Sentința civilă nr. 1491/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ

Dosar nr._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1491/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de contestatoarea M. I. împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar SP J. S. al debitoarei SC A. &G. IMPORT EXPORT S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta administratorului judiciar, desemnat să administreze procedura, practicianul în insolvență, Nuna Corina, lipsind contestatoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei, de către administratorul judiciar, la data de 20 mai 2013, întâmpinare.

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar dovada comunicării prin e-mail cu reprezentantul contestatoarei, a întâmpinării, la data de 20 mai 2013.

Se constată că la termenul anterior s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, sub sancțiunea anulării contestației ca nelegal timbrată.

Instanța pune în discuția reprezentantei administratorului judiciar excepția netimbrării cu privire la contestația formulată de către M. I. .

Reprezentanta administratorului judiciar solicită admiterea excepției netimbrării și respingerea contestației ca nelegal timbrată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 7 mai 2013, creditoarea M. I. a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC A. & G. I. S., solicitând admiterea contestației și înscrierea creditoarei în acest tabel cu creanța în sumă totală de 10.449 lei reprezentând contravaloarea indemnizației pentru concediu prenatal și postnatal pentru perioada_ -_ și pentru perioada_ -_ .

În motivarea contestației creditoarea a arătat că administratorul judiciar a procedat la înscrierea acesteia în tabelul preliminar al creanțelor doar cu suma de 8.572 lei motivat de împrejurarea că această sumă a fost calculată în conformitate cu evidențele contabile ale debitoarei. Creditoarea a apreciat ca fiind parțial eronat calculul efectuat cu privire la creanța pretinsă în considerarea faptului că aceasta a beneficiat de concediu prenatal și postnatal pe perioada_ -_, aspect ce rezultă din certificatele medicale care au fost remise debitoarei și care trebuiau înregistrate în evidențele contabile ale societății. În aceste condiții, având în vedere drepturile salariale de care creditoarea a beneficiat, astfel cum acestea rezultă din statele de plată anterior perioadelor de concediu prenatal și postnatal, creditoarea susține că este îndreptățită la plata sumelor de 1.861 lei aferent lunii ianuarie 2010, a sumei de 1.861 lei aferentă lunii februarie 2010, a sumei de 2.150 lei aferentă lunii martie 2010 și a sumei de 1.958 lei aferentă lunii aprilie 2010, rezultând un total de 7.830 lei.

În ceea ce privește drepturile aferente contravalorii concediului prenatal și postnatal pentru perioada cuprinsă între_ -_, acestea sunt în cuantum de 2.619 lei, iar din cuprinsul tabelului preliminar al creanțelor nu rezultă că această sumă ar fi fost contestată de către administratorul judiciar. Și în ceea ce privește drepturile aferente acestei perioade creditoarea a depus certificatele medicale doveditoare, dovadă în acest sens fiind adeverința nr.1/_ eliberată de către debitoare cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru acordarea concediului de naștere a copilului și veniturile realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 mai 2013, administratorul judiciar SP J. S. a solicitat, în principal, anularea contestației ca fiind nelegal timbrată, iar în subsidiar, respingerea contestației ca fiind nefondată.

În susținerea excepției nelegalei timbrări a contestației administratorul judiciar a arătat că în conformitate cu disp. art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. În urma studierii dosarului, s-a constatat că creditoarea nu a înregistrat dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, astfel că sunt incidente disp. art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Pe fondul contestației, administratorul judiciar a arătat că în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art.3 pct.10 din Legea nr.85/2006, creanțele salariale sunt creanțele ce izvorăsc din raporturi de muncă între debitor și

1

angajații acestuia. Aceste creanțe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar, astfel că creditoarea a fost înscrisă în tabelul preliminar cu sumele care rezultă din evidența contabilă a debitoarei. În ceea ce privește sumele care sunt solicitate de creditoare, acestea sunt solicitate cu titlu de concediu prenatal și postnatal, fără a se depune nici un fel de documente în acest sens. Tocmai în considerarea acestui fapt, judecătorul sindic i-a solicitat creditoarei să depună toate documentele de care înțelege să se servească în dovedirea creanței solicitate, însă în urma studieri dosarului administratorul judiciar a constatat că creditoarea nu a dat curs acestei solicitări. Pe de altă parte, sumele care sunt datorate de debitoare sunt evidențiate în contabilitatea societății, sume care de altfel au fost consemnate în tabelul definitiv al creanțelor potrivit disp. art.3 pct.10 din legea nr.85/2006

Analizând excepția netimbrării contestației, judecătorul sindic o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată prevede obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție, iar art. 6 lit. c din același act normativ stabilește faptul că cererile referitoare la procedura insolvenței se timbrează cu 120 de lei.

Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul, în temeiul disp. art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997 actualizată, i-a adus la cunoștință creditoarei, odată cu citația emisă pentru termenul de judecată, că are obligația să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 120 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării contestației ca netimbrată.

Astfel, față de împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, creditoarei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru, însă până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea cererii aceasta nu a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente și având în vedere disp. art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevede sancțiunea aplicabilă în cazul neachitării taxelor judiciare de timbru, judecătorul sindic va admite excepția netimbrării contestației și va anula, ca netimbrată, contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de creditoarea M. I., în contradictoriu cu administratorul judiciar S.P. J. S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. & G. IMPORT EXPORT S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția netimbrării contestației, excepție invocată din oficiu de către judecătorul sindic, și în consecință:

Anulează contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de creditoarea M. I. în contradictoriu cu administratorul judiciar S.P. "J. "; S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. & G. IMPORT EXPORT S. .

În temeiul art. 139 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .

.Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Specializat C.

.

Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER,

C. G. T. B.

Red.CG/MM 3 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1491/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței