Decizia civilă nr. 9383/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9383/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâții B. M. L. ,
B. A., O. I. împotriva sentinței civile nr. 2209/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., privind și pe reclamant V. V., intimat O.
R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, intimat D. G. A F.
P. S., intimat SC R. E. S., creditor B. SA, creditor C. B., creditor O. V., intimat SC R. E. S. PRIN LICHIDATOR J. M. I.
, intimat O. F. -M., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursurile promovate sunt legal timbrate, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 1 octombrie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursurilor.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2209 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. F. M., și în consecință a fost respinsă acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. I., excepție ridicată de acest pârât.
A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei precum și cererea de intervenție formulată de D.G.F.P. S. și în
consecință s-a dispus obligarea pârâților B. M. LIANA și B. A. și O.
I. să achite în solidar din averea proprie, în temeiul art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, o parte din pasivul debitoarei, în sumă de 109.203,47 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că societatea debitoare a fost înființată în anul 2005 de către asociații: B. M. Liana și O. F.
M. care au deținut și calitatea de administratori.
La data de_ părțile sociale ale asociaților inițiali au fost cedate soților acestora B. A. și O. I. care au devenit concomitent și administratori ai
R. E. S. .
La data de_ asociatul B. A. iese din societate cedând părțile sale sociale soției B. M. Liana. care preia și calitatea de administrator a societății.
La data de_ prin Sentința civilă 6721/2010 pronunțată în dosarul_ a T. ui S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților O. I. și O. F. M., excepție ridicată de aceștia, judecătorul sindic a constatat că - în ceea ce o privește pe pârâta O. F. M. - excepția se susține, aceasta nemaiavând nici o calitate în societatea debitoare din anul 2007, și nu s-a dovedit că ar fi săvârșit vreuna din faptele limitative prevăzute de dispoziția art. 138 lit. a - g din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce-l privește pe pârâtul O. I. care a deținut în societatea debitoare calitatea de asociat și administrator până la data deschiderii procedurii insolvenței, excepția urmează a fi respinsă întrucât chiar în situația în care susținerile sale potrivit cărora nu ar fi fost nici o dată implicat în activitatea societății s-ar fi confirmat, tot nu putea fi exonerat de răspundere întrucât una din prerogativele esențiale ale calității de administrator conferite de lege, sunt acelea de administrare și gestionare, ele trebuind exercitate conform legii. Exercitarea lor este o obligație iar corelativul - neexercitarea lor este un neajuns care poate atrage angajarea răspunderii.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Acțiunea formulată și precizată de lichidatorul judiciar s-a întemeiat pe dispozițiile art. 138 lit. a, b, c, d și e din Legea 85/2006 .
În ce privește incidența în cauză a textului prevăzut de litera "a"; din textul legal susmenționat instanța l-a apreciat ca justificat pentru următoarele considerente :
La data de_ între debitoarea SC R. E. S. reprezentată de administratorii B. M. Liana și O. F. M. ca și cumpărător și pârâții
O. I. și O. F. M. ca și cumpărători s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul situat în S. nr. 216/A înscris în CF 9N nr. cad.139/1 (f.35-36). Imobilul a fost notat în Cf pe numele cumpărătoarei (f.39).
Acest imobil a fost închiriat în calitate de proprietar de pârâtul O. I. (care la data respectivă era administrator al debitoarei )locatarului SC Karo Romania S., prin convenția încheiată de părți la data de_ ,înregistrată la AFP Z. la_ pentru o perioadă de 2 ani cu începere de la_ (f.42-43).
Potrivit adresei remise de locatarul SC KaRo Romania S. lichidatorului judiciar,potrivit centralizatorului alăturat, sumele achitate pârâtului O. I. cu titlu de chirii pe perioada august 2008 -februarie 2011 pentru imobilul situat în
S. nr. 216/a se ridică la valoarea totală de 109.203,47 lei (f.33-34).
Concluzia care se desprinde este aceea că fostul administrator O. I. a utilizat sumele încasate cu titlu de chirii pentru imobilul proprietatea debitoarei, în interesul său personal precum și în interesul pârâților B. M. Liana și B.
A. -fiind recunoscută acceptarea însușirii acestor sume de către celălalt
administrator de drept B. M. Liana precum și de către administratorul de fapt B. A. .
Astfel prin răspunsul la interogatoriul luat pârâtului B. A. acesta recunoaște că a fost de acord ca pârâtul O. I. să încheie contractul de închiriere în calitate de proprietar și să încaseze întreaga chirie (f.148).
În consecință ,în temeiul art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, pârâții B.
