Sentința civilă nr. 1243/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1243/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar
S.P. "P. O. "; I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC M. T. S. în contradictoriu cu pârâtul M. I., în conformitate cu dispozițiile art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă lichidatorul judiciar, practicianul în insolvență M. Mălăiescu, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus în data de 22 aprilie 2013, de către pârâtul M.
I., întâmpinare, un exemplar al acesteia fiind comunicat lichidatorului judiciar astfel cum reiese din mențiunea olografă consemnată pe acest înscris iar la data de 23 aprilie 2013, de către lichidatorul judiciar, răspuns la întâmpinare.
Judecătorul sindic apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate reprezentantului pârâtului să se prezinte în fața instanței în susținerea intereselor părții pe care o reprezintă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu dorește lăsarea cauzei la a doua strigare.
Judecătorul sindic pune în discuție excepția decăderii pârâtului din dreptul de a propune probe și invoca excepții având în vedere faptul că întâmpinarea a fost depusă doar cu două zile înaintea termenului de judecată.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu mai susține această excepție.
Având cuvântul asupra probelor, reprezentanta lichidatorului judiciar depune situația detaliată a activelor din patrimoniul debitoarei.
La solicitarea judecătorului sindic de a preciza motivul pentru care, după ce s-a renunțat la cererea de antrenare a răspunderii materiale împotriva aceluiași pârât s-a formulat o nouă cerere de antrenare, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că prima cerere a fost formulată ca urmare a nepredării documentelor financiar-contabile în timp ce prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006. Arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, judecătorul sindic acordă cuvântul în susținerea cererii de antrenare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la plata sumei de 185.166,67 lei reprezentând pasivul societății debitoare; arată că în patrimoniul debitoarei există bunuri care nu au fost predate lichidatorului precum și sume de bani care au fost ridicate din casieria societății și care, în urma valorificării, ar fi putut să acopere o parte din creanțele societății debitoare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 martie 2013, lichidatorul judiciar P.
O. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC M. T. S. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului M. I. și obligarea acestuia la plata sumei de 185.166,67 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei astfel cum reiese din tabelul definitiv al creanțelor, motivat de faptul că în sarcina acestuia se poate reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. a și e din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că, în urma analizei detaliate efectuate cu ocazia completării raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei întocmit în conformitate cu prev. art.59 din Legea nr.85/2006, s-a apreciat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.a și e din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu și a ascuns o parte din activul persoanei juridice.
În urma analizei documentelor financiar-contabile predate de către administratorul statutar lichidatorul judiciar a constatat că debitoarea deține în patrimoniul său mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei, precum și obiecte de inventar a căror componență însă nu poate fi detaliată, în valoare de 1.512,61 lei. Aceste bunuri nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar pentru a putea fi inventariate. De asemenea, conform balanței de verificare aferentă lunii iunie 2009, din casieria societății erau ridicate avansuri de
trezorerie, fără vreo justificare, în cuantum de 16.497,67 lei, precum și suma de 19.300 lei, evidențiată în contul 461.
Prin faptele de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice se înțeleg acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnare de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Intră în această categorie faptele ilicite prin care se realizează dispariția unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinației bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societății, etc. Prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului se înțelege orice fapte ilicite de natură contabilă prin care se mărește în mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice. Intră în această categorie de fapte ilicite falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligații inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite.
