Decizia civilă nr. 5600/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 5600/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.
G. :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții B. V. și L.
V., împotriva sentinței civile nr. 1408 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Maramureș, cauza privind și pe intimata SC D.
SS PRIN LICHIDATOR J. P. G. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 1,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurenților prin care s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 8 -9).
De asemenea, se reține că, în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză și în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1408 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Maramureș s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar P. G. I., în contradictoriu cu pârâții B. V., și L.
V. și au fost obligați pârâții în solidar la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare SC "DS "; S. în cuantum de 4081 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea nr. 3047/_ pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. ui Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus intrarea debitorului în faliment în procedura simplificată.
Potrivit art.138 alin.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006 modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin.
sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a
lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, pentru următoarele fapte:
dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) și dacă au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
În speță, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezultă că pârâții în calitate de administratori ai debitoarei, nu au depus actele prevăzute de art.28 alin.1 din lege și nu au predat bunurile existente în patrimoniul societății.
Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de Legea 31/1990, care în art.73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Nepredarea de către administratorul statutar a activelor care figurau scriptic în bilanțul pe anul 2005, constituie o împrejurare de natură a duce la concluzia că pârâții au ascuns aceste active, faptă care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, nu a fost ținută evidența contabilă și că s-a ascuns o parte din activul debitoarei, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit. d și e din lege. Pârâții, prin aceste fapte au favorizat starea de insolvență, astfel încât va răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 4.081 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții B. V., si
L. V. solicitând admiterea acestuia, casarea hotarârii si respingerea acțiunii formulata.
In motivele de recurs se arată că instanța a omis faptul ca răspunderea administratorilor unei societăți comerciale își are sediul legal in cuprinsul Legii nr.31/1990(A) si ca răspunderea apare in situația in care exista o fapta ilicita si un rezultat păgubitor, respectiv daca exista legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Consideră ca in cazul de fata, acțiunea sau mai exact inacțiunea administratorilor nu a fost una libera, neconstrânsa si făcuta cu vinovăție, ci pur si simplu activitatea societății a fost întrerupta prin diminuarea cererii si neîncasarea producției, aspecte care au condus la acumularea unor creanțe bugetare si implicit la oprirea activităților societății tocmai pentru a nu creste pasivul societății. Chiar daca după anul 2001 in urma încetării activităților, nu au mai fost întocmite documente contabile, iar cele existente pentru perioada anterioara au fost pierdute odată cu părăsirea sediului, credem ca pentru aceasta întâmplare nefericita nu ne sunt imputabile faptele prevăzute de art.l38, alinl, litera d si e din Legea nr.85/2006 modificata.
Menționează ca deși nu a putut prezenta documentele contabile ale societății pentru întreaga perioada de activitate, situația financiar-contabila a societății a fost reconstituita si prezentata lichidatorului si instanței, in baza datelor înregistrate la A.N.A.F si a Raportului de inspecție fiscala a
D.G.F.P - Maramureș, aflat la dosarul cauzei.
Consemnările din Raportul de inspecție fiscala nr.3541/2005, arata la pag.2, pct.5, pag.3, cap III pct.3.1.6 ultimul aliniat;pct.3.2.4 si pct.3.2.5, etc, ca nu exista deficiente majore, fiind inregistrate doar obligații bugetare restante, si ca societatea nu desfășoară activitate din anul 2001, aspecte relevante, neluate în considerare de lichidatorul judiciar, dar nici de către instanța, care ar fi putut înlătura împrejurarea de natura sa conducă la concluzia ca administratorii au favorizat starea de insolventa.
Precizează ca în toate documentele întocmite de către lichidator (Raport lichidator, Proces verbal nr. 11496/2012, Tabel definit nr. 1577/2012) nu sunt înregistrate creanțe în afara obligațiilor bugetare restante evidențiate, in Raportul de inspecție fiscala nr. 3541/2005,care indicau o valoare de 16.158.783 lei vechi, echivalentul a 1.615,87 lei noi (RON), suma ce eventual se poate imputa administratorilor.
Având în vedere ca nu sunt înregistrați alți creditori în tabelul definitiv, ca societatea nu a desfășurat activitate după anul 2001, fiind chiar dizolvata in anul 2005 (încheierea nr.2184/_ a T. ui Maramureș), solicită a se constata ca in calitate de administratori ai societății nu au acționat pentru a prejudicia societatea sau partenerii de pe piața afacerilor si ca asa cum jurisprudența apreciază, doar pentru neplata creanțelor bugetare, nu trebuie sa se ajungă la tragerea la răspundere a administratorilor prin suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, P. G. I., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul declarat de către pârâți prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, lichidatorul judiciar al debitoarei SC D. SS a solicitat obligarea pârâților la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 4.081 lei, temeiul juridic al cererii fiind dispozițiile art.138 alin.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC Maramureș, pârâții sunt administratorii debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății, însă, fără succes.
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
În prezenta cauză, Curtea apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu au întocmit și predat lichidatorului judiciar documentele solicitate, ipoteza normei legale din art.10 și 11 din Legea nr.82/1991 fiind întrunită, cu atât mai mult cu cât anterior societatea a fost dizolvată în condițiile art.237 lit. b din Legea nr.31/1990.
Pârâților, în calitate de administratori, le revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite
administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Curtea apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, pârâții recunoscând, de altfel, că nu au întocmit documente contabile.
Apoi, Curtea reține că din probele administrate în cauză rezultă faptul că la data ultimului bilanț întocmit și depus potrivit legii (_ ), evidențiat pe site-ul MFP, debitoarea avea în patrimoniu diverse active dar și disponibilități bănești care, însă, la data deschiderii procedurii insolvenței nu au fost predate lichidatorului judiciar în scopul achitării datoriilor debitoarei ceea ce conduce la concluzia că pârâta a folosit bunurile debitoarei în folosul propriu.
Având în vedere că pârâții nu au fost în măsură să justifice lipsurile constatate cu privire la bunurile amintite mai sus și nu au făcut niciun demers pentru recuperarea acestora, Curtea apreciază că ipoteza normei legale din art.138 lit.e din LPI este întrunită. Lipsa acestor bunuri din patrimoniul debitorului fără a exista documente care să ateste ieșirea lor din patrimoniu și fără ca pârâta să dea explicații cu privire la aceste lipsuri, creează certitudinea că aceștia au ascuns activul debitoarei.
Pentru aceste considerente, curtea va aprecia recursul declarat de către pârâți ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din LPI îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâții B. V. și L. V. împotriva sentinței civile nr.1408 din 6 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE G.
C. P. A. M. C. M. S.
G.
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.P. V.
| ← Sentința civilă nr. 6094/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2322/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
