Decizia civilă nr. 6151/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6151/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC E. P. SRL B. PRIN ADMINISTRATOR S. N. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1231 din 06 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA SALONTA, SC E. P. SRL B. PRIN ADMINISTRATOR J. C. V. A. I., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă administratorul special al debitoarei personal și asistat de av. Gavra Dragoș Răzvan cu împuternicire avocațială aflată la fila 10 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, verificându-și competența din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul recurentei solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare întrucât intenționează să depună, în probațiune înscrisuri.
Curtea încuviințează cererea privind lăsarea cauzei la a doua strigare când la apelul nominal se prezintă administratorul special al debitoarei personal și asistat de av. Gavra Dragoș Răzvan.
Reprezentantul recurentei depune înscrisuri în probațiune reprezentând Ordinul de plată, sentința civilă nr. 174 din_ pronunțată de către judecătorul sindic prin care acesta ia act de faptul că s-a renunțat la autorizarea plăților, respingând cererea pentru autorizarea plăților, chitanța privind achitarea sumei de 18.402 lei reprezentând impozit pe teren și clădiri, reprezentând diferență de creanță.
Mai arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea unește excepția lipsei calității procesuale active cu fondul în temeiul art.137 alin.2 C.pr. civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active, Primăria Salonta este doar o structură funcțională potrivit Legii nr.215/2001, neavând personalitate juridică și capacitate.
În ceea ce privește fondul cauzei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recuarte ca fiind nelegală și netemeinică. În susținere se arată că debitul a fost stins în integralitate.
La solicitarea instanței arată că nu a fost întocmit tabelul preliminar, nefiind alți creditori.Hotărârea nu a fost suspendată întrucât nu a fost contestată de debitoare.Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, P. fiind în opinia sa partea care poate cădea în pretenții pentru acordarea de cheltuieli de judecată.
Administratorul special arată că societatea are contracte în derulare pe fonduri europene, astfel că odată intrată în insolvență nu se mai respectă acele contracte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 1231 din 06 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. a fost admisă cererea formulată de creditorul P. municipiului S. .
În temeiul art. 31 rap. la art. 33 (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC E. P. SRL.
A fost numit administrator judiciar C. V. A. I., care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege cu o retribuție de 500 lei lunar plus TVA.
În temeiul art. 61 din lege s-a dispus notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și ORC S. .
Notificarea face parte din prezenta hotărâre.
S-a dispus predarea către administrator, în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor de înstrăinare din ultimii 3 ani, a gestiunii, a listei creanțelor și a altor informații solicitate.
S-a interzis înstrăinarea bunurilor sau efectuarea de plăți fără acordul judecătorului - sindic sau a administratorului judiciar.
S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii.
S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererii de creanță asupra averii debitorului însoțită de acte doveditoare la_ .
S-a fixat termenul pentru verificarea creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe la data de_ .
Termenul pentru depunerea contestațiilor la tabelul preliminar este de 5 zile de la publicarea acestuia în B.P.I.
S-a fixat termenul de definitivare a tabelului creanțelor la_ . Prima ședință a adunării creditorilor a avut loc la_ .
S-a fixat termen de judecată la data de_ .
S-a dispus administratorului judiciar să efectueze notificările prevăzute la art.61.
În considerente se reține că la data de_ creditorul P. municipiului
a chemat în judecată debitorul SC E. P. SRL B. pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 69.431,85 lei, cererea formând obiectul dosarului nr._ al T. ui Bihor.
Cererea a fost comunicată debitorului la data de_ și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Prin sentința civilă nr. 2648/F/2012 pronunțată în dosarul nr._ al
ui Bihor s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu de instanță și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T. ui S. . În motivarea hotărârii s-a reținut că P. municipiului S. nu a respectat dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea insolvenței, coroborate cu dispozițiile art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
creditoarea trebuind să înregistreze cererea de deschidere a procedurii de insolvență la Tribunalul Sălaj, instanță care este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În urma declinării cauzei s-a înregistrat dosarul pe rolul T. ui S., sub nr._ .
Din verificarea înscrisurilor de la dosar, rezultă că debitoarea SC E. P. SRL B. a achitat debitul făcând dovada plății cu: ordinul de plată nr. 1557/_ suma de 20.661,60 lei (f. 120), cu O.P. nr. 620/_ s-a achitat suma de
23.000 lei, iar cu ordinul de plată nr. 1649/_ s-a achitat suma de 48.770,25 lei.
