Încheierea civilă nr. 19/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R.
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.19/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 7 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență formulată de debitoarea SC E. DS, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele
înscrisuri:
în data de 21 decembrie 2012 ofertă de servicii din partea SP GRP IPURL;
în data de 3 ianuarie 2013 ofertă de servicii depusă de Societatea Profesională DM I.
Consult IPURL;
- tot în data de 3 ianuarie 2013 debitoarea a înaintat la dosar, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, declarațiile prevăzute de art.28 lit. j, k din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic constată că au fost depuse la dosar de către debitoare declarațiile prevăzute de art.28 lit. j și k din Legea nr.85/2006, astfel că constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de_ sub nr._, debitoarea S.
E. DS a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată și desemnarea ca lichidator judiciar a CII DOHOTAR DUMITRU.
În motivare, debitoarea a învederat faptul că la data introducerii acestei cereri, societatea se află în imposibilitate de a mai continua activitatea, iar obligațiile certe, lichide și exigibile în cuantum de 922.367 de lei nu se pot stinge prin plată cu disponibilul bănesc aflat în conturile bancare și în casă. În plus, societatea a fost finanțată de-a lungul timpului de către asociat cu diferite sume de bani, soldul acestora fiind în prezent în valoare totală de 10.200 de lei.
În probațiune, debitoarea a depus actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006( filele 6-49).
Cererea a fost legal timbrată cu 120 de lei taxă judiciară de timbru( fila 5) și 0,3 lei timbru judiciar.
Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic urmează a constata că aceasta este întemeiată.
Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Din analiza actelor financiar-contabile depuse în probațiune de debitoare se poate constata că, pe de o parte, din contul de profit și pierdere aferent anului 2011, reiese că debitoarea a încheiat exercițiul financiar 2011 înregistrând o pierdere de 123.269 lei, iar balanța de verificare aferentă lunii octombrie 2012 indică datorii certe, lichide și exigibile de 922.367 de lei, constatând totodată faptul că debitoarea nu are disponibilități bănești la dispoziție pentru plata datoriilor( - 100 de lei). Așadar este evident că neavând resurse financiare debitoarea nu poate acoperi datoriile sale certe, lichide și exigibile.
În acest context, judecătorul sindic reține incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Ca atare, văzând că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoare și va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S. E. DS
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin.1 lit. c din același act normativ, modificat prin OUG nr. 173/2008, va desemna în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe H & B I. S., care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege.
La desemnarea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile legale mai sus citate, precum și disp. art. 19 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2006. Astfel, deși debitoarea are alegerea practicianului în insolvență în ipoteza admiterii cererii formulate de aceasta, în cazul de față practicianul propus ca lichidator judiciar C.I.I.DOHOTAR DUMITRU nu a depus la dosar ofertă de servicii, nu a făcut dovada calității de practician în insolvență și a poliței de asigurare profesională, motiv pentru care judecătorul sindic, făcând aplicarea art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a procedat la desemnarea în mod aleatoriu, până la prima adunare a creditorilor, a practicianului în insolvență.
În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.
În temeiul art. 47 din Legea nr. 85/2006 va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art. 61 din Legea nr.85/2006.
În baza prev. art.62 lit. b,c,d coroborat cu art. 73 lit. c din Legea nr.85/2006, sub aspectul depunerii contestației, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 25 februarie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 07 martie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în B.P.I a acestora și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 25 martie 2013.
În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
Se va fixa termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii în 10 zile de la primirea notificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Admite cererea formulată de debitoarea S. E. DS, cu sediul în Dej, str. M. nr. 24 bl.
C70, ap. 65, jud. C., având nr. de înregistrare în RC J_ și CUI 18513939.
Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței a debitoarei SC E. DS și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu H & B I. S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art.
61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 25 februarie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 07 martie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. ență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 25 martie 2013.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la încheierea de deschidere a procedurii în 10 zile de la primirea notificării.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. C. P.
Red. DH/LU 6 ex./_
← Sentința civilă nr. 3493/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1824/2013. Procedura insolvenței → |
---|