Decizia civilă nr. 6915/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a4
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6915/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent DI L. R. împotriva sentinței civile nr. 472 din_ pronunțată în dosar nr._ /a4 al Tribunalului Specializat C., privind și pe intimat SC I. R. S. PRIN LICHIDATOR J. P. O. I., SC I. R. S. CU S. P. A. LA S. N.
, S. &A., SC I. R. S. PRIN A. F. A., având ca obiect acțiune în anulare ȘI CERERE DE SUSPENDARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Lavinia Hulpoi în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul și cererea de suspendare a executării sentinței atacate sunt legal timbrate.
La data de 12 iunie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de debitoare, iar la 14 iunie 2013 - întâmpinare formulată de lichidatorul P. O. I. .
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
C. ea, raportat la conținutul celor două întâmpinări, constată că intimatele au luat cunoștință de motivele de recurs.
Fiind pusă în discuție cererea de suspendare a executării sentinței atacate, reprezentanta recurentului arată că o susține doar în măsura în care nu se soluționează recursul la termenul de azi, în caz contrar cererea rămânând fără obiect.
Se comunică un exemplar din întâmpinările formulate cu reprezentanta recurentului, care depune la dosar o notificare referitor la comunicarea revocării procurilor acordate domnului Di L. Raffaele.
C. ea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 89 C.pr.civ. referitor la modul de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul viciul fiind acoperit prin prezența reprezentantei acestuia.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C. ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar,
modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 472 din_ pronunțată în dosar nr. _
/a4 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar P. O. I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei S.C. I. R. S.R.L. C. -N., în contradictoriu cu pârâtul DI L. RAFFAELLE și s-a dispus restituirea de către pârât, către SC I.
R. S., a sumei de 249.809,80 lei, plată nedatorată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în primul rând, că față de pârâta SC I. R. S., excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă la acest termen de judecată, față de acțiunea fiind respinsă, potrivit practicalei hotărârii.
Pe fondul cererii, tribunalul a reținut că din niciunul dintre actele aflate la dosarul de insolvență al debitoarei, nr._, nu rezultă că pentru activitatea prestată, în numele societății debitoare, în baza mandatului acordat, pârâtul ar fi trebuit să primească vreo remunerație. Faptul că cineva i-ar fi promis pârâtului plata anumitor sume de bani pentru demersurile făcute în vederea deschiderii procedurii insolvenței voluntare față de societate, pe lângă faptul că nu a fost dovedit, nu poate angaja societatea. Prin urmare, banii încasați cu titlu de remunerație (conform extraselor de cont și ordinelor de plată depuse astăzi în
instanță de către reclamant și tabelului centralizator cuprins în însăși acțiunea), ulterior datei de 20 ianuarie 2011, în sumă de 249.809,8 lei, trebuie restituiți societății aflate în insolvență, fiind evident că au fost prejudiciați creditorii prin aceste operațiuni, prin reducerea cu rea-credință, a activului societății debitoare.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul DI L. R. a declarat recurs
, solicitând, în primul rând, admiterea acestuia, casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanțe, în temeiul prev. art. 304, pct. 5, coroborat cu prev.art. 312, alin. 3, teza I, Cod proc. Civilă, pe motivul soluționării cererii introductive cu încălcarea normelor procedurale în materia citării părții. În subsidiar, admiterea recursului și casarea hotărîrii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru completarea probațiunii, potrivit prev. art. 312, alin. 3, teza II, Cod proc. Civilă. În subsidiar, admiterea recursului și, prin rejudecarea cauzei, respingerea ca nelegală și neîntemeiată a cererii introductive privind pretenții, cu obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește dispozitivul sentinței, pârâtul critică hotărârea primei instanțe prin lipsa de soluționare a petitului 1 al acțiunii (anularea plăților efectuate de S.C. Huna R. S.R.L. în favoarea pârâtului începând cu_ ), sens în care se impune casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a acesteia pentru pronunțarea asupra petitului indicat.
În raport de forma și conținutul sentinței comerciale nr. 472/2013, pârâtul apreciază că sentința este nelegală prin prisma prev. art. 304, pc. 7, Cod proc. Civilă, sens în care se impune modificarea acesteia și respingerea acțiunii, având în vedere lipsa motivării, motivarea redată în cuprinsul sentinței este inexistentă, deoarece sentința redă doar susținerile reclamantului, din cadrul acțiunii
introductive. Prima instanță nu are nici o apreciere față de pretențiile deduse judecății, ci copiază în cadrul sentinței considerentele din cererea introductivă, iar față de cuprinsul considerentelor sentinței recurate, sunt incidente prevederile art. 304, pc. 7, motivarea soluției pronunțate lipsind în totalitate.