Liana, B. A., și O. I. ,au fost obligați să suporte o parte din pasivul debitoarei, în sumă de 109.203,47 lei.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.138 lit.b se rețin următoarele:
Răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 138 din LI presupune îndeplinirea următoarelor condiții:săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de textul legal,existența prejudiciului,existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și culpa faptuitorului
Jurisprudența este constantă în ceea ce priveste necesitatea probării îndeplinirea condițiilor menționate.
Fapta prevăzută de dispozițiile art.138 lit.b și anume " au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice " presupune dovedirea faptului că administratorii debitoarei prin săvârșirea unor fapte de comerț concrete,prin persoane interpuse au cauzat starea de insolvență.
Faptul că în rapoartele de activitate și prin acțiunea formulată lichidatorul judiciar a considerat că starea de insolvență este cauzată de nerespectarea atribuțiilor de către administratorii statutari care au acceptat ca împuternicitul societății să deruleze afaceri în intersul propriu sau al firmelor sale nu este în măsură ,în lipsa indicării concrete a faptelor de comerț pe care pârâții le-au făcut în interes personal prin anumite persoane interpuse și în lipsa unor dovezi din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre insolvență și faptele imputate ,să conducă la aplicarea sancțiunii prevăzute de acest text legal.
Lichidatorul judiciar a invocat săvârșirea de către pârâți a faptelor prevăzute de art. 138 lit.c,dar nu a fost în măsură să probeze elementul esențial din descrierea legală a acestei fapte referitor la interesul personal al pârâților în dispunerea continuării activității societății debitoare.
Articolul 138 lit d invocat de catre lichidatorul judiciar presupune trei modalități alternative de săvârșire a faptei ilicite imputabile:
ținerea unei contabilități fictive
dispariția unor documente
neținerea unei evidențe contabile conforme cu legea
Pentru oricare dintre aceste modalități de săvârșire a faptei ilicite trebuie să existe raport de cauzalitate intre intrarea debitoarei in incapacitate de plată și fapta anterior menționată.
Examinând modalitățile alternative prevăzute de art 138 lit d din Legea nr 85/2006 judecătorul sindic a reținut că niciuna dintre acestea nu se regăsesc în cauză și nu îi pot fi imputate pârâților.
Ținerea unei contabilități fictive presupune că evidențele contabile s-au întocmit sau au fost completate prin consemnarea unor date nereale fie prin omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. În cazul existenței unei acțiuni ilicite (de consemnare a unor date nereale în contabilitate) - aceasta presupune că date sau împrejurări nereale au fost introduse în contabilitate, cu intenția falsificării evidențelor și pentru ca aceste evidențe nereale să fie folosite în vederea producerii de efecte juridice (de regulă aceste efecte sunt reprezentate de denaturarea veniturilor). Omisiunea (inacțiunea ilicită) presupune alterarea adevărului prin neînregistrarea unor date sau împrejurări (exemplu
neînregistrarea unor mărfuri), neînregistrare care afectează evidențele contabile, făcându-le să exprime o altă situație decât cea adevărată.
Or, ceea ce se impută pârâților (pct.VI din acțiunea introductivă -pag.6) nu se circumscrie nici consemnării unor date nereale și nici omisiunii înregistrării unor date reale cu intenția falsificării evidențelor contabile.
Da nu suntem nici în prezența unei dispariții a unor documente, dispariție care să se concretizeze în acte de sustragere sau de distrugere a evidențelor societății. Nu i s-a imputat administratorului statutar luarea și mutarea unei părți din evidența contabilă sau alterarea unor asemenea înscrisuri - operațiuni care ar fi fost realizate cu scopul modificării realității evidențelor contabile.
Noțiunea de neținere a contabilității în conformitate cu legea deși foarte vagă și generală, cuprinde potrivit jurisprudenței, omisiunea unor înregistrări în contabilitate, greșelile de scriere sau de calcul, ori încălcarea altor reguli ale contabilității - încălcări care trebuie să fie realizate cu intenția de a ascunde active sau datorii. În cazul unor omisiuni voite de înregistrare a unor operațiuni contabile aceste sunt expresia unei contabilități fictive. Neținerea contabilității este în mod cert o operațiune continuă și nu se referă la acte singulare. Tocmai perpetuarea în timp a unei conduite dă caracter ilicit acesteia. Ori din probatoriul administrat nu se decelează o "neținere"; a contabilității în conformitate cu legea - faptă continuă care să fi fost săvârșită cu intenția alterării evidențelor contabile. De regulă "neținerea"; rezultă din neprezentarea documentelor contabile, atunci când acestea sunt solicitate fostului administrator statutar de către practicianul în insolvență. Ori în cauză nu suntem în ipoteza unei "nețineri"; - întrucât actele contabile solicitate au fost predate,iar faptul că lichidatorul afirmă că pârâții "au predat numai ce au vrut"; fără a indica în concret ce acte ar fi trebuit predate și nu s-au predat nu poate valora proba neținerii contabilității.
În cauză nu s-a decelat o intenție de denaturare a evidențelor contabile din partea pârâților, intenție care sub aspect subiectiv este necesară pentru angajarea răspunderii.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/ 2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie; această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 alin.llit.a - g din lege. Ori ceea ce i se impută recurentului prin raportul de inspecție fiscală - nu se suprapune peste enumerarea limitativ prevăzută de art 138 din Legea nr 85/2006,întrucât nu orice conduită ilicită în ce privește administrarea societății poate atrage și răspunderea organului de conducere.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolventă a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor conditii: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolventă, faptă care să se încadreze în cel putin unul dintre cazurile prevăzute de art.138 alin.l lit.a-g, raportul de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și vinovăția concretă a persoanelor a căror răspundere se solicită.
Se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, vinovăția acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitorului în situația încetării de plăți.
Dispozițiile art. 138 lit.";e"; din LI invocate de lichidator în sensul deturnării și ascunderii unei părți din activul debitoare pe considerentul încasării nejustificate a chiriei nu pot fi reținute,dar pentru această faptă ilicită s-a dispus antrenarea răspunderii întemeiat pe dispozițiile lit.";a";.
Nerecuperarea creanțelor (invocată generic de lichidator în acțiunea introductivă )nu se circumscrie prevederilor textului art. 138 lit.";e";,iar
"ascunderea investițiilor"; și a "transferurilor efectuate în ultimii 3 ani "invocate de3 lichidator
Față de ce cele ce preced, constatând ca, în privinta pârâtilor sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a) și alin. 4 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea raspunderii patrimoniale a acestora, în temeiul art. 11 lit. g) din Legea nr. 85/2006 si a textului de lege suscitat, judecătorul sindic a admis în parte acțiunea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei precum și cererea de intervenție formulată de
D.G.F.P. S. și în consecință a dispus obligarea pârâților B. M. Liana, B.
, și O. I., să achite în solidar din averea proprie, o parte din pasivul debitoarei, în sumă de 109.203,47 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții B. M. L. și B. A. solicitând admiterea acestuia cu consecința anulării răspunderii civile privind suma de 109.203,47 lei la care au fost obligați de către instanța de fond.
În motivarea cererii de recurs recurenții au relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât manoperele frauduloase privind activul nu le sunt imputabile.
În esență, recurenții susțin că nu au semnat contractul de închiriere cu SC Karo Romania S. Satu Mare și nu au primit sumele datorate societății cu titlu de chirie .
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și O. I. solicitând admiterea recursului reformarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea cererii de reformare recurentul a relevat
că întreaga activitate a debitoarei falite a fost coordonata, condusa si realizata efectiv de către paratul Buzura A. .
Chiar dacă la Registrul comerțului este înregistrat administrator, cu puteri depline, nu a fost niciodată implicat în activitatea societății, nu a întocmit acte de dispoziție, nu a aprobat cheltuielile efectuate, prin urmare acuzația formulată în sarcina sa este nefondată .
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Prin rapoartele întocmite lichidatorul s-a reținut că membrii organelor de conducere au contribuit la ajungerea societății în stare de faliment. Acuzațiile de fraudă vizau abuzul de bunuri sociale .
S-a susținut că executivul se face vinovat de manopere frauduloase privind activul social întrucât contravaloarea echivalentul folosinței unui activ aparținând patrimoniului social nu a fost virat în conturile societății.
Legea insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar
faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de
insolvență, prin una dintre următoarele fapte:
au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti;
au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
au deturnat sau au ascuns
o parte din activul
persoanei juridice ori au
mărit
în mod fictiv pasivul
acesteia;
au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti;
în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Norma sancționează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din
limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru "cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o
importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu
interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni .
Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății .
La data de_ între debitoarea SC R. E. S. reprezentată de administratorii B. M. Liana și O. F. M. ca și cumpărător și pârâții
O. I. și O. F. M. ca și cumpărători s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul situat în S. nr. 216/A înscris în CF 9N nr. cad.139/1 (f.35-36). Imobilul a fost notat în Cf pe numele cumpărătoarei (f.39).
Acest imobilul a fost închiriat locatarului SC Karo Romania S., prin convenția încheiată de părți la data de_, înregistrată la AFP Z. la_ pentru o perioadă de 2 ani cu începere de la_ (f.42-43).
Potrivit adresei remise de locatarul SC Karo Romania S. sumele în cuantum de 109.203,47 lei datorate locatorului cu titlu de chirie pentru intervalul august 2008 -februarie 2011 au fost achitate pârâtului O. I. fără ca ulterior acestea să fie virate în conturile societății .
Curtea reține că neremiterea chiriei percepute încasate de administratorul
O. I. în conturile societății constituie o manoperă frauduloasă privitoare la activul social iar această diminuare a activului net fără compensare se află în raport de cauzalitate cu insuficiența activului și justifică obligarea pârâților în solidar la complinirea activului societar .
Teza conform căreia sumele încasate cu titlu de chirie au fost utilizate ulterior în conformitate cu interesul social nu are suport probator.
Înscrisurile de care părțile s-au prevalat( 14-24) nu au aptitudinea de a dovedi că aceste valori au fost folosite în scopul reabilitării și plății taxelor datorate pentru imobilul ce a constituit obiect derivat al contractului de locațiune.
Raportat la pasivul a cărui complinire s-a dispus prin hotărârea primei instanțe ( 109.203,47 lei) - și faptele imputate ( încheierea de către recurentul O.
I., în nume propriu, a unui contract de închiriere a bunurilor societății, precum și însușirea chiriei pentru respectivele bunuri) curtea reține că hotărârea pronunțată este temeinică și legală.
Întreg probatoriul administrat în cauză certifică săvârșirea de către pârâtul
O. I. a faptelor care i s-au imputat, anume folosirea în interes personal a bunurilor societății, aspecte de altfel recunoscute de pârât, prin chiar în recursul promovat. În cererea de reformare recurentul a relevat că faptele reținute de instanța de fond sunt reale dar sumele au acoperit o parte din costurile necesare amenajării spațiului închiriat și impozitele datorate. Aceste apărări ale pârâtului O. I. nu pot fi considerate reale, deoarece toate documentele contabile ale debitoarei, confruntate cu cele emanate de la chiriașul S.C. KARO ROMÂNIA S.R.L. certifică altceva: sumele plătite de chiriaș cu titlu de chirie - 109.203,47 Iei - nu au fost înregistrate în contabilitatea falitei S.C. R. E. S.R.L., fiind însușite de O. I., cu acceptul celorlalți doi administratori, soții B.
A. și M. L. .
În procedura insolvenței nu se poate profila o răspundere autonomă a administratorului pentru neparticiparea la procesul decizional, atât timp cât fapta în sine nu se pliază pe una din situațiile evocate de art. 138 lit.a-g, și nu este rezultatul unei culpe intenționale,dar este posibilă antrenarea unei răspunderi solidare dacă sunt îndeplinite și restul cerințelor referioare la existența unei răspunderi autonome a autorului pentru o faptă intențională din categoria celor evocate de art 138 .
Efectele generate de regula solidarității pe orizontală trebuie și pot fi valorificate de lege lata în acest cadru procesual, fiindcă art. 138 alin 4 instituie regula solidarității, fără nicio altă nuanță privitoare la natura faptei ori atitudinea în plan psihic acelui chemat să răspundă în temeiul solidarității.
Justificat sau nu, exigența legiuitorului sporește față de administratorul statutar chemat să răspundă în solidar cu autorul( administratorul de fapt),
chiar dacă greșeala imputată celui dintâi este doar expresia unei culpe neintenționale, care nu se încadrează în enumerarea limitativă făcută de art.138 lit.a-g .
În consecință și pârâții B. M. L. și B. A. sunt chemați să răspundă pentru complinirea lipsei constatate.
Curtea reține că acțiunea în acoperirea pasivului întrunește exigențele de fond și formă evocate de art. 138-139 din Legea insolvenței, fiind exercitată cu respectarea termenului de prescripție.
Astfel,
societatea debitoare a intrat în procedura insolvenței/falimentului la data de_ iar cererea a fost formulată la_, cu mult înainte de împlinirea termenului de prescripție .
Judecătorul sindic s-a pronunțat în limitele cu care a fost învestit, întrucât, prin
precizarea de acțiune și răspunsul la întâmpinare, formulate la termenul de judecată din_, titularul cererii nu a renunțat la petitul privind antrenarea răspunderii pârâților pentru folosirea bunurilor societății în interes personal.
Precizarea face referire doar la rezultatele expertizei contabile, dispuse pentru clarificarea pasivului aflat în relație cu acuzația privitoare la neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Doar sub acest aspect acțiunea a fost precizată prin diminuarea sumelor solicitate inițial de fostul lichidator, la valoarea stabilită de expertiza contabilă.
Faptul că pasivul aflat în corelație cu prevederile art. 138 lit. a) nu a fost indicat în cererea precizatoare nu echivalează cu o renunțare la sumele pretinse cu acest titlu.
Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ instanța va respinge recursul declarat de pârâții B. M. L., B. A., O. I. împotriva sentinței civile nr. 2209/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâții B. M. L., B. A., O.
I. împotriva sentinței civile nr. 2209/_ pronunțată în dosar nr._ al
ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. B.
M.
I.
I.
S.
AL H.
GREFIER
B.
Red.S.A./A.C.
2 ex./_ Jud.fond.L. M.
| ← Sentința civilă nr. 1771/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 9649/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