Copia acestor instrumente de plată i-au fost comunicate creditoarei P. municipiului S. cu adresa nr._ din data de_ solicitându-i-se să precizeze dacă înțelege să renunțe la judecată.
Prin adresa nr. 940/_ creditoarea P. municipiului S. a comunicat că debitoarea a achitat parțial pe parcursul desfășurării prezentului proces, o parte din datoriile restante față de bugetul local, în cuantum de 69.431,83 lei, în prezent debitoarea figurând în evidențele sale cu un debit de
18.402 lei. Întrucât la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței avută în discuție creanța SC E. P. SRL depășea pragul minim admis prin lege și pe cale de consecință, consideră ca fiind temeinică și legală cererea formulată.
Constatând că, creditorul la data formulării cererii avea o creanță în cuantum superior valorii prag stabilită de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și sunt îndeplinite condițiile legii, instanța a admis cererea formulată de creditoare și se va dispune deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva sentinței a declarat recurs SC E. P. SRL B. PRIN ADMINISTRATOR S. N. I. A., solicitând în principal casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei, in temeiul art. 3041si art. 312 alin. (4) C. proc. civ., cu consecința respingerii cererii intimatei datorita admiterii excepției lipsei calității procesuale active a Primăriei S., cererea promovata de către aceasta fiind făcuta de o persoana fara capacitate de folosința, si, implicit, fara capacitate procesuala; în subsidiar, modificarea sentinței atacate, ca netemeinica si nelegala, atat pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.pr.civ. si art. 3041 C.pr.civ., in sensul respingerii in totalitate a cererii formulate de P. municipiului S. privind deschiderea procedurii insolventei impotriva recurentei; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs in cuantumul si specificația pe care le va menționa si depune ulterior in favoarea recurentei.
În motivarea recursului se arată că raportat la motivul de casare invocat, cererea introductiva a fost făcuta de către Primăria Salonta prin primar, si nu de Municipiul/Orașul S. prin primarul acestuia. Astfel, pe aceasta cale invoca excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei S., cererea promovata de către aceasta fiind făcuta de o persoana fara capacitate de folosința, si, implicit, fara capacitate procesuala.
De aceea, nu întâmplător legea prevede că citarea și comunicarea celorlalte acte de procedură în cazul "statului, județului, comunei și celorlalte persoane juridice de drept public" se fac "în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației" (art. 87 pct. 1 C.pr.civ.)Prin urmare, cererile în justiție trebuie formulate de unitățile administrativ-teritoriale în nume propriu și semnate de primar sau președintele consiliului județean, după cum și cererile în justiție împotriva unităților administrativ-teritoriale trebuie formulate direct împotriva
comunei, orașului sau județului, în calitate de pârâte, iar nu împotriva primarului sau președintelui consiliului județean, care nu au calitate procesuală. Asfel, P. nu are capacitate juridica, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 20 si 21 din Legea 215/2001, persoana juridica de drept public, cu capacitate juridica deplina si cu patrimoniu propriu, este unitatea administrativ teritoriala, respectiv in speța Orașul/Municipiul S. . In conformitate cu dispozițiile art. 77 din Legea 215/2001, P. reprezintă o structura a activității permanente a primarului si în nici un caz, nu este unitate
administrativ teritoriala.
In concluzie, având in vedere ca cererea introductiva este formulata ca si parte de către Primăria Salonta, se impune ca excepția invocata sa fie admisa, iar cererea intimate sa fie respinsa.
Raportat la motivele de modificare, sentința civila nr. 1231/_ pronunțata de către Tribunalul Sălaj este nelegala si netemeinica, intrucat din analiza motivelor pe care se bazează sentința recurata, rezulta, fara dubii, ca instanța de fond nu a analizat corect si temeinic toate actele aflate la dosarul cauzei. Astfel, instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar aceasta, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, in definitiv, hotărârea fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.( art. 304 pct.7,8,9 Cod proc.civ.)
Din analiza motivelor pe care se bazează sentința recurata, rezulta, fara dubii, ca judecatorul-sindic nu a luat in considerare toate apărările formulate de către recurentă.
In fapt, in primul rand prin cererea înregistrata in data de_ in dos._, înaintata T. ui Bihor, P. municipiului S. a solicitat deschiderea procedurii insolventei împotriva subscrisei, în vederea incasarii unui debit, precizat de aceasta ca fiind in valoare de 69.431,85 RON reprezentând datorii la bugetul local.
