Încheierea civilă nr. 3345/2013. Reexaminare. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 3345/C/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 4 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -I. M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea cererii petentei A. J. A F. P. C. având ca obiect reexaminarea încheierii civile nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
La ambele apeluri nominale făcute în ședință publică reprezentantul petentei a
lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost acvirat temporar dosarul nr.
_ la prezentul dosar.
Judecătorul sindic constată cererea de reexaminare în stare de judecată și o reține spre soluționare pe baza documentelor de la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cererii de reexaminare de față:
Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2013 sub nr._ /a1, petenta AJFP C. a solicitat reexaminarea încheierii civile nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, prin care a fost anulată cererea formulată de ea în contradictoriu cu debitoarea SC PRISACA TRANSILVANĂ SRL, solicitând revenirea asupra măsurii anulării cererii.
În motivare, petenta a arătat că prin încheierea civilă nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost anulată cererea sa de deschidere a procedurii insolventei debitoarei SC PRISACA TRANSILVANĂ SRL, conform prevederilor art. 200 alin. 1-3 NCPC, reținându-se că nu a precizat sediul actual al debitoarei, respectiv nu a formulat o cerere de citare a acesteia prin publicitate.
Petenta a considerat că încheierea atacată este nelegală. Astfel, conform art. 200 alin. 1-3 NCPC completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 -197. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. 3. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.";
Petenta a mai susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale mai sus invocate pentru anularea cererii, deoarece a indicat sediul debitoarei, așa cum rezultă din informațiile primite de la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, iar faptul ca nu s-a realizat procedura de comunicare a cererii la sediul social al debitoarei nu se sancționează cu anularea cererii.
Analizând, în condițiile art. 200 alin. 4-6 NCPC, legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin încheierea atacată instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată în dosarul nr. _
, Tribunalul Specializat C. a anulat cererea petentei de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC PRISACA TRANSILVANĂ SRL, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 1 NCPC, a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către debitoare, însă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că debitoarea nu
1
are sediul la adresa indicată în cererea de chemare în judecată (f.95 dosar nr._ ), astfel că instanța a solicitat creditoarei să efectueze demersurile necesare obținerii noului sediu al debitoarei și să precizeze dacă înțelege să se folosească de dispozițiile art. 167 NCPC, în sensul formulării unei cereri de citare prin publicitate, teza finală a aliniatului 1 a dispozițiilor legale arătate, fiind lipsită de orice echivoc în acest sens și presupunând, având în vedere sintagma legiuitorului "instanța va putea încuviința citarea prin publicitate";, formularea unei cereri de către titularul cererii de chemare în judecată. Judecătorul sindic a subliniat faptul că, în ipoteza în care intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a da posibilitatea instanței să dispună din oficiu, în situația dată, citarea prin publicitate, textul de lege ar fi conținut sintagma "instanța va dispune citarea prin publicitate";.
Judecătorul sindic a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 NCPC, în situația în care comunicarea actelor de procedură civilă nu se poate face deoarece destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea. Conform art. 167 NCPC, când reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate, numind și un curator care să reprezinte interesele pârâtului, scopul instituirii acestor dispoziții fiind tocmai acela de a asigura și pârâtului al cărui domiciliu nu poate fi identificat respectarea garanțiilor procesuale conferite de lege în considerarea dreptului său la apărare.
Concluzionând, judecătorul sindic a reținut că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente obligatorii prevăzute de art. 194 NCPC, și domiciliul sau sediul părților, scopul acestei cerințe fiind, așa cum s-a subliniat și mai sus, acela de a se putea aduce la cunoștință părții, în mod efectiv, actele de procedură. Indicarea unui domiciliu sau sediu la care partea nu mai locuiește sau nu își mai desfășoară activitatea nu acoperă cerințele impuse de lege, motiv pentru care, în temeiul art. 200 NCPC, judecătorul sindic a solicitat creditoarei DGRFP C. să depună la dosar înscrisuri doveditoare ale sediului debitoarei, iar în situația în care nu află noul sediu al debitoarei să precizeze dacă solicită citarea acesteia prin publicitate. Solicitarea a fost comunicată creditoarei la data de 25 septembrie 2013, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care a început să curgă termenul de 10 zile stabilit în conformitate cu art. 200 alin. 2 NCPC și care s-a împlinit la data de 6 octombrie 2013.
A mai reținut că, potrivit art. 200 alin. 1 - 3 NCPC, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 NCPC, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.
Având în vedere faptul că creditoarea nu a precizat sediul actual al debitoarei, respectiv nu s-a formulat o cerere de citare a acesteia prin publicitate, judecătorul sindic a anulat cererea formulată de creditoarea DGRFP C. .
Analizând, în limitele prevăzute de art. 200 alin. 4-6 NCPC, legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin încheierea atacată, instanța reține că în urma comunicării de către judecătorul sindic la data de 25 septembrie 2013 a adresei de la f. 101 din dosarul nr._, prin care i s-a pus în vedere să depună dovada noului sediu al debitoarei, petenta creditoare, prin înscrisul depus la 2 octombrie 2013, a indicat același sediu al debitoarei la care aceasta din urmă nu a putut fi citată, agentul procedural menționând expres faptul că debitoarea s-a mutat de la acea adresă.
Potrivit jurisprudenței CEDO din decizia pronunțată în Artico v. Italia, drepturile protejate de Convenție, inclusiv dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6, trebuie să fie efective și nu iluzorii, fictive. Dreptul la un proces echitabil presupune comunicarea efectivă a oricărei pretenții în materie civilă a reclamantului către pârât, fapt care impune aducerea efectivă a existenței procesului și a pretenției reclamantului la cunoștința pârâtului, prin citarea sa la adresa reală a sediului său și nu îndeplinirea unei simple formalități de comunicare la o adresă cunoscută ca fiind lipsită de actualitate.
2
În consecință, judecătorul sindic nu putea da curs cererii creditoarei petente de a cita din nou debitoarea la o adresă despre care cunoștea că nu este adresa reală, actuală a debitoarei.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 NCPC, "(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. (2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).
Petenta nu și-a îndeplinit cu bună credință obligația procesuală de a face demersuri pentru identificarea noului sediu al debitoarei și de a îl comunica instanței sau de a solicita citarea debitoarei prin publicitate, reiterând vechea adresă a debitoarei din registrul comerțului, în disprețul obligațiilor neechivoce stabilite de judecătorul sindic.
În consecință, instanța reține că în mod legal și temeinic judecătorul sindic a apreciat că creditoarea petentă nu și-a îndeplinit obligația comunicată în condițiile art. 200 alin. 1-3 NCPC, dispunând în mod legal și temeinic aplicarea sancțiunii speciale prevăzute de art. 200 alin. 3 NCPC, care constituie o normă specială, derogatorie față de dispozițiile generale cuprinse în art. 12 NCPC.
Subsecvent, reținând faptul că petenta nu a făcut dovada alegațiilor sale din cuprinsul cererii de reexaminare, în temeiul art. 249 NCPC, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 2606/10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
F. I. M. | F. | B. |
În CO, semnează prim-grefier
Thred./FIM/LU/3 ex./_
3
← Încheierea civilă nr. 2932/2013. Reexaminare. Procedura... | Încheierea civilă nr. 449/2013. Reexaminare. Procedura... → |
---|