Sentința civilă nr. 3291/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3291
Ședința publică din 21 mai 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: M. H. - judecător sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată reclamantul C. I. de I. M. R., cu sediul în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19 - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. S. - în faliment, în contradictoriu cu pârâții C. I., cu domiciliul în B. M., str. Ciprian P. nr. 1/20 și B. V., domiciliat în loc. Periș, nr. 287, comuna Cetate, județul Bistrița Năsăud, având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părții prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pronunțarea soluției a fost amânată pentru data de azi.
În urma deliberării judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, completată la data de_ (f.94)reclamantul C. I. de I. M. R. , desemnat să administreze procedura de faliment împotriva debitoarei SC M. S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții C. I. și B. V. a solicitat obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 7.972 lei.
La data de_ (f.94)reclamantul a renunțat prin cerere scrisă la judecarea cauzei față de pârâta C. I., renunțare de care se va lua act
conform art.149
din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art.246 Cod procedură civilă întrucât titularul acțiunii este lichidatorul care poate face acte de dispoziție procesuală, compatibile cu procedura insolvenței, în conformitate cu regulile de procedură de drept comun.
În motivarea cererii se susține că față de societatea debitoare s-a admis cererea de deschidere a procedurii de insolvență în formă simplificată prin sentința civilă nr.5545/_ pronunțată în dosar nr._, reclamantul fiind desemnat în calitate de lichidator. Prin aceeași hotărâre judecătorul sindic a dispus ca debitoarea să depună actele și informațiile prevăzute de art.28 din Legea nr. 85/2006.
Se mai arată că pârâta C. I. a fost chemată în judecată în calitate de administrator statutar iar B. V. în calitate de administrator faptic, calitate stabilită de către lichidator în baza probatoriului administrat după formularea cererii introductive.
Reclamantul susține că a făcut demersurile legale în vederea preluării de la administratorii statutari a actelor și documentelor contabile și a procedat la notificarea acestora conform Legii nr. 85/2006 atât la sediul debitoarei, cât și în ziar local și BPI, fără a fi puse la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei. Se mai menționează că în dosarul de faliment s-au înregistrat declarații de creanță în cuantum total de 7.972 lei, înscrise în tabelul definitiv pe care reclamantul l-a încheiat.
Potrivit ultimului bilanț contabil pe anul 2006, societatea deținea active imobilizate în valoare de 6.807 lei, active circulante de 14.636 lei, disponibilități bănești în valoare de 5.820 lei și datorii în total de 3.921 lei.
Întrucât administratorul de fapt nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei, nu au răspuns la notificările și rapoartele lichidatorului și nu a justificat modul de utilizare a activelor bilanțiere, naște naște prezumția că a folosit bunurile societății în folosul propriu, a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, astfel încât răspunderea personală a acestuia poate fi antrenată pentru faptele prevăzute de art. 138, al. 1 lit. a, d, din Legea 85/2006.
În drept se invocă art. 138 al. 1 lit. a) și d) din Legea 85/2006.
Pârâta C. I. nu a formulat întâmpinare, poziția sa procesuală fiind exprimată oral la termenul din data de_ când a solicitat respingerea cererii cu motivarea că a avut doar formal calitatea de administrator statutar întrucât celălalt pârât a deținut toate documentele societății și s-a ocupat de administrarea efectivă a societății.
Nici pârâtul B. V. nu și-a exprimat procedural poziția procesuală ulterior extinderii cadrului procesual prin chemarea sa în judecată, fiind citat prin publicitate conform art.95 Cod pr. civ..
Anterior modificării de acțiune depusă la data de_ pârâtul B. V. a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat "întâmpinare";(f.20,43)care fiind însă anterioară datei la care a fost chemat în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.118 Cod pr.civ. întrucât la data la care s-a formulat B. V. nu avea nicio calitate procesuală în cauză și prin urmare nu putea îndeplini acest act de procedură. Acest înscris a fost avut în vedere la soluționarea cauzei cu semnificația probatorie a unei mărturisiri extrajudiciare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, a fost audiat martorul P. C. iu M. (f.59-60) mărturisirea extrajudiciară a pârâtului B. V. și interogatoriul pârâtei C. I. (f.57-58). Ulterior administrării acestei probe s-a renunțat la judecată față de C. I. iar cererea rămas a fi judecată pe fond numai față de pârâtul B. V. .
Examinând cererea prin prisma probelor și actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor incidente, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5545/_ pronunțată în dosarul nr. _ înregistrat pe rolul T. ui M., judecătorul sindic a admis cererea formulată în calitate de lichidator desemnat potrivit Legii nr.31/1990 de către reclamantul C.
I. de I. M. R.
, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC M. S.,
reclamantul fiind desemnat în calitate de lichidator să administreze procedura de insolvență.
Notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în ziarul Graiul M. ului, ediția din data de _ și în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 16886/_ (filele 14 și 15 dosar).
