Sentința civilă nr. 2645/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2645/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC I. I. S. CĂȘEIU, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului debitoarei, C. M. E., d-na C. a Eva, practician în insolvență, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că lichidatorul judiciar a înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ procesul verbal privind afișarea la ușa Instanței a tabelului definitiv al creanțelor; la data de_ cererea de închidere a procedurii, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006; la data de_ raportul de activitate la care sunt atașate dovezile demersurilor efectuate în procedură; la data de_ dovada publicării în BPI nr. 16471/_ a raportului de activitate.
Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea formulată, arată că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei și solicită a se dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, încuviințarea plății onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 24 septembrie 2013, lichidatorul judiciar
C.I.I. M. E. a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC I. I. S., radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin a procedat la comunicarea deschiderii procedurii de insolvență și publicarea acesteia în BPI, întocmirea raportului preliminar și a raportului referitor la cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei, întocmirea, înregistrarea și afișarea la ușa instanței a tabelului preliminar și a tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu sau disponibilități bănești, aspect prezentat de altfel în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență. S-a arătat că nu au fost identificate elemente incidente prev. art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 care să conducă la concluzia formulării unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei.
Prin adresele nr. 3355/_ și nr. 3696/_ Primăria Comunei Cășeiu i-a comunicat lichidatorului judiciar faptul că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile.
În consecință, având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau disponibilități bănești, lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor implicați în procedură avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor materiale pentru continuarea procedurii, însă aceștia nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea sunt în sumă de 398,35 lei, solicitând încuviințarea plății cheltuielilor de procedură și a onorariului în sumă de 3.000 lei din fondul special de lichidare.
Ținând cont de faptul că debitoarea nu deține în patrimoniul său bunuri care ar putea fi valorificate în scopul acoperirii creanțelor creditorilor și a cheltuielilor administrative și nici disponibilități bănești și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
1
Analizând cererea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC I. I. S., judecătorul sindic reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 1854/CC/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de debitoarea SC I. I. S. și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. M. E. .
Lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri în patrimoniul debitoarei.
Lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost dispuși să avanseze sumele solicitate de lichidatorul judiciar (f.137-138).
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar unicul creditor implicat în procedură nu s-a oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC I. I. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat în parte onorariul lichidatorului judiciar în limita sumei de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în limita sumei de 212,25 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006. Cheltuielile de procedură vor fi acordate în limita sumei de 212,25 lei, reținându- se că suma de 156 lei reprezentând contravaloarea facturii nr.A2010450/_ și suma de 30 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor indirecte (fax, telefon, xerox) nu intră în categoria cheltuielilor aferente procedurii insolvenței conform dispozițiilor art. 98 alin. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare UNPIR.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. M. E. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC I. I. S., cu sediul în sat R., comuna Cășeiu nr.161, jud.C., J_, CUI 22489430 și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC I. I. S. .
Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în cuantum sumei de 3.000 lei și cheltuieli de procedură în limita sumei de 212,25 lei care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2012.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
S. I. DP
Red.SI/MM 6 ex./2_
2
← Decizia civilă nr. 1302/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 6151/2013. Procedura insolvenței → |
---|