Decizia civilă nr. 9611/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 9611/2013
Ședința publică din data de 11 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de pârâtul M. I. M. împotriva sentinței civile nr.1452 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. privind și pe intimații C. N. S. P. L. SC S. C. S., F. C. -I., I. S. -P., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurent, reprezentanta acestuia, avocat M. Letiția-M., cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.9), lipsă fiind celelalte părți din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai învederează că în data de_ intimatul C. N. S. P. în calitate de lichidator judiciar al SC S. C. S. a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs și nu s-a achitat taxa judiciară de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, mențiune cu care a fost citat recurentul.
Reprezentanta recurentului, avocat M. Letiția-M. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel C. ea constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei recurentului, care arată că a luat act de conținutul întâmpinării și nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Verificând din oficiu competența, în temeiul dispozițiilor art.159 ind.1 alin.4 din C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 8 din Legea 85/2006, C. ea constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
Reprezentanta recurentului, avocat M. Letiția-M. depune la dosar în probațiune înscrisurile de la filele 17-28, reprezentând copii conforme cu originalul după contracte de muncă din străinătate și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, C. ea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului, avocat M. Letiția-M. solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Subliniază că a dovedit lipsa culpei recurentului pârât având în vedere faptul că acesta nu s-a aflat în țară, fiind angajat în străinătate.
C. ea reține cauza spre soluționare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.452 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea lichidatorului judiciar N.
S. P., desemnat să administreze procedura debitoarei SC S. C. S. C. -N.
, iar pârâții F. C. I., I. S. P. și M. I. M. au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 222.193,1 lei, pasiv al debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Prin modul cum au condus societatea, așa cum rezultă din faptul că nu au fost achitate TVA-ul datorat statului, impozitele pe salarii și alte contribuții, se deduce faptul că pârâții au făcut acte de comerț în interesul lor, folosindu-se de societate în acest scop, dispunând continuarea activității acesteia, deși știau că persoana juridică se îndreaptă spre faliment. Sunt întrunite astfel cerințele instituite de art. 138, al. 1, lit. b, c din Legea nr. 85/2006, pentru a putea fi antrenată răspunderea personală materială a pârâților.
De asemenea, lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând- se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile
legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâților este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art.
138 lit. b, c și d din Legea nr. 85/2006 ea a fost admisă astfel cum a fost formulată, fiind obligați pârâții să suporte, în solidar, întregul pasiv al debitoarei în sumă de 222.193,1 lei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul M. I. M. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, și rejudecarea cauzei, cu consecința, în principal, a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Specializat C., iar în subsidiar, respingerea cererii de antrenare a răspunderii personale.
În motivarea recursului, pârâtul a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că judecătorul fondului a omis să cerceteze fondul cauzei, neadministrând nicio probă în cauză, achiesând strict la susținerile lichidatorului judiciar.
Astfel, recurentul a învederat că nu a deținut decât formal calitatea de administrator al societății debitoare, neexercitând acte de administrare a acesteia, deoarece de 3 ani și jumătate a plecat în străinătate. Precizează că nu a semnat niciun act al societății de mai bine de 4 ani și nu cunoaște care este activitatea societății.
În continuarea, recurentul a dezvoltat pe larg motivele pentru care consideră că nu i se poate reproșa săvârșirea nici uneia dintre faptele prev. de art. 138 alin. 1 lit. b, c și d din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă.
De asemenea, mai susțin pârâtul, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, se impune ca fiecare faptă imputabilă administratorului să fie individualizată, prin aplicarea textului legal la cauza dedusă judecății. Apoi, fiecare faptă invocată în cuprinsul cererii trebuie să fie probată, în sensul precizării și dovedirii prin înscrisuri, a faptelor săvârșite în concret de administrator, fapte care trebuie încadrate într-unul din texte de lege statuate în art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În aceste condiții, pârâtul apreciază că nu au fost individualizate faptele imputabile în sarcina sa care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în stare de vădită incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea sa personală.
Acest aspect, susține recurentul, nu numai că nu este probat în cauză, dar este eminamente omis atât de către lichidatorul judiciar cât și de judecătorul sindic, respectiv nu s-a probat existența interesului personal, materializat sub forma realizării vreunui venit în favoarea administratorilor. Pe de altă parte, în cauză era necesară administrarea unei expertize contabile care să stabilească
care acte nu au fost ținute în conformitate cu legea și dacă insolvența a fost consecința acestor fapte.
Având in vedere contextul prezentat anterior, pârâtul consideră că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si urm. din Legea 85/2006.
În final, pârâtul a apreciat că judecătorul sindic și-a neglijat totalmente rolul său activ, achiesând întru-totul la aprecierile lichidatorului judiciar.
Intimatul C.I.I. N. S. P. lichidator judiciar al S.C. S. C. S.R.L
. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal și păstrarea ca temeinică și legală a sentinței atacate, argumentat de faptul că motivele invocate de recurent nu au nicio bază reală, deoarece lichidatorul judiciar a analizat concret și temeinic toate cauzele care au dus la intrarea în insolvență și a constatat fără nici un dubiu că sunt întrunite elemente suficiente pentru aplicarea prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât administratorii nu au depus balanțele la organele financiare și a actelor prev. de art. 33 din același act normativ, iar faptele acestora au condus societatea în stare de încetare de plăți și poate fi antrenată răspunderea administratorilor pentru pasivul debitoare aflată în insolvență.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Lichidatorul judiciar, C. N. S. P., a solicitat angajarea răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei SC S. C. S., F. C. I., I. S.
P. și M. I. M. în temeiul art. 138 lit. b, c și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că aceștia au folosit societatea în interes propriu efectuând acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, iar prin neprezentarea actelor contabile au contribuit la dispariția acestora cu intenția de a-și ascunde vinovăția.
S-a mai arătat că administratorii statutari au refuzat să coopereze și nu au predat documentele contabile.
Prin hotărârea recurată, instanța de fond a dispus ca întregul pasiv al debitoarei in suma de 222.193,1 lei sa fie suportat de către administratorii debitoarei.
Pârâtul M. I. M. a declarat recurs, solicitând în principal casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării apărărilor formulate, iar în subsidiar modificarea sentinței, în sensul respingerii față de acesta a cererii de antrenare a răspunderii cu motivarea că nu a participat la administrarea societății falite în ultimii 4 ani, astfel încât faptele alegate nu îi sunt imputabile.
Pentru a-și proba susținerile, recurentul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Recurentul critică în primul rând hotărârea judecătorului sindic din perspectiva faptului că acesta nu a manifestat rol activ în administrarea de probe. Acest fapt echivalează, în opinia sa, cu o necercetare a fondului cauzei motiv pentru care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
C. ea nu va da curs acestei solicitări cât timp sarcina probei incumba chiar recurentului. Absența de la termenul de judecată la care s-a dezbătut cauza și omisiunea de a formula cereri în probațiune denotă indiferența cu care acesta a înțeles să trateze primul ciclu procesual.
De altfel, modificările legislative aduse prin Legea nr. 202/2010 articolului
129 din codul de procedură civilă statuează în mod expres că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Având în vedere că în cazul de față nu se poate susține că judecătorul sindic ar fi soluționat cauza dedusă spre judecată fără a intra în cercetarea fondului, ipoteza reglementată de art. 312 alin. 61C.proc.civ. nu este întrunită, astfel că solicitarea de casare cu trimitere se impune a fi respinsă.
În schimb, raportat la înscrisurile noi depuse de recurent în condițiile art. 305 C.proc.civ., C. ea apreciază că cererea de recurs este fondată și se impune a fi admisă cu consecința modificării parțiale a hotărârii recurate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
La fond, judecătorul sindic a dispus ca întregul pasiv al debitoarei in suma de 222.193,1 lei sa fie suportat, în mod solidar, de către cei trei administratori ai debitoarei. Calea de atac a recursului a fost formulată doar de către unul dintre ei, respectiv de M. I. M., care solicită în esență înlăturarea, în privința sa, a efectelor răspunderii solidare a membrilor organelor de conducere a debitoarei.
Ca regulă generală, Legea insolvenței stabilește că în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență sa fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care si-au exercitat mandatul ori in care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.
Cu toate acestea, la art. 138 alin. alin. 4 din Legea nr. 85/2006 se prevede că persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența si au făcut sa se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei pârâtul M. I. M. a dovedit că începând cu data de_ a avut calitatea de salariat al unei societății de transporturi din Spania, respectiv din Italia, prezentând în acest sens mai multe contracte de muncă, încheiate succesiv, cu valabilitate până în 10 mai 2013. Întrucât executarea acestor contracte de muncă a impus în mod neîndoielnic prezența recurentului la locul de muncă, teza acestuia referitoare la neimplicarea în administrarea societății debitoare SC S. C. S., în perioada premergătoare deschiderii procedurii insolvenței, se impune a fi validată.
Întrebarea firească care se pune este aceea dacă neparticiparea la procesul deliberativ al societății debitoare constituie un argument suficient pentru exonerarea de răspundere a administratorului.
De lege lata nu se poate profila o răspundere autonomă a administratorului pentru neimplicare în procesul decizional, cât timp fapta în sine nu se pliază pe una din situațiile evocate de art. 138 lit. a-g din Legea nr. 85/2006. Prin urmare
C. ea urmează a stabili dacă în sarcina recurentului se poate reține săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de acest text de lege.
Faptele ce se impută în concret recurentului de către titularul acțiunii în răspundere patrimonială constau pe de o parte în efectuarea de acte de comerț, în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice a cărei activitate ducea, in mod vădit, la încetarea de plăți, iar pe de altă în întreprinderea unor acțiuni ce au avut ca rezultat dispariția unor documente contabile.
Prima faptă descrisă de către lichidatorul judiciar nu poate fi reținută în sarcina recurentului cât timp acesta a dovedit că în perioada 2010-2013 a avut reședința stabilită pe teritoriul unui alt stat, fiind angajat la o societate de transporturi. Situația particulară a recurentului, a cărui activitate era întru-totul subordonată angajatorului și care presupunea prezența zilnică la locul de muncă, îndreptățește C. ea să conchidă asupra imposibilității de coordonare a unor acte de comerț în interes personal prin intermediul societății debitoare, pe teritoriul României.
De asemenea C. ea nu achiesează nici la teza lichidatorului referitoare la întreprinderea unor acțiuni ce au avut ca rezultat dispariția unor documente contabile de vreme ce recurentul nu a avut acces la documentele contabile ale debitoarei, dovedind o totala neimplicare în afacerile debitoarei.
Pe cale de consecință, raportat la înscrisurile noi depuse în recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ, C. ea va admite recursul declarat de pârâtul
M. I. M. împotriva sentinței civile nr. 1.452 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul M. I. M. .
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul M. I. M. împotriva sentinței civile nr.1.452 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul M. I. M. .
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, M. -I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. |
GREFIER, D. B. |
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. Păcurar.
| ← Decizia civilă nr. 8209/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1842/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
