Sentința civilă nr. 1191/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1191/2013
Ședința publică din data de 18 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind contestația formulată de contestatoarea SC V. | R. | SA | |
împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitoarei SC D. | P. | S. , |
întocmit de către lichidatorul judiciar P. O. I. în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., contestația fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar P. O.
, practician în insolvență d-na M. Mălăescu, lipsind reprezentanta contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 15 aprilie 2013 o întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar;
în data de 17 aprilie 2013, transmise la dosar prin fax, note de ședință formulate de contestatoare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu are alte cereri de formulat. Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației formulate având în vedere faptul că notificarea cu privire la deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență; notificarea la care face referire contestatoarea prin contestația depusă, respectiv cea publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.18004/12 decembrie 2012, este notificarea cu privire la deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată, iar creanțele pe care le solicită contestatoare sunt creanțe născute anterior deschiderii procedurii.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin contestația formulată, contestatoarea SC V. R. SA, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, înscrierea creanței în cuantum total de 37.604,97 lei în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei DP S. .
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a solicitat înscrierea creanței sale în tabelul creanțelor, prin cererea depusă la data de_, însă lichidatorul judiciar i-a comunicat nu a fost înscrisă în tabel motivat de împrejurarea că prin notificarea de deschidere a procedurii insolvenței publicată în BPI nr. 13452/_, lichidatorul judiciar a informat creditorii cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea declarațiilor de admitere a creanțelor este data de_ .
Contestatoarea a susținut însă până la această dată, nu a fost notificată de către administratorul judiciar cu privire la situația creanței pentru care a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor. În notificarea publicată de lichidatorul judiciar în
BPI nr. 18004/_ se preciza că termenul limită de depunere a creanțelor este la data de_, astfel că a formulat cererea de admitere a creanțelor la data de _
, respectiv cu cu respectarea termenului fixat prin sentința de deschidere a procedurii pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, respectiv la data_ - data poștei, astfel cum rezultă din confirmarea de primire.
Față de considerentele expuse, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și obligarea administratorului judiciar la înregistrarea creanței în cuantum de 37.604,97 lei în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei DP S. .
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestație.
În motivarea poziției sale propcesuzale, lichidatorul a arătat că a publicat în BPI nr. 13452 din_ notificarea de deschidere a procedurii insolvenței, informând creditorii cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea declarațiilor de admitere a creanțelor este data de_ . Ulterior, tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în BPI 16457/_, iar apoi acesta a fost definitivat, dat fiind faptul că nu au fost formulate contestații împotriva acestuia.
Cât privește creanța declarată de contestatoare, lichidatorul judiciar arătat că această creanță este născută anterior deschiderii procedurii insolvenței astfel încât creditoarea era obligată să solicite înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor în termenul stabilit prin sentința de deschiderii a procedurii insolvenței.
De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 7 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, procedura notificării deschiderii procedurii față de creditorii care nu au fost identificați în lista prevăzută de art. 28 lit. c), fiind considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. Mai mult decât atât, cererea de admitere a creanței, deși formulată tardiv, raportat la termenele mai sus amintite, nu a fost însoțită de o cerere de repunere în termen, prin care să se arate și să se motiveze cauzele întemeiate care au împiedicat creditoarea să formuleze cererea în termen.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar a arătata că dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 prevăd în mod expres și limitativ motivele pentru care tabelul definitiv al creanțelor poate fi contestat: "orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe ori a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existentei unui fals, doi sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință_ ". Raportând criticile aduse de contestatoare tabelului definitiv de creanțe, la dispozițiile legale mai sus amintite, se constată că prezenta contestație este inadmisibilă. Împrejurarea dată de neînscrierea creanței în tabelul definitiv de creanțe nu se înscrie în nici una dintre cele două situații expres și limitativ prevăzute de lege, care ar justifica formularea unei contestații împotriva tabelului definitiv de creanțe, și anume: cuantumul și rangul de preferință al creanțelor deja înscrise în tabelul definitiv. Cu atât mai mult nu este îndeplinită condiția existentei "unui fals, doi sau a unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință".
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3234/2012 pronunțată la data de 13 septembrie 2012 în dosar nr._, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC DP S., a fost stabilit termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor pentru data de_, notificarea tuturor termenelor stabilite fiind publicată de către administratorul judiciar în BPI nr.13452 din data de_ .
