Sentința civilă nr. 809/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._ /A2
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 809/2013 Ședința publică din data de 18 martie 2013
Instanța este constituită din: Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de către reclamanta SC B. SA, în calitate de creditor în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC M. uscris Consulting SRL,C. -Napoca, împotriva pârâtului M. P. G., formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocatul Ghile Loredana Florina în substituirea avocatului M. Pașalega, cu delegație de substituire depusă la acest termen.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei solicită, în probațiune, luarea interogatoriului pârâtului. Teza probatorie constă în dovedirea temeiniciei acțiunii, respectiv a faptului că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu și a ascuns o parte din activul persoanei juridice. Această probă este utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Judecătorul sindic respinge cererea în probațiune întrucât pârâtul nu a contestat susținerile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, în dosarul de faliment existând destule indicii și probe pentru ca instanța să-și poată formula o părere și să se poată pronunța asupra prezentei cereri.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Judecătorul sindic, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 645.520 lei, reprezentând întregul pasiv al debitoarei SC M. uscris Consulting SRL.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Speicalizat C., în data de 10 decembrie 2012, creditoarea SC B. SA a solicitat angajarea răspunderii pârâtului M. P. G. și obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei SC M. USCRIS CONSULTING SRL în cuantum de 645.520 lei în temeiul prevederilor art. 138, al. 1 lit. a și d și al. 3 din legea nr. 85/2006, precum și la plata dobânzii legale asupra acestei sume calculată de la data pronunțării hotărârii și până la plata integrală a ei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în cauză lichidatorul judiciar al debitoarei nu a introdus o acțiune în antrenarea răspunderii administratorului statutar, însă creditoarea apreciază că în speță se impune antrenarea răspunderii administratorului statutar pentru întregul pasiv al debitoarei. astfel, potrivit art. 138, al. 3 din Legea nr. 85/2006, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la al. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. În speța, prevederile acestui text de lege sunt incidente întrucât reclamanta are calitatea de creditor care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor. Astfel, creditoarea deține o creanță în procent de 84 % din totalul masei credale, prin urmare conform art. 138, al. 3 din Legea nr. 85/2006 are calitate procesuală activă de a formula prezenta cerere de antrenare a răspunderii. A doua condiție care trebuie îndeplinită astfel încât creditoarea să poată introduce o cerere de antrenare a răspunderii constă în neindicarea de către lichidator a persoanelor cuplpabile și/sau neintroducerea de către lichidator a unei acțiuni de antrenare a răspunderii. În speță, sunt îndeplinite ambele condiții. Astfel din raportul final depus de către lichidator rezultă că acesta nu a stabilit culpa vreunei persoane în ceea ce privește starea de insolvență a debitoarei și de asemenea nu a introdus o cerere de atragere a răspunderii organelor de conducere potrivit art. 138, al. 1 din Legea insolvenței. În consecință, în speță sunt îndeplinite prevederile art. 138, al. 3 și creditoarea în calitate de creditor majoritar, deținând peste 50 % din masa credală are dreptul de a formula o cerere de atragere a răspunderii administratorului statutar. Potrivit art. 138, al. 1 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a
cauzat starea de insolvență a debitorului. Răspunderea poate fi antrenată doar pentru săvârșirea unui număr limitat de fapte, printre care și cea prevăzuta la lit. d din cuprinsul art. 138 și anume au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Natura juridică a răspunderii administratorului debitoarei este una delictuală și prin urmare pentru a o antrena este necesară proba elementelor constitutive ale acesteia, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa. În ceea ce privește fapta ilicită, din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă faptul că administratorul debitoarei se face vinovat de neținerea unei contabilități conforme cu reglementările legale. Astfel, administratorul statutar nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile. În consecință, în speță nu a existat posibilitatea de a formula un raport de cauze, sau de a recupera creanțele debitoarei deținute față de terțe persoane, în lipsa actelor justificative, astfel cum s-a reținut de către lichidator în raportul final. Potrivit art. 10, al. 1 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, iar art. 73, al. 1, lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere. Situația de fapt potrivit căreia administratorul statutar nu a predat documentele contabile, coroborată cu obligațiile ce îi incumbă acestuia conform legii contabilității și celei a societăților comerciale, anterior enunțate a fost considerată de practica judiciară în materie ca o prezumție a faptului că acestea nu au fost întocmite în conformitate cu reglementările legale. Or, această prezumție judecătorească nu a fost răsturnată în prezent de către administratorul statutar al debitoarei prin niciun mijloc de probă. De asemenea, în Raportul de cauze se arată că în casă și bănci există suma de 371.472 lei, bani care nu au fost predați, deci se prezumă că aceștia au fost folosiți în interes personal de către administratorul debitoarei. Așadar, în sarcina administratorului debitoarei poate fi reținută și fapta prevăzută la lit. a din art. 138 al Legii nr. 85/2006, respectiv a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Raportat la prejudiciu s-a arătat că prin fapta administratorului statutar de a nu ține contabilitatea cu respectarea dispozițiilor legale debitoarea a fost prejudiciată prin ajungerea în stare de insolvență, ceea ce a determinat și prejudicierea creditorilor, constând în imposibilitatea recuperării creanțelor pe care aceștia le au față de societate. Cuantumul prejudiciului îl reprezintă creanțele ramase în urma distribuirilor de sume făcute către creditorii înscriși în tabelul definitiv al
creanțelor, întocmit pentru debitoare. Totodată, prejudiciul rezultă și din nepredarea sumelor de bani cu care figura în casă și bănci debitoarea, precum și din aceea că nu au fost oferite explicații cu privire la destinația acestor sume, care ar fi acoperit o parte din pasivul debitoarei. Cu privire la raportul de cauzalitate între fapta administratorului statutar și ajungerea societății în stare de insolvență s-a arătat că neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea, poate conduce la plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce are ca rezultat acumularea de dobânzi, face imposibil de verificat legalitatea operațiunilor efectuate, a modului de administrare a patrimoniului societății și favorizează ascunderea unor active sau a unor părți din acestea. Astfel, în lipsa documentelor contabile este practic imposibil pentru administrator să asigure o conducere eficientă a societății deoarece acesta nu mai cunoaște situația reală a societății pentru a putea stabili mai apoi care sunt măsurile care se impun în vederea unei bune administrări. Pe de altă parte, ca urmare a nedepunerii documentelor contabile nu s-au putut determina care au fost cauzele insolvenței și persoanele cărora le este imputabilă. Referitor la acest aspect, s-a arătat că atât doctrina cât și practica judiciară au reținut că, în condițiile neținerii unei contabilități conforme cu legea și a nepredării actelor contabile lichidatorului judiciar, în favoarea creditorilor operează prezumția judecătorească a existenței raportului de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Raportat la vinovăție s-a apreciat că dată fiind importanța documentelor contabile, acestea sunt indispensabile pentru realizarea unei activități comerciale profitabile, dar și faptul că întocmirea acestora este obligatorie, în circumstanța în care aceste documente nu au fost depuse la organele fiscale reiese fără dubiu intenția administratorului statutar de a determina insolvența societății pe care a administrat-o. De asemenea, lipsa de colaborare și informare a lichidatorului judiciar cu privire la sumele de bani care figurau în patrimoniul debitoarei la data deschiderii insolvenței dovedește vinovăția acestuia. Este evident că în situația în care aceste sume de bani ar fi fost folosite în interesul societății, administratorul statutar ar fi oferit explicații cu privire la acestea. Or, atitudinea acestuia față de întreaga procedură de insolvență este dovada culpabilității acestuia în administrarea societății. Fapta de a nu a preda o sumă semnificativă care ar fi acoperit o mare parte din pasivul societății și nu a oferi explicații în ce privește utilizarea acesteia este dovada vinovăției pârâtului.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa
îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtului de a nu preda sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în casieria și conturile societății (371.472 lei, așa cum rezultă din raportul admininstratorului judiciar), conform ultimilor documente contabile identificate, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, presupunându-se că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Judecătorul sindic apreciază că lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic va considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat,
poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea creditoarei împotriva pârâtului este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 ea va fi admisă astfel cum a fost formulată, urmând să fie obligat pârâtul să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 645.520 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea creditoarei SC B. SA, formulată împotriva pârâtului M. P. G., domiciliat în localitatea L. nr. 237 B, județul C.
.
Îl obligă pe pârât la plata sumei de 645.520 lei, pasiv al debitoarei SC
USCRIS CONSULTING SRL. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 2322/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1892/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
