
lei, creanțe în cuantum de 12,03 lei și datorii de 56,08 lei. Întrucât pârâtul nu s- a prezentat la și nu a predat bunul, raportat la valoarea activelor înregistrate în ultimul bilanț contabil care ar fi putut acoperi parțial datoriile, reclamantul a susținut că pârâtul a folosit bunurile societății în interesul propriu și sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 al. 1 lit. a din Legea 85/2006 pentru a fi obligat să suporte întregul pasiv.
Prin sentința recurată, cererea a fost respinsă, judecătorul sindic reținând că nu s-a făcut dovada existenței în patromuniul debitoarei a bunului la care se face referire, iar raportat la valoarea nesemnificativă a activelor înregistrate în ultimul bilanț, nu este prezentă nici cerința existenței raportului de cauzalitate între fapta alegată și prejudiciul constând în pasivul în registrat în tabelul de creanțe.
Prin recursul declarat este criticata hotararea instantei de fond, intr-o motivare succinta, in care se arata că în lipsa documentelor societatii singura informatie cu privire la bunurile din patrimoniul debitoarei a fost furnizata de Primaria B. M. și că rezultatul nedepunerii actelor doveditoore ale scoaterii din evidenta a bunurilor este acumularea de catre debitoare de datorii fata de bugetul local. Totodată, se afirmă că în lipsa totala a evidentelor contabile care sa permita o determinare concreta a imprejurarilor in care s-a intrat in incetare de plati, nu se poate pretinde sa se faca dovada unei legaturi de la cauza la efect intre savarsirea faptei si ajungerea in stare de insolventa, atata timp cat din culpa paratului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
O chestiune prealabilă necesar a fi clarificată înainte de a trece la analiza căii de atac este legată de susținerile din întâmpinarea depusă de intimat, prin care se invocă neregularități procedurale legate de modul de formulare al acțiunii și recursului, însă având în vedere că acestea nu au fost susținute sub forma excepției lipsei calității procesuale active, iar sentința tribunalului a analizat fondul raporturilor juridice deduse judecății, Curtea a constatat că acest aspect rămâne câștigat, din perspectiva reclamantului și în lipsa unui recurs declarat de pârât.
În ceea ce privește criticile din recurs, Curtea apreciază că ele nu pot fi reținute, iar pentru a dispune astfel, va achiesa apărărilor formulate prin întâmpinare, conform cărora nu se poate modifica in recurs temeiul de drept al actiunii in raspundere.
Astfel, actiunea pentru atragerea raspunderii administratorului a fost intemeiata pe dispozitiile art. 138 alineat 1 litera al din Legea nr. 85/2006, adica raspunderea administratorilor pentru folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Prin motivele de recurs se recunoaste faptul ca actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 138 alineat 1 litera al din Legea nr. 85/2006, dar motivarea trimite la dispozitiile art. 138 litera d) din aceiasi lege, teza finala, sustinandu-se ca « […] in lipsa totala a evidentelor contabile care sa permita o determinare concreta a imprejurarilor in care s-a intrat in incetare de plati [ ... ] ».
Aceasta sustinere echivaleaza cu o modificare de temei juridic/de actiune in calea de atac a recursului, fapt inadmisibil, din perspectiva prev. art. 316 și art. 294 C.pr.civ.
Pe de altă parte, corect se relevă că raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatii comerclale este una speciala, ce presupune existenta cumulativa a elementelor ce o definesc: fapta ilicita savarsita in modalitatea intentiei care se incadreaza in una din situatiile limitativ prevazute de art. 138 si care se afla la originea starii de insolventa.
Dispozitiile art. 138 din legea insolventei sunt fara echivoc, nu lasa loc la interpretare, astfel incat reclamanta este tinuta sa dovedeasca existenta faptei
ilicite savarsite cu intentie, incadrarea ei in una din dispozitiile art. 138 precum si ca acesta este anterioara deschiderii procedurii si ca a condus la instalarea starii de insolventa.