Contestatoarea a depus cererea de admitere a creanțelor la data de_ (data poștei) și nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a creanței. Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin.3 a aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prev. la
art. 28 alin.1 lit.c, procedura notificării prev. la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați, ipoteză în care, potrivit alin.3 al art.7 procedura notificării, va fi considerată îndeplinită, dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență. În acest sens, lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență potrivit celor mai sus arătate.
Clarificate fiind aspectele legate de disp. art.7 din Legea nr.85/2006, în cauză se mai pune problema incidenței dispozițiilor art.76 din lege coroborate cu dispozițiile art.103 C.pr.civ.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art.76, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței.
Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care, dispozițiile art.103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile.
Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art.76 din Legea nr.85/2006 și art.103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse în cele ce preced, și în lipsa unei cereri de repunere în termen a cărei formulare atrage obligativitatea dovedirii motivelor invocate, conform art.103 alin.1 C.pr.civ., soluția respingerii contestației, se impune cu prisosință.
În fine, împrejurarea că creditorul nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a creanței, nu poate conduce la concluzia că i s-a negat în substanță dreptul la un proces echitabil.
Sub acest din urmă aspect, cu privire la disp. art.6 din CEDO, este relevantă cauza Dias Ochoa c. Spania, în considerentele căreia instanța de contencios european a reținut că obligația reclamantului de a citi jurnalul oficial pentru a vedea dacă a fost parte într-un proces civil, conduce la negarea substanței dreptului de acces la justiție și, implicit, încălcarea dispozițiilor anterior menționate.
Este de observat că în cauza invocată, C. ea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art.6, pornind de la premisa că reclamantul avea obligația de a citi "jurnalul oficial";, adică o publicație asemănătoare monitorului oficial din țara noastră, într-o procedură similară cu cea reglementată de disp. art.95 din Codul de procedură civilă, o procedură de excepție, de altfel, aplicabilă doar în anumite condiții. În prezenta cauză, însă, buletinul procedurilor de insolvență nu poate fi asimilat jurnalului oficial invocat de C. e, întrucât această publicație este una specializată, care se referă exclusiv la comunicarea actelor de procedură în cadrul procedurilor de insolvență și reprezintă regula în materia citării și comunicării actelor de procedură în ceea ce privește procedura insolvenței.
Astfel, stabilirea de către legiuitor a unui termen care începe să curgă de la publicarea unui anumit act într-o publicație specializată în materia în discuție și care reprezintă, în același timp, regula în derularea procedurilor de insolvență, este pe deplin justificată atât pentru rigurozitatea procedurii, cât și pentru buna desfășurare a acesteia într-un anumit cadru stabilit de legiuitor, nu încalcă dispozițiile art.6 din CEDO.
În aceeași ordine de idei, instanța constată că o încălcare în sensul celor de mai sus, ar exista doar în situația în care termenul de depunere a declarațiilor de
creanță ar fi început să curgă, în mod excepțional, de la publicarea unui anumit act într-o publicație nespecializată în materia insolvenței, ceea ce nu este cazul în speță. Față de toate considerentele expuse, judecătorul sindic în temeiul disp. art.
73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea SC V. R. SA.
În subsidiar, judecătorul sindic reține că termenul pentru depunerea cererilor de creanță indicat de contestatoare ca fiind publicat în BPI nr.180004/_ și stabilit pentru data de_, vizează creanțele născute între data deschiderii procedurii insolvenței și data trecerii debitoarei în faliment.
Cât privește împrejurarea că s-a formulat o contestație împotriva "tabelului definitiv";, astfel cum a arătat contestatoarea și, deși i s-a solicita, nu a înțeles să nu a înțeles să aducă lămuriri suplimentare sub acest aspect, judecătorul sindic reține că nu au fost invocate nici un fel de motive care s-ar circumscrie dispozițiilor art.75 din Legea 85/2006, deși acesta este singurul temei legal care permite contestarea tabelului definitiv. În aceste condiții, judecătorul sindic apreciază inutilă o analiză din perspectiva acestor dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea SC V.
R. SA, împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitoarei SC DP S. . Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
N. K. C. P.
Thred. NK 3 ex./_
← Decizia civilă nr. 10840/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2590/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|