Sentința civilă nr. 1589/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1589/2013
Ședința publică din data de 31 mai 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată împotriva pârâtei C. C. C. de către practicianul în insolvență P.
O. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC M. S., practician în insolvență Mărginean Silvia Amalia, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta, atât conform Codului de procedură civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că nu mai are cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă faza probatorie și acordă părții cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că susține cererea așa cum a fost formulată și solicită admiterea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 literele a și e din Legea nr. 85/2006, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata pasivului neacoperit al debitoarei SC M. S. .
Judecătorul sindic reține cauza pentru pronunțarea hotărârii..
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 11 februarie 2013, sub numărul de dosar de mai sus, lichidatorul judiciar P. O. I. al debitoarei S.C.
M. S.R.L. a solicitat judecătorului sindic ca, în contradictoriu cu pârâta C. C. -C.
, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 90.808 lei, reprezentând pasivul societății S.C. M. S.R.L.
În motivarea cererii, s-a arătat că în urma analizei detaliate efectuate cu ocazia întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului S.C. M. S.R.L., întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006, precum și a completării acestuia, a apreciat că vinovat de ajungerea societății în starea de insolvență se face administratorul societății. Aceasta a încălcat prevederile exprese ale art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 și anume a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, și a ascuns o parte din activul persoanei juridice, motiv pentru care consideră că în speță există premisele necesare atragerii răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvență. Astfel, art. 138. alin. 1. lit. a) - L 85/2006 prevede că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al un ei alte persoane. În urma analizei documentelor financiar -
contabile predate de către administratorul statutar, societatea debitoare deține în patrimoniul său stocuri de natura mărfurilor și mobilier și alte echipamente în valoare de 5.745 lei amortizat integral la începutul anului 2010. Aceste bunuri trebuie puse la dispoziția lichidatorului judiciar pentru a putea fi inventariate în vederea valorificării. În pofida demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar în vederea predării bunului de către administratorului statutar al societății, acesta nu a dat curs solicitărilor, fapt ce a format convingerea lichidatorului judiciar că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Acest lucru prejudiciază în mod direct interesele creditorilor, întrucât prin sustragerea bunurilor și a stocurilor și nepredarea acestora lichidatorului judiciar, devine imposibilă valorificarea lor, în vederea acoperirii pasivului societății.
Referitor la întrunirea condițiilor art. 138, alin. 1. lit. e) din L 85/2006, s-a arătat că prin faptele de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice se înțelege acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Intră în această categorie faptele ilicite, prin care se realizează dispariția unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinației bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societății etc. Prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului se înțelege orice fapte ilicite de natură contabilă prin care se mărește în mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice. Intră în această categorie de fapte ilicite: falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligații inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite. Lipsa evidenței contabile indică o administrare frauduloasă existând prezumția unei contabilități fictive sau neconforme cu legea și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor art. 138 lit. e). De asemenea neținerea evidenței contabile îl privează pe debitor de un instrument de neînlocuit pentru a putea prevederea ajungerea în situația de insolvenței.
Cât privește disp. art. 138. alin. 1. lit. d) - L 85/2006, respectiv au ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, lichidatorul judiciar arată că administratorul statutar al debitoarei, d-na C. C., a luat cunoștință de deschiderea procedurii insolvenței, iar ulterior acestui moment, s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar, unde a luat la cunoștință de obligațiile ce îi revin în această calitate. Cu toate acestea, nici până la această dată administratorul societății nu a comunicat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se apreciază că acesta se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d) și anume a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Potrivit art. 10, alin. 1 din Legea contabilității 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. Faptul că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar nici unul din documentele contabile ale societății, așa cum prevede art. 28 din lege, deși trebuia și puteau să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina lor această obligație, nu face decât să întărească afirmația că a fost ținută o contabilitate fictivă, administratorii au făcut să dispară unele documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de disp. art. 138 alin. 1, lit. d din legea 85/2006.
De altfel, asa cum s-a apreciat si în practica judiciară, de multe ori neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date
contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât, o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale. Totodată, se mai arată că răspunderea administratorului în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere civilă delictuală (atipică), fiind așadar necesară verificarea existenței condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, lichidatorul judiciar arată că prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, din averea debitoarei, deoarece, din cauza nepredării bunurilor active, acestea nu se pot valorifica, în vederea stingerii masei pasive. Ca urmare, răspunzător pentru acest prejudiciu este administratorul statutar. Ca atare, prejudiciul creditorilor reprezintă partea din masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, care nu mai poate fi contestat, și care nu poate fi acoperită din averea debitoarei. Deci, prejudiciul există, este cert, real și efectiv.
