Sentința civilă nr. 1588/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Sentința civilă nr. 1588/2013 Ședința publică din data de 31 mai 2013

Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC B. S. la solicitarea creditoarei SC E. R. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei, domnul practician în insolvență P. V., lipsind creditorii.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul acuzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:

de către SC T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S., la data de 1 aprilie 2013, cerere de repunere în termen și cerere de admitere a creanței, împreună cu un set de acte anexe;

de către A. inistrația Finanțelor Publice a municipiului C. -N. - Serviciul Colectare executare Silită Persoane Fizice, la data de 10 aprilie 2013, încheierea de ședință pronunțată la data de 14 septembrie 2012 prin care s- a aplicat administratorului judiciar C.I.I. P. V. o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei, întrucât nu s-a specificat C.N.P.-ul debitorului;

de către creditoarea SC A & A M. S., la data de 12 aprilie 2013, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și 1,50 lei timbru judiciar;

de către lichidatorul judiciar, la data de 27 mai 2013, raportul de activitate, împreună cu un set de acte anexe.

Judecătorul sindic, din oficiu, având în vedere cererea de repunere în termenul de declarare a creanțelor formulată de către creditoarea SC T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S., invocă și pune în discuție excepția de conexitate a dosarului nr._ /a7 având ca obiect contestația formulată de către contestatoarea SC T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S., împotriva măsurii lichidatorului judiciar luată prin raportul de activitate depus la data de 27 mai 2013 la prezentul dosar în cadrul căruia se derulează procedura insolvenței debitoarei SC B. S. .

Lichidatorul judiciar solicită instanței admiterea excepției invocate din oficiu.

Judecătorul sindic, în baza art. 164 Cod procedură civilă, reținând că există legătură între contestația formulată de către contestatoarea SC T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S. și care face obiectul dosarului nr. _

/a7 al Tribunalului Specializat C. și soluționarea cererii de repunere în termen formulată de către aceasta în cadrul prezentului dosar, admite excepția de conexitate invocată din oficiu și dispune conexarea dosarului nr._ /a7, având ca obiect contestația formulată de contestatoarea S. T. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de

activitate depus la_, la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei S. B. S.

De asemenea judecătorul sindic, față de măsura aplicării unei amenzi judiciare asupra Cabinetului Individual de Insolvență P. V. numit ca lichidator judiciar în prezenta cauză prin încheierea de ședință din data de 14 septembrie 2013 și față de restituirea de către A. inistrația Finanțelor Publice a municipiului C. -N. - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice a titlului executoriu menționat pentru lipsa indicării Codului Numeric Personal al debitorului, dispune revenirea cu adresă către A. inistrația Finanțelor Publice a municipiului C. -N. - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice și comunicarea din nou a încheierii de ședință într-un exemplar care să fie certificat pentru conformitate cu originalul și cu mențiunea că amenda judiciară a fost aplicată CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. V. iar nu persoanei fizice P. V. . De asemenea tribunalul pune în vedere practicianului în insolvență să precizeze Codul Unic de Înregistrare al Cabinetului Individual de Insolvență.

Lichidatorul judiciar arată că Codul Unic de Înregistrare al CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. V. este 21237825.

Judecătorul sindic dispune menționarea în cuprinsul adresei ce urmează a fi transmisă A. inistrației Finanțelor Publice a municipiului C. -N. - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice a Codul Unic de Înregistrare al CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. V. .

De asemenea tribunalul pune în discuție cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea SC A & A M. S. .

Lichidatorul judiciar solicită instanței respingerea cererii de repunere în termen formulată de către SC A & A M. S., apreciind că aceasta nu a făcut dovada vreunei împrejurări mai presus de voința sa care a împiedicat-o să depună cererea de admitere a creanței în termenul limită stabilit în cadrul procedurii.

Judecătorul sindic, în ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea SC T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S. în cuprinsul cererii de admitere a creanței, întrucât în cuprinsul acestei cereri este indicat termenul de judecată de azi și în același timp în cuprinsul contestației formulate de către aceasta este indicat termenul de azi, reține că această creditoare are termen în cunoștință pentru data de azi și pune în discuție această cerere de repunere în termen.

Lichidatorul judiciar învederează instanței că susține poziția procesuală exprimată în cuprinsul raportului de activitate, în sensul că solicită respingerea cererii de repunere în termen ca netemeinică, apreciind că acest creditor nu a fost împiedicat să formuleze declarația de creanță în termenul fixat în procedură.

Judecătorul sindic pune în discuție contestația formulată de către contestatoarea S. T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_ .

Lichidatorul judiciar solicită instanței respingerea contestației, apreciind că contestatoarea nu a invocat motive noi față de cele invocate prin cererea de admitere a creanței. În ceea ce privește susținerile contestatoarei menționate în cuprinsul contestației cu privire la importanța repunerii în termen a unei declarații de creanță, arată că un practician în insolvență nu poate proceda la modificarea tabelului de creanțe declarate împotriva averii unei debitoare de fiecare dată când anumiți creditori află de procedura insolvenței deschisă împotriva acesteia. Depune la dosar

dovada publicării raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 9349/_, pe care-l susține și oral și solicită un nou termen de judecată în vederea soluționării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale și pentru analizarea incidenței în speță a prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic, cu privire la cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea SC A & A M. S., cu privire la cererea de repunere în termen formulată de către S. T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S. și cu privire la contestația formulată de către contestatoarea S. T. S. prin administrator judiciar J. C. I. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_, reține cauza în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar. Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 27 septembrie 2013, sala 249, ora 8,00, pentru a da posibilitatea soluționării irevocabile a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale ce face obiectul dosarului nr._ /a5 aflat pe rolul acestei instanțe.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de_, sub numărul de dosar_ /a7, contestatoarea S. T. S., prin administrator judiciar J. C. I. S., a solicitat judecătorului sindic să dispună înscrierea creanței sale în sumă de 20.787,42 lei la masa creditorilor debitoarei S. B. S.

În motivare, contestatoarea a arătat că lipsa actelor la SC B. S. nu absolvă de răspundere nici debitoarea și nici pe lichidatorul judiciar ce are obligația profesională să reconstituie integral pasivul societății, neputând fi vorba de respingerea cererii de repunere în termen atâta vreme cât SC T. S. nu a fost citată ceea ce se recunoaște implicit prin motivarea lichidatorului judiciar că nu are acte. Lichidatorul judiciar a preferat soluția comodă dar în afara ordinii de drept de a solicita respingerea creanței, respectiv a oricărei repuneri în termen pe motive de tardivitate. În lipsa actelor debitoarei și a necunoașterii creditorilor nu se poate susține teza ce o sugerează lichidatorul judiciar P. V. potrivit căreia ar fi îndeplinite cerințele art. 7 din legea 85/2006. Dreptul trebuie să fie realist și nu utopic. Publicarea în Buletinul de Insolvență în lipsa identificării creditorilor este generică și în afara procedurii. Contestatoarea a mai arătat că documentele depuse de ea atestă existența creanței, a întinderii ei, respective caracterul cert, lichid și exigibil. Înscrierea creanței este esențială și obligatorie pentru clarificarea patrimoniului societății T. S., ea însăși aflată în insolvență.

Prin încheierea civilă nr. 1587/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. la_ în dosarul nr._ /a7, a fost admisă excepția de conexitate invocată din oficiu, și s-a dispus conexarea dosarului nr._ /a7, având ca obiect contestația formulată de contestatoarea S. T. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C.

P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_, la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei S. B. S.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la_, creditoarea S. A&A M.

S. a solicitat repunerea în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., și înscrierea și a creanței sale în cuantum de 18.001,46 lei în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. S. (fila 176, vol. I).

