Decizia civilă nr. 889/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 889/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR :C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul N. I., împotriva sentinței civile nr. 2173 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. izat C., în contradictoriu cu intimata SC M. E. S. - PRIN ADMINISTRATOR S. B. M. D. și SC M. E. S. -PRIN
LICHIDATOR J. R. & P. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul N. I., asistat de avocat Vlasiu Remus Valer și din partea lichidatorului judiciar, practician în insolvență Ramona Fărăianu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar, trimisă prin fax și depusă prin Serviciul registratură al instanței, prin care s- a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentului.
C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentanții părților arată că, nu au de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în partea a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii în anulare cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, între recurent și debitoare privind autoturismul marca Hyundai Santa FE, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, în ambele instanțe, conform documentelor justificative depuse la dosar.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 80 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006. La solicitarea instanței arată că, autoturismul este în posesia recurentului la această dată. Judecătorul sindic a recurs la o apreciere eminamente subiectivă, la fond ar fi trebuit dispusă efectuarea unei expertize pentru stabilirea unei valori cât mai aproape de realitate, însă
judecătorul sindic s-a raportat la înscrisurile existente la filele 69-74, care reprezintă prețuri estimative. Prețul ar fi trebuit să fi unul serios care se știe că se lasă la aprecierea minimă a judecătorului sindic. Nu există la dosar nici o probă în acest sens, nu poate fi stabilit prețul pe baza unor indicatori. Cu privire la complicitatea părților implicate în transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor și de a le leza drepturile, nu există nici o probă în acest sens.
Practicianul în insolvență solicită respingerea recursului, hotărârea judecătorului sindic fiind temeinică și legală, acțiunea pliindu-se pe dispozițiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006. Recurentul a fost prezent la fond și nu a avut nici o solicitare de probe. Înscrisurile depuse în susținerea cererii au reprezentat valorii de piață la momentul depunerii cererii.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.2173 din 9 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului S. izat C. s-a admis cererea de anulare a unor transferuri patrimoniale formulată și s-a precizat de lichidatorul judiciar S.P.
R. &P. S. - Filiala Alba desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC M. E. S., în contradictoriu cu pârâta SC M. E. S. prin administrator special B. M. D., P. C. I., N. V., S. M. I.
, și N. I. și în consecință:
S-a anulat contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 28 ianuarie 2010 încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâtul P. C.
I., precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 august 2010 între pârâtul P. C. I. și pârâtul N. V., ambele privind autoturismul marca AUDI Q7, cu număr de identificare WAZZZ4L08D004668, serie motor 0. și capacitate cilindrică 2967 și obligă pârâții în solidar la restituirea autoturismului sau dacă acesta nu se mai găsește în materialitatea lui la plata sumei de 24.000 euro, reprezentând valoarea actuală de circulație.
S-a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâta S. M. I. cuprins în factura nr. 113/_ cu privire la semiremorca OMEPS serie șasiu ZA9GFBHM26HC29296, capacitate cilindrică 36 cmc.
S-a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 aprilie_ încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâtul N. I. privind autoturismul marca HYUNDAI SANTA FE, serie șasiu KMHSC81VP6U072568, serie motor 5719113 și număr de înmatriculare_ și obligă pârâtul la restituirea acesteia sau la plata sumei de 14.500 euro, reprezentând valoarea actuală de circulație.
Analizând cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale enunțate în justificarea cererii, respectiv dispozițiile art.80 alin.1 lit. b și c din Legea nr.85/2006,
judecătorul sindic a constatat că potrivit dispozițiilor art.80 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau după caz lichidatorul este îndreptățit să introducă acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise ori a valorii altor prestații executate, realizate de debitor printr-o serie de acte, printre care la lit. b legiuitorul menționează operațiunile comerciale prin care prestația debitorului
depășește pe cea primită, efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, ori cele prevăzute la lit. c, actele încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Din analiza normei legale enunțate a rezultat că pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții: încheierea unui contract comutativ, existența unui dezechilibru vădit al prestațiilor în detrimentul debitorului și obligațiile asumate de debitor în cadrul acestei operațiuni să fie vădit disproporționate față de contraprestațiile celeilalte părți, precum și necesitatea ca aceste operațiuni comerciale să fi fost efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Vânzarea intervenită între pârâtul P. C. I. și debitoarea SC M.
E. S. avea ca obiect autoturismul marca marca AUDI Q7, cu număr de identificare WAZZZ4L08D004668, serie motor 0. și capacitate cilindrică 2967, vânzarea fiind încheiată pentru prețul de 12.566,40 lei, astfel cum rezultă din interogatoriul pârâtului fila 61, întrebarea 12.
Aceasta, în condițiile în care autoturismul respectiv a fost achiziționat de către debitoare în anul 2008 iar valoarea de asigurare a acestuia era de
191.500 (răspuns la interogator fila 60, întrebarea 10-11)
Judecătorul sindic a considerat că valorificarea autovehiculului la un preț mult inferior celui la care a fost achiziționat, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, s-a făcut cu intenția ambelor părți implicate în transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor și de a le leza acestora drepturile, cu atât mai mult cu cât autovehiculul în cauză făcea obiectul unei garanții reale mobiliare fără deposedare, încheiată între creditoarea SC
B. T. SA și debitoarea sub nr. 1108-194/GAJ/1 din_ .
Astfel, debitoarea s-a obligat să garanteze cu bunul în cauză restituirea creditului în valoare de 115.000 lei pus la dispoziția sa de instituția financiară în baza contractului de credit nr. . 1108-194 din_, obligându-se în baza dispozițiilor art. 5.3 să nu înstrăineze și să nu greveze cu sarcini bunurile procurate din credit până la rambursarea integrală a creditului și a dobânzilor aferente.
În plus, se impune a se menționa împrejurarea că în ceea ce privește contractul de garanție reală fără deposedare nr. 1108-194/GAJ/1 din_ a fost înscris în AEGRM cu nr. 2008-0. -EPH, astfel încât a devenit opozabil tuturor terților, inclusiv pârâtului P. C. I. cât și dobânditorului subsecvent N. V. .
Opozabilitatea contractului și înscrierea acestuia în arhiva electronică creează premisa că terții au cunoștință despre interdicția de vânzare a bunului până la momentul restituirii creditului de către debitor și, implicit, relevă intenția pârâților de a frauda interesele creditorilor de conivență cu debitoarea.
În plus, judecătorul sindic a constatat că transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului ce-i aparținea s-a făcut în condițiile în care obligația asumată de debitoare este vădit disproporționată față de contraprestația celeilalte părți, atâta timp cât cumpărătorul nu a achitat prețul pentru care a fost înstrăinat autoturismul, în contabilitatea persoanei juridice nefiind evidențiată încasarea vreunei sume cu acest titlu, practic contraprestația asumată de pârâtul P. C. I. fiind inexistentă.
Pârâții P. CALUDIU I. și N. V. au fost citați la interogatoriu pentru a furniza informații în ceea ce privește încheierea contractului de
vânzare-cumpărare, însă nu s-a prezentat, judecătorul sindic urmând să facă aplicabilitatea art.225 Cod procedură civilă și să considere ca fiind dovedite acele împrejurări pe care lichidatorul a intenționat să le lămurească în cuprinsul interogatoriului.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut faptul că pârâtul P. C.
I. a înstrăinat, la rândul său, autovehiculul achiziționat de la debitoare, fapt confirmat atât de interogator cât și de către administratorul debitoarei
B. M. D. .
Judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art.80 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006, constatând că există un dezechilibru vădit între contraprestația debitoarei și cea a pârâtului P. C. I. și că prin transferul patrimonial realizat la o valoare mult mai mică decât valoarea contabilă la care bunul era înscris în patrimoniul persoanei juridice au fost prejudiciate interesele creditorilor. Nu se poate reține susținerea administratorului societății debitoare cum că bunul a fost avariat în proporție de 80% ceea ce justifica prețul vânzării, căci acesta nu a făcut în nici un fel dovada celor susținute deși avea această obligație în temeiul art. 1169 Cod civil.
Având în vedere anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între debitoare și pârâtul P. C. I., în virtutea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, s-a dispus și anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent intervenit între pârâții P. C. I. și N.
V. .
Față de cele de mai sus, judecătorul sindic a anulat contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 28 ianuarie 2010 încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâtul P. C. I., precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 august 2010 între pârâtul P. C. I. și pârâtul N. V., ambele privind autoturismul marca AUDI Q7, cu număr de identificare WAZZZ4L08D004668, serie motor
0. și capacitate cilindrică 2967 și obligă pârâții în solidar la restituirea autoturismului sau dacă acesta nu se mai găsește în materialitatea lui la plata sumei de 24.000 euro, reprezentând valoarea actuală de circulație.
Vânzarea intervenită între pârâta S. M. I. și debitoarea SC M. E.
S. avea ca obiect semiremorca OMEPS serie șasiu ZA9GFBHM26HC29296, capacitate cilindrică 36 cmc, vânzarea fiind încheiată pentru prețul de 3.750 lei,valaorea de piață a acesteia fiind de 25.000 euro.
Judecătorul sindic a considerat că valorificarea semiremorcii OMEPS la un preț mult inferior celui la care a fost achiziționat, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, s-a făcut cu intenția ambelor părți implicate în transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor și de a le leza acestora drepturile.
În plus, judecătorul sindic a constatat că transferul dreptului de proprietate asupra semiremorcii OMEPS ce-i aparținea s-a făcut în condițiile în care obligația asumată de debitoare este vădit disproporționată față de contraprestația celeilalte părți, atâta timp cât cumpărătorul nu a achitat prețul pentru care a fost înstrăinat autoturismul, în contabilitatea persoanei juridice nefiind evidențiată încasarea vreunei sume cu acest titlu, practic contraprestația asumată de pârâta S. M. I. fiind inexistentă.
Pârâta S. M. I. au fost citați la interogatoriu pentru a furniza informații în ceea ce privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare, însă nu s-a prezentat, judecătorul sindic urmând să facă aplicabilitatea art.225 Cod procedură civilă și să considere ca fiind dovedite acele
împrejurări pe care lichidatorul a intenționat să le lămurească în cuprinsul interogatoriului. De asemenea, din răspunsul administratorului pârâtei debitoare, judecătorul sindic a reținut că remorca nu a fost predată pârâtei
S. M. I., aceasta fiind în posesia debitoarei, fiind inventariată de lichidatorul judiciar.
Având în vedere dispozițiile art. 80 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006, constatând că există un dezechilibru vădit între contraprestația debitoarei și cea a pârâtei S. M. I. și că prin transferul patrimonial realizat la o valoare mult mai mică decât valoarea contabilă la care bunul era înscris în patrimoniul persoanei juridice au fost prejudiciate interesele creditorilor, va anula contractul de vânzare-cumpărare încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâta S. M. I. cuprins în factura nr. 113/_ cu privire la semiremorca OMEPS serie șasiu ZA9GFBHM26HC29296, capacitate cilindrică 36 cmc.
Vânzarea intervenită între cele două persoane, respectiv între pârâtul
N. I. și debitoarea SC M. E. S. avea ca obiect autoturismul marca HYUNDAI SANTA FE, serie șasiu KMHSC81VP6U072568, serie motor 5719113 și număr de înmatriculare_, vânzarea fiind încheiată pentru prețul de14.300 lei și au autoturism marca Mercedes fabricat în anul 1994 (interogatoriile părților, fila 63, întrebarea 21 și fila 65, întrebarea 3).
Aceasta, în condițiile în care autoturismul respectiv avea o valoare de piață de cel puțin 14.500 euro (filele 69-74). Judecătorul sindic a considerat că valorificarea autovehiculului la un preț mult inferior celui la care a fost achiziționat, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, s-a făcut cu intenția ambelor părți implicate în transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor și de a le leza acestora drepturile. În plus, judecătorul sindic a constatat că transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului ce-i aparținea s-a făcut în condițiile în care obligația asumată de debitoare este vădit disproporționată față de contraprestația celeilalte părți.