Aspectele de netemeinicie și nelegalitate ale soluției pronunțate le criticăm pentru următoarele considerente care vizează raporturile juridice dintre părți:
Reclamanta a arătat în cadrul cererii introductive (iar instanța a copiat întocmai în cadrul sentinței, motivarea în fapt a acțiunii), că motivul pentru care plățile ar fi anulabile ar fi acela că pârâtul ar fi încasat sumele de bani în temeiul unei procuri autentice emise de către asociatul unic al debitoarei - reclamante, Huna Group S.p.A. Italia, acordată în cadrul procedurii de dizolvare voluntară a societății Huna R. S.R.L., procură în cadrul căreia nu se stabilește nici o remunerație pentru activitatea desfășurată de mandatar.
Reclamanta susține că mandatul în baza căruia s-ar fi încasat sumele ar fi fost esențialmente gratuit să că, pe cale de consecință, plățile ar fi fost nedatorate.
S-a mai arătat de către reclamantă (copiat și de către instanță, în sentință), că aceste plăți ar fi fost dispuse și efectuate chiar de către pârât, iar aceste plăți ar fi fost efectuate strict în fraudarea intereselor creditorilor, în limitele "perioadei suspecte" și ar fi afectat în mod direct lichiditățile societății și implicit pe creditorii acesteia.
Starea de fapt reală și raporturile contractuale dintre părți sunt radical diferite de cele prezentate de reclamantă și însușite ca atare de instanță, fără vreo dovadă în acest sens.
Raportul de colaborare și activitatea desfășurată de către pârât în cadrul societății reclamante are la bază trei documente:
procura de administrare emisă de reprezentantul asociatului unic, F.
A., la_ (anexată);
contract de management încheiat la_, în vigoare până la_ ;
procura specială de reprezentare a asociatului unic, Huna Group S.p.A. Italia, în procedura de lichidare voluntară, alături de lichidator, data la data de_ de reprezentantul asociatului unic F. A. .
Prima procură sus indicată, a fost implicit revocată prin cea de-a doua procură, care a fost dată tocmai în considerarea deciziei de dizolvare unilaterală a societății Huna R. S.R.L.
Potrivit contractului de management (anterior ambelor procuri), activitatea de gestionare a activității societății Huna R. S.R.L. urma să fie coordonată CU TITLU ONEROS de către pîrît, în schimbul unei remunerații lunare de 5.000 EUR, sumă brută, potrivit prev. art. Dl. în temeiul prev. art. D4, în cazul în care s-ar fi reziliat contractul din decizia Huna R. S.R.L., cu excepția cazurilor reglementate la art. D2, societatea s-a obligat la plata în favoarea C. antului, a unei sume forfetare de 2.500 EUR pentru fiecare an de colaborare prestată de acesta în favoarea societății, dar nu mai mult de 25.000 EUR.
Contractul a fost executat întocmai de ambele părți, de la semnare și până la data rezilierii acestuia, din decizia unilaterală a I. R. S.R.L., comunicată prin reprezentantul legal al acesteia, dl. F. A., la data de_ . Potrivit notificării de reziliere comunicată de reclamantă, se arată că vor fi aplicabile prevederile cuprinse în clauza "Durata și Rezilierea Anticipată" și se mai arată că reclamanta are "dorința de a semna cu dvs. (pârâtul, n.n.) un nou contract exclusiv pe perioada de lichidare în condițiile ce vă vor fi comunicate în scurt timp". În același înscris emis de la reclamantă, se arată textual că motivul
lichidării voluntare îl constituie "existența de-a lungul anilor a unor cifre de afaceri și rezultate de exercițiu insuficiente pentru gestionarea coasociatei" (nicidecum nu se invocă, nu se sugerează și nici nu se definește vreo culpa contractuală a pârâtului în rezilierea contractului de management sau în activitatea desfășurată pentru pârâtă).
La_, Huna R. S.R.L. a comunicat dlui DiL. o adresă prin care definea atribuțiile acestuia în cadrul procedurii dizolvării voluntare, cu indicarea expresă la pc. "Personal" a faptului că de la_, va fi înscris exclusiv dl. Di L.
, cu o remunerație lunară de 2.500 EUR sumă brută.
Urmare a acestei notificări de reziliere a contractului de management, pârâtul a comunicat societății adresa trimisă la_, prin care arăta că nu acceptă condițiile financiare propuse de reclamantă pentru reziliere. Prin notificarea transmisă reclamantei la_, pârâtul solicita ca, în urma rezilierii, să i se achite drepturile bănești datorate în temeiul prev. art. D4 și respectiv E2 din contract, adică acea compensație de 2.500 EUR pentru fiecare an de colaborare și remunerația lunară datorată pentru nerespectarea termenului de preaviz de 6 luni.