În motivarea cererii de repunere în termen, creditoarea S. A&A M. S. a arătat că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar, aflând despre faptul că debitoarea se află în stare de insolvență, de la executorul judecătoresc Cîmpian Mihai, prin intermediul căruia se pornise executarea debitoarei, în baza ordonanței civile nr. 3459/2011 pronunțate în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-Napoca. Creditoarea a mai arătat că întrucât se obținuse încuviințarea executării, lichidatorul judiciar ar fi trebui să știe de existența sa.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 103 Cod proc.civ.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la_, creditoarea S. T.

S. a solicitat repunerea în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., și înscrierea și a creanței sale în cuantum de 20.787,42 lei în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. S.

În motivarea cererii de repunere în termen, creditoarea S. T. S. a arătat că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar și nu a avut cunoștință de termenul legal de depunere a cererii de creanță și de termenul de întocmire a tabelului creditorilor.

Prin raportul de activitate depus la dosar la_, lichidatorul judiciar C. P.

V. al debitoarei S. B. S. a arătat, referitor la cererea creditoarei SC A&A M.

S., că cu toate demersurile efectuate, nici până la data prezentului raport debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin (1) din Legea nr. 85/2006. Nu au putut fi găsite actele constitutive și documentele contabile ale debitorului. Nu s-a reușit contactarea administratorul statutar și nici a altor persoane aparținând debitorului. Pentru aceste motive, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să trimită creditorilor notificările privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzute la art. 61, conform Codului de procedură civilă.

Prin sentința de deschidere a procedurii, nr. 1957/2012-Tribunalul Specializat

C. a fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 5 iunie 2012. Notificarea privind deschiderea procedurii și termenele fixate în procedură a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.6888 din data de_ și în ziarul de largă circulație România Liberă din_ . Conform dispozițiilor Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 rep., procedura notificării prevăzută la art. 61 va fi considerată îndeplinită în această speță. Creditoarea SC A&A M. S. nu a arătat împiedicarea sa printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a depune cererea de admitere a creanței în termenul limită fixat în procedură, conform art. 103 din Codul de procedură civilă. Creditoarea avea posibilitatea să se informeze despre intrarea în insolvență a debitoarei și cu termenele fixate în procedură atât din Buletinul procedurilor de insolvență, din ziarul de largă circulație unde s-a făcut publicarea, din evidențele Registrului comerțului cât și de pe portalul instanțelor de judecată.

Pentru aceste motive, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca netemeinică și nelegală. Pentru situația în care cererea de repunere în termen va fi admisă, lichidatorul judiciar a arătat că creanța creditoarei în valoare de 18.001,46 lei, formată din facturi de livrare produse farmaceutice este certă, lichidă și exigibilă - fiind dovedită prin titlu executoriu constând din Ordonanța Civilă nr. 3459/2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.

-N., investită cu formulă executorie. În concluzie, privind cererile creditorului SC A&A M. S. s-a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și pe cale de consecință respingerea cererii de admitere a creanței ca tardivă. În situația în care cererea de repunere în termen va fi admisă, se solicită să se dispun înscrierea SC

A&A M. S. în tabelul definitiv cu toate creanțele împotriva averii debitorului cu o creanță chirografară în valoare de 18.001,46 lei.

În ce privește cererea formulată de creditoarea SC T. S. prin J. C. I.

S. B., lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca netemeinică, întrucât creditoarea nu a arătat impiedicarea sa printr-o împrejurare mai presus de voința sa de a depune cererea de admitere a creanței în termenul limită fixat în procedură, conform art. 103 din Codul de procedură civilă. Creditoarea avea posibilitatea să se informeze despre intrarea în insolvență a debitorului și cu termenele fixate în procedură atât din Buletinul procedurilor de insolvență, din ziarul de largă circulație unde s-a făcut publicarea, din evidențele Registrului comerțului cât și de pe portalul instanțelor de judecată. S-a mai solicitat respingerea cererii ca tardivă, întrucât nici până la data prezentului raport debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la Art. 28 alin (1) din Legea nr. 85/2006. Nu s-au putut găsi actele constitutive și documentele contabile ale debitorului. Nu s-a reușit contactarea administratorul statutar și nici alte persoane aparținând debitorului. Pentru aceste motive, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să trimită creditorilor notificările privind deschiderea procedurii insolvenței prevăzute la art. 61 conform Codului de procedură civilă. Prin sentința de deschidere a procedurii, nr. 1957/2012-Tribunalul Specializat C. a fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 5 iunie 2012. Notificarea privind deschiderea procedurii și termenele fixate în procedură a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.6888 din data de_ și în ziarul de largă circulație România Liberă din_ . Conform dispozițiilor Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 rep., procedura notificării prevăzută la Art. 61 va fi considerată îndeplinită în această speță.

În situația în care cererea de repunere în termen va fi admisă și excepția tardivității cererii de admitere a creanței va fi respinsă, pe fond, se solicită înscrierea creditoarei T. S. în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 20.787,42 lei, creanță chirografară, întrucât cererea creditoarei este însoțită de facturi de vânzare marfă în valoare de 23.576,50 lei, confirmate pentru recepția mărfii prin semnătură și ștampila debitoarei. Valoarea neachitată a acestor facturi, conform fișei de cont anexate de creditoare este de 20.787,42 lei. Deoarece lichidatorul judiciar nu a avut acces la contabilitatea debitoarei pentru a verifica aceste informații, în baza documentelor depuse de creditoare se prezumă creanța sa ca și certă, lichidă și exigibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

Potrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr.85/2006 cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. 1 lit. b este decăzut cât privește creanțele respective din dreptul de a participa și a vota în cadrul adunării generale a creditorilor de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului și din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare.

Legiuitorul a instituit o situație de excepție, în care persoana care se consideră a fi îndreptățită să participe la procedură, însă, nu a avut cunoștință de existența procedurii, să nu fie decăzută din drepturile enumerate de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Determinarea situațiilor de excepție s-a realizat de legiuitor prin trimiterea la dispozițiile art. 7 din Legea privind procedura insolvenței, dispoziții care au instituit regula în ceea ce privește citarea părților și comunicarea actelor de

procedură a convocării și a notificării prin buletinul procedurilor de insolvență în privința tuturor acelora ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic în condiții de contradictorialitate.

Excepția de la regula notificării prin BPI este instituită de art. 61 care statuează că în urma deschiderii procedurii administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitori în conformitate cu art. 28 alin. 1 lit. c, debitorului, Oficiului Registrului Comerțului, iar notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuia averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în BPI. Prin urmare, legiuitorul a instituit o excepție în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură și a notificării deschiderii procedurii având în vedere efectele acestora, stabilind că, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin BPI. Excepțiile sunt de strictă aplicare și interpretare, astfel că numai în ipoteza în care creditorii nu au putut fi identificați în lista predată în condițiile art. 28 alin. 1 lit. c devin incidente dispozițiile de excepție în ceea ce privește notificarea prin BPI regula urmând a rămâne notificarea realizată conform prevederilor Codului de procedură civilă și acea a publicării concomitente într-un ziar de largă circulație și în buletinul procedurilor de insolență.

Prin încheierea civilă nr. 1957/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. la_ în dosarul nr._, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S. B. S., a fost stabilit termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei pentru data de_ (filele 63-64, vol. I).

Notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.

B. S. a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6888/_ și în ziarul România Liberă din_ (filele 91-92, vol. I), în condițiile art. 61 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, conținând mențiune privind termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Prin urmare, judecătorul sindic reține că creditoarele S. A&A M. S. și S.

T. S. a fost notificată prin BPI cu privire la termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, în condițiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei";. Față de acestea, judecătorul sindic reține că pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., este necesar ca partea care solicită repunerea în termen să nu fie în culpă cu privire la împrejurarea care a împiedicat-o să formuleze cererea în termen, iar aceasta să fi fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, să formuleze în termen cererea.