Referitor la fapta administratorului se arată că aceasta există, este prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a) e) și d) din Legea nr. 85/2006 și constă pe de o parte în folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, iar pe de altă parte în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei, precum și în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între faptele enumerate și prejudiciul creditorilor este evidentă deoarece așa cum s-a arătat prin folosirea bunurilor persoanei juridice pe de o parte și prin deturnarea sau ascunderea activului pe de altă parte se încearcă ascunderea patrimoniului acesteia prin lichidizarea căruia (transformare în lichidități) se putea evita ajungerea în stare de insolvență. în condițiile în care aceste active nu se mai regăsesc faptic, acoperirea pasivului societății a devenit imposibilă. Vinovăția administratorului este o condiție a atragerii răspunderii patrimoniale îndeplinită în speță, deoarece acesta, cu intenție, a sustras activele din patrimoniul societății, fapt ce a împiedicat valorificarea lor în vederea stingerii datoriilor. Pe cale de consecință, instalarea stării de insolvență a societății este imputabilă administratorului statutar.
În concluzie, se poate aprecia că administratorul societății se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138 lit. a, d) și e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin întâmpinare, pârâta C. C. -C. a solicitat instanței respingerea în întregime a cererii de angajare a răspunderii sale, în calitate de administrator al S.C
M. S.R.L., ca netemeinică și nelegală, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare pârâta a arătat că prin cererea introdusă la 11 februarie 2013 s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a sa în calitate de administrator al S.C M.
S.R.L pentru întregul pasiv al societății, de 90.808 RON, în temeiul art. 138 alin 1 lila),
d) și e) din Legea 85/2006, potrivit căruia: (1) în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au ținut o contabilitate fictiva, au
făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea și au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Art. 138 din Legea insolventei reglementează o forma speciala de răspundere civila delictuala, iar nu o răspundere contractuala ori mixta, deoarece intre pârâtă si creditorii societății nu exista un raport juridic contractual. Regimul juridic al răspunderii delictuale diferă de regimul juridic al răspunderii contractuale in privința domeniului de aplicare, a probei vinovăției - care trebuie dovedita si nu poate fi presupusa, a întinderii reparației, a dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Doar in cazul răspunderii contractuale, in cazul obligațiilor de rezultat, culpa debitorului este prezumata de lege din faptul neatingerii rezultatului. De asemenea, in cazul răspunderii delictuale întinderea reparației se stabilește in funcție de cuantumul prejudiciilor directe ale faptei ilicite, iar raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită si prejudiciu trebuie dovedit.
Mai mult, răspunderea prevăzuta de art. 138 din Legea insolventei este o răspundere delictuala agravata pentru angajarea căreia trebuie intrunite o serie de condiții suplimentare fata de răspunderea delictuala de drept comun reglementata de dispozițiile codului civil. Pentru ca aceasta răspundere sa poată fi angajata este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale dezvoltate anterior precum si cele special reglementate de art. 138 din Legea insolventei. În motivarea cererii se arată că societatea debitoare ar deține în patrimoniul său de stocuri de natura mărfurilor și mobilier și alte echipamente în valoare de 5.745 lei amortizat integral la începutul anului 2010, echipamente pe care ar fi refuzat să le predea lichidatorului judiciar. Aceasta este singura motivare oferită de lichidator în cuprinsul cererii de atragere a răspunderii întemeiate pe prev. art. 138 lit. a), d) și e).
Pârâta a mai arătat că s-a prezentat la sediul lichidatorului predând documentele financiar contabile ale societății debitoare, respectând astfel prevederile art. 28 L. 85/2006, oferindu-și în același timp disponibilitatea de a coopera cu lichidatorul. Coroborând dispozițiile art.998-999 C.civ. cu cele ale art. 138 din Legea insolventei rezulta cu deosebita claritate faptul ca pentru antrenarea răspunderii in temeiul art. 138 lit d din Legea insolventei era necesar ca lichidatorul sa dovedească fapta ilicita săvârșită de pârâtă, care s-ar încadra in dispozițiile art. 138 lit. d, sa dovedească intenția ca forma a vinovăției, cu excluderea culpei, intinderea prejudiciului cauzat prin fapta prevăzuta de art. 138 lit d. In privința raportului de cauzalitate trebuia dovedita legătura directa intre fapta ilicita si starea de insolventa si ca o consecința indirecta intre fapta ilicita si insuficienta activelor. In acest cadru juridic trasat de dispozițiile art. 138 din Legea insolventei si ale art. 998-999 C.Civ, reclamanta consideră ca angajarea răspunderii mele juridice este nelegala.