Din această perspectivă, nu au fost combătute pertinent alegațiile primei instanțe legate de faptul că reclamantul nu a dovedit ca paratul a dispus de bunurile societatii in interes propriu sau pentru altul.
Astfel, în ceea ce privește bunul despre care se afirmă că ar fi aparținut debitoarei, se indică lapidar că este vorba despre « autovehiculul marca Dacia 1300 », fara sa probeze acest lucru, fara sa se identifice automobilul cu serie si numar, cu date de inmatriculare, etc. Recurentul arata ca referirile cu privire la « autovehiculul marca Dacia 1300 » le face pe baza «informatiilor furnizate de Primaria B. M. », însă corect remarcă intimatul că de la dosar lipseste proba din care sa rezulte cele sustinute de reclamant.
Ba mai mult, o conditie preliminara pentru angajarea raspunderii este ca bunurile sa constituie proprietatea societatii. Nu exista nici o dovada din care sa rezulte ca autoturismul Dacia 1300, fara nici un alt element de identificare, este sau a fost proprietatea societatii.
Mai mult, chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, trebuie subliniat că reclamantul nu a înțeles să indice care a fost valoarea bunului, la momentul la care el a intrat în patrimoniul societății și la cel al încetării activității, pentru a se putea astfel identifica elemente concrete pe baza cărora să se poată conchide că presupusa lui utilizare în interesul pârâtului ar fi cauzat starea de incapacitate de plată, în sensul în care, dacă la acel moment el ar fi fost valorificat, din suma obținută s-ar fi putut stinge pasivul existent.
În același context, este de reținut că este susceptibila de rezerve si sustinerea reclamantului potrivit careia valoarea activelor inregistrate in ultimul bilant ar fi putut acoperi partial datoriile, avand in vedere sumele derizorii inregistrate: 39,90 lei, active circulante.
Din această perspectivă, în mod corect a subliniat judecătorul sindic că trebuie dovedită de către reclamant existența tuturor condițiilor generale, iar vinovăția, ca element al răspunderii, trebuie să îmbrace forma intenției, iar nu a culpei. Fiind vorba de intenție, aceasta nu este prezumată, ci trebuie să fie dovedită. Aceste considerații sunt valabile și în privința cerinței referitoare la folosirea bunurilor în interesul personal al pârâtului, în ceea ce privește fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din lege, precum și a raportului de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul cauzat creditoarei.
Mai mult, reclamantul nu a indicat de ce a considerat că pârâtul ar fi folosit aceste bunuri în interes personal. Întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile delictuale, legea privind procedura insolvenței nu stabilește o prezumție a existenței folosului, adică a interesului propriu sau al altei persoane, acestea trebuind dovedite de cel ce face această afirmație. De asemenea, trebuie făcută dovada existenței raportului de cauzalitate între faptele alegate și intrarea debitoarei în stare de insolvență. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă în niciun fel că s-ar fi făcut această dovadă, reclamantul făcând doar simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.
Chiar dacă este real că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, simpla constatare a stării de insolvență nu constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii.
Referitor la raportul de cauzalitate, disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și, indirect,
creditorii săi. La rândul său, vinovăția trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei.
Raportând aceste considerații teoretice la specificul cauzei, Curtea constată că în sarcina pârâtului nu se pot reține faptele ilicite la care face referire lichidatorul, lipsind atât raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prin prisma tuturor celor mai sus expuse și fiind discutabilă și existența vinovăției pârâtului, respectiv intenția acestuia de a prejudicia, prin fapta invocată, creditorii debitoarei.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins în consecință, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește solicitarea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, aceasta va fi respinsă, conform prev. art. 1169 vechiul Cod civil, art. 129 alin. 1 și art. 274 alin. 1 C.pr.civ., nefiind făcută dovada plății efective a unor astfel de sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Z. T. S. prin lichidator LG I. S. împotriva sentinței civile nr. 3776 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatului V. A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, G. -A. N. | Judecător, S. Al H. |
G. , A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: H. M.
| ← Decizia civilă nr. 3001/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2742/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
