Decizia civilă nr. 8982/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1 CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8982/_
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: DP JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta P. A. F. împotriva sentinței civile nr. 2039/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. privind și pe intimații D. G. A F. P. A J.
S., SC A. SRL Z., SC A. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. S. P. A.
D. C. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților din litigiu.
Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C.pr.civ.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Mai reține că, deși legal citată recurenta cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum rezultă din conceptul de citare-dovada de îndeplinire a procedurii de citare (f.8), recurenta nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care, din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ. coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2039 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S. s-a respins ca nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată ridicată de pârâtă.
În baza art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea creditorului DGFP S. și obligă pe pârâta P. A.
F. să suporte pasivul social al debitoarei SC A. SRL Z. în sumă totală de
47.393 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. A. F., înregistrat la 23 mai 2013.
1
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 pârâta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și
O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de P. A. F. împotriva sentinței civile nr. 2039/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, DP | JUDECĂTOR, C. I. |
GREFIER, D. B. |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
2
← Sentința civilă nr. 2967/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1664/2013. Răspundere organe de... → |
---|