Cauzele si împrejurările care au dus la apariția stării de insolventa identificate de către lichidatorul judiciar prin raportul si completarea la raport nu pot fi incadrate la art 138 lit a, și e, iar enumerarea legala a faptelor care atrag răspunderea este limitativ prevăzuta de leguitor. Răspunderea pârâtei a fost solicitată in temeiul art. 138 lit a, d și e din Legea insolventei pe motiv ca nu ar fi predat lichidatorului toate actele prevăzute de art 28 din Legea 85/2006, ceea ce ar da naștere la prezumția că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau în neconformitate cu legea, și-ar fi însușit respectivele bunuri si disponibilități sau a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori ar fi mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Aceste susțineri ale lichidatorului nu sunt probate prin mijloace de probă, acesta prevalându-se doar de prezumții conform art. 1082 C.civ. Dar, aceste prevederi sunt aplicabile in materia răspunderii contractuale si nicidecum in materia răspunderii delictuale. Asa cum a
arătat, art. 138 din Legea insolventei reglementează o răspundere civila delictuala unde trebuie dovedita atât vinovăția cat si raportul de cauzalitate, fapta si prejudiciul. In aceasta materie sarcina probei revine lichidatorului care a solicitat antrenarea răspunderii mele in calitate de administrator.
Lichidatorul susține că fapta prejudiciabilă este aceea de folosire a bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, iar pe de altă parte în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei, precum și în neținerea contabilității în conformitate cu legea. Pentru a ajunge la aceasta concluzie lichidatorul a avut in vedere faptul că pârâta nu ar fi predat toate actele contabile necesare la întocmirea raportului, deși acesta nu a informat-o cu privire la acest fapt. Este total injust ca pârâtei sa i se atragă raspunderea pentru asa zisa lipsa a acestor bunuri in condițiile in care ele exista.
Pârâta a mai arătat că nepredarea mobilierului și a altor echipamente nu poate fi încadrata la art. 138 lit a, d sau e din Legea insolventei astfel incat nu poate servi ca temei pentru angajarea răspunderii patrimoniale deoarece nu are nici o legătura cu fapta presupusă a fi săvârșită de ea. Faptul că aceste bunuri nu au fost predate, nu conduce la prezumția că le-ar fi folosit în interes propriu sau al altei persoane, după cum nu se poate prezuma că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Revenind la temeiurile acțiunii in atragerea răspunderii promovate, asa cum au fost ele invocate de lichidator, pârâta apreciază ca pentru aceste temeiuri nu se poate atrage răspunderea sa pentru provocarea stării de insolvabilitate a societății. In ceea ce privește starea de insolventa nu se poate retine intenția sa de a o provoca ci dimpotrivă solicită să se aibe in vedere eforturile pe care le-a depus in vederea redresării societății.
Pârâta a mai arătat că in condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, vinovăția sa trebuie dovedita si nu prezumata. Încălcarea unor reguli privind contabilitatea nu sunt in măsura sa atragă răspunderea întemeiata pe disp. art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, ele trebuie coroborate cu intenția de a ascunde active sau datorii, intenție care nu poate fi decelată in cauza. In privința prejudiciului creditorilor s-a solicitat prin cererea înregistrata ca urmare a angajării răspunderii pârâtei in calitate de administrator, sa fie obligată la plata sumei de 90.808 lei fara a se menționa ce criterii s-au folosit pentru a se ajunge la aceasta suma (aceasta fiind valoarea totală a creanțelor), daca aceasta e valoarea prejudiciului sau nu.
