Decizia civilă nr. 5757/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 5757/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G. -A. N. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea R. A. A DP

C. N. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații SC G. T. S.

S. -PRIN administrator P. G., SC G. T. SS prin lichidator judciar C.

M. I., având ca obiect contestație la tabelul preliminar.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. V. R. a în reprezentarea intereselor recurentei cu împuternicire avocațială aflată la fila 19 din dosar și consilier juridic M. I. în reprezentarea intereselor administratorului judiciar cu delegație de reprezentare aflată la fila 20 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat timbrat cu suma de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este declarat în termen.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea administratorului judiciar - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nelegal și neîntemeiat. Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentantul recurentei.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ., art. 8 din LPI.

Instanța, pune în discuția părților litigante excepția nulități recursului invocată prin întâmpinare.

Reprezentantul intimatei susține excepția invocată relevând instanței că recursul nu este motivat în drept, nerezultând din lecturarea acestuia că încadrarea într-un temei juridic.

Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției, calea de atac promovată se încadrează în dispozițiile art.304 ind. 1 din C.pr. civilă, hotărârea instanței de fond fiind criticabilă sub toate aspectele.

Instanța, în urma deliberării raportat la incidența în speță a dispozițiilor art. 304 C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.304 pct.9 ind. 1 C.pr. civilă respinge excepția nulității recursului reținând din dezvoltarea motivelor de recurs că este posibilă încadrarea criticilor de nelegalitate prevăzute de art.304 C.pr. civilă.

Reprezentantul recurentei depune în copie Decizia civilă nr. 183 din dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o comunică și cu

reprezentantul părții adverse, relevând că este vorba despre hotărârea prin care s-a admis contestația la executare.

Reprezentantul intimatei arată că se află în posesia cestei hotărâri.

Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și înscrierea în tabelul definitiv în calitate de creditor chirografar în tabelul definitiv . În susținere se arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că creanța recurentei nu este una certă, lichidă și exigibilă în considerarea împrejurării că decizia civilă nr. 120/2011 a Curții de A. C. a fost casată cu trimitere spre rejudecare iar sentința civilă nr. 4475/2012 a anulat formele de executare silită. Se mai arată că verificarea acestei creanțe este făcută cu încălcarea dispozițiilor art.66, întoarcerea executării nu dă dreptul administratorului judiciar să verifice creanța și să aprecieze în sensul în care aceasta este certă, lichidă și exigibilă.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate . În susținere se arată că prin decizia prin care a fost respinsă contestația la tabelul preliminar a fost legală și temeinică, raportat la motivarea neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate, respectiv caracterul, cert, lichid și exigibil al acesteia. În mod corect administratorul judiciar a procedat la verificarea creanței, în condițiile în care această creanță a fost depusă tardiv, în lista creditorilor depusă de administratorul societății nu figurează și R. P, motiv pentru care aceasta nu a fost notificată. Aceasta nu figurează în evidențele contabile ale societății debitoare. Creditorii au fost citați prin BPI, aceștia având obligația conferită de calitatea de comerciant, de a consulta această publicație.

Instanța, solicită reprezentantul administratorului judiciar să indice o sumă care din perspectiva intimatei are caracterul cert, lichid și exigibil.

Reprezentantul intimatei arată că, dat fiind faptul că se află în reprezentarea intereselor administratorului judiciar nu este în măsură să precizeze o astfel de sumă. Creanța declarată este în valoare de 2 milioane și ceva a fost contestată. A fost declarată tardiv.

Instanța solicită părții litigante să precizeze dacă numai decizia civilă pronunțată în apel a fost luată în considerare la stabilirea cuantumul concret, cât și sentința pronunțată în primă instanță.

Reprezentantul intimatei arată că nu cunoaște, fiind doar consilier juridic, aceste lămuriri fiind în măsură să le ofere administratorul judiciar. Creanța R. P este de 3 milioane 200 mii, în urma deciziei casate a fost stabilită suma de 2 milioane 800 mii, cuprinsă și în sentința de fond.

În replică, reprezentantul recurentei arată că cuantumul creanței este stabilit în baza Deciziei casate, 2 milioane 800 mii, compensația a operat ulterior înscrierii. Pentru a opera compensarea, întâi se înscrie la masa credală și apoi operează compensarea.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 603 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a1 al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată contestația formulată de petenta R. A. A DP C. -N. împotriva tabelului preliminar de creanță întocmit la debitorul S.C. G. T. SSR.L. Z., constatându-se că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că R.A.D.P.

