Sentința civilă nr. 3969/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
Tribunalul Sălaj Secția civilă Dosar nr. _
Operator date 2516
Sentința civilă nr. 3969
Ședința publică din 16 septembrie 2013 Judecător-sindic: L. M.
Grefier: C. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de creditorul D.G.F.P. S. în prezent
D. C. - A. S., cu sediul în Z., str. P-ța I. M., nr. 5, jud. S., împotriva debitorului SC K. I. S., cu sediul social în Z., str. M. G., nr. 21, jud. S., cod unic de înregistrare 6084671, nr. de ordine în registrul comerțului J_, pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Noul Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
În baza actelor existente la dosar, instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de soluționare, închide etapa probatorie și o reține în pronunțare.
Judecătorul -sindic,
Asupra cererii de față,
La data de_ creditorul D.G.F.P. S. a chemat în judecată debitorul SC K. I. S. Z. pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 334.862 lei.
Cererea a fost comunicată debitorului la data de_ și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței,
Debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu înscrisurile de la filele 2-38.
Constatând că, creditorul are o creanță în cuantum superior valorii prag stabilită de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și sunt îndeplinite condițiile legii, se va admite cererea formulată de creditoare și se va dispune deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru aceste motive in numele legii Hotărăște:
Admite cererea formulată de creditorul D. C. - A. S., cu sediul în
Z., str. P-ța I. M., nr. 5, jud. S., și în temeiul art. 31 rap. la art.33( 6) din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC K. I. S., cu sediul social în Z., str. M.
G., nr. 21, jud. S. .
1
Numește administrator judiciar pe M. R. L. I. S. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege cu o retribuție de 800 lei lunar plus TVA și un procent de 3% din contul de lichidare.
În temeiul art. 61 din lege dispune notificarea de către administrator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și ORC S. .
Notificarea face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune predarea către administrator, în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor de înstrăinare din ultimii 3 ani a gestiunii, a listei creanțelor și a altor informații solicitate și să depună la dosarul cauzei a actelor prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație revenind administratorului judiciar.
Dispune indisponibilizarea părților sociale ale debitoarei în registrul special de evidență,
De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Dispune comunicarea prezentei băncilor unde debitorul are deschise conturi.
În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul- sindic, toate actele operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii.
Dispune administratorului judiciar să convoace Adunarea Generală a Creditorilor pentru promovarea acțiunii în răspundere în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, precum și în cazul renunțării la aceasta.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de creanță asupra averii debitorului, însoțită de acte doveditoare_ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe_ .
Contestațiile vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art..21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Fixează termenul de definitivare a tabelului creanțelor_ . Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc la data de_ Fixează termen de judecată la data de_ .
Definitivă și executorie.
2
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 16 septembrie 2013.
Judecător-sindic,
Grefier,
L. M.
C.
A.
Red. L.M./ _
Dact.C.A./_ /5 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Decizia civilă nr. 2993/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 3567/2013. Procedura insolvenței → |
---|