Sentința civilă nr. 276/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a3
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 276/2013
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - D. M. D. GREFIER - T. G.
S-a luat spre examinare contestația formulată de contestatoarea D. C. reprezentantă a A. P.
M. împotriva raportului lichidatorului judiciar BERCEANR. IPURL al debitoarei SC E. S. C. -N.
, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei, d-l practician în insolvență Bercean R., lipsind reprezentantul contestatoarei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul lichidatorului judiciar al debitoarei face dovada soluționării recursului declarat de D. C. împotriva sentinței civile nr. 2431/_ privind onorariul lichidatorului judiciar și arată că s-a admis recursul declarat de D. C. împotriva sentinței civile nr. 2431/_
, care a fost modificată, în sensul că s-a respins cererea de confirmare a onorariului lichidatorului judiciar BERCEANR. IPURL. Față de cele relatate solicită admiterea contestației și arată că a convocat adunarea creditorilor debitoarei care a confirmat un alt onorariu lichidatorului judiciar.
Judecătorul sindic din oficiu, invocă și pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale și cu privire la onorariul lichidatorului judiciar aprobat în adunarea creditorilor din data de_ .
Reprezentantul lichidatorului judiciar susține că există autoritate de lucru judecat cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale și cu privire la onorariul lichidatorului judiciar aprobat în adunarea creditorilor din data de_ . Solicită cu privire la anularea planului de distribuire admiterea doar în parte a contestației și anularea parțială a planului de distribuire nr. 1461/_, cu privire la suma de 17.200 lei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și asupra contestației formulate.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 12 iunie 2012, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. în reprezentarea ADMINISTRAȚEII
FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. A JUDEȚULUI C. a contestat raportul privind sumele rezultate din lichidare și planul de distribuire nr.1461/_ publicat în BPI nr.8213/_, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și să constate eroarea materială cuprinsă în tabelul definitiv consolidat de creanțe al debitoarei SC E. S. în sensul că în mod eronat a fost înscrisă A.F.P. C. -N. prin D.G.F.P.
C. în loc de A.F.P. PENTRU CONTRIBUABILI M. C. prin D.G.F.P. C., să constate nulitatea procesului- verbal al adunării creditorilor din data de_ și să anuleze raportul privind sumele rezultate din lichidare și planul de distribuire nr.1461/_ publicat în BPI nr.8213/_ .
În motivarea contestației creditoarea a arătat că prin raportul privind sumele rezultate din lichidare si plan de distribuire nr. 1461/_ publicat in BPI nr.8213/_ lichidatorul judiciar sustine ca onorariul sau conform adunarii creditorilor este de 10% din incasari - 7200 lei si 2000 lei/luna x 5 luni.
S-a învederat faptul ca incasarea de catre lichidatorul judiciar a retributiei de 10% (7.200 lei) si 2.000 lei/luna x 5 luni (10.000 lei) mentionate nu are la baza un temei legal.
Potrivit art.123 coroborat cu art.19 din Legea nr.85/2006, onorariul practicianului in insolventa (administrator/lichidator judiciar) va putea fi platit cu prioritate daca a fost in prealabil aprobat de adunarea generala a adunarii creditorilor.
Prin raportul de activitate a lichidatorului judiciar nr.830/_, publicat in BPI nr.3806/_, lichidatorul judiciar sustine ca la data de_ ora 9 adunarea creditorilor SC E. S. a aprobat un onorariul lichidatorului judiciar de 2.000 lei/luna si 10% din sumele distribuite creditorilor pe toata procedura de lichidare. Prin acest raport lichidatorul judiciar sustine ca "la adunarea creditorilor a participat A. C. -N. care detine 57,87% din creante care a aprobat un onorariu de 2.000 lei/luna si 10% din sumele distribuite creditorilor pe toata perioada procedurii de faliment";. Restul creditorilor care sunt mentionati in raportul aratat si care se sustine ca au participat la adunarea creditorilor, nu detineau 30% din totalul creantelor inscrise in tabelul de creante.
In speta, A.F.P. C. -N. nu este creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei intrucat acesta nu a depus nici o declaratie de creante in prezentul dosar. In realitate, in prezenta cauza creditorul fiscal este Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. a judetului C. (organ fiscal competent material)
1
avand sef administratie Campan N., institutie distincta de Administratia Finantelor Publice a municipiului C.
-N. avand sef administratie Moldovan Dioniziu.
Potrivit art.3 pct.8 din Legea nr.85/2006 "creditorul îndreptățit să participe la procedura insolvenței este acel creditor care a formulat și căruia i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanței sale pe tabelele de creanțe contra debitorului întocmite în procedură și care are dreptul de a participa și de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuțiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfășurarea procedurii și de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege";.
Intrucat Administratia Finantelor Publice a municipiului C. -N. nu detine creante fiscale impotriva averii debitoarei aceasta nu are calitate procesuala activa, respectiv nu este creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei in prezentul dosar. Faptul ca in tabelul creditorilor lichidatorul judiciar a inscris A.F.P. C.
-N. in loc de A.F.P. pentru Contribuabili M. C. reprezinta o eroare materiala.
Asa cum a arătat creditoarea in cererile de creante depuse la dosarul cauzei creditoarea creantelor fiscale este Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. C. reprezentata de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului C. si nu Administratia Finantelor Publice a municipiului C. -N. . Mai mult, in opinia creditoarei lichidatorul judiciar avea cunostinta de adevarata creditoare, respectiv Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. C. intrucat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar Bercean R. in prezentul dosar a fost inaintat si depus catre Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. fiind inregistrat la aceasta institutie sub nr.17906/_ . De altfel, in toate actele depuse pentru creditoare creditoare se mentioneaza "Directia Generala a Finantelor Publice a judetului C. in reprezentarea Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili M. C. ."; De asemenea, la declaratiile de creanta depuse la dosarul cauzei sunt anexate actele doveditoare ale creantelor fiscale intocmite de Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. C. .
Fata de cele mai sus aratate, creditoarea solicita judecatorului sindic sa constate ca A.F.P. C. -N. nu este creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei si, pe cale de consecinta, sa constate ca Procesul verbal al adunarii creditorilor din data de_ (care nu a fost publicat in B.P.I.) este lovit de nulitate absoluta.
Potrivit art.14 alin.6 din Legea nr.85/2006, "Deliberările și hotărârile adunării creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de președintele ședinței, membrii comitetului creditorilor, precum și de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz.";
Fata de cele mai sus aratate, avand in vedere faptul ca hotararea adunarii creditorilor din data de_ a fost luata in baza votului A.F.P. C. -N. (vot nul) care nu este creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei (nu are calitate procesuala in prezentul dosar), este evident ca onorariul lichidatorului judiciar prevazut in cuantum de 2.000 lei/luna si 10% din sumele distribuite creditorilor nu a fost aprobat de adunarea creditorilor SC E. S. . Potrivit art.15 din Legea nr.85/2006 "ședințele adunării creditorilor vor avea loc în prezența titularilor de creanțe însumând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorității, prin valoare, a creanțelor prezente";.
Prin urmare, plata remuneratiei lichidatorului judiciar in cuantum total de 17.200 lei (7.200 lei + 10.000 lei) prevazuta in Raportul privind sumele incasate si planul de distribuire nr. 1461/_ publicat in BPI nr.8213/_ nu are la baza aprobarea adunarii creditorilor SC E. S. .
Pe de alta parte, lichidatorul judiciar nu a aratat baza a calculat suma de 7.200 lei (10%). Aceasta in conditiile in care sustine ca i-a fost aprobat 10% din sumele distribuite creditorilor iar sumele prevazute a fi distribuite creditorilor prin prezentul raport sunt in cuantum de 44.965 lei (la categoria creantelor salariale).
In sedinta publica de la acest termen de judecata, din oficiu s-a invocat exceptia autorității de lucru judecat
, cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale și cu privire la onorariul lichidatorului judiciar aprobat în adunarea creditorilor din data de_, exceptii ce urmeaza a fi admise iar in aceste limite contestatia se va respinge, respectiv se vor respinge aceste capete de cerere ale contestației întemeiat pe excepție.
In acest sens judecatorul sindic retine ca a dispus deja indreptarea erorii materiale si a constatat ca Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili M. C. are calitatea de creditor in procedura, sens in care a dispus rectificarea tabelului de creante si a constatat deja ca A.F.P. C. -N. nu este creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei(f. 25).
De asemenea se retine si faptul ca prin decizia C. ii de Apel C. din data de_ s-a admis recursul impotriva sentintei civile 2431/_ in dosar nr._ /a4 si s-a respins cererea de confirmare a onorariului lichidatorului judiciar.
In concluzie, contestatia se va admite doar in parte ( celelalte petite fiind deja solutionate favorabil in mod irevocabil), in sensul anularii parțiale a planului de distribuire nr.1461/_ publicat în BPI nr.8213/_, cu privire la suma de 17.200 lei încasată cu titlu de remunerație a lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
2
Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale și cu privire la onorariul lichidatorului judiciar aprobat în adunarea creditorilor din data de_ și respinge aceste capete de cerere ale contestației întemeiat pe excepție, astfel că în consecință:
Admite doar în parte contestația creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI
M. A JUDEȚULUI C. și anulează parțial planul de distribuire nr.1461/_ publicat în BPI nr.8213/_
, cu privire la suma de 17.200 lei încasată cu titlu de remunerație a lichidatorului judiciar.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. T. G.
Red.DMD/MM 3 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 390/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 823/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|