În jurisprudență s-a reținut că prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 Cod civil, urmează a se înțelege prețul care constituie în adevăr o cauză suficientă a obligației luate de către vânzător de a transmite dreptul de proprietate ce formează obiectul vânzării, stabilirea acestui caracter formând o chestiune de apreciere a instanței, depinzând de existența unei proporții între prețul fixat de părți și valoarea reală a bunului fără a reclama însă o echivalență perfectă, implicând astfel o echivalență retorică relativă, raportată atât la valoarea autoturismului înstrăinat cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării. S-a mai apreciat în doctrina juridică faptul că și dacă nu se reclamă o echivalență între preț și valoarea lucrului vândut, condiția seriozității prețului exclude totuși o disproporție prea mare nesusceptibilă de o justificare firească.
Astfel, deși valoarea de piață a autoturismului era de 14.500 euro, acesta a fost înstrăinat pentru suma de 14.300 lei și un autoturism vechi, discrepanța de valoare fiind evidentă, contraprestația pârâtului fiind în mod obiectiv insuficientă pentru debitoare pentru a transfera în mod valabil dreptul de proprietate, intenția de fraudă a creditorilor fiind și ea evidentă. De asemenea, nu are nici o relevanță sub aspectul dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 85/2006 faptul că pârâtul a intrat în posesia autoturismului, sau că l-a înscris în evidențele fiscale și a achitat taxele aferente.
Judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele prev. de art.80 alin.1 lit.b și c din Legea nr.85/2006, constatând că există un
dezechilibru vădit între contraprestația debitoarei și cea a pârâtului N. I., motiv pentru care va anula contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 aprilie_ încheiat între debitoarea SC M. E. S. și pârâtul N. I. privind autoturismul marca HYUNDAI SANTA FE, serie șasiu KMHSC81VP6U072568, serie motor 5719113 și număr de înmatriculare_ și a fost obligat pârâtul la restituirea acesteia sau la plata sumei de 14.500 euro, reprezentând valoarea actuală de circulație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul N. I. solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 aprilie 2009 între debitoarea SC M. E. S. și
recurent privind autoturismul marca Hyundai Santa FE, serie sasiu KMH_ 072568, serie motor 5719113 și nr.de înmatriculare_ și pe cale de consecință, anularea obligației recurentului de a restitui autoturismul său de a plăti suma de 14.500 euro.
În motivele de recurs se arată că hotărârea judecătoreasca este nelegala si neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte:
Raportat la probele administrate, în special înscrisurile depuse în probațiune, în mod greșit judecătorul sindic a apreciat ca sunt întrunite cerințele prevăzute de art.80 alin.l lit.b si c din Legea 85/2006- privind procedura insolventei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 aprilie 2009 se încadrează în categoria operațiunilor comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe ceea primita si ca acest act juridic s-a încheiat cu intenția tuturor părților implicate în acesta de a sustrage bunuri de la urmărire de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
In concret, cu privire la primul aspect al văditei disproporții dintre contra prestații, respectiv ca prețul plătit de recurentul N. I. pentru autoturism a fost inferior valorii de circulație al acestuia, arată că judecătorul sindic atunci când a făcut aceasta apreciere, exclusiv subiectiva, a pornit de la premiza greșita ca valoarea de circulație a autoturismului la data de 28 aprilie 2008 era de cel puțin 14.500 euro si s-a plătit doar prețul de 14.300 lei, în condițiile în care nici una dintre aceste rețineri nu este corecta.
Intr-adevăr stabilirea caracterului prețului - serios sau neserios, în sensul art.1303 cod civil - reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, însă atâta timp cât prețul serios nu reclama o echivalenta perfecta si tine si de subiectivismul părților, care sunt libere sa aprecieze întinderea valorii lucrului tranzacționat, oferind justificări in acest sens, judecătorul sindic trebuia sa-si întemeieze opinia pornind de la datele concrete oferite de înscrisurile existente la dosar.
Astfel, având în vedere natura acțiunii, pentru stabilirea valorii de circulație a autoturism ului marca HYUNDAI SANTA FE se impunea efectuarea unei expertize evaluare, pentru a se stabili valoarea de circulație a autoturismului la momentul înstrăinării. Oricum, chiar si in absenta acestei expertize este eronat a se retine că la data de 28 aprilie 2009, respectiv la 4 ani de la fabricație si achiziționare (debitoarea S.C.M. EXCA V S. a cumpărat autoturismul în 2005) si după 4 ani de utilizare si rulare în trafic a peste 100.000 km, autoturismul si-a păstrat aceeași valoare de circulație.
Este de notorietate faptul ca autoturismele își pierd circa 30% din valoarea de circulație imediat ce sunt scoase pe ușa reprezentantei care le comercializează, cu atât mai mult își pierd din valoarea de circulație inițiala,
după ce sunt utilizate. Autoturismele sunt prin esența bunuri de consum si nu de investiție. Ori valoarea incorect reținuta de către judecătorul sindic de
14.500 euro este aproximativ prețul inițial plătit de debitoarea S.C. M. EXCA V S.R.L, în anul 2005, pentru autoturismul nou.
In a doilea rând, pentru a se stabili prețul plătit, trebuia să se facă echivalenta lei-euro pentru suma de 14.300 lei la momentul aprilie 2009 (aproximativ 4.000 euro) si sa se retina ca am dat, in contul aceluiași preț, si un autoturism marca MERCEDES, fabricat in 1994. Ușor se poate observa ca pentru autoturismul marca MERCEDES nu s-a reținut nici o valoare.
Practica judiciara si literatura de specialitate in repetate rânduri a subliniat faptul ca textul de lege, respectiv art.80 alin. 1 lit.b se refera la existenta unei disproporții vădite de valoare, iar nu a unei disproporții discutabile, în favoarea terțului, intre prestațiile reciproce. S-a mai arătat de asemenea ca disproporția vădită dintre prestații nu trebuie lăsată strict la aprecierea subiectiva a judecătorului sindic, ci trebuie să rezulte în concret din probele existente la dosar.
Atata vreme cat nu s-a stabilit in ce a constat contraprestația debitoarei (nefiind stabilita valoare de circulatie a autoturismului} si in ce a constat contra prestația recurentului (nefiind determinat prețul), în mod greșit judecătorul sindic a reținut că între ele ar exista o disproporție vădita si astfel a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 28 aprilie 2009.
Recurentul N. I. arată că atâta timp cat a probat ca a plătit prețul echivalent al valorii autoturismului, raportat la starea de fapt al acestuia din momentul încheierii contractului, nu se poate retine de către instanța de
judecată nici măcar o disproporție discutabila între contraprestații, cu atât mai puțin una vădita. (a se vedea in acest sens CA. B., sectia a V-a comerciala, decizia nr.3211/2006, in CP.J.C2006, vol.I, p.193)
Cu privire la cel de-al doilea aspect, al intenției ambelor părți implicate in transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor si de a le leza acestora drepturile, recurentul arată că judecătorul sindic în mod greșit a reținut aceasta stare de fapt in absenta totala a oricăror probe in acest sens.
Potrivit art.85 alin.3 din L.85/2006 - privind procedura insolventei: "Daca sunt indeplinite conditiile art. 79 si 80, se instituie o prezumție relativa de frauda in dauna creditorilor. Prezumtia poate fi răsturnata de către debitor. Ea nu se extinde la tertul dobânditor sau subdobânditor.
In consecință, pentru exercitarea acțiunii in anulare se cere ca administratorul judiciar sau lichidatorul sa facă dovada participării la frauda a cocontractanților, fiindcă doar în cazul debitorului (in speta S.C.M. EXCA V S. ) frauda este prezumata.
Ori, susține recurentul, participarea acestuia prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, la fraudarea intereselor creditorilor nu s-a probat în nici un fel, respectiv nu s-a probat faptul ca recurentul ar fi avut cunoștință în vreun fel, la momentul încheierii contractului, de starea de insolventa a debitorului. Mai mult chiar, nu s-a probat nici măcar existenta unei alte relații, fie economica, fie de alta natura cu debitoarea, în afara de contractul de vânzare-cumpărare în discuție, care să ridice un minim semn de întrebare cu privire la buna-credință a recurentului.
In concluzie, în mod neîntemeiat si nelegal, atâta timp cât nu s-a produs nici o proba la dosar in acest sens, judecătorul sindic a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din data de 28 aprilie 2009, reținând ca sunt întrunite cerințele prevăzute de art.80 alin. 1 lit.c, din L.85/2006- privind procedura insolventei.
Intimatul "R. & P. S. ", în calitate de lichidator judiciar al se Mare E.
S., prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea acestuia și menținerea Sentinței Civile atacate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Prin motivele de recurs, se arată că în mod greșit judecătorul sindic a statuat că aceste texte legale nu ar fi incidente în cauză întrucât nu a fost probată intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor precum și frauda subdobânditorului.
În acest context, trebuie subliniată natura juridică specială a acțiunii în anulare, prin raportare comparativă cu regulile care reglementează, pe de o parte, nulitatea actelor juridice iar, pe de altă parte, cu dispozițiile specifice acțiunii revocatorii pauliene.
Prevederile art. 80 din Legea nr. 85/2006 reglementează ipoteza exercitării de către administratorul sau lichidatorul judiciar a atribuției conferite pe seama acestora prin disp. art. 20 lit. h și art. 25 lit. c din lege, a acțiunilor judiciare prin care judecătorul sindic este investit a anula actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Jurisprudența relevantă în materie, contrar susținerilor recurentului, confirmă că, în situația actelor prevăzute de art.80 alin.1 lit.b, dezechilibrul prestațiilor indică frauda debitorului insolvent-vânzător precum și a terțului- cumpărător, care profită de starea de insolvență a debitorului și păgubirea în acest mod a creditorilor.
Terțul cumpărător - cealaltă parte din operațiunea comercială nu poate obține menținerea actului, numai pretinzând că nu a cunoscut starea de insolvență, ori ca aceasta a intervenit ulterior, întrucât nu o asemenea stare indică frauda, ci disproporția prestațiilor. Deci, în cazul actelor reglementate prin art.80 din LPI, legiuitorul nu a impus condiția încheierii lor frauduloase, neimpunându-se deci, a se dovedi frauda și conivența frauduloasă intervenită între terț și debitorul insolvent.
Textul normativ la care am făcut referire conduce prin forma sa la
dispozițiile art. 975 din vechiul C.civ., care permit creditorilor chirografari a exercita acțiunea reparatorie în vederea desființării actelor viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Spre deosebire însă de acțiunea pauliană, actul fraudulos susceptibil de a fi anulat pe temeiul art. 80 din lege nu este necesar să fi provocat ori agravat insolvabilitatea debitoarei, noțiunea de act fraudulos circumscriindu-se sferei micșorării gajului general.
Acțiunea revocatorie este una personală, admiterea acesteia putând conduce la desființarea, fie totală, fie parțială a actului atacat, în măsura necesară asigurării realizării creanței de care creditorul petent se prevalează în susținerea demersului judiciar. Ea se fundamentează din perspectiva creditorului pe dreptul său de gaj general asupra patrimoniului
debitoarei și pe săvârșirea de către debitoare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu ce trebuie reparat.
De aceea, pentru admisibilitatea ei, este necesară îndeplinirea condiției fraudei debitorului și a complicității terțului dobânditor, în cazul actelor juridice cu titlu oneros.
În cazul acțiunii în anulare fundamentate pe art. 80 din lege, cea din urmă condiție privitoare la complicitatea terțului dobânditor, pentru situația actelor juridice cu titlu oneros, nu este necesară în toate situațiile.
Acțiunea în anulare nu va putea conduce decât la desființarea totală a actului atacat pe această cale, anularea constituind mijlocul juridic de reparare a prejudiciului cauzat creditorilor prin încheierea actului fraudulos.
Rațiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziții a constat în ideea de a se asigura participanților la procedură pârghiile menite să asigure și să dea eficiență principiului maximizării averii debitoarei destinate stingerii pasivului și a egalității de șanse a creditorilor în privința recuperării
creanțelor invocate asupra masei credale.
Art. 80 din lege nu face deosebire între actele frauduloase încheiate de debitor cu titlu oneros sau gratuit, actele vizate de aceste prevederi fiind acte săvârșite cu rea credință în dublu scop, acela de a leza drepturile creditorilor ori a eluda legea și pentru obținerea unui profit pentru debitor sau altă persoană.