În conformitate cu dispozițiile art. 35, 44 raportat la art. 28 din Legea nr. 85/2006 debitoarea a fost notificată la sediul societății specificat în istoricul de la ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș dar și la domiciliul cu care pârâții figurau la registrul comerțului pentru a depune la dosarul de insolvență actele și informațiile apreciate de lichidator ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în perioada suspectă.
În tabelul definitiv al creanțelor înregistrat de către reclamant în dosarul de insolvență s-au înscris creanțe în valoare totală de 7.972 lei.
Judecătorul sindic mai constată din situația patrimoniului debitoarei evidențiată de ultimul bilanț contabil pe anul 2006(f.10), înregistrat pe site-ul Ministerului Finanțelor că societatea debitoare deținea active imobilizate în valoare de 6.807 lei, active circulante de 14.636 lei, disponibilități bănești în valoare de 5.820 lei ș i datorii în total de 3.921 lei.
Din istoricul nr.517038/_ eliberat de Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș și documentația care a stat la baza înscrierii în registrul comerțului a mențiunii nr.3779/_, depuse la filele 54,72-90 din dosar, rezultă că începând cu data de_ pârâta C. I. a preluat de la martorul P. C. iu M. calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei SC M., fără ca pârâtul B. V. să aibă vreo calitate oficială în cadrul societății.
Apărarea principală a pârâtei C. I. a fost aceea că nu a exercitat în mod efectiv administrarea societății, calitate deținută în fapt de către pârâtul B.
V., împrejurare confirmată de procura specială autentificată sub nr.7707/_ prin care C. I. l-a mandatat pe B. V. să o reprezinte în exercitarea drepturilor și atribuțiilor de asociat/administrator (f.27-28)declarația martorului
P. C. iu M. și mărturisirea extrajudiciară a pârâtului B. V. .
Judecătorul sindic reține că obligația de a întocmi și depune documentele contabile prevăzute de lege administratorilor statutari, așa cum se prevede în mod expres în art.10 din Legea nr.82/1991.
Pârâtul B. V. nu avut calitatea de administrator statutar și nu îi revenea potrivit Legii nr.82/1991 obligația de a ține evidența contabilă în conformitate cu legea, fără a fi îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii pentru fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d) din Legea 85/ 2006.
Judecătorul sindic a analizat în continuare îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii față de pârâtul B. V. sub aspectul săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii lichidatorul a invocat săvârșirea acestei fapte prin folosirea bunurilor societății debitoare în folosul propriu al pârâtului sau al unor terțe persoane. Pentru a face dovada existenței bunurilor în legătură cu care lichidatorul a invocat prezumția scoaterii din patrimoniul debitoarei în condiții legale și bilanțul contabil pe anul 2006 din care rezultă că societatea debitoare deținea active imobilizate în valoare de 6.807 lei, active circulante de 14.636 lei, disponibilități bănești în valoare de 5.820 lei și datorii în total de 3.921 lei.
Analizând documentația care a stat la baza înscrierii în registrul comerțului începând cu data de_ a cesiunii părților sociale către pârâta C. I., care a dobândit calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei SC M. S., judecătorul sindic constată că nu s-a făcut în cauză dovada că la momentul cesiunii în patrimoniul societății existau efectiv acele bunuri. Fostul administrator și asociat unic P. C. iu M., audiat în cauză în calitate de martor (f.59-60) nu a confirmat existența reală a activelor enumerate în bilanțul contabil pe anul 2006, ci numai caracterul gratuit al cesiunii consemnat în actul adițional la actul constitutiv al SC M. S. cu dată certă la_ (f.77).
Chiar dacă din probele administrate în cauză-procura specială autentificată sub nr.7707/_ (f.27-28),declarația martorului P. C. iu M. (f.59-60) mărturisirea extrajudiciară a pârâtului B. V. (f.20-21,43-44) și interogatoriul pârâtei C. I. (f.57-58) rezultă că pârâtul B. V. a exercitat în fapt calitatea de administrator al debitoarei SC M. S., în absența probelor care să confirme existența reală a activelor în patrimoniul societății, judecătorul sindic apreciază că nu poate fi reținută incidența faptei prevăzute de art.138 lit.a) din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic va respinge pe fond cererea față de pârâtul B. V. iar în temeiul art.246 Cod pr.civ. va lua act de renunțarea reclamantului C. ul I. de I. M. R. la judecarea cererii formulată în contradictoriu pârâta C. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantului C. ul I. de I. M. R. la judecarea cererii formulată în contradictoriu pârâta C. I., cu domiciliul în B. M., str. C. P., nr. 1, ap. 20.
Respinge cererea formulată de către reclamantul C. I. de I. M.
R., cu sediul în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. S., în contradictoriu cu pârâtul B. V., cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Cetate, sat Periș, nr. 287, județul Bistrița Năsăud
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi 21 mai 2013.
Președinte G. ier
M. H. D. H.
Red. M.H/_
T.red. D.H. /_ 5 ex.
← Decizia civilă nr. 9744/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3549/2013. Răspundere organe de... → |
---|