Decizia civilă nr. 6910/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6910/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurent P. D. D. I. împotriva sentinței civile nr. 1211 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimat D. G. A F. P. S., intimat SC D. G.
G. SRL, intimat SC D. G. G. SRL PRIN LICHIDATOR J. S. P.
I. 2. I. Z. - PRIN C. S. I., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul P. D.
I., identificat cu CI seria SX nr. 3. eliberat de SCLEP Ș. S. la data de_, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s- a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat, precum și faptul că la data de 17 mai 2013 s-a înregistrat întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Recurentul depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei, timbru judiciar mobil de 0,15 lei și copia ordonanței din_ emisă de Pachetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în dosar nr. 123/P/2012, învederând instanței că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată, arătând și că actele depuse la acest termen sunt de natură să ateste că nu se face vinovat de prejudiciul cauzat bugetului de stat, care a și fost, de altfel, recuperat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1211 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S. s-a în baza art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea formulată de creditorul DGFP
S. și a fost obligat | pârâtul P. | D.D. I. suporte pasivul social al |
debitoarei SC D. G. | G. SRL Z. | în sumă totală de 749.634,506 lei ce se |
va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Din rapoartele fiscale de control efectuate de DGFP S. rezultă cu certitudine că societatea debitoare nu a desfășurat activitate.
Administratorul statutar a întreprins acțiuni nelegale în sensul că a emis pentru societate un număr de 653 facturi fără a le înregistra în contabilitate, în favoarea mai multor societăți, după cum urmează: SC Adro Exodus SRL în valoare de 927.729, 48 lei -TVA aferent 187.663, 24 lei ; SC IMA P. nter - 201.612,90 lei -TVA aferent 48.387,10 lei; SC Petro Construct în valoare de 1.770.408,56 lei- TVA aferent 352.469,95 lei; SC R. TCM SRL în valoare de 225.806, 56 lei - TVA aferent de 54.193.57 lei și SC Silpan SRL - 115.385 lei, TVA aferent 27.694 lei, în total facturi în valoare de 3.241.024 lei cu TVA aferent
670.408 lei.
Societățile în favoarea cărora s-au emis facturile au recuperat TVA în sumă totală de 6. lei, care constituie în realitate prejudiciul cauzat bugetului de stat. Din această sumă, TVA de recuperat, administratorul statutar primea o cotă parte în folosul său, fie direct, fie pe bază de chitanță, prin contul societății. Scopul acestor acțiuni - nu operațiuni economice - dar sub acoperirea acestora a fost de a însuți sume de bani nelegal.
În acest context, nu se poate susține că prin încasările de la societățile destinatare ale facturilor fictive, societatea debitoare a beneficiat de avansuri pentru care să fi calculat TVA suplimentar, mai ales că societatea nu a desfășurat activitate în conformitate cu obiectul său de activitate, astfel că nu sunt incidente disp. art. 11 alin.1 din Legea nr.571/2003.
Prin urmare, prejudiciul cert cauzat bugetului de stat este de 670.408 lei la care urmează să fie obligat administratorul statutar.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. d cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate..
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 ˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea 85/2006 a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. D.
solicitând ca prin decizia ce se va pronunța: sa se admită recursul, si in consecința sa se modifice sentința recurata, in sensul respingerii acțiunii formulate de către D. G. a Finanțelor P. S. .
În motivare s-a arătat că:
Potrivit art. 138 alin 1 Legea 85/2006, "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art, 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le- ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Consideră, așadar, ca soluția data de prima instanța este nelegala.
Mai mult decât atat, pentru a constata săvârșirea unei fapte prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este necesar ca pe lângă condițiile cumulative ale oricărei fapte delictuale ce duce la atragerea răspunderii unei persoane, adică existența faptei, vinovăția persoanei, existența prejudiciului și raportul de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu, să fie constate și condițiile speciale prevăzute de alin. (1) al acestui text, și anume ca fapta să fi cauzat starea de insolvență a debitorului.
Îndeplinirea acestor condiții este superficial explicata in sentința recurata, nefiind prezentat in mod concret îndeplinirea condițiilor referitoare la vinovăție, existenta unui prejudiciu, si nici existenta raportului de cauzalitate, amintindu- se doar ca raportul de cauzalitate rezida din neaplicarea si nerespectarea legii, prejudiciul fiind cauzat prin intrarea in insolvență a societății.
Daca prejudiciul este cauzat prin intrarea in insolvență a societății, nu se poate vorbi despre îndeplinirea condiției speciale prevăzuta de art. 138 alin 1, si anume ca fapta sa fi cauzat starea de insolvență a debitorului.
Pentru aceste motive, consideră ca sentința recurata este nelegala si netemeinica, motiv pentru care solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat.
Creditoarea intimată D. G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI S. a formulat întâmpinare
, solicitând sa se respingă recursul formulat de administratorul SC D. G. G. SRL ca neîntemeiat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a admis cererea formulata de creditorul DGFP S. si a obligat paratul P. D.D. loan, în calitate de fost administrator statutar, sa suporte pasivul debitoarei SC D. G. G. SRL, in suma totala de 749.634,506 lei, în acord cu prev. art. 138 alin. 1 lit. d din LPI.
În esență, tribunalul a reținut ca administratorul statutar " ... a întreprins acțiuni nelegale in sensul ca a emis, în numele debitoarei, un nr. de 653 facturi fara a le înregistra in contabilitate, in favoarea mai multor societăți, care, în baza acestora, au recuperat TVA-ul aferent, de 670.480 lei. Din aceasta suma, administratorul statutar primea o cota parte in folosul său, fie direct, fie pe bază de chitanță, prin contul societății.
Pârâtul a declarat recurs, prin intermediul căruia arată, în esență, că în cauză în mod greșit a fost reținută întrunirea cumulativă a cerințelor impuse de
lege pentru atragerea răspunderii sale personale.
Curtea va constata caracterul nefondat al acestor critici, constatându-se că nu au fost combătute în mod pertinent alegațiile instanței de fond în sensul în care administratorul societății a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea - aspecte ce reiese din Raportul de I. Fiscala încheiat la data de_, unde se menționează faptul ca administratorul statutar nu a depus declarațiile privind obligațiile fiscale fata de bugetul general consolidat al statului in perioada_ -_ si perioada_ -_, si de asemenea s-a constatat faptul ca societatea nu a condus evidenta contabila, nu are întocmite balanțe de verificare, registru jurnal, registre de vânzare si cumpărări pentru perioada verificata respectiv_ -_ .
În fapt, în urma controalelor incrucisate efectuate de organele fiscale, s-a constat faptul ca in perioada verificata S. D. G. G. SRL a emis un număr de 653 facturi in valoare totala fara TVA de 3.241.024 lei cu TVA aferent in suma de 670.408 lei, fara a înregistra in evidenta contabila a societății respectivele tranzacții, precum si fara a calcula, declara si achita obligații fiscale ce decurg din aceste operațiuni. Contribuabilul verificat a emis facturile menționate mai sus in urma presupusei prestări de servicii - transport si livrare de bunuri.
De altfel, creditoarea-intimată subliniază că toate aspectele menționate in Raportul de I. Fiscala sunt recunoscute de către administratorul P. D. in Nota Explicativa data acesta mentioneaza faptul ca " societatea a emis toate facturile care nu sunt înregistrate in evidenta contabila, motivând ca acest fapt se datorează lipsei de timp".
mai constatat că societatea nu deține facturi de aprovizionare, avize de însoțire a mărfii, note de recepție, documente de plata pentru bunurile
comercializate, iar administratorul statutar recunoaște toate aceste aspecte, iar in nota explicativa precizează ca "nu poate prezenta documentele solicitate deoarece nu deține aceste documente". In concluzie, statuările conform cărora societatea nu a condus evidenta contabila, nu are întocmite balanțe de verificare, registre de vânzări si cumpărări, nu a condus registrele contabile, nu a depus la organul fiscal competent declarațiile privind impozitele si taxele și nu a efectuat inventarierea patrimoniului, sunt corecte.
În acest context, Curtea constată că acuzația de fraudă se referă, în primul rând, la neținerea contabilității, iar pârâtul susține că nu există raport de cauzalitate între ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență .
Această apărare nu poate fi însă reținută, deoarece evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului. Numai astfel creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Legea insolvenței are în vedere trei modalități alternative de săvârșire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temei operează, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvență și faptul tinerii contabilității în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunțarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existența unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată și dispariția unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidențelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripțiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedește că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea evidențelor societății conform legii.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este, însă, esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni.
Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități . Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în
mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că "refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare";.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, ori nepredarea acestor documente după aproape un an de la deschiderea procedurii, nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop și nefurnizarea de către administratorul statutar
a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă.
În acest context, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la operațiunile întreprinse de societate, urmare cărora bugetul statului a fost prejudiciat cu sumele înscrise în tabelul definitiv consolidat, nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, faptele imputate pârâtului neavând caracter intențional, nu poate fi validată de Curte.
Nepredarea documentelor contabile după repetate somații, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care Curtea să-și poată întemeia concluzia conform căreia evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii executivului prima instanță în mod corect a admis acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fiind de netăgăduit că administratorul statutar P. D. D. loan se află în situația prevăzută de acest text legal, anume nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută și sancționată de legiuitor, ea cauzând, în fapt, starea de insolvență..
În ceea ce privește susținerile conform cărora suma care figurează în dispozitiv nu ar fi concordantă cu starea de fapt reținută și cu textul art. 138 alin. 1, Curtea reține că noțiunea de "o parte"; a pasivului utilizată de legiuitor nu trebuie înțeleasă în sensul indicat de recurent, ci în acela în care cel care se face vinovat de săvârșirea faptelor enumerate limitativ răspunde pentru acea parte a pasivului care se află în legătură directă de cauzalitate cu ele, nefiind, ca atare, exclusă răspunderea pentru întreg pasivul.
Totodată, limitele în care s-a pronunțat judecătorul sindic, la care a achiesat, de altfel, creditoarea-reclamantă, care nu a formulat recurs, au avut la baza precizările depuse de aceasta pentru termenul din_ (f. 57-59, dosar fond), în care s-a indicat că, urmare a reverificării situației fiscale a debitoarei, pentru avansurile încasate și nefacturate s-a stabilit, în final, TVA suplimentar de 749.634,46 lei, sumă care este indicată în dispozitiv și care este mai mică decât cea cu care creditoarea figurează în tabelul definitiv, de 1.250.200 lei (f. 25, dosar fond).
Nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului nici înscrisurile pe care pârâtul le-a depus la acest termen (f. 14), deoarece ordonanța de încetare a urmăririi penale dată in dosar nr. 123/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj vizează doar unele dintre facturile întocmite de către debitoare, pentru una dintre societățile vizate de controlul încrucișat și, mai mult, ea vine în sprijinul cererii introductive, probând faptul că operațiunile astfel atestate erau fictive, ele fiind înregistrate în contabilitatea societății beneficiare pentru a diminua baza impozabilă și a înregistra TVA deductibil, fără a exista vreo contraprestație din partea debitoarei.
Pe de altă parte, cele două proceduri au temeiuri diferite în baza cărora s- au derulat, iar o eventuală achitare parțială a prejudiciului ar putea fi invocată pe calea procedurală specifică, nefiind de natură să pună sub semnul întrebării
legalitatea soluției de la fond.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de P. D. împotriva sentinței civile nr. 1211 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
M. B. G.
A.
N. S. AL H.
Judecător suspendat Hot. C. din _
Semnează Vicepreședintele Curții de A. C.
I. A.
GREFIER,
B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: DP
| ← Sentința civilă nr. 2498/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 3493/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