Art.138 alin 1 lit.d) din Legea 85/2006 dispune că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea, e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Prin urmare, chiar daca valoarea prejudiciului cauzat ar fi de 90.808 lei pârâta nu consideră a fi indeplinita condiția caracterului cert al prejudiciului. Astfel, prejudiciul este cert sau valoarea lui este sigura, neîndoielnica, si totodată poate fi evaluat in prezent. Nefacandu-se nici o alta precizare suplimentara in tot cuprinsul
cererii cu privire la suma solicitata, pârâta considera ca prejudiciul nu este cert, ea neavand posibilitatea de a-l evalua.
Cauzarea stării de insolvență inseamna producerea unui prejudiciu in patrimoniul debitorului insolvent, iar nu in cel al creditorilor, deși aceștia sunt afectați si ei de starea de insolvență pricinuita. Creditorii debitorului sunt prejudiciați numai eventual si indirect, respectiv daca si in măsura in care nu isi pot recupera creanțele. In sens derivat, pasivul debitorului este identic cu suma creanțelor, înscrise in tabelul definitiv. Cat privește întinderea prejudiciului la care pot fi obligați subiecții prevăzuți de art.138, aceasta nu poate fi mai mare decât o parte din intregul pasiv al debitorului insolvent. Prin cererea de antrenare a răspunderii nu se arată motivele pentru care s-a apreciat ca valoarea prejudiciului este in suma de 90.808 RON, cu toate ca in patrimoniul debitoarei apar stocuri de natura mărfurilor și mobilier și alte echipamente în cuantum de doar 5.745 lei.
Prin urmare, indicarea sumei de 90.808 lei, întregul pasiv al societății debitoare, pana la concurenta căreia s-a solicitat atragerea răspunderii, nu inseamna ca acesta este prejudiciul presupus a fi fost cauzat in patrimoniul debitoarei, ca urmare a faptelor prevăzute la art 138 alin.1 lit.a, d și e, neexistand niciun indiciu ca întreaga suma reprezintă prejudiciul cauzat ca urmare a întrunirii condițiilor sale. In lipsa unor elemente care sa ateste cuantumul prejudiciului, nu se poate prezuma — astfel cum s-a susținut în cuprinsul cererii de antrenare a răspunderii, ca acesta are valoare egala cu suma totala a creanțelor înscrise in tabelul definitiv, cu atât mai mult cu cât suma care ar fi putut fi recuperată prin valorificarea mobilierului nu ar fi fost mai mare decât 5.745 lei. Având în vedere faptul că lichidatorul și-a motivat cererea de antrenare a răspunderii pe faptul că pârâta nu ar fi predat bunurile evaluate la suma de 5.745 lei, aflat în patrimoniul societății, consideră, nu numai că această faptă nu îi este imputabilă, dar și că nu ar fi putut fi obligată la plata sumei de 90.808 lei în condițiile în care eventualul prejudiciu cauzat nu ar fi putut fi mai mare decât cuantumul valoric al mobilierului.
In privința vinovăției pârâta arată că pentru antrenarea răspunderii in temeiul art 138 din Legea insolventei este necesar ca lichidatorul sa facă dovada intenției pârâtei ca forma a vinovăției. Toate faptele ilicite enumerate de art. 138 din Legea insolventei sunt fapte intenționale care exclud culpa ca forma a vinovăției. Lipsa caracterului intențional al faptei face ca acțiunea in răspundere sa fie inadmisibila. Prin urmare, instanța ar fi trebuit sa cerceteze si mobilul săvârșirii faptelor ce au fost incadrate la art. 138 lit a, d și d. Realizarea profitului de către o societate comerciala, deși este de dorit, nu este o obligație si nicidecum o obligație de rezultat asa cum sugerează lichidatorul.
Pârâta a mai arătat că in cuprinsul raportului întocmit de lichidator nu sunt identificate persoane concrete sau fapte concrete ale sale care sa poată atrage răspunderea juridica. Atragerea răspunderii poate opera cu privire la orice persoana "care a cauzat starea de insolventa a debitorului", fie acestea chiar si alte persoane decât cele cu atribuții de supraveghere si control. De aceea, este imperios necesar ca, in cererea de antrenare a răspunderii, sa se identifice fara urma de echivoc, persoana răspunzătoare de starea de insolventa a debitorului, fie ca ea este din rândul administratorilor sau din sfera persoanelor străine de activitatea de supraveghere si control. O simplă prezumție nu poate opera deoarece in speța este vorba de o răspundere delictuala unde vinovăția trebuie dovedita de lichidatorul care a solicitat antrenarea răspunderii, iar pe de alta parte predarea nu i-a fost ceruta de lichidator. Nu se poate retine ca pârâta și-ar fi insusit disponibilitățile bănești ori bunurile societății si le-a fi folosit in interes personal astfel incat sa rezulte vinovăția sub forma
intenției, neexistand nicio dovada in acest sens. Pentru a se putea atrage răspunderea in temeiul art.138 din legea 85/2006, trebuie prezentate in concret elementele faptei ilicite, nefiind suficienta simpla indicare a textului de lege, iar succesul acțiunii presupune dovedirea situației de fapt expusa de către lichidatorul judiciar. Atât din practica cat si din dispozițiile legii rezulta ca aceste fapte prevăzute de art.138 al 1 din Legea 5/2006 trebuie sa fie săvârșite cu intenție pentru a angaja răspunderea persoanei vinovate de cauzarea prejudiciului, mai mult chiar intenția trebuie sa fie dovedita. Nici în privința acestui element subiectiv nu se face referire nici la existenta sa si nici la mijlocul de proba care ar sprijini concluzia existentei sale in cuprinsul cererii adresate instanței. Raportul de cauzalitate intre faptele ilicite si prejudiciul care consta in aducerea in stare de insolventa a debitoarei trebuie dovedit în mod clar, el nu se poate prezuma. Intre fapta ilicita si prejudiciu trebuie sa existe o relație directa, de la cauza la efect, in sensul ca lipsa disponibilităților se datorează faptei prevăzute de lege, neintrand in domeniul « cauzelor » faptele, fie chiar menționate in lege, care au favorizat, iar nu determinat producerea stării de insolventa. In cauza, nu a fost dovedit faptul ca intre faptele imputate si prejudiciul presupus a fi in valoare de 90.808 RON ar exista vreo legătura de cauzalitate. Având in vedere faptul ca este o condiție sine qua non a angajării răspunderii nu a fost dovedita si in același timp un element in funcție de care se determina întinderea reparației datorate, pârâta considera ca cererea practicianului in insolventa este total neintemeiata.
Răspunderea întemeiata pe art.138 va putea fi angajata numai daca persoana împotriva căreia se exercita acțiunea a cauzat starea de insolventa a debitorului. Săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua condiții necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata răspunderea. Pentru succesul acțiunii trebuie sa se probeze ca prin săvârșirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului. Deci, pentru a putea fi antrenata răspunderea, instanța trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata de fapta ilicita a persoanei impotriva căreia este exercitata acțiunea in răspundere civila.
Legătura cauzala este un element obiectiv al răspunderii civile, iar nu unul care tine de vinovăția făptuitorului, de aceea este necesara dovedirea legăturii de cauzalitate intre fapta culpabila si starea de insolventa. Astfel, pârâta susține că daca s-ar admite ca ar fi săvârșit faptele ilicite care i-au fost imputate, nu se poate prezuma ca aceste fapte au determinat starea de insolventa, in lipsa oricăror minime dovezi. Analizând toate condițiile de admisibilitate a acțiunii pentru atragerea răspunderii subsemnatei, se observa ca acestea nu sunt intrunite, cu atât mai puțin in mod cumulativ, motiv pentru care solicită respingerea cererii de angajare a răspunderii.
Prin precizarea cererii depusă la dosar la_, lichidatorul judiciar a arătat că odată deschisă procedura insolvenței împotriva SC M. S., administratorul judiciar a procedat, în temeiul prevederilor art. 28 și 44 din Legea nr. 85/2006, la notificarea debitorului cu privire la împrejurarea deschiderii procedurii insolvenței, precum și cu privire la obligația administratorului statutar de a preda administratorului judiciar documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că s-a prezentat la sediul său pârâta C. C.
, în calitate de administrator statutar al debitoarei, și a predat lichidatorului judiciar o serie de acte contabile. Având în vedere că documentele predate la acea dată reprezentau doar o mică parte din documente contabile care trebuiau puse la dispoziția lichidatorului judiciar, acesta a pus în vedere d-nei C. să predea toate documentele contabile ale societății prevăzute de art. 28 din Legea nr. 25/2006.