Întrucât cererea creditoarei i-a fost comunicata la data de_, nu a contestat aceasta creanța si a procedat in consecința la achitarea debitului precizat, efectuând succesiv plați către aceasta. Dovada plații respectivei creanțe, a facut-o si in fata instanței de fond, depunand la dosar: ordinul de plata nr. 1557/_ pentru suma de 20.661,60 lei si ordinul de plata nr. 1649/_ pentru suma de 48.770,25 lei. Copiile acestora le-am comunicat creditoarei P. municipiului S. prin adresa nr._ din data de_ . Ulterior, chiar si aceasta a recunoscut efectuarea acestor plați.
Însumând cele doua sume achitate de către subscrisa, rezulta un cuantum de 69.431,85 lei, suma ce reprezintă exact contravaloarea debitului solicitat de către intimata in cererea introductiva.
Conform reglementarilor legale in materie, neplata la scadență a datoriei, indiferent de natura acesteia, declanșează automat curgerea termenului de 90 de zile calendaristice; împlinirea acestui termen dă naștere prezumției de insolvență și permite creditorului să constate această situație și să înregistreze la tribunal cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței însă, pentru a putea admite cererea de deschidere a procedurii insolventei, neplata trebuie să constituie rezultatul incapacității debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile.
Efectuarea unor plăți semnificative, integrale chiar, in speța, față de creditorul intimat sau față de alți creditori este de natură a înlătura această prezumție, si de a conduce la concluzia că debitorul nu se află în stare de insolvență.
Așadar, consecința fireasca a achitării integrale de către subscrisa, a debitului declanșator solicitat de intimata creditoare, a avut drept urmare, înlăturarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, intrucat la momentul in care instanța s-a pronunțat efectiv asupra cererii creditorului, debitul nu mai depășea valoarea prag pretinsa de lege si, in consecința, nu mai putea genera deschiderea procedurii insolventei.
Desi instanța de fond a recunoscut dovada plaților integrale efectuate de recurentă, si in consecința faptul ca nu mai exista o creanța in cuantumul solicitat prin cererea principala a reclamantei, a admis totuși cererea acesteia si a dispus deschiderea procedurii insolventei, bazandu-se in acest sens doar pe adresa nr. 9940/_ trimisa de P. municipiului S., prin care s-a susținut ca figurează in evidentele sale cu un debit de 18.402 lei.
Recurenta nu știe ce reprezintă suma de 18.402 lei precizata pentru prima data de către intimata in adresa nr. 940/_, suma care insa nu are nici o
legătura cu debitul in cuantum de 69.431,85 lei pretins de aceasta in cererea introductiva, intrucat aceasta a fost calculata si solicitata doar la termenul la care instanța a rămas in pronunțare. Mai mult decât atat, aceasta suma nu poate duce la admiterea cererii inițiale, intrucat nu s-a putut verifica exigibilitatea, caracterul cert si lichid al acesteia, sau detalii asupra altor condiții necesare pentru deschiderea procedurii insolventei. Totodată, aceasta creanța noua este departe de a atinge valoarea prag stabilita de lege ca si condiție de admisibilitate pentru deschiderea procedurii insolventei.
În al doilea rand considera cererea creditoarei inadmisibila, având in vedere faptul ca nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, respectiv societatea noastră nu se afla in stare de insolventa, iar creditoarea nu deține o creanța in conformitate cu prevederile art.
3 pct. (1),(6) si (12) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in vederea formulării unei cereri de declanșare a procedurii insolventei impotriva rcurentei.
Legea 85/2006 privind procedura insolventei instituie o procedura speciala pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa. Prin urmare aceasta lege nu este pusa la indemana creditorilor pentru a-si recupera o creanța decât in situația in care debitorul se afla efectiv in insolventa. Pentru situația in care debitorul nu se afla in insolventa, pentru recuperarea creanțelor, creditorii au la dispoziție procedurile speciale prevăzute de OUG nr. 119/2007 privind combaterea intarzierii executării obligațiilor de plata rezultate din contracte comerciale sau dreptul comun. In speța, intimata fiind in posesia unui veritabil titlu executoriu, putea sa urmeze direct procedura de executare silita a subsemnatei. Doar in cazul in care nu-si recupera creanța sa in cadrul executării silite, avea la indemana procedura insolventei.
Astfel, o prima condiție ar fi starea de insolventa care conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, prezumata ca fiind vădita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a plătit datoria sa fata de unul sau mai mulți creditori (prezumție relativa) si iminenta atunci cand se dovedește ca debitorul nu va putea plați la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadentei.
Prin inscrisurile depuse in susținerea prezentei contestații, respectiv copiile ordinelor de plata a creanței solicitate inițial cu care au fost achitate toate sumele de creditoare in cererea promovata, recurenta răstoarnă prezumția de insolventa, dovedind faptul nu numai ca avem incasari constante si efectuam plați curente,
ci mai mult, ca a achitat integral presupusa creanța, iar cererea creditoarei este formulata cu rea-credinta.
Mai mult, pe langa faptul ca a achitat integral creanța solicitata de creditoare, depune si alte inscrisuri, respectiv balanțele contabile pentru perioada mai 2012-februarie 2013, extras din bilanțul societății la data de_, documente prin intermediul cărora societatea noastră răstoarnă inca o data prezumția de insolventa, dovedind faptul ca are incasari si efectuează in mod curent plați de salarii, impozite si taxe, utilități, furnizori, leasing, etc. Prin aceste documente suntem in măsura sa dovedim ca nu efectuam doar plați sporadice, acestea fiind curente, rezultând inca o data ca cererea creditoarei a fost depusa cu vădita rea credința.
Astfel recurenta a avut in prima jumatata a anului 2012 (cererea creditoarei a fost depusa in iulie 2012), o cifra de afaceri de 8.595.789 lei, înregistrând un profit in cuantum de 470.110 lei. In concluzie nici măcar nu poate fi vorba de o stare de insolventa a societății, culmea, mai ales pentru suma derizorie de 18.402 lei, suma care a contat pentru judecătorul sindic.
Nu in ultimul rand, menționam ca activitatea recurentei este susținuta de un număr de 25-30 de angajați (fluctuant), majoritatea din mediul rural. In condițiile in care in mediul rural din fiecare familie este angajata o singura persoana, practic, subscrisa societate asigura mijloacele de subzistenta a 25-30 de familii din acest mediu. In aceste condiții, având in vedere si faptul ca este de notorietate ca locuitorii din mediul rural se confruntă cu dificultăți de integrare pe piața muncii, componenta sociala a deschiderii unei proceduri de insolventa are o insemnatate capitala. In condițiile in care soluția instanței de fond va fi menținută urmează ca toti salariații societății sa-si piardă locul de munca, aspect care nu trebuie trecut atâta de ușor cu vederea.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001 primăria constituie o structura funcționala cu activitate permanenta care duce la îndeplinirea hotărârilor
consiliului local si dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Legea speciala nu conferă personalitate juridica si capacitate acestei structuri funcționale.
Personalitate juridica are, conform art. 21 din același act normativ, unitatea administrativ-teritoriala, în speța Orașul/Municipiul S. . Titular al drepturilor si obligațiilor ce decurg din încasarea obligtiilor bugetare sunt unitățile administrativ -teritoriale, acestea având calitatea de subiect în raporturile juridice născute cu terții.
Deci, înseamnă că parte și deci calitate procesuală activă sau pasivă vor avea, în toate cazurile, comuna, orașul sau județul, iar niciodată primarul sau P.
, care este doar organul (autoritatea executiva), respectiv structura funcționala prin care unitatea administrativ-teritoriala își exercită drepturile și obligațiile procesuale.
Deci cererea introductivă a fost formulată de o persoană care nu are capacitate procesuală de folosință.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 304(9) și art. 137 Cod proc.civ. va admite recursul declarat de SC E. P. SRL B. PRIN ADMINISTRATOR S. N. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1231 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui S. pe care o va modifica în sensul că va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Primăria Salonta și, în consecință, va respinge cererea de deschidere a procedurii de insolvență ca fiind introdusă de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Fiind în culpă procesuală, va obliga intimata P. Municipiului S. la plata sumei de 3060 lei cheltuieli de judecată.
Fiind întemeiat unul din motivele de recurs nu se justifică analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate de parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de SC E. P. SRL B. PRIN ADMINISTRATOR
S. N. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1231 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui S. pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Primăria Salonta și în consecință respinge cererea de deschidere a procedurii de insolvență ca fiind introdusă de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Obligă intimata P. Municipiului S. la plata sumei de 3060 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
C.
I.
D.
P.
A.
I.
A. M. N.
ȚÂR
Red. D.P. dact. Gc 3 ex/_
Jud.primă instanță: M.L.
← Sentința civilă nr. 2645/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 606/2013. Procedura insolvenței → |
---|