Sentința civilă nr. 2306/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2306/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de reclamantul RTZ&PARTNERS S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C M. E. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul B. M. D., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La ambele apeluri nominale efectuate în ședință publică părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din 11 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat pentru termenul din data de azi, 18 septembrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 19 iunie 2013, lichidatorul judiciar RTZ & PARTNERS S. - FILIALA ALBA desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC M. E. S. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului B.
M. D. și obligarea acestuia la plata sumei de 511.808,67 lei reprezentând întregul pasiv al debitoarei înscris în tabelul definitiv al creanțelor, motivat pe faptul că în sarcina pârâtului se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. a, d și e din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința comercială nr.3429/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC M. E. S. . Conform prev. art. 35 din legea insolvenței, administratorului statutar al debitoarei îi revenea obligația depunerii documentației prevăzute la art.28 în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii insolvenței. În exercitarea atribuțiilor prevăzute de legea insolvenței, lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la adresa sediului social, sediu social care corespunde dealtfel cu adresa de domiciliu a administratorului statutar și asociat unic B. M. D., solicitând predarea documentelor, respectiv a bunurilor societății. Toate notificările expediate au fost returnate lichidatorului judiciar nefiind reclamate de destinatar în termenul de păstrare ulterior avizării.
In urma demersurilor efectuate de către lichidatorul judiciar, o parte din documentele enumerate în cuprinsul art. 28 din Legea insolvenței au fost predate lichidatorului judiciar abia la data de_, în baza procesului verbal de predare - primire documente. Din analiza documentelor predate, lichidatorul judiciar a constatat, că debitoarea avea în patrimoniu, conform inventarului de la data_, mijloace fixe în valoare de 604.796,72 lei și obiecte de inventar în valoare de 2.542,65 lei. S-a arătat că nu au fost predate, nu au fost identificate cu ocazia deplasării la sediul debitoarei și nici nu au fost identificate documente care să ateste ieșirea din patrimoniul debitoarei, a următoarelor bunuri: mijloacele fixe în valoare de 2.542,62 lei, conform listei de inventariere de la data de_, respectiv telefon Nokia 6103, telefon Nokia 6288, TV Ryder, Telefon Samsung, Telefon Nokia 6500, mobilier hol, obiectele de inventar, în valoare totală de 162.996,35 lei, conform listei de inventariere de la data_, respectiv: pompă hidraulică, imprimantă Samsung, laptop Asus, cazan fontă, Caterpilar model 428, buldoexcavator, autotractor Iveco -Eurostar, nr. înmatriculare_ . Deși nu au fost identificate, parte din aceste bunuri, anume cele pentru care subzistă obligația declarativă în scop impozabil figurează înregistrate pe rolul fiscal al debitoarei din cadrul Direcției Impozite și Taxe a Primăriei M. V.
, conform fișei de patrimoniu depusă în anexa. Toate aceste bunuri aparțin patrimoniului debitoarei și ar fi trebuit predate de administratorul statutar, nepredarea acestora conducând la imposibilitatea valorificării și implicit la prejudicierea creditorilor.
Nepredarea bunurilor debitoarei reprezintă fapta sancționată de prevederile art. 138, al.l, lit e, totodată, se poate aprecia că aceste bunuri au fost folosite în interes propriu al administratorului statutar, fiind incidente prevederile art. 138, al. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006.
Cu ocazia analizei documentelor pentru care administratorul statutar și-a îndeplinit obligația de predare, lichidatorul judiciar a identificat următoarele documente: contractul de comodat încheiat de
debitoare reprezentată de administratorul statutar, în calitate de comodatar cu S.C. ELYNYS IMPEX S., în calitate de comodant, contract care avea ca obiect cedarea folosinței, cu titlu gratuit, pe o perioada de un an a autoutilitarei M. a Iveco, nr._, contractul de închiriere nr. 1 din data de_ încheiat de debitoare reprezentată de administratorul statutar, în calitate de locator cu S.C. SIMITRANS S., în calitate de locatar, contract care avea ca obiect cedarea folosinței, autoutilitarei M. a Iveco, nr._, contra unei chirii lunare de 10 lei. Contractele mai sus identificate, care se regăsesc în anexa 4 a prezentei acțiuni, sunt expresia unei activități pe care o apreciem ca fiind efectuată în folosul altor persoane și în detrimentul debitoarei, încadrabilă în prevederile art. 138, alin.l, lit.a, dat fiind că autoutilitara M. a Iveco, nr._ a fost achiziționată de debitoare contra sumei de 88,612 lei, impozitul pe proprietate datorat de societate era in cuantum de 1.169 lei, iar societatea ceda folosința bunului cu titlu gratuit sau pentru sume reprezentând a zecea parte din impozitul pe proprietate datorat statului pentru respectivul bun.
Totodată, s-a învederat faptul că reprezentantul statutar al debitoarei nu a predat documentele contabile ale societății aferente perioadei decembrie 2009-mai 2011. În vederea obținerii acestor documente contabile, lichidatorul judiciar s-a adresat Administrației Finanțelor Publice a mun. Turda, solicitând xerocopii ale bilanțurilor și balanțelor depuse de către debitoare pentru perioada 2009-mai 2011. Ca urmare a acestui demers lichidatorului i s-a comunicat prin adresa 280/_ că debitoarea figurează cu ultimul bilanț depus la data de_ .
Coroborând nivelul ridicat al activelor nepredate ale debitoarei cu faptul că reprezentantul statutar al societății nu a înțeles să predea gestiunea societății și nici nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar înregistrările contabile din perioada decembrie 2009-mai 2011, lichidatorul judiciar consideră că este îndreptățită formularea cererii de atragere a răspunderii acestuia.
Conform OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilii sunt obligați să furnizeze periodic organelor fiscale informații referitoare la activitatea desfășurată, Bilanțul contabil este o sinteză a informațiilor ce caracterizează la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecărei societăți. Furnizarea informațiilor se face prin completarea unei declarații pe proprie răspundere, a mărimii bazei de impunere și a impozitului datorat, precum și a depunerii bilanțului contabil.
Prin nedepunerea bilanțului contabil și a actelor contabile nu se poate stabili starea de fapt fiscală și patrimonială a societății debitoare, ceea ce reprezintă o încălcare a Legii contabilității nr.82/1991. Or, contrar Legii contabilității, administratorul statutar nu a condus evidenta contabilă, ceea ce se încadrează în prevederile arte 138, al. 1, lit. d) din Legea or. 85/2006, respectiv "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
In situația de față, nepredarea documentelor, circumscrisă prevederilor art. 147 din Legea insolvenței, constituie o încălcare expresă a textului legal, cu prezumția că refuzul de predare a documentelor în cauză, echivalează cu dorința de a acoperi neregularități în păstrarea conform legii a contabilității și acte în interes personal efectuate de către administratorii debitoarei, fapte care la rândul lor constituie infracțiuni conform dispozițiilor art. 143 din Legea 85/2006. Mai mult, articolul 10 din Legea 82/1991 care reglementează activitatea contabilă, dispune clar că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Aceste referințe legale vin să confirme statutul special al textului de lege invocat. Prin lipsa unei documentații contabile, din care să rezulte cu exactitate evoluția societății pe perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, permite oricărui administrator să eludeze prevederile legale. în condițiile inexistenței unei evidențe contabile în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs tocmai pentru faptul că, administratorul, având reprezentarea faptei ilicite, a ales să ignore prevederile legale cu bună știință, în scopul acoperirii altor asemenea fapte.