Frauda poate fi săvârșită în două modalități, cu complicitatea terței persoane ori de însuși debitorul singur.
Pentru prima ipoteză, când este îndeplinită și cerința complicității terțului dobânditor actul juridic atacat pe această cale va fi lovit de nulitate, cauza de ineficacitate a acestuia fiind legată de caracterul ilicit al cauzei.
Scopul mediat, adică motivul determinant al perfectării actului juridic, se circumscrie intenției părților de a vida averea debitorului de o parte din activele sale, micșorând astfel gajul general al creditorilor. Condiția lezării drepturilor creditorilor în această situație este evident împlinită.
O astfel de nulitate absolută nu va fi susceptibilă de confirmare și ea va conduce sub aspectul restabilirii situației anterioare la regulile aplicabile în materia plății nedatorate.
În astfel de cauze, se pornește de la prezumția de fraudă, prezumție care privește transferurile debitorului, acestuia și co-contractantului său revenindu-le sarcina răsturnării ei prin mijloace de probă specifice.
Astfel, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, așa cum o solicită textul art. 80 din Legea 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea contractului în perioada suspectă și totodată faptul că actul a fost încheiat în condiții suspecte, care exced activităților curente.
Prin urmare, numai prin elemente conexe, care se regăsesc în condițiile cumulative mai sus prezentate și enumerate de art. 80 se poate demonstra intenția de fraudare a debitorului. Dacă în cadrul unor relații comerciale care exced cadrului insolvenței astfel de tranzacții sunt perfect legale, din momentul în care se deschide procedura insolvenței, orice transferuri trebuie supuse unei verificări riguroase. Ar fi imposibil de dovedit intenția frauduloasă în lipsa unor prezumții.
În ceea ce privește condiția referitoare la momentul încheierii actelor, nu s-a contestat faptul că actul a fost încheiat în intervalul instituit de legiuitor.
În plus, condițiile suspecte în care a fost încheiat contractul, contrar susținerilor recurentului, sunt deduse și din faptul că prețul de vânzare al bunului este stabilit la un nivel mult inferior prețului său real.
Se susține că actele nu au un caracter fraudulos, deoarece nu au fost încheiate în frauda creditorilor.
Pentru a avea caracter fraudulos, actele împotriva cărora s-a formulat acțiunea în anulare trebuie sa aibă o cauza ilicita.
Cu privire la aceste apărări, C. ea va reține că este de notorietate faptul ca orice comerciant urmărește realizarea de profit, activitățile comerciale fiind prin esența lor activități speculative în sensul pozitiv, nu peiorativ al termenului. Întrucât din efectuarea tranzacțiilor a căror anulare se solicită nu rezultă că debitoarea a obținut un profit se poate susține că interesul real al acestei operațiuni poate fi justificat doar prin intenția de a diminua activele debitoarei, acestea transferându-se în patrimoniul paratului.
Mai mult, nu se poate susține că actele de înstrăinare efectuate de către debitoare se circumscriu sferei activităților curente.
C. ea reține, de asemenea, că probele administrate în cauză evidențiază existența unei disproporții de valoare în operațiunea derulată, bunul obiect al tranzacției fiind vândut la un interval scurt de timp de la cumpărare la nici jumătate din prețul de achiziție, iar bunul nu a fost avariat sau degradat.
Se poate susține, prin urmare, că sunt întrunite astfel premisele anulării actului de transfer patrimonial, care se dovedește a fi lezionar din perspectiva dezechilibrului vădit între prestația debitorului și prestația corelativă a terțului dobânditor.
ea reține, de asemenea, că susținerile recurentului care vizează nelegalitatea hotărârii recurate urmare a neadministrării în cauză a probei cu expertiza tehnică sunt nefondate. Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă fără echivoc faptul că recurentul nu a formulat în fața judecătorului sindic o astfel de cerere în probațiune, fiind adresată instanței prin cererea de recurs ceea ce nu este permis potrivit art.129 alin.51C.pr.civ.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006, îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul N. I. împotriva sentinței civile nr.2173 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului S. izat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. C. P. M. S.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.G. C.
| ← Decizia civilă nr. 2420/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 578/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
