Decizia civilă nr. 6567/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a16
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6567/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC C. M. SA împotriva Sentinței civile nr. 120/C din_ pronunțată în dosar nr. _
/a16 al Tribunalului S., privind și pe creditor D. G. A F. P. S.
, creditor BRD- G-.. SS, creditor P. ȘIMLEU S., creditor P.
C. S., intimat SC SS SA PRIN LICHIDATOR J. S. P. I. 2007 I., având ca obiect contestație la convocarea adunării creditorilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. M. în reprezentarea intereselor recurentei SC C. M. SA și practician în insolvență Cosma S. I. în reprezentarea intereselor lichidatorului judiciar I. 2007 I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s- a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului promovat.
Se mai învederează faptul că la data de 5 iunie 2013 s-a înregistrat o cerere de renunțare la judecată formulată de SC C. M. SA.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Reprezentantul recurentei SC C. M. SA depune la dosar chitanța care atestă plata taxi judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, învederând instanței că susține cererea de renunțare la judecată astfel cum a fost formulată.
Lichidatorul judiciar solicită să se ia act de manifestarea de voință a recurentei în ce privește renunțarea la judecata cererii de recurs.
Curtea, după deliberare, având în vedere manifestarea de voință a recurentei, rămâne în pronunțare prin prisma dispozițiilor art. 246 C.pr.civ., urmând a lua act de renunțarea la judecată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 120/C din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a16 al Tribunalului S. s-a respins excepția lipsei de interes și a rămânerii fără obiect a contestației.
S-a respins ca nefondată contestația formulată de creditorul S.C. C. M.
S.R.L. împotriva măsurii lichidatorului judiciar de convocare a adunării creditorilor debitoarei SC SS SA pentru anularea acesteia și pentru suspendarea executării acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că S.C. C.
M. S.R.L. are interes în cauză pentru că are și calitate de creditor, urmărește și supraveghează măsurile luate de lichidator, iar contestația are obiect cu privire la conținutul acesteia.
De la data publicării în BPI,_ și ținerea adunării generale a creditorilor_, creditorul contestator a dispus de timp suficient pentru studierea actelor, având în vedere că administratorul statutar al acestuia are și calitatea de administrator special al societății debitoare.
Potrivit disp. art.14 alin.1 convocarea creditorilor va trebui să cuprindă ordinea de zi a ședinței, condiție îndeplinită în cauză.
Lichidatorul judiciar a procedat potrivit dispozițiilor art.116 din Legea insolvenței nr.85/2006 care prevăd că adunarea generală a creditorilor aprobă regulamentul de vânzare corespunzător modalității de vânzare pentru care optează. Deci nu este necesară convocarea anterior ședinței comitetului creditorilor, față de care, adunarea generală a creditorilor are o competență materială mai completă și se află pe o poziție dominantă, în sensul că hotărârea adunării generale a creditorilor poate menține sau modifica vreun act îndeplinit de comitetul creditorilor. Comitetul creditorilor se subordonează adunării generale a creditorilor.
La baza convocării adunării generale a creditorilor a stat tabelul definitiv actualizat al creditorilor publicat în BPI nr.18678/_ care nu a fost contestat de creditor.
Plățile creanțelor efectuate de terțe persoane vor fi evaluate de lichidatorul judiciar. Orice măsură concretizată prin acțiune sau inacțiune, poate fi contestată la judecătorul sindic.
Alăturat convocatorului, nu poate fi publicat raportul lichidatorului care să cuprindă evaluarea și metoda de verificare, deoarece raportul de evaluare putea fi studiat la sediul debitoarei iar metoda de valorificare nu se dispune de lichidator ci se aprobă de adunarea creditorilor, ținând cont și de împrejurarea că acestea se aprobă pentru prima dată. Numai ulterior, când în urma unor negocieri se modifică un element esențial față de cele anterior aprobate, iar lichidatorul își asumă obligația publicării sau comunicării acestui document și nu realizează această obligație, fapt ce poate genera discriminarea creditorilor, publicarea sau comunicarea acelui act se impune cu necesitate.
Față de cele ce preced, instanța de fond a respins ca nefondată contestația.
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea S.C. C. M. S.A. BAIA MARE a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestație pe care a formulat-o împotriva măsurii lichidatorului de convocare a adunării creditorilor debitoarei S.C. S.
SSA., convocare publicată în B.P.I. nr. 3813/_ .
La termenul de judecată din data de 07 iunie 2013, instanța de recurs a constatat că la data de_ recurenta a înregistrat la dosar o cerere prin care învederează faptul că renunță la recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 120/C din_ pronunțată în dosarul nr._ /a16 al Tribunalului S., având în vedere că există o hotărâre irevocabilă în ceea ce privește intrarea în faliment a debitoarei, situație în care își rezervă dreptul de a obține reparațiile pentru daunele suferite pe o altă cale. (f.14)
2
Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.
Cererea contestatoarei se circumscrie dispozițiilor legale menționate.
În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că contestatoarea-recurentă a renunțat la judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată renunțarea la judecata recursului declarat de contestatoarea
S.C. C. M. S.A. BAIA MARE împotriva sentinței civile nr. 120/C din_ pronunțată în dosarul nr._ /a16 al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 iunie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. |
GREFIER, A. B. |
Red.G.A.N./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: DP .
3
← Sentința civilă nr. 3789/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 11312/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|