La aceste notificări, reclamanta a răspuns punctual în comunicarea scrisă transmisă la_ .
Pe cale de consecință, ambele părți au convenit corect și complet asupra condițiilor în care contractul de management înceta prin denunțare unilaterală a societății Huna R. S.R.L.
Dispozițiile societății Huna R. S.R.L. au fost transmise corespunzător și lichidatorului judiciar, care a procedat la întocmirea situațiilor financiare lunare. Astfel, s-a procedat la plata sumelor cuvenite pârâtului, această plată fiind dispusă de către lichidatorul judiciar (nicidecum de către pârât, cum eronat a susținut reclamanta și cum eronat a reținut și instanța de fond) în fiecare lună, în favoarea pârâtului, cu mențiunea că toate situațiile de plăți s-au înaintat asociatului unic al reclamantei, Huna Group S.p.A. Italia, care nu a făcut nici obiecțiune cu privire la aceste creanțe și respectiv plăți.
În continuare, pârâtul a menționat plățile care s-au făcut în favoarea sa în perioada martie - august 2011, acestea fiind dispuse și efectuate de către lichidatorul GRP I., nicidecum de către pârât.
Față de susținerile reclamantei (însușite întocmai de prima instanță), potrivit cărora sumele solicitate a fi restituite în prezentul dosar, ar fi fost plătite nejustificat, deoarece activitatea desfășurată de către pârât s-ar fi definit prin procura de administrare din_, toate documentele mai sus menționate, care redau întocmai înțelegerile părților cu privire la drepturile bănești ale pârâtului în perioada dizolvării societății, dovedesc fără tăgadă că plățile nu s-au realizat în baza unui mandat (presupus gratuit, de către instanță), ci a unui contract care a reglementat distinct și clar soarta acestor sume. Mai mult, corespondențele purtate de cele două părți contractante, susținute mai apoi de situațiile financiare pregătite de către lichidator, constituie probe certe în sensul că ambele părți ale contractului au înțeles în mod identic prevederile art. E2 și D4 din contract și le-au respectat întocmai.
Istoria deciziei de dizolvare voluntară a societății reclamante, urmată de lichidare, exclude noțiunea de "perioadă suspectă" în raport de relațiile contractuale dintre reclamantă și pârât: decizia de a se achita sumele de bani asupra cărora poartă prezentul dosar, aparține în egală măsură reclamantei, prin administrator statutar și asumată corespunzător de către lichidator, cât și asociatului unic al reclamantei, care a recunoscut și a acceptat îndeplinirea obligațiilor de plată față de pârât.
În mod firesc, în condițiile în care creditorul eventual prejudiciat de plățile efectuate în favoarea pârâtului, este doar Huna Group S.p.A. Italia, nu se poate pune problema nici unei fraude, și nici a unei prejudicieri a creditorilor în procedura lichidării. Comportamentul contractual de după data de_ și respective de după data de_ al reclamantei înlătură prezumția de fraudă,
despre care vorbește reclamanta în acțiunea introductivă și pe care instanța fondului a copiat-o întocmai în cadrul sentinței.
Pentru a dovedi netemeinicia acțiunii introductive si a sentinței recurate pârâtul a depus și copia notificării nr. 555/N/_, prin care i s-a comunicat decizia unilaterală de revocare a procurilor nr. 36111/_ și 11364/_ din partea asociatului unic al Huna R. S.R.L., societatea Huna Group S.p.A. Italia. Data emiterii acestor procuri, precum și data revocării lor, alături de prevederile cuprinse în acestea, exclud orice interpretare că, dat fiind faptul că în aceste procuri nu se stipulează un onorariu cuvenit mandatarului, mandatul ar fi gratuit, și pe cale de consecință banii plătiți pârâtului în intervalul_ și până în august 2011 ar fi o plată nedatorată: procurile au avut o valabilitate peste data încetării contractului de management, iar reclamanta nu a achitat sumele prevăzute în acțiune, în baza acelor procure, ci în baza Contractului de
management, art. D4 și E2.
Pretențiile formulate de către reclamantă, aferente lunilor ianuarie - martie 2011, în sumele din tabelul de la pg. 3, sunt neîntemeiate și ca urmare a lipsei oricărei dovezi de plată a acelor sume, de la dosar.
Pentru toate argumentele, pârâtul solicită admiterea acestuia, în principal în sensul casării hotărârii primei instanțe și al trimiterii spre rejudecare a cauzei, la prima instanță, iar în subsidiar, prin modificarea hotărârii, în sensul respingerii ca nelegală și neîntemeiată a acțiunii introductive a P. O. I. .
Intimatele P. O. I. C. -N., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I.
R. S.R.L. C. -N. și S.C. I. S.R.L. C. -N. au depus întâmpinări
prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat si menținerea sentinței recurate ca fiind legală si temeinică.
Intimata P. O. I. C. -N., în calitate de lichidator judiciar al S.C. I.
R. S.R.L. C. -N., în ceea ce privește nulitatea procedurilor de citare invocată de către recurent, consideră că aceasta nu poate fi reținută prin prisma următoarelor considerente. Prin cererea de admitere a creanței formulată de către recurent, în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat C., în temeiul art. 93 C p. civ, acesta și-a stabilit domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul C. -N., str. Dorobanților, nr. 30-32, adresă la care au fost comunicate toate actele de procedură, atât cele efectuate în dosarul_ privind procedura insolvenței debitoarei I. R. S. cât și actele de procedură efectuate în dosarul 4689/1285/201 l/a4 privind acțiunea în anulare, dosar care este conex celui care privește procedura insolvenței. Astfel, având în vedere că pârâtul nu a adus ta cunoștință schimbarea domiciliului procesual pe care el însuși l-a indicat în cursul procedurii insolvenței, sunt incidente dispozițiile art. 98 C.pr.civ. care statuează că schimbarea domiciliului uneia dintre părți trebuie adusă la cunoștință instanței sub sancțiunea neluării în seamă.
In ceea ce privește faptul că instanța nu a comunicat o serie de înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către reclamat este de observat faptul că înscrisurile invocate au fost depuse la dosarul cauzei în suficiente exemplare pentru fiecare parte, însă pârâtul, deși legal citat, nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 129 C. pr. civ, care statuează că părțile au îndatorirea de a urmării desfășurarea și finalizarea procesului.
De asemenea, recurentul invocă și dispozițiile art. 304 alin. 7 Cpr.eiv, considerând că sentința civilă atacată nu este motivată, afirmație care, în opinia intimatei, este total eronată, în realitatea sentința civilă nr. 472/2013 este temeinic motivată atât fapt cât si în drept. Instanța a explicat în motivarea sentinței că a avut în vedere la adoptarea soluției toate înscrisurile depuse în
probațiune concluziile reținute fiind în concordanță cu dispozitivul hotărârii, astfel invocarea art. 304 alin. 7 C.pr.civ. este nefondată.
In ceea ce privește temeinicia hotărârii atacate, intimata susține că nu se pot reține apărările recurentului, care susține că plățile s-au efectuat în temeiul contractului de management încheiat la data de_, contract cu titlu oneros încheiat între părți. Analizând actele depuse în probațiune, respectiv extrasele de cont și înscrisurile cu care s-au efectuat plățile, se poate observa că toate plățile efectuate de către SC I. R. S. către pârât în perioada ianuarie 2011 - august 2011 este menționată sintagma "contr. mandat", nefăcându-se nicio referire la contractul de management încheiat la data de_ și care si-a încetat efectele anterior efectuării plaților care fac obiectul prezentei cauze.
Este evident ca I. Group SPA a emis la data de_ o procură specială fără titlu oneros, autentificată de notarul public ARM. DO SANTUS, prin care este împuternicit di. Di L. Raffaelle, pentru ca în numele și pentru mandanta I. GROUP SPA, asociat unic al S.C. I. R. S.R.L. să înceapă formalitățile necesare pentru dizolvarea societății S.C. I. R. S.R.L. și pentru lichidarea voluntară a acesteia.
În cuprinsul mandatului sunt stipulate atribuțiile pe care dl. Di L. Raffaelle le va îndeplini pentru începerea procedurii lichidării voluntare precum și ulterior începerii acesteia, însă după cum se poate observa, mandatul acordat prin intermediul acestei procuri speciale nu prevede nicio remunerație pentru activitatea desfășurată în limitele acestuia de către mandatar. În aceste condiții, eludând întru totul caracterul gratuit al mandatului acordat dlui Di L. Raffaelle, acesta a încasat pe parcursul anului 2011 sume importante de bani în considerarea activității întreprinse în vederea ducerii la îndeplinire a mandatului gratuit.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Prin sentința civilă nr. 472 din_ pronunțată în dosar nr. _
/a4 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar P. O. I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei S.C. I. R. S.R.L. C. -N., în contradictoriu cu pârâtul DI L. RAFFAELLE și s-a dispus restituirea de către pârât, către SC I.