Dat fiind faptul că administratorul statutar nu s-a conformat solicitării lichidatorului judiciar, acesta din urmă a promovat o cerere de antrenare a
răspunderii personale patrimoniale a administratorului statutar, în temeiul art. 138 lit. a), e) și d) din Legea privind procedura insolvenței. Ulterior sesizării instanței de judecată cu cererea de antrenare, d-na C. s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar, predând actele contabile ale societății falite solicitate de către lichidatorul judiciar. În condițiile în care administratorul statutar a predat lichidatorului judiciar actele financiar-contabile ale debitoarei, nu mai subzistă temeiul antrenării răspunderii patrimoniale a acestuia în temeiul art. 138 lit. d) din Legea privind procedura insolvenței. Din aceste considerente, lichidatorul judiciar a arătat că înțelege să renunțe la cererea de antrenare formulată în temeiul art.138 lit. d) din Legea privind procedura insolvenței.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă
culpabilă. Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtei întrunește condițiile art. 138 lit. a si e din Legea nr. 85/2006, în sensul că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu si respectiv a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, raportat la faptul că societatea debitoare deține diverse bunuri în patrimoniu, care nu au fost predate lichidatorului judiciar. Astfel, în balanta de verificare a societătii debitoare de la_ sunt evidentiate disponibilităti bănesti detinute la acea dată în casa societătii debitoare în cuantum de 68.819,52 lei, sumă care nu a fost predată de către pârâtă lichidatorului judiciar, si cu privire la care pârâta nu a fost în măsură să probeze utilizarea acesteia în interesul societătii debitoare si în desfăsurarea activitătii acestei societăti, sarcina probei în acest din urmă sens revenindu-i pârâtei.
Așadar, față de situația relevată de actele contabile depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, constând în suma de 68.819,52 lei înscrisă la_ în contabilitatea debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane, sau au fost deturnate sau ascunse, este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie dispozițiilor art. 138 lit. a si e din Legea nr. 85/2006. În acest sens, judecătorul sindic are în vedere faptul că desi pârâta a predat actele contabile ale societătii debitoare, aceasta nu a prezentat documente prin care să justifice modul de utilizare a acestei sume.
Fată de neprezentarea pârâtei la interogatoriu la termenul de judecată stabilit în acest sens, desi aceasta a fost legal citată cu mentiunea de a se prezenta la interogatoriu, judecătorul sindic va face aplicarea dispozitiilor art. 225 Cod proc.civ., în baza cărora va retine ca fiind dovedite împrejurările de fapt invocate de către lichidatorul judiciar în cadrul interogatoriului formulat de către acesta pentru a fi administrat pârâtei, depus la dosar, în sensul că pârâta nu poate justifica prin acte contabile ce s-a întâmplat cu suma de 68.819,52 lei ce figura în casieria societătii conform ultimei balante de verificare a debitoarei, din mai 2012.
Nu pot fi primite apărările pârâtei în sensul inexistentei culpei acesteia sau a raportului de cauzalitate între fapta retinută în sarcina acesteia si aparitia stării de insolventă a debitoarei, dat fiind cuantumul ridicat al sumei de 68.819,52 lei ce figura înscrisă ca si disponibil în contul societătii debitoare la_, deci în anul în care a si fost deschisă procedura insolventei împotriva acesteia, sumă care nu a fost predată lichidatorului judiciar si a cărei utilizare în interesul debitoarei nu a fost justificată de către pârâtă, si care ar fi putut fi folosită pentru achitarea unei părti considerabile din datoriile debitoarei, prevenindu-se astfel intrarea acesteia în insolventă. În acest sens, judecătorul sindic are în vedere faptul că diferenta dintre suma ce figura înscrisă ca si disponibil în contul societătii debitoare la_, si totalul creantelor înscrise în tabelul creantelor împotriva averii debitoarei, este mai mică de 45.000 lei, astfel că creditorii ale căror creante nu ar fi putut fi acoperite din acea sumă nu ar fi fost în măsură să obtină deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei, date fiind prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâta se impune a fi obligată la plata întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 90.808 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar P. O. I. al debitoarei S.C. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. C. -C., cu domiciliul în mun. T., str. A. nr. 13, ap. 1, jud. C. .
Obligă pârâta să plătească întregul pasiv al debitoarei S.C. M. S.R.L., J_, în sumă de 90.808 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. LAURA OROS A. Z.
Fiind în concediu de odihnă semnează grefier sef
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L./3ex./_
| ← Decizia civilă nr. 2540/2013. Răspundere organe de conducere.... | Încheierea civilă nr. 1090/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
