Decizia civilă nr. 11565/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 11565/2013
Ședința publică din data de 02 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul B. R., împotriva sentinței civile nr. 3066 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. cauza privind și pe intimații SC L. M. SRL, PRIN LICHIDATOR J. CII M. C. M., M. D. I., având ca obiect procedura insolvenței - angajare raspundere conform 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la data de_, recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3066 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. s-a admis acțiunea formulată și precizată de lichidatorul judiciar M.
C. M., reprezentantul debitoarei SC L. M. SRL, societate în insolvență și s-a dispus ca pasivul debitoarei, în valoare de 616.990 lei, să fie suportată în solidar de pârâții M. D. I. și B. R. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din informațiile furnizate de ORC a rezultat că societatea debitoare a fost administrată de către pârâții chemați în judecată .
Prin sentința civila 4560/19.o9.2012 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC "L. M. " SRL Z., fiind numit lichidator
M. C. M. .
Lichidatorul desemnat a notificat pe debitoarea - să predea actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu art. 35 din Lege.
In procedură a depus declarație de creanță DGFP S. inițial pentru suma de 61.494 lei majorată ulterior la 616.990 lei - sumă de cu care a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei (f.34).
Concluziile lichidatorului în privința cauzelor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei au fost în sensul că, starea de insolvență este imputabilă administratorului statutar, care a folosit disponibilitățile debitoarei în interes propriu sau al altei persoane și nu s-au îngrijit de ținerea documentelor contabile conform prevederilor legale (f.8-10).
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Potrivit bilanțului contabil simplificat depus la data de_ debitoarea avea un patrimoniu compus din active circulante în sumă de 74.917 lei (f.7) iar administratorii statutari nu au predat aceste active lichidatorului.
Coroborând acest aspect cu nepredarea actelor contabile către lichidator instanța prezumă ca pârâții și-au însușit activele ce formează patrimoniul societății, iar faptele comise de pârât se încadrează în categoria faptelor ilicite prevăzute de lit. a), si d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, anterior citat.
Instanța a apreciat că există indicii obiective care pot fundamenta prezumția că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă are caracter fictiv.
Existența unei contabilități fictive (neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.
Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.
Față de apărările pârâtului B. R. instanța a reținut că textul art. 134 alin.4 teza I și II din Legea nr. 85/2006 prevede "în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin.(1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporan sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cazat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.";
Față de textul de lege sus citat se reține că administratorul B. R. și-a exercitat mandatul anterior și contemporan apariției stării de insolvență, acesta fiind numit administrator la data de_ .
În organele colegiale de conducere ale persoanei juridice nu s-a opus la actele și faptele care au cauzat insolvența deoarece nu a participat la aceste acte după cum acesta a afirmat.
Una din prerogativele esențiale ale calității de administrator conferite de lege este aceea de administrare și gestionare ele trebuind exercitate conform legii. Exercitarea lor este o obligație iar corelativul -neexercitarea lor este un neajuns care poate atrage angajarea răspunderii.
Concluzia ce se desprinde este aceea că în speță pârâtul B. R. nu poate fi apărat de solidaritate, în speță nefiind întrunite cumulativ condițiile impuse de a prevederilor art. 138 alin.4, teza a II-a din Legea nr. 85/2006.
Constatând că, în privința pârâților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a), și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11 lit. g) din Legea nr.85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului și a obligat pârâții să suporte din averea proprie în solidar pasivul debitoarei, obligându-i să plătească în contul averii debitoarei suma de 616.990 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. R. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței instanței de fond.
În motivele de recurs se arată că pe rolul T. ui S. s-a aflat cererea lichidatorului judiciar privind angajarea răspunderii persoanelor de conducere conform art. 138 din Legea 85/2006. Asa cum a arătat si la judecarea in fond a cauzei a figurat ca administrator alături de asociatul unic al S. L. M. S. ,
M. D. .
Menționează ca a figurat doar scriptic ca administrator si nu a avut nici o contribuție in activitatea firmei respective. Nu a semnat niciun document in societatea respectivă, nu a luat nicio decizie si a lipsit la toate deciziile societății. Toata activitatea a fost condusa de celalalt administrator care era si asociatul unic al societății. Arată că la instanța de fond a solicitat sa fie chemat la interogatoriu asociatul M. D. pentru a fi întrebat cu privire la faptul ca a lipsit la toate deciziile societății dar d-na președinte nu a dat curs cererii. Menționează că Legea 85/2006 prevede doua excepții care exonerează de răspundere si anume: când una din persoanele vizate se opune luării deciziei si
nr._ /a1 și când persoana respectivă a lipsit de la luarea deciziilor.
Arată că instanța de fond și-a motivat hotărârea făcând referire doar la prima excepție ocazie cu care o întărește pe a doua atunci când spune.." nu s-a
opus la actele si faptele care au cauzat insolventa deoarece nu a participat la aceste acte". Ori tocmai aceasta lipsa este o cauza care exonerează de solidaritate in caz de pluralitate iar prima instanța in mod greșit a omis-o.
Precizează ca nu are nici un fel de cunoștință despre activitatea firmei in care era scriptic administrator, nu a semnat absolut nici un act nici măcar nu a călcat vreodată in sediul firmei, cerându-i de nenumărate ori asociatului sa-l radieze din firma, iar el motivând că nu are bani pentru procedurile de radiere si sa plătească recurentul, iar el are o situație materiala precara având doar un ajutor social pentru persoane cu handicap.
Totodată, solicită sa se dispună efectuarea unei adrese către Inspectoratul de Politie S. deoarece s-au făcut acte premergătoare fata de asociatul unic M.
D. in legătura cu activitatea acestuia in cadrul societății fiind suspiciuni de evaziune fiscala si la data judecării prezentului recurs este posibil sa fie începuta urmărirea penala fata de M. D. .
Analizând recursul declarat de către pârâtul B. R. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC L. M. SRL a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC S., pârâții sunt administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, pârâții nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu au predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru intrarea în posesia documentelor contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
Este cunoscut faptul că inexistența registrelor contabile și a altor documente financiar-contabile fac imposibilă cunoașterea unor eventuali debitori ai societății împotriva cărora să fie formulate acțiuni pentru recuperarea acestora. Lipsa documentelor face imposibilă formularea unor eventuale acțiuni de anulare a unor operațiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeași lipsă a documentelor face imposibilă cunoașterea situației unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu), a căror valorificare pot acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta. Aceste fapte îndreptățesc instanțele să susțină că administratorii societății nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea prin neîntocmirea registrelor contabile obligatorii pentru a nu cunoaște natura operațiunilor economice dispuse de administratori și ascunderea situației reale
financiare a societății în scopul de a nu se afla modul de gestionare defectuoasă a societății debitoare.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății astfel cum impun prevederile art.28 din LPI iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul Cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Judecătorul sindic evidențiază între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, indicate cu titlu de ipoteză de către lichidatorul judiciar, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, și statuează corect cu privire la existența raportului de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarelor.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale sau Legea insolvenței sunt corecte și vizează administratorii societății adică pe pârâta din cauză.
Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a dispus obligarea pârâților la suportarea pasivului neacoperit din bunurile debitoarei, statuând corect că aceștia urmează să răspundă în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Curtea va achiesa statuărilor judecătorului sindic conform cărora pârâții sunt ținuți să răspundă și în temeiul art.138 lit.a din LPI.
Astfel Curtea observă că prin rapoartele întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunurile evidențiate în bilanțul pe anul 2010 înregistrat la M. Finanțelor, active circulante, imobilizate, stocuri, sume de bani, etc. nefiind predate lichidatorului judiciar sau evidențiate în contabilitatea societății, astfel că în mod corect judecătorul sindic a conchis că pârâții se fac vinovați de încălcarea prevederilor art.138 lit.a din Legea insolvenței.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că probele administrate în cauză au evidențiat împrejurarea că utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege impunându-se.
De altfel, pârâții nu au predat lichidatorului judiciar nici un bun aparținând debitoarei și nu au pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că sumele evidențiate în bilanțul contabil depus la dosar au fost folosite în interesul debitoarei astfel că în mod corect judecătorul sindic a conchis că pârâții se fac vinovați de încălcarea prevederilor art.138 lit.a din Legea insolvenței.
Conform art.138, alin 4 din LPI, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiția ca apariția stării de insolventa să fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care si-au exercitat mandatul sau în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolventa.
În speță, Curtea apreciază că ipoteza normei legale enunțate anterior este întrunită întrucât pârâtul B. R. a deținut calitatea de administrator al debitoarei în perioada în care s-a constatat că nu există o contabilitate ținută în conformitate cu legea, fiind astfel posibilă deducerea unor taxe care nu erau deductibile fiscal și care, neachitate la scadență, au determinat ajungerea debitoarei în insolvență.
Prin urmare, chiar dacă la data formulării cererii de antrenare a răspunderii, fundamentată pe prevederile art.138 din LPI, recurentul nu a fost administratorul debitoarei, întrucât apariția stării de insolvență este anterioară și se situează în interiorul mandatului de administrator al acestuia, vor fi ținuți răspunzători pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B. R. împotriva sentinței civile nr. 3066 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. pe care o menține in intregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. | M. C. M. | S. | A. M. | ION M. N. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.L. M.
| ← Sentința civilă nr. 635/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1522/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