Răspunderea administratorului în baza art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere civilă delictuală (atipică), fiind așadar necesară verificarea existenței condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale, lichidatorul judiciar a arătat că acestea sunt întrunite în cauză, prejudiciul creditorilor constând în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, din averea debitoarei, din cauza nepredării bunurilor active, acestea nu se pot valorifica în vederea stingerii masei pasive. Ca urmare, răspunzător pentru acest prejudiciu este administratorul statutar. Prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, care nu mai poate fi contestat și care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Deci, prejudiciul există, este cert, real și efectiv. Fapta pârâtului este prevăzută de art.138 alin.1 lit.a și e din Legea nr.85/2006 și constă în folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei. Legătura de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu este evidentă, deoarece prin folosirea bunurilor persoanei juridice și deturnarea sau ascunderea activului se încearcă ascunderea patrimoniului acesteia prin lichidizarea căruia se putea evita ajungerea în stare de insolvență. În condițiile în care aceste active nu se mai regăsesc faptic, acoperirea pasivului societății a devenit imposibilă. Vinovăția pârâtului există deoarece acesta cu intenție a sustras activele din patrimoniul debitoarei, fapt care a împiedicat valorificarea lor în vederea stingerii datoriilor. Pe cale de consecință, instalarea stării de insolvență a societății este imputabilă administratorului statutar.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de antrenare a răspunderii ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale pârâtul a arătat că în cauză nu se poate concluziona, așa cum susține lichidatorul judiciar, că pârâtul este vinovat de apariția stării de insolvență a debitoarei, fără existența unor dovezi concrete în acest sens și doar pe baza unor presupuneri în legătură cu nepredarea mijloacelor fixe, a unor obiecte de inventar, precum și ridicarea din casieria societății a unor avansuri de trezorerie, care în opinia lichidatorului ar fi fost ridicate de pârât. Lichidatorul judiciar și-a format convingerea că pârâtul este vinovat de apariția stării de insolvență doar pe baza acestor simple prezumții fără a fi însoțite de probe temeinice.
Mai mult decât atât, pretinsele fapte invocate de către lichidatorul judiciar cumulate ajung la o valoare totală de 47.517,09 lei (mijloacele fixe, obiectele de inventar și avansurile de trezorerie), iar reclamantul solicită angajarea răspunderii pârâtului pentru suma de 185.166,67 lei reprezentând pasivul debitoarei. acest lucru denotă intenția lichidatorului judiciar de a face din pârât singurul vinovat pentru întregul pasiv al debitoarei, fără a avea dovezi care să susțină asemenea pretenții.
Pârâtul a arătat că lipsa unor mijloace fixe și a unor sume de bani nu justifică concluzia drastică la care lichidatorul judiciar a ajuns și anume că pârâtul a ascuns aceste sume de bani și mijloace fixe. Răspunderea civilă delictuală bazată pe art.138 din Legea nr.85/2006 și invocată în cererea de antrenare a răspunderii necesită, printre alte condiții, și aceea de a exista o legătură de cauzalitate între faptele administratorului judiciar și prejudiciul adus creditorilor, legătură pe care lichidatorul judiciar o consideră ca fiind evidentă. Simplele prezumții invocate raportat la împrejurările cauzei nu determină existența unei legături de cauzalitate evidentă încât să dovedească dincolo de orice dubiu susținerile lichidatorului, astfel încât în condițiile în care aceste active nu se mai regăsesc faptic, acoperirea pasivului debitoarei a devenit imposibilă. Chiar dacă s-ar regăsi activele pretins deturnate sau ascunse, pasivul debitoarei tot ar rămâne neacoperit. Pentru atragerea răspunderii delictuale este necesară atât condiția existenței unui prejudiciu, cât și dovedirea efectivă a săvârșirii de către pârât a vreuneia dintre faptele prevăzute expres și limitativ de legea insolvenței și a existenței raportului de cauzalitate directă și intrinsecă între fapta respectivă și ajungerea societății în insolvență.
Dovada susținerii celor invocate se face și prin plângerea penală formulată de pârât în dosarul nr.2075/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva doamnei Balasz Petra care în calitate de contabil la societatea debitoare este cercetată pentru lipsa bilanțurilor contabile întocmite pentru exercițiul financiar aferent anilor_, balanțelor analitice și sintetice contabile, precum și balanța analitică aferentă lunii mai 2012.
Prin răspunsul la întâmpinarea depusă, lichidatorul judiciar a invocat sancțiunea decăderii pârâtului din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, având în vedere că întâmpinarea a fost înregistrată la dosarul cauzei cu doar două zile înaintea termenului de judecată.
Pe fondul cauzei, lichidatorul judiciar a arătat că potrivit balanței de verificare aferentă lunii iunie 2009 debitoarea deținea în patrimoniul său mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei, precum și obiecte de inventar a căror componență nu poate fi detaliată, în valoare de 1.512,61 lei. De asemenea, din casieria societății erau ridicate avansuri de trezorerie fără vreo justificare, în cuantum de 16.497,67 lei, precum și suma de 19.300 lei evidențiată în contul 461. Având în vedere faptul că bunurile se regăsesc scriptic în contabilitatea societății falite, însă faptic nu mai pot fi identificate, sau cel puțin nu au fost predate lichidatorului judiciar, acesta din urmă a apreciat că bunurile debitoarei au fost folosite de administratorul statutar în interes propriu, precum și că activele persoanei juridice au fost ascunse de către acesta. Este adevărat că raționamentul lichidatorului judiciar este construit pe o prezumție relativă, care are la bază fapta administratorului statutar de nepredare a activelor societății care figurează în contabilitatea debitoarei, însă prezumțiile reprezintă un mijloc de probă reglementată expres de prev. art.1199 C.civ. Astfel, așa cum legea prevede, pornind de la fapte cunoscute și bazate pe probe directe - nepredarea activelor - lichidatorul judiciar a indus existența unui fapt recunoscut - însușirea bunurilor, precum și ascunderea acestora - datorită legăturii ce există între cele două fapte. Aflându-ne în prezența unei prezumții relative, sarcina probei contrare este admisibilă, însă ea revine pârâtului, care poate răsturna raționamentul care a stat la baza prezumției relative, prin administrarea de probe.
Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, având în vedere disp. art.138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-
g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat
- cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtului M. I. poate fi încadrată în prev. art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
În urma analizării celui mai recent document contabil al debitoarei, respectiv balanța de verificare aferentă lunii iunie 2009, rezultă că în patrimoniul debitoarei existau mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei și obiecte de inventar în valoare de 1.512,61 lei, active care nu au fost identificate de lichidatorul judiciar și nici predate acestuia. De asemenea, din casieria societății au fost ridicate, fără vreo justificare, avanasuri de trezorerie în cuantum de 16.497,67 lei precum și suma de 19.300 lei evidențiată în contul 461.
Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că activele societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar bunurile și suma de bani existentă în casieria debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că acestea au fost folosite în interesul debitoarei.
Așadar, față de situația relevată de actul contabil, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul societăți și sume de bani în casieria debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că potrivit actelor contabile ale debitoarei, societatea deținea în anul 2009 mijloace fixe în valoare de 10.206,81 lei și obiecte de inventar în valoare de 1.512,61 lei. Aceste bunuri nu au fost identificate de lichidatorul judiciar.
Pe cale de consecință, întrucât activul persoanei juridice nu a fost identificat, deși conform actelor contabile exista certitudinea că în patrimoniul debitoarei erau înregistrate contabil bunuri, există prezumția că administratorul statutar, responsabil de starea persoanei juridice, a ascuns activul societății pentru a prejudicia creditorii.
În plus, judecătorul sindic reține faptul că pârâtul nu a făcut în apărarea sa vreo dovadă a faptului că bunurile în cauză au fost valorificate în interesul debitoarei. Sumele rezultate urmare valorificării trebuiau să fie folosite în interesul persoanei juridice și, implicit, pentru acoperirea debitelor, în caz contrar orice altă acțiune a administratorului statutar neputând fi catalogată ca fiind făcută în interesul persoanei juridice.
Drept urmare, judecătorul sindic apreciază că și în ceea ce privește săvârșirea faptei reglementate de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, respectiv ascunderea activului persoanei juridice, poate fi reținută în sarcina pârâtului și că suportarea întregului pasiv al debitoarei și din perspectiva acestor dispoziții legale este întemeiată.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâtul se impune a fi obligat la plata pasivului debitoarei în cuantum de 185.166,67 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar S.P. "P. O. "; I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC M. T. S. și în consecință:
Obligă pârâtul M. I., cu domiciliul în C. -N., str. D., ap. 121, jud. C., să plătească suma de 185.166,67 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. T. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 4 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 6313/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 2138/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