Ținând cont de toate aceste aspecte, precum și de dispozițiile cuprinse în art. 138, al. 1, lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți să fie suportat de membrii organelor de conducere și/sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, lichidatorul judiciar consideră că în prezenta cauză sunt incidente aceste prevederi, iar pentru săvârșirea acestor fapte s-a cauzat societății debitoare un prejudiciu în cuantum de 511.808,67 lei, existând un raport de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite cu vinovăție de administratorul statutar și prejudicierea creditorilor cu suma de 511.808,67 lei.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, având în vedere disp. art.138 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau a unei alte persoane.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Lichidatorul judiciar a arătat că din inventarul întocmit la data de_ debitoarea deținea în patrimoniu mijloace fixe în valoare de 604.796,72 lei și obiecte de inventar în valoare de 2.542,65 lei. S-a arătat că nu au fost predate, nu au fost identificate cu ocazia deplasării la sediul debitoarei și nici nu au fost identificate documente care să ateste ieșirea din patrimoniul debitoarei, a următoarelor bunuri: mijloacele fixe în valoare de 2.542,62 lei, conform listei de inventariere de la data de_, respectiv telefon Nokia 6103, telefon Nokia 6288, TV Ryder, Telefon Samsung, Telefon Nokia 6500, mobilier hol, obiectele de inventar, în valoare totală de 162.996,35 lei, conform listei de inventariere de la data_, respectiv: pompă hidraulică, imprimantă Samsung, laptop Asus, cazan fontă, Caterpilar model 428, buldoexcavator, autotractor Iveco -Eurostar, nr. înmatriculare_ . Deși nu au fost identificate, parte din aceste bunuri, anume cele pentru care subzistă obligația declarativă în scop impozabil figurează înregistrate pe rolul fiscal al debitoarei din cadrul Direcției Impozite și Taxe a Primăriei M. V., conform fișei de patrimoniu depusă în anexa. Toate aceste bunuri aparțin patrimoniului debitoarei și ar fi trebuit predate de administratorul statutar, nepredarea acestora conducând la imposibilitatea valorificării și implicit la prejudicierea creditorilor.
Utilizarea de către administratorul statutar a bunurilor și sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit factorul determinant în ajungerea societății în stare de insolvență, putându-se trage astfel concluzia că bunurile societății au fost folosite în alt scop decât cel prevăzut de lege.
Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar bunurile aparținând debitoarei și nu a pus la dispoziția acestuia nici un document din care să rezulte că activele evidențiate în evidențele contabile ale debitoarei au fost folosite în interesul societății.
Așadar, față de situația relevată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii acestea nu mai
existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține următoarele:
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Mai mult decât atât, instanța apreciază că atâta timp cât, legiuitorul a înțeles să sancționeze neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult sancționează neținerea contabilității. Or, în cauză pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității anterior deschiderii procedurii, lista bunurilor debitoarei, lista creditorilor și contul de profit și pierdere sunt determinate de lipsa acestora, întrucât nu s-a ținut evidența contabilă la zi.
Judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Astfel, faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că potrivit actelor contabile ale debitoarei, societatea deținea în anul 2009 mijloace fixe în valoare de 604.796,72 lei și obiecte de inventar în valoare de 2.54265 lei. Aceste bunuri nu au fost identificate de lichidatorul judiciar.
Pe cale de consecință, întrucât activul persoanei juridice nu a fost identificat, deși conform actelor contabile exista certitudinea că în patrimoniul debitoarei erau înregistrate contabil bunuri, există prezumția că administratorul statutar, responsabil de starea persoanei juridice, a ascuns activul societății pentru a prejudicia creditorii.
În plus, judecătorul sindic reține faptul că pârâtul nu a făcut în apărarea sa vreo dovadă a faptului că bunurile în cauză au fost valorificate în interesul debitoarei. Sumele rezultate urmare valorificării trebuiau să fie folosite în interesul persoanei juridice și, implicit, pentru acoperirea debitelor, în caz contrar orice altă acțiune a administratorului statutar neputând fi catalogată ca fiind făcută în interesul persoanei juridice.
Drept urmare, judecătorul sindic apreciază că și în ceea ce privește săvârșirea faptei reglementate de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, respectiv ascunderea activului persoanei juridice, poate fi reținută în sarcina pârâtului și că suportarea întregului pasiv al debitoarei și din perspectiva acestor dispoziții legale este întemeiată.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâtul se impune a fi obligat la plata pasivului debitoarei SC M.
E. S. în cuantum de 511.808,67 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatorul S.P. "RTZ& PARTNERS S. ";- filiala Alba desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC M. E. S. și în consecință:
Obligă pârâtul B. M. D., cu domiciliul în M. V., nr. 1349A, jud. C., să plătească suma de 511.808,67 lei, reprezentând întreg pasivul debitoarei SC M. E. S. aflată în faliment în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 4478/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 687/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|