Încheierea civilă nr. 2711/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2711/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 18 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC K. S. la solicitarea lichidatorului desemnat de către O.
R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj în baza Legii nr. 31/1990, P. O. I., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului debitoarei desemnat de către O.R.C. C., practician în insolvență Mărginean Silvia Amalia, cu împuternicire depusă la dosar la acest termen de judecată.
Soluționarea cauzei s-a dispus în ședința Camerei de consiliu, fără citarea debitoarei, potrivit prevederilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, după care judecătorul sindic, din oficiu, pune în discuție competența T. ui Specializat C. de a soluționa prezenta cerere.
Reprezentanta lichidatorului debitoarei susține că T. Specializat C. este competent să soluționeze prezenta pricină.
Judecătorul sindic, în baza prevederilor art. 529 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, constată că T. Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, față de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 întrucât debitoarea își are sediul în circumscripția acestei instanțe. De asemenea judecătorul sindic pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada depunerii mențiunii privind specimenul de semnătură la O. R.
C. de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și dovada înregistrării raportului privind situația economică a debitoarei la instituția menționată anterior.
Reprezentanta lichidatorului debitoarei se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar înscrisurile solicitate. Învederează instanței că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, în baza art. 258, 255 și 265 din Noul cod de procedură civilă, încuviințează debitoarei proba cu înscrisurile deja depuse a dosar. De asemenea tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă faza probatorie și acordă părții cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentanta lichidatorului debitoarei învederează instanței că susține cererea așa cum a fost formulată și solicită admiterea ei, iar pe cale de consecință deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei, precum și desemnarea societății pe care o reprezintă în calitate de lichidator judiciar în cauză.
Judecătorul sindic, cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, reține cauza în pronunțare, pe baza înscrisurilor aflate la dosar. Notă: După închiderea dezbaterilor lichidatorul debitoarei a transmis la dosar,
prin fax, rezoluția privind depunerea raportului economic la O.R.C. C., chitanța care
atestă achitarea taxei pentru depunerea specimenului de semnătură și ofertă de servicii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la _
, debitoarea S.C. K. S.R.L., prin lichidator P. O. I., a solicitat judecătorului sindic să dispună deschiderea procedurii simplificate a insolvenței în ce o privește, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale.
În susținerea cererii, debitoarea a arătat că în ce o privește sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, cu privire la care judecătorul sindic constată că are calitatea de reprezentant legal al societății debitoare, fiind desemnat la cererea D.G.F.P. C., prin Rezoluția nr. 5072 din_, pronunțată în dosarul nr. 16998/_ de către persoana delegată de către directorul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, societatea debitoare fiind în lichidare potrivit extrasului ORC C. .
Ca atare, văzând că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoarea S.C. K. S.R.L. prin reprezentant legal, lichidator P. O. I., și va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, având în vedere incidența dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, debitoarea fiind dizolvată în temeiul dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990.
În temeiul dispozițiilor art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, va numi lichidator judiciar provizoriu pe P. O. I., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din același act normativ, practicianul în insolvență desemnat fiind titularul cererii de deschidere a procedurii, având în vedere și oferta de servicii depusa la dosar.
În temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006 același act normativ, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 teza I din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin. 1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006, va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
În baza art. 84 din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare
deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.
În temeiul art. 48 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu.
În baza art. 62 lit. b, c și d din Legea nr. 85/2006, va fixa termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la 2 decembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 13 decembrie 2013 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10 ianuarie 2014.
În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206, va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a lunii.
Față de prevederile art. 62 lit. d din Legea nr. 85/2006, va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii la 10 ianuarie 2014, sala 249, ora 8,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de debitoarea S.C. K. S.R.L., cu sediul în mun. C. -
N., str. A. D. u nr. 44, jud. C., prin lichidator P. O. I., cu sediul în mun.
C. -N., str. E. R. nr. 38, ap. 1, jud. C. .
Dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei S.C. K. S.R.L., J_, CUI 15686609.
Numește lichidator judiciar provizoriu pe P. O. I., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 85/2006.
Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 2 decembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 13 decembrie 2013 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10 ianuarie 2014.
Dispune notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată debitoarei, acționarilor, creditorilor, O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 a lunii.
Dispune comunicarea prezentei, instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii la 10 ianuarie 2014, sala 249, ora 8,00.
Executorie.
Cu drept de opoziție pentru creditori, în termen de 10 zile de la primirea notificării, cu depunerea opoziției la T. Specializat C. .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. LAURA G. A. Z.
Red./Dact./O.V.L./6ex./_
← Încheierea civilă nr. 1824/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 2993/2013. Procedura insolvenței → |
---|