Decizia civilă nr. 9744/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIE CIVILĂ Nr. 9744/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta P. -B. R. C. împotriva sentinței civile nr. 3094 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimații SC I. P. S. PRIN LICHIDATOR J. C.
I. S., M. D. E., recurent, având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă recurenta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei..
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În susținere se arată că nu și-a permis un avocat, fiind unică întreținătoare de familie.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.094 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al
T. ui Maramureș, s-a admis în parte acțiunea promovată de lichidatorul judiciar C.
I. S. B. M., în contradictoriu cu pârâta P. -B. R. C. și în consecință, a fost obligată pârâta să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC I. P.
S., până la concurența sumei de 53.622,56 lei. S-a respins acțiunea promovată de lichidatorul judiciar C. I. S., în contradictoriu cu pârâtul M. D. E. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 4584 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC I.
P. S., a fost numit administrator judiciar, iar prin Sentința civilă nr. 2894/_, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, a fost numit lichidatorul judiciar. În dosarul de faliment și-au înregistrat declarație de creanță creditorii: Administrația Finanțelor P. e
M., Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, SC Impal S., SC Hayaclub S., SC Oviva Distribution S., valoarea creanțelor fiind în sumă de 53.622,56 lei. În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorii statutari ai societății insolvente nu au pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006. Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. "d"; din Legea 85/2006.
Din depoziția martorilor Molnar E. (fila 52) și Horgea M. (fila 61) reiese că între debitoarea SC I. P. S. și SC Haya Club S., societate a cărui administrator era pârâtul M. D. E. a fost încheiat un contract de subînchiriere al cărui obiect era un spațiu situat în incinta Cinematografului Dacia, iar divergențele între cei doi asociați au apărut ca urmare a neplății de către debitoare a chiriei pe care aceasta o datora SC Haya Club S. . Potrivit declarațiilor martorilor pârâtul M. D. E. nu avea acces la actele contabile ale societății în condițiile în care de administrarea societății se ocupa pârâta P. -B. R. C. și soțul acesteia.
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a - g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauza starea de insolvență a debitorului prin faptele expre și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită. Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 138 din lege este necesar să se facă și dovada vinovăției persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitorului persoană juridică.
În situația de față, judecătorul sindic a apreciat că nu se poate reține culpa pârâtului M. D. E. pentru faptul ajungerii societății debitoare în stare de insolvență prin vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care acțiunea promovată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu acesta a fost respinsă, iar în baza dispozițiilor legale sus menționate, pârâta P. -B. R.
a fost obligată să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente S.C. I.
P. S.R.L., până la concurența sumei de 53.622,56 lei.
Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a și d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar a admis în parte potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, pârâta P. -B. R. C. a declarat recurs
, prin care a solicitat admiterea acestuia, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în subsidiar, modificare în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că în fapt, societatea a fost înființată la înțelegerea intervenita între fostul său soț P. R. si administratorul statutar M. D.
E., necunoscând nici înțelegerile dintre aceștia, iar toate actele de administrare erau exercitate de către P. R., pârâta nefăcând nici un act de administrare, nu a deținut nici un act contabil si nu a semnat nici un contract al societății. Legat de aceleași acte de administrare a fost audiată în dosarul 5581/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, iar organele de cercetare penala după administrarea probelor au ajuns la concluzia ca nu a făcut nici un act de administrare, nu am beneficiat de nici
un bun al societății, ca societatea a avut contabilitatea condusa conform legii, iar în ceea ce privesc bunurile societății au fost ridicate de dl M. pentru a acoperii din sumele pe care i le datora fostul său soț P. R. .
Referitor la hotărârea recurată, pârâta susține că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, neanalizând apărările sale, încălcându-se în acest sens principiul legalității, aflării adevărului și al dreptului Ia apărare. In condițiile în care apărările formulate nu au fost analizate, acestea sunt asociate cu nesoluționarea fondului, fapt ce determină pronunțarea unei hotărâri nelegale, contrar dispozițiilor art. 261 și art. 129 Cod procedură civilă. Totodată, hotărârea atacată nu se sprijină pe probe, ci doar pe afirmații contrare, combătute de către chiar rapoartele întocmite de lichidator, neanalizându-se în mod independent contribuția fiecărui administrator, cu atât mai mult cu cât răspunderea, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală, de natură personală și nu una colectivă. De asemenea, nu s-a analizat sub nici un aspect ce s-a întâmplat cu contabilitatea societății si bunurile acesteia, cu atât mai mult cu cât se cunoștea de existenta dos. nr.5581/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, fiind necesară introducerii în cauza a persoanei care a asigurat în mod efectiv societatea si care este exclusiv vinovată de falimentul societății.
O altă critică formulată de recurentă se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor apărări formulate de recurenți, nepronunțare asimilată unei neanalizări în mod efectiv a fondului cauzei, fapt ce a determinat o motivarea insuficientă, lapidară, asociată cu nemotivarea, în reflexia dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 4 și art. 129 Cod procedură civilă și art. 6 CEDO. Pârâta a invocat și anumite spețe pronunțate de CEDO și de instanțele naționale referitoare tocmai la această chestiune și anume faptul că, judecătorii sunt obligați să administrează toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei necesare stabilirii unei stări de fapt reale raportat la obiectul cererii deduse judecății și temeiului legal aplicabil raportului juridic.
În continuarea motivării recursului, recurenta a dezvoltat pe larg motivele pentru care consideră că nu i se poate reproșa în mod distinct săvârșirea nici uneia dintre faptele prev. de art. 138 alin. 1 lit. b, c și d din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă, iar dacă a comis una din faptele prevăzute exhaustiv de alin. 1 al art. 138 este o răspundere civilă delictual pentru fapta proprie, în condițiile reglementate de art. 998 - 999 C.civil.
De asemenea, mai susțin pârâta, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, se impune ca fiecare faptă imputabilă administratorului să fie individualizată, prin aplicarea textului legal la cauza dedusă judecății. Apoi, fiecare faptă invocată în cuprinsul cererii trebuie să fie probată, în sensul precizării și dovedirii prin înscrisuri, a faptelor săvârșite în concret de administrator, fapte care trebuie încadrate într-unul din texte de lege statuate în art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În aceste condiții, pârâta apreciază că nu au fost individualizate faptele imputabile în sarcina sa care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în stare de vădită incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea sa personală. Acest aspect, susține recurenta, nu numai că nu este probat în cauză, dar este eminamente omis atât de către lichidatorul judiciar cât și de judecătorul sindic, respectiv nu s-a probat existența interesului personal, materializat sub forma realizării vreunui venit în favoarea administratorilor. Pe de altă parte, în cauză era necesară administrarea unei expertize contabile care să stabilească care acte nu au fost ținute în conformitate cu legea și dacă insolvența a fost așadar consecința acestor fapte.
Pe de altă parte, recurenta susține că instanța fondului a apreciat acțiunea introductivă întemeiată doar în raport de pârâtă, pornind de la premisa ca M. D. nu a avut acces la actele societății, motiv pentru care si în raport de simpla lui afirmație 1-
a exonerat de răspundere, ajungându-se nefiresc și nelegal ca pârâta să răspundă de ceva ce nu a făcut si nu a avut nici o implicare în aceasta societate. Asa cum rezulta din toate declarațiile de la poliție si chiar parțial din fata instanței de administrarea societății s-a ocupat doar fostul soț P. R., iar contabilitatea a fost ținuta de doamna contabila B. V. . In ceea ce privesc actele contabile, acestea au fost ridicate la solicitarea dl M. D. de la dna contabila B. V. prin intermediul dnei Molnar E. si duse si predate unui angajat al dlui M. D. .
Având în vedere contextul prezentat anterior, pârâta consideră că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si urm. din Legea 85/2006.
În final, pârâta menționează că simpla invocare a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește prejudiciul, fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, nu sunt pe deplin îndeplinite, starea de insolvabilitate a societății-debitoare nefiind consecința directă a faptelor presupus prejudiciabile pe care le-a săvârșit.
Lichidatorul judiciar C. I. S. B. M. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal și păstrarea ca temeinică și legală a sentinței atacate, argumentat de faptul că motivele invocate de recurentă nu au nicio bază reală, nefiind susținute de dovezi, iar lichidatorul judiciar a analizat concret și temeinic toate cauzele care au dus la intrarea în insolvență și a constatat fără nici un dubiu că sunt întrunite elemente suficiente pentru aplicarea prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Cu privire la o pretinsă încălcare a dreptului la apărare instanța reține faptul că afirmațiile recurentei sunt pe neîntemeiate, iar situația pe care o invocă nu este decât rezultatul omisiunii de a-și îndeplini obligațiile care au stat în sarcina sa în calitate de administrator judiciar. Astfel, independent de intenția celor care au înființat societatea comercială, este lipsit de echivoc faptul că pârâta recurentă a dobândit și acceptat calitatea de administrator statutar al societății comerciale și în această calitate are drepturi și obligații specifice, expres reglementate de lege și care nu pot fi transferate altei persoane, printre care și obligația de a ține contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale care vor fi enunțate ulterior și a căror nerespectare atrage sancțiuni specifice inclusiv cele reglementate de Legea 85/2006.
Astfel, recurenta în calitate de administrator statutar înregistrat la ORC avea obligația de a preda actele contabile ale debitoarei, obligație pe care recurenta nu a îndeplinit-o. În aceste circumstanțe, soluția pronunțată de către judecătorul sindic este pe deplin legală și temeinică, conformă cu starea de fapt.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege. Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Contrar celor susținute de către recurentă instanța reține că în speță sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, în mod pe deplin
întemeiat judecătorul sindic a reținut că pârâta recurentă a deținut funcția de administrator la debitoarea debitoare, iar din faptul că pârâta recurentă singură sau împreună cu celălalt administrator statutar nu a condus contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, a determinat starea de insolvență a debitoarei și prejudicierea creditorilor.
Instanța de recurs reține că, dacă actele contabile ar fi existat, nu exista nici un motiv justificativ pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementată de art. 147 din Legea 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statutar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța are singura variantă de a prezuma într-o manieră logică faptul că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumarea limitativă de la art. 138 din Legea 85/2006.
Corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Martorii audiați nu pot determina o altă concluzie deoarece obligația este una legală. Martorii au declarat în fața judecătorului sindic că recurenta și soțul acesteia se ocupau de activitatea zilnică a societății și că nu știu dacă recurenta se ocupa de actele contabile (f. 52 - 61).
Răspunderea patrimonială a administratorului statutar al debitoarei poate fi antrenată în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 dacă acesta a comis una din faptele enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, faptă care să fi condus debitoarea în stare de insolvență și să prejudicieze creditorii acesteia. Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a constatat întemeiat că aceste cerințe sunt îndeplinite în mod cumulativ în privința pârâtei recurente P. B. R. C. . Astfel, cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. În cauza de față prejudiciul adus creditorilor este de
622, 56 lei, fiind reflectat în tabelul definitiv al creanțelor. Reținerea în sarcina recurentei a faptei reglementate de art. 138 alin. d din Legea 85/2006 determină inutilitatea analizării și a celorlalte temeiuri de răspundere invocate de către lichidator deoarece oricum recurenta răspunde pentru întregul prejudiciu și numai în baza primului temei analizat
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Faptul că există și alte persoane responsabile pentru starea de insolvență nu determina temeinicia recursului declarat deoarece oricum, recurenta este ținută să răspunsă integral pentru prejudiciul cauzat prin neținerea contabilității, iar dacă ar fi existat și alte persoane responsabile acestea ar fi răspuns cu recurenta în solidar conform principiilor răspunderii civile delictuale, fără posibilitatea ca răspunderea recurentei să fie diminuantă sau înlăturată. Lichidatorul care este titularul cererii în
acest dosar a stabilit cadrul procesual, iar cererea a fost găsită întemeiată față de recurentă. Calea de atac declarată nu poate schimba cadrul procesual sub aspectul părților și nici nu poate determina o altă soluție cu privire la pârâtul M. D. E., cu privire la care cererea a fost respinsă. Atât timp cât lichidatorul nu a formulat recurs, soluția cu privire la pârâtul M. a intrat în puterea lucrului judecat, iar calea de atac declarată de P. B. R. C. nu poate viza decât propria răspundere delictuală și pentru toate argumentele enunțate este neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c. recursul declarat va fi respins și sentința recurată va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta P. -B. R. C. împotriva sentinței civile nr. 3.094 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. I. DP C. I.
G. ,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. P. .
| ← Sentința civilă nr. 2279/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 3291/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