R. S., a sumei de 249.809,80 lei, plată nedatorată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul DI L. R. a declarat recurs, solicitând, în primul rând, admiterea acestuia, casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanțe, în temeiul prev. art. 304, pct. 5, coroborat cu prev. art. 312, alin. 3, teza I, Cod proc. Civilă, pe motivul soluționării cererii introductive cu încălcarea normelor procedurale în materia citării părții.
Este corecta sustinerea recurentului pârât referitoare la nulitatea tuturor procedurilor de citare și neîndeplinirea obligației legale de comunicare a actelor depuse în probațiune, la data de_, toate prevăzute sub sancțiunea nulității, în temeiul prev. art 105, Cod proc. Civilă, deoarece domiciliul ales este un atribut al persoanei fizice, care este rezultatul manifestarii de vointa a acesteia si nicidecum al partii potrivnice. Altfel spus numai parte isi poate alege un domiciliu procesual nicidecum partea adversa nu poate stabili un astfel de atribut, chiar daca intr-un alt litigiu recurentul parat si-a ales domiciliu la aceeasi adresa. Eventual ca o masura de precautie pe langa domiciliul partii, partea adversa putea solicita citarea si de la fostul domiciliu ales intr-un litigiu anterior, prezumandu-se rezonabil ca in acest fel partea ar putea lua cunostinta despre noul litigiu. Dar o astfel de masura este intotdeauna subsidiara citarii de la domiciliul partii, citarea care in prima instanta nu s-a realizat.
Potrivit prevederilor art. 88, alin. 1, pct. 4, alin. 2, art. 90, alin. 1, art. 92, alin. 3, precum și coroborat cu prev. art. 93, Cod procedură civilă: înmânarea citației trebuie făcută la domiciliul sau reședința celui citat (art. 90, alin. 1), personal celui citat (art. 92, alin. 1), cu mențiunea expresă (prevăzută sub sancțiunea nulității) a domiciliului celui citat indicat în cuprinsul citației (art. 88, alin. 1, pc. 4, Cod proc. Civilă).
Este de observat ca litigul a fost solutionat la primul termen de judecata si ca in data de_ (data la care s-a solutioant cauza) avocatul G. A., de unde a fost citat recurentul a transmis prin fax (la ora 08.06 a.m potrivit mentiunii faxului instantei) un script prin care invedera ca nu il reprezinta pe recurent si ca in acest fel procedura de citare este viciata. Pe acest script judecatorul consemneaza "primit la sfarsitul dezbaterilor";.
Pentru motivele mai sus expuse, curtea apreciază că sunt aplicabile prev. art. 105, alin. 1, 2, Cod proc. Civilă, vătămarea intereselor pârâtului fiind prezumata prin aceea că, nefiind legal citat, a fost lipsit de posibilitatea și dreptul de apărare în acest dosar. Pe cale de consecință, toate actele de procedură îndeplinite cu încălcarea prevederilor art. 88, alin. 1, pc. 4, alin. 2, art. 90, alin.
1, art. 92, alin. 1, Cod proc. Civilă.
Un motiv adițional de nulitate a hotărârii pentru neîndeplinirea procedurii legale de citare cu pârâtul constă în omisiunea instanței de a comunica pârâtului un set de acte, apreciate ca fiind relevante depuse in doua exemplare la data de_ direct in sedinta de judecata. Ori nici unul dintre documentele depuse în probațiune nu a fost comunicat pârâtului, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor procedurale referitoare la obligația de comunicare a tuturor înscrisurilor depuse și încuviințate ca probe în dosar, implicit o vătămare directă a drepturilor și intereselor legitime ale pârâtului și a dreptului la apărare al acestuia. Neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu pârâtul în dosar, 1-a lipsit pe acesta implicit de posibilitatea de a formula cereri pentru o corectă și completă apărare față de pretențiile reclamantei.
Fata de cele ce preced potrivt art 8 din Legea nr 85/2006 raportat la art 312 si 304 pct 5 cod pr civ curtea va admite recursul declarat de pârâtul DI L.
împotriva sentinței civile nr. 472 din_ pronunțată în dosar nr. _
/a4 al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în întregime și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul DI L. R. împotriva sentinței civile nr. 472 din_ pronunțată în dosar nr._ /a4 al Tribunalului Specializat C., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
M. B.
JUDECĂTOR,
-A. N.
JUDECĂTOR,
AL H.
GREFIER,
B.
Red.G.A.N./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. Păcurar.
← Sentința civilă nr. 6077/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Decizia civilă nr. 2980/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
---|