Încheierea civilă nr. 3250/2013. Reexaminare. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 3250/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 25 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare formulate de petenta D. G. A F. P. A J. C., în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A M.
T. împotriva încheierii civile nr. 1973/CC/_, pronunțate de Tribunalul Specializat C., în dosarul nr._, în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 4 din N.C.proc.civ.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinită, soluționarea cererii de reexaminare se efectuează în Camera de Consiliu, cu citarea petentei, potrivit art. 200 alin. 6 din N.C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost acvirat dosarul nr._ .
Instanța, în baza înscrisurilor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin încheierea civilă nr. 1973/CC/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost anulată cererea formulată de creditoarea DGFP C. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 1 C.pr.civ., s-a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către debitoare, însă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că debitoarea nu are sediul la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, astfel că instanța a solicitat creditoarei să efectueze demersurile necesare obținerii noului sediu al debitoarei și să precizeze dacă înțelege să se folosească de dispozițiile art. 167 C. pr. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 166 C.pr.civ., în situația în care comunicarea actelor de procedură civilă nu se poate face deoarece destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea. Conform art. 167 C.pr.civ., când reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate, numind și un curator care să reprezinte
interesele pârâtului.
Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente obligatorii prevăzute de art. 194 C.pr.civ., și domiciliul sau sediul părților, scopul acestei cerințe fiind acela de a se putea aduce la cunoștință părții, în mod efectiv, actele de procedură. Indicarea unui domiciliu sau sediu la care partea nu mai locuiește sau nu își mai desfășoară activitatea, nu acoperă cerințele impuse de lege, motiv pentru care, în temeiul art. 200 C.pr.civ., instanța a solicitat creditoarei DGFP C. să depusă la dosar înscrisuri doveditoare ale sediului debitoarei, iar în situația în care nu află noul sediu al debitoarei să precizeze dacă solicită citarea acesteia prin publicitate. Solicitarea a fost comunicată creditoarei la data de 20 iunie 2013, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile stabilit în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 și care s- a împlinit la data de 2 iulie 2013.
Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă,
reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii
Având în vedere faptul că nu s-a precizat sediul actual al debitoarei, respectiv nu s- a formulat o cerere de citare a acesteia prin publicitate, instanța a anulat cererea formulată de creditoarea DGFP C. .
Prin cererea de reexaminare înregistrată la data de 25 iulie 2013, petenta A.
F. P. A M. T. reprezentată prin D. G. A F. P. A J.
C. a solicitat să revină asupra măsurii anulării cererii dispusă prin încheierea civilă nr. 1973/CC/_ .
În motivarea cererii petenta a arătat că nu a fost în măsură să se conformeze solicitării instanței până la data limită de_, întrucât Oficiul Registrului Comerțului a comunicat adresa de răspuns nr. 41663/41324/_ doar la data de_ . Potrivit adresei comunicate societatea debitoare are sediul indicat de către petentă în cuprinsul cererii de deschidere a procedurii insolvenței, astfel că nu se impune citarea acesteia prin publicitate.
Analizând cererea de reexaminare formulată de petenta D. G. A F. P. A J. C., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 200 alin. 4-7 C.p.c. împotriva încheierii de anulare reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. 2. În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.
În cauză, prin încheierea civilă nr. 1973/09 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ s-a dispus anularea cererii formulate de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. întrucât nu s-a precizat sediul actual al debitoarei, respectiv nu s-a formulat o cerere de citare a acesteia prin publicitate.
Prin rezoluția din data de 18 iunie 2013, întrucât nu s-a putut comunica cererea de chemare în judecată însoțită de înscrisurile anexe la sediul debitoarei înscris la Oficiul Registrului Comerțului, judecătorul cauzei a dispus citarea creditoarei cu mențiunea de a indica noul sediu al debitoarei și a de a preciza dacă se prevalează de dispozițiile art. 167 C.p.c. întrucât în termenul legal de 10 zile nu s-a primit nici un răspuns din partea creditoarei, s-a procedat la anularea cererii.
Analizând cererea de reexaminare, urmează a se face o verificare a legalității acestei măsuri strict din perspectiva textului de lege enunțat mai sus, respectiv dacă măsura a fost dispusă în mod legal sau în mod eronat.
Potrivit art. 200 alin. 1-3 C.p.c. completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. 3. dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Revenind la măsura dispusă, Tribunalul reține că cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC DAVIOMAC SRL a îndeplinit cerințele prevăzute de art. 194-197 C.p.c, acesta fiind și motivul pentru care s-a dispus de către completul legal învestit comunicarea cererii însoțită de înscrisurile anexate debitoarei în vederea formulării contestației și/sau a întâmpinării.
Faptul că ulterior acestei comunicări s-a dovedit că sediul cu care debitoarea figurează în evidențele oficiale ale Registrului Comerțului nu mai corespunde cu sediul actual al acesteia este un incident care nu mai este de natură, în opinia noastră, a atrage anularea cererii, ci, eventual punerea în discuție a suspendării cauzei, cu citarea creditoarei, potrivit art. 242 C.p.c., deoarece, din vina reclamantei, nu se poate proceda la continuarea judecării cauzei, chiar dacă aceasta se află în stadiul prealabil al comunicării cererii. Aceasta întrucât cererea cu care a fost sesizat Tribunalul a fost regulat întocmită, iar aplicarea sancțiunii anulării cererii nu se poate face decât pentru cazul nerespectării dispozițiilor art. 194-197 C.p.c.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 200 alin. 7 C.p.c., urmează a se dispune admiterea cererii de reexaminare formulată de petenta D. G. a F. P. a județului C. împotriva încheierii civile nr. 1973/CC/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și, în consecință, va dispune anularea încheierii civile nr. 1973/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și trimiterea cauzei completului inițial învestit NCF3.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea de reexaminare formulată de petenta D. G. a F. P. a județului C. împotriva încheierii civile nr. 1973/CC/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și, în consecință:
Dispune anularea încheierii civile nr. 1973/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și dispune trimiterea cauzei completului inițial învestit NCF3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.DH/ tehnored. LU 3 ex/_
← Încheierea civilă nr. 3129/2013. Reexaminare. Procedura... | Încheierea civilă nr. 3104/2013. Reexaminare. Procedura... → |
---|