În speță, judecătorul sindic reține că creditoarea S. A&A M. S. nu a stat în inactivitate în ce privește recuperarea creanței deținute împotriva debitoarei, ci a efectuat demersuri în acest sens, întâi prin promovarea unei acțiuni în justiție, în urma căreia a intrat în posesia titlului executoriu constând în ordonanța civilă nr. 3459/2011 pronunțată la_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., apoi prin formularea cererii de învestire cu formulă executorie a acestei ordonanțe, la _

, cerere care a fost admisă prin încheierea civilă nr. 11730/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, după care s-a adresat, tot în cursul

anului 2011, și executorului judecătoresc Cîmpian Mihai Radu pentru punerea în executare silită a titlului executoriu deținut împotriva debitoarei, fiind constituit dosarul execuțional nr. 538/2011, fiind înștiințată de către acesta doar la_ despre faptul că debitoarea este în insolvență (filele 178-182, vol. I). Or, cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S. a fost formulată de către creditoarea S. A&A M. S. la_ (fila 203, vol. I), în cadrul termenului prevăzut de art. 103 Cod proc.civ., de 15 zile de la încetarea împiedicării constând în necomunicarea de către debitoare la dosarul execuțional nr. 538/2011 al BEJ Cîmpian Mihai Radu, a împrejurării că împotriva sa s-a deschis procedura insolvenței.

Pentru considerentele arătate, judecătorul sindic va admite cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., formulată de creditoarea S. A&A M. S., și având în vedere concluziile lichidatorului judiciar al debitoarei privind caracterul întemeiat pe fond al declarației de creanță formulată de către această creditoare, întrucât creanța acesteia rezultă dintr-un titlu executoriu, prezentate prin raportul de activitate depus la dosar la_, împotriva căruia nu au fost înregistrate contestații, va dispune înscrierea creanței chirografare în cuantum de 18.001,46 lei a creditoarei S. A&A M.

în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. S.

În ce privește însă împrejurarea invocată de către creditoarea S. T. S. care să o fi împiedicat să formuleze în termen declarația de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., privind faptul că nu a fost notificată în mod direct privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, reține că aceasta nu se încadrează în cerințele prevederilor art. 103 alin. 1 Cod proc.civ., de vreme ce aceasta a fost notificată prin prin BPI și printr-un ziar de circulație națională cu privire la termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, iar creditoarea nu a invocat alte împrejurări care să o fi împiedicat să formuleze în termenul legal declarația de creanță.

Pentru considerentele arătate, judecătorul sindic va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., formulată de creditoarea S. T. S.

În ce privește contestația formulată de către creditoarea S. T. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_, judecătorul sindic reține că se mențin aceleași concluzii cu cele anterior prezentate privind cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță formulate de către această creditoare. În plus reține că soluționarea cererii de repunere în termen este de competența judecătorului sindic, lichidatorului judiciar revenindu-i competența de verificare a declarației de creanță, potrivit art. 25 lit. f din Legea nr. 85/2006, concluziile acestuia în sensul tardivității declarației de creanță fiind corecte, raportat la data formulării acesteia, și pentru motivele anterior arătate privind notificarea creditoarei prin BPI, în condițiile în care cererea de repunere în termen formulată de către această creditoare a fost respinsă de către judecătorul sindic.

Nu poate fi primită în acest sens susținerea contestatoarei în sensul că publicarea în BPI este generică și în afara procedurii, aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 neputând fi înlăturată pentru motivul că acestea nu ar fi realiste sau ar fi utopice, după cum susține contestatoarea.

Pentru aceste considerente, în baza art. 21 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge contestația formulată de contestatoarea S. T. S.

împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

ite cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., formulată de creditoarea S. A&A M. S.

Dispune înscrierea creanței chirografare în cuantum de 18.001,46 lei a creditoarei S. A&A M. S. în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S. B. S.

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță împotriva averii debitoarei S. B. S., formulată de creditoarea S. T. S.

Respinge contestația formulată de contestatoarea S. T. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar C. P. V. al debitoarei S. B. S. luate prin raportul de activitate depus la_ .

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de _

, sala 249, ora 8,00.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. LAURA OROS A. Z.

Red./Dact./O.V.L./3ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1588/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)