Sentința civilă nr. 1700/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1700/2013

Ședința publică din 24 septembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C. R. -K. S., cu sediul în Ș., str. P., nr.178, jud. B. -N., CUI 14671944, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_ și examinarea cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale formulată de creditorul D. G. a F. P. a Județului B.

-N.

în contradictoriu cu pârâtul K. D. I.

.

Cauza s-a judecat în fond la data de 10 septembrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 17 septembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 24 septembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus creditorul D. G. a F. P.

B. -N., în contradictoriu cu pârâtul K. D. I., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13755 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC R. K. SS .

În motivare s-a arătat că în rapoartele depuse de către lichidatorul judiciar pe parcursul derulării procedurii s-a arătat ca bunurile înscrise în situațiile financiare depuse de către societate până în anul 2008 nu au fost identificate în patrimoniul acesteia. Lichidatorul judiciar a apreciat că starea de insolvență a societății se datorează nedepunerii situațiilor financiare ale societății si folosirii bunurilor falitei in interes personal de către fostul administrator statutar. Astfel, se arată că, așa cum rezultă din ultimul bilanțul contabil depus de societate, respectiv cel depus pentru anul 2008 debitoarea avea în patrimoniu imobilizări corporale în valoare de 10.577 lei și active circulante în valoare de 41.127 lei, în total bunuri de 51.704 lei, iar obligațiile societății erau de 13.755 lei, însă aceste bunuri evidențiate în situațiile financiare nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar.

Lichidatorul judiciar a menționat, așadar, în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență că aceasta este imputabilă fostului administrator statutar al societății, motiv pentru care va formula o acțiune de atragere a răspunderii personale a acestuia în conformitate cu prevederile art.138 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Ulterior însă, lichidatorul judiciar a depus raportul final cu propunerea închiderii procedurii insolvenței, susținând că "o acțiune in atragerea răspunderii urmată de o acțiune de executare silita ar antrena cheltuieli care nu se justifică, întrucât toate cheltuielile administrative pe parcursul procedurii au fost avansate de către lichidatorul judiciar."

In aceasta situație, având în vedere prevederile al.3 al art. 138 din Legea 85/2006 creditoarea a formulat prezenta cerere prin care solicită să se dispună obligarea fostului administrator statutar al societății la plata pasivului înscris la masa credală, respectiv la plata din averea personală a sumei de 13.755 lei.

Se menționează că creditoarea este un creditor ce deține 100 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credală astfel că are legitimare procesuală activă de a formula această cerere.

Pe fondul cauzei se arată că pârâtul, K. D. I., este administratorul și asociatul unic al debitoarei SC R. K. SS, numit în această calitate prin actul constitutiv al societății.

Debitoarea nu a depus spre publicare bilanțul contabil aferent anilor 2008 si 2009, motiv ce a dus la dizolvarea societății in temeiul art.237, al.1, lit. b din Legea nr. 31/1990 ® - privind societățile comerciale, iar ulterior la lichidarea societății, fiind desemnat lichidator judiciar C. ul I. de I. -S. L. I., la cererea căruia s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei.

Din actele depuse la dosarul cauzei, in concret din cuprinsul raportului privind cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, rezultă că la această stare a falitei a contribuit administratorul statutar al societății întrucât acesta nu a condus contabilitatea în conformitate cu legea și a folosit bunurile societății în interes personal.

Potrivit art. 10 din Legea 92/1991 ® - Legea contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, iar art.73,al.1, din Legea 31/1990 ® - privind societățile comerciale prevede că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.

Neținerea evidenței contabile conduce în mod inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor existente în acest patrimoniu și a operațiunilor efectuate de persoanele responsabile, cu bunurile societății și cu fondurile acesteia.

In fapt, așa cum reiese din ultimul bilanț contabil depus de către debitoare, aceasta deținea în anul 2008 în patrimoniu anumite activ, însă în cursul procedurii acestea nu au putut fi identificate și valorificate de către lichidator, ceea ce creează prezumția că administratorul statutar a folosit bunurile persoanei juridice în interes propriu sau al altei persoane.

Prin urmare neținerea contabilității în conformitate cu legea a atras atât sancțiunea dizolvării societății și apoi intrarea în insolvență, cât și imposibilitatea de a determina care a fost soarta bunurilor (active, disponibil bănesc, creanțe) identificate in patrimoniul debitoarei potrivit bilanțului pentru anul 2008 .

Aceste fapte de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în interes propriu, au cauzat insuficienta activului societății si ajungerea societății în insolvență.

Conform prevederilor art.138, al.1,din Legea 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.

e ) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictive pasivul acesteia."

Creditoarea, în calitate de creditor înscris la masa credală, a suferit un prejudiciu reprezentat de creanța nerecuperată de la debitoarea SC R. K. S., prejudiciu suferit din cauza faptului ca administratorul statutar nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.

Se apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii materiale patrimoniale a pârâtului, respectiv comiterea faptei ilicite, prejudicial cert, lichid și exigibil cauzat prin fapta ilicită creditorilor societății, vinovăția pârâtului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și paguba produsă, astfel că se solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sent.com.nr.1966/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dos.nr._ a fost admisă cererea formulată de practicianul în insolvență C.I.I. Ș. L. I. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva societății debitoare S.C. R. K. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. Ș. L. I. .

Sentința a devenit irevocabilă.

Potrivit tabelului definitiv al creanțelor debitoarea datorează creditoarei

D.G.F.P. B. -N. suma de 13.755 lei.

Pârâtul administrator statutar nu a contestat creanța fiscală potrivit prev.art.205 și 218 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Pârâtul în calitate de reprezentant legal al debitoarei nu i-a predat lichidatorului judiciar bunurile și actele contabile ale societății prevăzute de disp.art.28 al.1 din Legea nr.85/2006, deși lichidatorul judiciar l-a notificat în acest scop (f.9).

Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a introdus acțiune în temeiul prev.art.138 din Legea nr.85/2006, reclamanta D.G.F.P. B. -N. în calitate de creditoare ce deține 100% din valoarea creanțelor a formulat prezenta acțiune în conformitate cu disp.art.138 alin.3 teza ultimă din lege.

Potrivit site-uli Ministerului de Finanțe, debitoarea a deținut active în valoare de 51.704 lei pe care nu le-a predat lichidatorului judiciar (f.7), iar conf.extrasului eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul B. -N. debitoarea nu a depus bilanțurile contabile anuale pe anii 2008 și 2009 (f.4).

Din starea de fapt expusă instanța concluzionează că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 al.1 lit.a din Legea nr.85/2006 constând în aceea că a folosit activele în folosul propriu și nu pentru achitarea măcar în parte a pasivului societății.

De asemenea pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 al.1 lit.d din lege constând în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și anume cu disp.art.6, 10 și 22 din Legea nr.82/1991 a contabilității.

Pentru considerentele menționate și în baza acestor texte de lege, instanța urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂRȘTE

Admite acțiunea formulată de creditorul D. G. a F. P. B. -N.

,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul K. D. I.

, domiciliat în Ș., str. P., nr. 180, jud. B. -N. și, în consecință:

- obligă pârâtul să suporte din averea proprie întregul pasiv al debitoarei S.C.

R. -K. S.,

cu sediul în Ș., str. P., nr.178, jud. B. -N., în cuantum de 13775 lei.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. C. T. E.

Ch.V./VF.

2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1700/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței