Sentința civilă nr. 1629/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2
Cod operator de date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1629/2013
Ședința publică din 5 iunie 2013 Instanța compusă din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -IANCU M. GREFIER: F. B.
Pe rol pronunțarea asupra cererii formulate de comitetul creditorilor debitoarei SC M. T.
, CUI 17149245, reprezentat de președintele comitetului creditorilor, SC R. S., în contradictoriu cu pârâtul V. G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M. T. S. și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. S., H & B I. S., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului V. G. M. pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC M. T. S., în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La ambele apeluri efectuate în ședință publică, părțile și/sau reprezentanții lor au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 29 mai 2013, fiind consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de astăzi, 5 iunie 2014, când a hotărât următoarele:
JUDECĂTORUL SINDIC:
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 11 septembrie 2012 sub nr._ /a2, președintele comitetului creditorilor debitoarei SC M. T. S., SC R. S., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M.
S. și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC R. S., H & B I. S., angajarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului V. G. M. pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC M. T. S., în cuantum de 350.965,08 lei.
În motivarea cererii, a arătat că valoarea totală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv împotriva averii debitoarei SC M. T. S. este de 350.965,08 lei.
A învederat că lichidatorul l-a notificat pe administratorul statutar pârât V. G. M. în vederea depunerii actelor contabile și juridice ale debitoarei, însă acesta nu a predat lichidatorului decât o parte a actelor solicitate. Din aceste acte a rezultat că debitoarea avea de încasat diferite sume de la clienți, însă unii dintre clienții debitoarei au făcut dovada că au achitat sumele datorate, sumele respective neregăsindu-se în contabilitatea debitoarei., împrejurare susținută de demersurile lichidatorului, care a primit răspunsurile de la clienți.
A mai arătat că au existat diferențe între mențiunile din actele predate și ceea ce lichidatorul a identificat cu ocazia inventarierii, pârâtul neoferind vreo explicație logică cu privire la lipsa fondului de marfă.
În același sens, a arătat că nu a fost justificată nici suma de 43.460,81 lei reprezentând avansuri de trezorerie și nici suma de 29.961,63 lei, folosită în interes propriu sau al unei alte persoane, respectiv a arătat că există semne de întrebare și cu privire la situația rală a clienților.
A mai arătat că societatea debitoare a contractat împrumuturi de la Banca Transilvania - Sucursala C. -N. pentru achiziționarea de apartamente cu destinația de locuit în Florești, operațiune care nu era justificată din punctul de vedere al unei decizii de afaceri, în condițiile în care obiectul de activitate al debitoarei nu era "activități imobiliare"; și nu exista vreo decizie a conducerii sau a asociaților de modificare a obiectului de activitate al societății, apartamentele fiind destinate uzului personal sau al altor persoane decât debitoarea SC M. T. S. .
A apreciat că ne găsim în mod evident în situația prevăzută de art. 138, lit. a din Legea insolvenței, în sensul ca s-a folosit creditul societății în folosul personal al unei persoane fizice, care deținea calitatea de administrator statutar al debitorului, respectiv în situația prevăzută de art. 138 lit. d din Legea insolvenței, în sensul că s-a ținut o contabilitate fictivă, că administratorul pârât a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
A mai arătat că antrenarea răspunderii presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și culpa (vinovăția). A arătat că prejudiciul total adus creditorilor este de 350.965,08 lei, fiind generat de fapta ilicită prevăzută în Legea nr. 85/2006 la art. 138, lit. a și d: pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, faptă ilustrată prin încasarea sumelor de bani de la debitori fără a le depune în
casieria societății, neînregistrându-se în contabilitate sumele încasate, respectiv prin lipsa bunurilor, constatată cu ocazia inventarului (rezultă că aceste bunuri au fost ascunse pentru a nu se putea proceda la valorificarea lor în scopul acoperirii datoriilor); nu în ultimul rând prin fapta de a nu conduce evidența contabilă conform prevederilor legale, dovedită prin lipsa documentele solicitate de lichidator.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, a arătat că folosirea în interes propriu a acestor sume de bani și ascunderea sau neținerea contabilității în conformitate cu legea au avut ca efect diminuarea patrimoniului și intrarea în incapacitate de plată și, pe cale de consecință, ajungerea în imposibilitatea de a se achita datoriile acumulate.
A apreciat că vinovăția pârâtului este caracterizată prin intenție, scopul fiind acela de a folosi în interes propriu diferite sume de bani sau bunuri ale societății, toate acestea provenind din patrimoniul persoanei juridice.
În drept, a invocat prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la 28 februarie 2013, pârâtul V. G. M. a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa de SC R. S., ca netemeinică și nelegală.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care cererea de antrenare a răspunderii a fost formulata de președintele comitetului creditorilor, iar ponderea creanțelor de care se prevalează nu îndeplinește condițiile legale, A arătat că la fila 8 din vol. al III-lea al dosarului de faliment creanța SC R. S. față de debitoare avea o pondere de 30,17%, iar la f. 85 din același volum al aceluiași dosar, creanța SC R. S. avea o pondere de 46,39%, iar împreuna cu alți trei creditori avea o pondere de 61,63%, fără să existe vreun document al lichidatorului judiciar sau o hotărâre judecătorească care să ateste acest lucru.
Pe fond, în legătura cu incidența art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, a arătat că activitatea debitoarei s-a desfășurat conform statutului adoptat, având ca principală activitate cea de comerț, prin folosirea bunurilor și resurselor materiale și umane numai în scopul obținerii unor rezultate financiar contabile corespunzătoare, mai ales în perioada anilor 2005 - 2007. A apreciat că reclamanta a invocat acest temei legal prin afirmații generale, fără să le probeze, confundând, de altfel, aceste prevederi cu alte temeiuri ale aceluiași articol 138 din Legea insolvenței.
A arătat că nu și-a însușit sub nicio formă sumele de 43.460,81 lei și, respectiv, 29.961,63 lei și nu a folosit aceste sume în interes propriu sau al altei persoane, iar împrumuturile de la Banca Transilvania SA au fost folosite numai în interesul societății, reclamanta neaducând nicio probă în susținerea acțiunii, rambursarea datoriilor făcându-se în conformitate cu contractele de împrumut, încheiate în spiritul și litera legii bancare.
A mai arătat că rapoartele lichidatorului judiciar nu susțin afirmațiile reclamantei, mai mult, de la însușirea ipotetica a acestor sume, aceasta solicită instanței angajarea răspunderii sale pentru suma de 350.965,08 lei, stabilită evident eronat și iluzoriu; dacă ar fi dispus de aceste sume, și-ar fi continuat și la momentul formulării întâmpinării activitatea, întrucât scopul principal a fost numai și numai acela de a lucra în legalitate și de a obține un beneficiu care să îi ofere o viață decentă.
În legătură cu incidența art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, a arătat că activitatea firmei s-a bazat întrutotul pe documente financiar contabile instrumentate în conformitate cu legea contabilității. Astfel, în perioada în care s-au derulat operațiunile comerciale, contabilitatea a fost ținută corect, având angajată o persoană fizică calificată, raportările rezultatelor financiar-contabile la organele abilitate (bilanțuri, balanțe, etc.) fiind depuse în conformitate cu legea; a conlucrat corect cu lichidatorul judiciar în ceea ce privește predarea actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, în termenul prevăzut de art. 35 din Legea insolvenței.
A învederat că încercarea disperată desfășurată timp de încă 2 ani (2007-2008) de a găsi noi resurse de redresare economică și financiară nu a avut efectul scontat.
A mai arătat că invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorului, prevăzând însă posibilitatea atragerii răspunderii numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
A mai arătat că răspunderea este de natură delictuală delictuala și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
A învederat că responsabilitatea civilă a administratorului este o responsabilitate subsidiară dar integrală, atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessans. Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolventa prin una din faptele enumerate.
A arătat că în cazul creditorilor, prejudiciul consta în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le dețin față de debitoare. A învederat că momentul intrării în faliment, așa cum a arătat și lichidatorul judiciar, a avut loc la finele anului 2008, din cauze obiective și nu din culpa sa, în ciuda eforturilor personale depuse.
A considerat că angajarea răspunderii sale nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei ar fi fost dispusă în interes personal, ceea ce nu a fost cazul.
