Decizia civilă nr. 2980/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2980/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N.
G. A. B.
S-a luat în examinare declarat de SC L. SS PRIN LICHIDATOR J. CII M. R. împotriva sentinței civile nr. 7147/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, privind și pe intimat SC B. S., intimat SC L. SS PRIN ADMINISTRATOR S. L. Ș., având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
La data de 28 februarie 2013 s-a înregistrat o cerere de renunțare la judecată.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, curtea reține cauza în pronunțare prin prisma dispozițiilor art. 246 C.pr.civ., urmând a lua act de renunțarea la judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7147/_, pronunțată în dosarul nr. _ | al | |
T. | ui Maramureș s-a respins acțiunea în anulare formulată de către C. | I. |
de Insolvență M. | R. | lichidator judiciar al SC L. Ș. S. împotriva |
pârâților SC B. | S. și L. | Ș. administrator special al debitoarei SC L. Ș. |
S. . |
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.I.I. M. R. în calitate de lichidator judiciar al SC L. Ș. S. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii în anulare a facturii fiscale seria MM VDU nr. 1928815/_ încheiată între SC L. Ș. S. și SC B. S. în principal, iar în subsidiar să se dispună repunerea părților în situația anterioară transferului bunurilor mai sus menționate.
La termenul de azi, Curtea constată că în data de_ C.I.I. M. R. în calitate de lichidator judiciar al SC L. Ș. S. a înregistrat la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură o cerere de renunțare la judecată ( f.4).
1
Prin urmare, în temeiul art. 246 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va da eficiență actului de dispoziție procedurală a părții și va constata că a intervenit renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Constată că C.I.I. M. R. a renunțat la soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7147/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, G. -A. N. |
G. , A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: S. O.
2
← Decizia civilă nr. 6915/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Sentința civilă nr. 308/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
---|