C. -N., în calitate de creditor, nu a fost trecut în lista prevăzută de art.28 din Legea insolvenței, însă, în actele contabile ale debitoarei a fost înregistrat contractul încheiat între părți astfel că putea fi identificat iar apoi să fi fost notificat conform Codului de procedură civilă. Faptul că administratorul statutar nu a întocmit lista creditorilor poate constitui o culpă a acestuia, care nu poate prejudicia situația creditorului. Față de această situație, excepțiile invocate nu sunt întemeiate.

Pe fond, tribunalul a apreciat că nu este fondată contestația întrucât creanța creditorului nu este certă, lichidă și exigibilă. în condițiile în care decizia civilă nr. 120/_ a Curții de A. C. a fost casată cu trimitere spre rejudecare, iar prin sentința civilă nr. 4475/_ a Judecătoriei Z. au fost anulate toate formele de executare încheiate de BEJ Câmpian Mihai R. C. N. la cererea contestatoarei pentru executarea silită a deciziei nr.50/_ a Curții de A. C. prin care s-a dispus întoarcerea executării silite.

În adevăr, creanța nu întrunește elementele prevăzute de art.379 Cod procedură civilă deoarece existența ei nu rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, nu este determinată câtimea ei. Procesul având ca obiect stabilirea obligației reciproce dintre părți continuă ca urmare a casării cu trimitere a deciziei civile nr.120/2011 a Curții de A. C., care nu a fost suspendat în temeiul art.36 din Legea insolvenței.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea R. A. A DP C. -N. a declarat recurs

, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la tabelul preliminar de creanța si înscrierea sa în calitate de creditor chirografar în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei pentru creanța în suma de 2.107.008,49 lei, la care se adaugă cheltuielile de judecata, în cuantum de 25.236,08 lei potrivit deciziei civile nr. 50/2012, pronunțata de Curtea de A. C. în dosarul nr._ .

În motivarea recursului, recurenta arată că printr-o motivare simplistă, formală si lapidară, instanța de fond a respins contestația sa la tabloul preliminar de creanța întocmit de administratorul judiciar, apreciindu-se ca creanța

R.A.D.P. nu este certă lichidă si exigibilă.

Argumentul decisiv în respingerea contestației recurentei este sintetizat în împrejurarea ca decizia civila nr. 120/_ a Curții de A. C. a fost casata cu trimitere spre rejudecare, iar prin sentința civila nr. 4475/_ a Judecătoriei

Z. au fost anulate formele de executare silita a deciziei nr. 50/_ a Curții de

A. C. .

În opinia recurentei, cele 3 hotărâri judecătorești enunțate în motivarea sentinței au fost interpretate eronat.

A mai arătat recurenta că a indicat în cuprinsul contestației împrejurarea ca potrivit art. 66 din legea insolventei," toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii."

Sentința atacata nu răspunde în niciun fel acestei apărări si nu justifica dreptul administratorului judiciar de înlăturare în urma verificării a creanței subscrisei, cu toate ca aceasta creanța fost constatata prin titlu executoriu, respectiv decizia civila nr.50/_ a Curții de A. C. .

In aceste condiții, susține recurenta, creanța sa este cuantificată si susținuta din punct de vedere juridic de titlul executoriu mai sus arătat, nu trebuia să fie verificată, ci doar înscrisă în tabelul creditorilor.

Faptul ca dispozitivul Deciziei nr. 50/2012 a Curții de A. C. menționează doar "întoarcerea executării" nu dă dreptul administratorului judiciar sa verifice

creanța si să aprecieze în sensul ca nu are un caracter cert, lichid si exigibil si sa nu o înscrie în tabelul creanțelor debitoarei.

Determinarea sumei de bani, care urmează a fi restituită si care trebuie să fie înscrisă în tabelul de creanța se face în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 50/2012, "în baza acestei hotărâri" (care reprezintă titlu executoriu), precum si în baza actelor din dosarele executionale ale celor doua birouri ale executorilor judecătorești implicate.

Ca atare, recurenta apreciază că se impuneau a fi doar corelate documentele aferente executării silite din dosarele executionale cu actele contabile pe care le-a depus în susținerea declarației de creanța, rezultând în total suma de 2.107.008,49 lei, la care se adaugă cheltuielile de judecata, în cuantum de 25.236,08 lei potrivit Deciziei Civile nr. 50/2012 a Curții de A. C. .

Lichidatorul judiciar C. M. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal, invocând, pe cale de excepție nemotivarea în drept a recursului și pe cale de consecință, nulitatea acestuia având în vedere dispozițiile art. 3201rap. la art. 287 alin. 2 C.pr.civ.

Pe fond cauzei, intimatul susține că declarația de creanță a recurentei este tardiv înregistrată, așa cum prev. dispozițiile art. 76 din Legea nr. 85/2006, iar atâta timp cât este inadmisibilă cererea de repunere în termen sau prelungirea termenelor procedurale în temeiul art. 62 alin. 2 din actul normativ menționat, în speță nu sunt aplicabile prev. art. 7 și art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente

:

Prin sentința civilă nr. 603 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a1 al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată contestația formulată de petenta R. A. A DP C. -N. împotriva tabelului preliminar de creanță întocmit la debitorul S.C. G. T. SSR.L. Z., constatându-se că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța pretinsă.

Instanța de fond a reținut în mod judicios că R.A.D.P. C. -N., în calitate de creditor, nu a fost trecut în lista prevăzută de art.28 din Legea insolvenței, însă, în actele contabile ale debitoarei a fost înregistrat contractul încheiat între părți astfel că putea fi identificat iar apoi să fi fost notificat conform Codului de procedură civilă. Faptul că administratorul statutar nu a întocmit lista creditorilor poate constitui o culpă a acestuia, care nu poate prejudicia situația creditorului. Față de această situație, excepțiile invocate nu sunt întemeiate.

Curtea insa in contradictie cu judecatorul sindic retine ca este fondata contestatia creditoarei, fiind in prezenta unei creante certe, lichide si exigibile.

Astfel, contestația R.A.D.P. viza greșita neînscriere în tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar, a creanței care rezulta din decizia nr. 50/_

, decizie pusa în executare în dosarul executional nr. 536/2012 al BEJ Campian Mihai R., pentru creanța de 2.107.008,49 lei, la care se adaugă cheltuielile de judecata, în cuantum de 25.236,08 lei.

Apoi, sentința civila nr. 4475/_ a Judecătoriei Z., a fost modificata prin decizia pronunțata la data de_, în recurs de către Tribunalul Sălaj, în sensul respingerii contestației la executare, astfel ca suma pusa în executare în virtutea deciziei civile nr. 50/_ a Curții de A. C., este certa, lichida si exigibila.

Este corecta alegatia recurentei referitoare la imprejurarea nu se justifica legal dreptul administratorului judiciar de înlăturare în urma verificării a creanței subscrisei, in conditiile in care aceasta creanța fost constatata prin titlu executoriu, respectiv decizia civila nr.50/_ a Curții de A. C. .

Cu privire la cuantumul creanței invocate, instanța de judecata care a pronunțat decizia nr. 50/_ prin care s-a dispus întoarcerea executării silite

săvârșite în baza deciziei nr. 120/_ - casate, a stabilit în mod clar cuantumul sumei de bani care urmează a fi restituita R.A.D.P., în sensul ca acesta va fi determinat efectiv pe baza actelor din dosarele executionale ale celor doua birouri ale executorilor judecătorești implicați.

Fata de cele ce preced potrivit art 312 si art 304 pct 9 cod pr civ raportat la art 8 din Legea nr 85/2006 curtea va admite recursul declarat de creditoarea R.

A. A DP C. -N. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că dispune înscrierea provizorie a creditoarei R.A.D.P. C. în tabelul creditorilor cu suma de 2.107.008,49 lei și cu titlu definitiv pentru suma de 25.236,08 lei.

Inscrierea este provizorie pentru suma de 2.107.008,49 lei in raport de derularea in continuarea a litigiului dintre parti, litigiu care a generat executarea silita a creditoarei in temeiul unui titlu executoriu ce in prezent este casat (cauza fiind trimisa spre rejudecare).

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea R. A. A DP C. -N. împotriva sentinței civile nr. 603 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că dispune înscrierea provizorie a creditoarei R.A.D.P. C. în tabelul creditorilor cu suma de 2.107.008,49 lei și cu titlu definitiv pentru suma de 25.236,08 lei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

S.

AL H.

M.

B.

G. -A. N.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond DP .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5757/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței