Sentința civilă nr. 3549/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1.1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3549
Ședința publică din 31 Mai 2013 Instanța constituită din: Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
- Președintele Secției a II - a Civilă
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la acțiunea, având ca obiect angajarea răspunderii administratorului statutar, conform art.138 din Legea 85/2006, formulată de reclamantul C. I. DE I. C. L. , cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS, cu sediul social în Târgu L., P-ța Eroilor nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_, în contradictoriu cu pârâtul Ț. S. , domiciliat în Târgu L., str. D. nr. 5, ap. 46, județul M.
.
Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțate în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ ,_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul C. I. de I. C. L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS a solicitat obligarea pârâtului Ț. S. la suportarea din averea sa personală a pasivului debitoarei în sumă de 149.608 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 4028 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SS, numindu-se totodată și administratorul judiciar, C. individual de I. C. L. .
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice M. .
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2023 din_ a T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, lichidator judiciar fiin numit C.I.I. C.
L. .
Publicarea notificării referitoare la deschiderea procedurii generale, respectiv intrarea în faliment a debitoarei SC SS s-a realizat în BPI nr. 12558 din_, respectiv 5833 din_ . De asemenea, s-a asigurat publicarea notificării referitoare la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei în cotidianul "Graiul M. ului"; din data de_ .
Administratorul judiciar a procedat la notificarea debitoarei referitor la deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia. Notificarea a fost primită la data de_, așa cum rezultă din confirmarea de primire. Notificarea trimisă de lichidatorul judiciar ulterior intrării în faliment a debitoarei SC S.
S. a fost, de asemenea, primită la data de_, așa cum rezultă din confirmarea de primire.
Pentru identificarea administratorului statutar și a adresei de domiciliu a acestuia s-au cerut relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș. potrivit informațiilor - istoric furnizate de această instituție, administratorul statutar al debitoarei SC SS este Ț. S., cu domiciliul în Târgu L., str. D. nr. 5 ap. 46, județul M. .
Lichidatorul judiciar a notificat administratorului statutar al debitoarei, pârâtul primind această notificare la data de_ . în urma acestei notificări pârâtul a predat lichidatorului judiciar o serie de acte și documente contabile, a căror analiză a fost prezentată de lichidatorul judiciar în raportul nr. 392 din_ .
Prin notificarea primită de pârât la data de_ s-a solicitat acestuia să se predea o serie de acte și documente contabile suplimentare, pentru lămurirea unor chestiuni rezultate în urma analizei documentelor contabile inițial predate. La această din urmă notificare pârâtul nu a dat curs.
În urma analizei actelor și documentelor contabile predate conform procesului - verbal de predare - primire din data de_, lichidatorul judiciar consideră că pârâtul Ț. S. se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, fapte care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Potrivit Bilanțului contabil al debitoarei SC SS încheiat la data de_, aceasta deținea la acea dată imobilizări corporale nete în valoare de 93.848 lei. conform Balanței de verificare contabilă încheiate la_, pe baza căreia a fost întocmit acest Bilanț, imobilizările corporale se compunea din următoarele categorii: construcții - valoare contabilă 75.000,00 lei, amortizare înregistrată 6.516,25 lei, imobilizări corporale nete 68.483,75 lei; echipament tehnologic valoare contabilă 21.000,00 ; mijloace de transport - valoare contabilă 32.808,38 lei, amortizare înregistrată 21.872,30 lei și imobilizări corporale nete 31.936,08 lei; mobilier și aparatură birotică valoarea contabilă
1.828,75 lei, amortizare înregistrată 8.400 lei și imobilizări corporale nete - 6.571,25 lei.
Din datele prezentate mai sus rezultă că la data de_, aferent imobilizărilor corporale în valoare totală de 130.673,13 lei a fost înregistrată în contabilitate amortizare de 36.788,55 lei, reprezentând 28.16% din valoarea contabilă a mijloacelor fixe.
Prin raportul nr. 392 din_ s-a arătat că în luna februarie 2011, în contabilitatea debitoarei SC SS a fost înregistrată amortizarea integrală a imobilizărilor corporale, respectiv diferența de 93.848,58 lei.
Potrivit pct. 68, alin. 2 din OMFP nr. 3055/2009 "amortizarea valorilor activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga durată de utilizare economică";, iar potrivit pct. 110, alin. 1 din același act normativ
"amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor";. Or, în cazul debitoarei SS nu s-a ținut cont nici de durata de utilizare economică și nici de normele de amortizare.
Totodată, imobilizările corporale au fost scoase din evidența contabilă a debitoarei printr-o simplă notă contabilă, fără a se întocmi documente justificative.
Art. 6 alin. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 stipulează: "Orice operațiune economico - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ"; .
Se arată că întocmirea unor astfel de documente era absolut necesară și prin prisma faptului că în patrimoniul debitoarei de la acea dată erau înregistrate construcții și mijloace de transport a căror cedare sau casare necesită întocmire de documente specifice.
Prin înregistrarea în contabilitate a unei amortizări nelegale și prin scoaterea din evidența contabilă a imobilizărilor corporale, fără a avea la bază documente justificative, se consideră că au fost încălcate prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 și a OMHP nr. 3055/2009. astfel, legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 1 alin. 1:
"societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare - dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi";, iar la art. 10 alin. 1 se prevede că: "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. 1 - 4 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.";
Astfel, este întrunită condiția pentru angajarea răspunderii personale a pârâtului administrator statutar, faptă menționată la art. 138 alin. 1 lit. d -
neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale - ca și factor contributiv la apariția stării de insolvență a debitoarei SC SS .
Deși ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu prevederile legale, nu reprezintă în principal, activități direct producătoare de prejudicii, ele pot determina și favoriza starea de insolvență a societății fie prin ascunderea activelor sau a unor părți din acestea, fie prin plata cu întârziere a unor creanțe, ceea ce a generat dobânzi și penalități. Așa cum se apreciază și în literatura de specialitate, expresia "au cauzat starea de insolvență"; are semnificația că faptele enumerate nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței debitorului, ci să aibă o funcție contributivă, susceptibilă de a conjuga cu alte împrejurări sau acțiuni umane, având ca rezultat final insolvența debitoarei.
De asemenea, se apreciază că aceste înregistrări în contabilitatea debitoarei SC SS făcute de pârât în calitatea sa de administrator statutar au fost făcute în scopul folosirii lor în interes propriu, de a le deturna, astfel că prin aceste acțiuni s-a determinat diminuarea patrimoniului societății în detrimentul creditorilor. Faptele prezentate sunt reținute expres de Art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea privind procedura insolvenței. Astfel, folosirea bunurilor debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, se află în relație cauzală pe de o parte, cu acea parte a pasivului care constă în obligațiile creanțele creditorilor, pe care societatea nu le-a putut plăti pe perioada folosirii bunurilor în interesul propriu sau al alte persoane, iar pe de altă parte, cu dobânzile sau penalitățile la care societatea a fost obligată pentru plata cu întârziere a obligațiilor sale.
Pârâtul, legal citat, nu și-a exprimat poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic din cadrul T. ui M. reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4028 din_ pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._ s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC SS, iar prin sentința civilă nr. 2023 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar C. I. de I.
L. .
În raportul de activitate nr. 392/_, lichidatorul a menționat că va solicita atragerea răspunderii administratorului statutar Ț. S. având în vedere că nici până la data întocmirii raportului documentele justificative nu au fost predate, precum nici bunurile menționate, în vederea inventarierii și evaluării în scopul valorificării în cadrul procedurii de faliment, astfel că se impune formularea acțiunii pentru angajarea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea nr. 85/2006.
Cât privește fapt ele prevăzut e de art. 138 lit. a) și e) din Legea nr.
85/2006,
judecătorul sindic apreciază că sunt îndeplinite condițiile specifice răspunderii civile delictuale.
Din actele contabile depuse la dosar (f. 14 - 15) aferente anilor 2010 - 2011 rezultă că debitoarea a amortizat integral imobilizările corporale în sumă de 93.848,58 lei fără documente justificative (documente din care să rezulte cedarea sau casarea acestora).
Pârâtul, în calitate de administrator statutar al societății debitoare, în temeiul art. 72 și art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a imobilizărilor corporale (construcții, echipament tehnologic, mijloace de transport, mobilier și aparatură birotică) și nici nu a justificat ce destinație a dat numerarului în lei aflat în casieria societății.
Așa fiind, în temeiul art. 1203 Cod civil, se naște prezumția că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane sau că a deturnat sau ascuns o parte din activul acesteia, determinând societatea să ajungă în faliment.
Pârâtul nu a răsturnat această prezumție prin prezentarea unei situații contabile care să evidențieze mișcările acestor bunuri în circuitul civil și care să fi justificat scoaterea lor din proprietatea debitoarei; pe de altă parte, nerecuperarea creanțelor societății a avut urmări grave cu atât mai mult cu cât, existând posibilitatea intervenirii prescripției extinctive sau imposibilitatea identificării debitorilor, acestea nu mai pot fi recuperate, deși se ridicau la un nivel relativ ridicat.
Judecătorul sindic va reține și incidența cazului de atragere a răspunderii prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Astfel, pârâtul în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea câtă vreme imobilizările corporale au fost scoase din evidența contabilă a debitoarei fără a se întocmi documente justificative.
Pasivul debitoarei aflată în faliment este de 149.608 lei, acela care rezultă din tabelul definitiv actualizat al obligațiilor societății (f.18).
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile specifice ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite acțiunea, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul C. I. DE I. C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS, cu sediul social în Târgu L., P-ța Eroilor
nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_
, împotriva pârâtului Ț. S. , domiciliat în Târgu L., str. D. nr. 5, ap. 46, județul M. .
Obligă pe pârât să suporte pasivul debitoarei falite reprezentând creanțe declarate în faliment în cuantum de 149.608 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 31 Mai 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
A. S.
A.
Ana C.
Red. AS/_
Tred. A.C./05 Iunie 2013 - 5 ex
R O M Â N I A
cod operator 4204
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1.1
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul C. I. DE I. C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SS, cu sediul social în Târgu L., P-ța Eroilor nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_
, împotriva pârâtului Ț. S. , domiciliat în Târgu L., str. D. nr. 5, ap. 46, județul M. .
Obligă pe pârât să suporte pasivul debitoarei falite reprezentând creanțe declarate în faliment în cuantum de 149.608 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 31 Mai 2013. PREȘEDINTE,
S.
← Sentința civilă nr. 3291/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 360/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|