Decizia civilă nr. 11298/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11298/2013
Ședința publică din 22 noiembrie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
JUDECĂTOR: M. B. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. A
J. S., împotriva sentinței civile nr. 3065 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S., în contradictoriu cu intimata SC C. C. I.
S., SC C. C. I. S. PRIN LICHIDATOR J. I. I., P. I. ANA și P. C.
M. A., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante. Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.065 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui S., s-a respins ca nefondată acțiunea formulată DS, pentru obligarea pârâților P. I. ANA și P. C. M. A. la plata pasivului debitoarei, în valoare de 47.414 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală specială a cărei antrenare presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de dispozițiile textului legal susmenționat, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea de către creditori a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu.
Faptul că administratorul societății debitoare nu a efectuat inventarierea patrimoniului conform dispozițiilor Legii 85/1991 nu se circumscrie faptelor ilicite prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței de natură să atragă răspunderea patrimonială a pârâtelor.
Conform constatărilor de la Cap. V din raportul de inspecție fiscală depus în scop probator de către reclamantă rezultă că o parte din bunurile mobile sechestrate au fost înstrăinate - și anume 2 vitrine frigorifice, etajera tejghea,
feliator, cântar în valoare totală de 3.500 lei, dar din încasarea contravalorii bunurilor vândute au fost achitate obligațiile față de bugetul de stat (f. 15).
În privința celorlalte bunuri - 10 rafturi, 1 frigider, 3 rafturi depozit prin procesul verbal întocmit de activitatea de inspecție fiscală din cadrul DS rezultă că la data de_ - data încheierii procesului verbal nu erau înstrăinate din unitate (f. 26-27).
Din nici o probă administrată nu rezultă că pârâtele ar fi folosit bunurile societății în interes propriu sau al unei alte persoane fapt ce ar fi condus la falimentul societății, astfel încât instanța de fond a respins ca nefondată cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, creditoarea D. G. A F. P. A J.
S. a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii administratorilor debitoarei S.C. C. C. I. S.R.L., respectiv P. I.Ana și P. C.
M. A. pentru suma de 47.414 lei.
În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța de fond a ignorat temeiul legal în baza căruia a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorilor în cauză și în mod nelegal a respins cererea de angajare a răspunderii administratorilor.
În acest context, creditoarea precizează că din ultima balanța de verificare încheiata la data de_, respectiv_ societatea deținea în patrimoniu stocuri în valoare totală de 24.912,86 lei, iar pentru perioadele menționate mai sus, societatea nu avea efectuată inventarierea patrimoniului conform Legii nr. 82/1991 republicata, care prevede în mod imperativ că "unitățile au obligația să efectueze inventarierea generala a elementelor de activ si pasiv deținute la începutul activității, cel puțin o data pe an pe parcursul funcționarii lor".
Pe de altă parte, recurenta susține că administratorul societății a înstrăinat bunurile aflate sub sechestru conform procesului-verbal din_, iar prin raportul nr. 2182/_ întocmit de lichidatorul judiciar, se afirmă că la sfârșitul anului_, activele imobilizate totalizau 0 lei.
În opinia recurentei există o contradicție între cele menționate de lichidator si scriptele societății, respectiv balanțe, Raportul de inspecție fiscala_ și procesul-verbal din_ .
Față de aspectele învederate, recurenta consideră că înstrăinarea totală sau parțială a mărfurilor existente în sold la_, reprezintă elemente de angajare a răspunderii persoanelor vinovate, respectiv a administratorilor debitoarei, deoarece înstrăinarea totală sau parțială a bunurilor precum și neconducerea evidenței contabile conform prevederilor legale, pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorilor conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere aceste considerente, recurenta consideră că speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, prejudiciu fiind evident, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății, iar prin modul în care aceștia au acționat au fost prejudiciați creditorii, existând astfel un raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a acestora.
În continuarea motivării recursului, recurenta invocând dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, susține că sunt întrunite elemente suficiente pentru a aprecia că administratorii debitoarei au contribuit la aducerea acesteia în stare de faliment, situație în care se impune modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale de angajare a răspunderii pârâtelor P. I.Ana și P. C. M.
A. .
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
2
D. G. a F. P. a jud. S., în calitate de creditor al debitoarei SC C. C. I. S. a solicitat angajarea răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei, P. ANA și P. C. A. în temeiul art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că acestea nu au inventariat patrimoniul în 2009 și 2010 și au înstrăinat bunuri aflate sub sechestru potrivit procesului verbal din_ .
Prin hotărârea recurată, judecătorul sindic a respins cererea creditoarei, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textul art. 138 alin. 1 lit. a, nefiind dovedită fapta ilicită și nici raportul de cauzalitate.
Prin memoriul de recurs, creditoarea D. G. a F. P. a jud. S. susține că sentința este nelegală, din perspectiva faptului că s-a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale pe care a fost fundamentată acțiunea. Totodată s-a susținut că în mod greșit au fost validate afirmațiile lichidatorului deși nu erau dovedite cu documente contabile.
Analizând aceste susțineri, Curtea ia act de faptul că suma de 47.414 lei pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii celor doi pârâți reprezintă întreg pasivul debitoarei.
Răspunderea reglementată de art. 138 și urm. din Legea insolvenței este o formă specială de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, pentru a fi antrenată, este nevoie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 C. civ. (Codul civil din 1864), precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.
Din această perspectivă, în mod corect a subliniat judecătorul sindic că trebuie dovedită de către reclamantă existența tuturor condițiilor generale, iar fapta ilicită, ca element al răspunderii, trebuie să se circumscrie faptelor enumerate de art. 138 din Legea insolvenței. Aceste considerații sunt valabile și în privința cerinței referitoare la existența raportului de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul cauzat creditorilor.
În cauza de față, creditoarea a susținut că pârâtele se fac vinovate de săvârșirea faptei prev de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile delictuale, reclamantei îi revenea obligația să facă dovada raportului de cauzalitate între faptele alegate și intrarea debitoarei în stare de insolvență. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă în niciun fel că s-ar fi făcut această dovadă, reclamanta făcând doar simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.
Curtea constată în acest context că nu există elemente suficiente pentru a valida afirmațiile recurentei conform cărora fondurile obținute din înstrăinarea bunurilor sechestrate prin procesul-verbal din_ ar fi fost folosite în interesul personal al pârâtelor-intimate. Dimpotrivă chiar prin raportul de inspecție fiscală nr. F- SJ 200 din_ se reține că bunurile sechestrate constând în vitrină frigorifică - 2 buc, etajeră, tejghea, feliator și cântar au fost înstrăinate prin factura fiscală nr. 15/_ către SC Danssyflor S. Z., iar documentele contabile prezentate inspectorilor fiscali au atestat faptul că prețul convenit de 3.500 lei a fost încasat de către debitoare și utilizat pentru stingerea unor obligații față de bugetul de stat.
De asemenea fiind declanșată o procedură pentru verificarea modului în care au fost scoase din gestiune bunurile asupra cărora organele fiscale au aplicat sechestru, inspectorii fiscali au constatat că o parte din bunuri au fost vândute către SC Danssyflor S., cum s-a reținut și în raportul de inspecție fiscală, o parte către SC IRUC SERVICE S., iar o parte ( 10 rafturi, 1 frigider și 3 rafturi depozit ) se află în posesia debitoarei în stare avansată de deteriorare, aspecte consemnate în procesul verbal nr. 1353 din_ . Pentru bunurile
3
vândute, prețul a fost încasat și utilizat pentru stingerea unor datorii ale societății.
Cum prin documentele prezentate, pârâtele au făcut dovada utilizării acestor bunuri în cadrul activității debitoarei, fapta imputată constând în folosirea bunurilor în interes personal sau în interesul altei persoane nu poate fi reținută din moment ce bunurile respective au fost facturate către terțe persoane (SC IRUC SERVICE S. și SC Danssyflor S. ), iar acestea au achitat facturile respective.
Prin urmare, în raport de probațiunea administrată, judecătorul sindic în mod corect a validat apărările pârâtelor și ale lichidatorului judiciar privitoare la inexistența faptei prev. de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, critica adusă de recurentă cu privire la acest aspect impunându-se a fi respinsă.
Cealaltă faptă imputată pârâtelor, constând în omisiunea inventarierii anuale a bunurilor societății nu intră în nici un caz sub incidența prev. de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, singurul temei de drept invocat în susținerea cererii de antrenare a răspunderii pârâtelor. Față de principiul disponibilității, Curtea este obligată să își limiteze analiza la acest text de lege, aceasta nefiind investită în mod legal să verifice modul în care pârâtele au înțeles să își respecte obligația de a conduce contabilitatea debitoarei.
Pe de altă parte, chiar dacă acceptând teza reclamantei, conform căreia pârâtele nu ar fi inventariat doi ani consecutivi bunurile societății, dată fiind diferența vădită de valoare dintre contravaloarea bunurilor presupuse a fi
însușite, de 3.500 lei, și cuantumul mare al pasivului, de 47.414 lei, apare ca fiind rezonabilă apărarea conform căreia este exclus orice raport de cauzalitate, fiind greu de presupus că această acțiune a pârâtelor ar fi cauzat starea de insolvență.
În concluzie, Curtea constată că în mod corect a reținut judecătorul sindic că în sarcina pârâtelor nu se pot reține faptele ilicite la care face referire recurenta, motiv pentru care recursul va fi respins în consecință, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3.065 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
M. I. I. | S. | AL H. | M. B. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: L. M.
GREFIER,
V. D.
4
| ← Sentința civilă nr. 2742/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1770/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