A mai arătat că reclamanta a făcut doar afirmații referitoare la continuarea activității în interes propriu, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A mai arătat că calitatea de administrator al firmei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței pentru a i se putea atrage răspunderea, în lipsa unor probe certe. De asemenea, a mai arătat că răspunderea sa nu poate fi atrasă dacă nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de faliment în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o fapta ulterioară apariției insolvenței; or, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 83/20006 reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare de fapt și de drept.
A învederat că în ambele ipostaze în care a fost incriminat este incidentă lipsa dovedirii de către lichidatorul judiciar a raportului de cauzalitate între cele două fapte prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. A arătat că reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate, rezumându-se la afirmații cu caracter general, nu a indicat faptele incriminatorii, în concret și nu a indicat, de asemenea, prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
A arătat că desfășurarea unei activități comerciale, menirea acesteia pentru profit în condițiile respectării legislației în materie este prezumată a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar lichidatorul judiciar nu a răsturnat această prezumție, deși sarcina probei îi aparținea.
A apreciat că aceleași concluzii rezultă și în ceea ce privește lipsa vinovăției sale în activitatea firmei, întrucât tot ce a întreprins a fost pentru funcționarea acesteia în conformitate cu legea. Răspunderea sa putea fi angajată doar în situația în care ar fi existat o faptă culpabilă, or reclamantul nu a indicat concret instanței aceste fapte.
A mai arătat că a apreciat modul în care lichidatorul judiciar a înțeles să nu promoveze o astfel de acțiune, întrucât respingerea previzibila a acesteia de către instanță, având la bază și modul în care reclamanta a redactat, argumentat si susținut cererea, ar fi creat un risc major, în detrimentul bunei reputații de care se bucură. A mai arătat că în activitatea firmei și-a respectat partenerii comerciali, organele statului și creditorii, a făcut concesii personale majore (financiare) pentru redresare, a colaborat loial cu organele judiciare în procedura de faliment, motiv pentru care a reiterat solicitarea sa de respingere a cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
În drept, a invocat art. 115-119 C.proc.civ.
La data de 5 martie 2013 și-a exprimat poziția și lichidatorul judiciar al debitoarei SC M. T.
S., H & B I. S. .
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinarea formulată de către pârâtul V. G. M., a învederat că creditoarea SC R. S., în calitatea sa de președinte al comitetului creditorilor, are calitate procesuală activă în vederea formulării și susținerii unei cereri de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 conform căruia "dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și / sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori ...";. A arătat că legea nu impune președintelui comitetului creditorilor vreo cerință referitoare la valoarea creanței sale pentru formularea acțiunii de la art. 138 din Legea nr. 85/2006, ci doar o hotărâre a adunării creditorilor în sensul introducerii de către președintele comitetului a acțiunii. Or, creditorul SC R. S. deține calitate de președinte al comitetului creditorilor, fiind desemnat în cadrul adunării creditorilor din data de 8 aprilie 2010, necontestată, iar prin hotărârea adunării creditorilor din data de 6 septembrie 2012, necontestată, creditorii au hotărât introducerea cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 de către președintele comitetului creditorilor, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru a avea calitate procesuală activă.
Referitor la procentul de 46,39 % al creditoarei SC R. S., a arătat că acest procent rezultă în urma retragerii creditoarei Banca Transilvania SA, tabelul definitiv consolidat de creanțe actualizat în urma retragerii Băncii Transilvania SA fiind înregistrat la dosarul cauzei și afișat la ușa instanței la data de 30 iunie 2010.
Raportat la aceste aspecte, a apreciat că se impune respingerea excepției inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, iar în ceea ce privește aspectele de fond relevate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și de către pârât prin întâmpinare, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată.
La data de 17 aprilie 2013 președintele comitetului creditorilor SC R. S. a depus o precizare de acțiune, în cuprinsul căreia a arătat că, în fapt, în urma declanșării procedurii de insolvență a debitoarei SC M. T. S., s-a întocmit de către lichidatorul H & B I. S. tabelul preliminar al creanțelor și, ulterior, tabelul definitiv al creanțelor din care rezultă că valoarea totală a creanțelor împotriva averii debitorului este de 350.965,08 lei, acesta fiind motivul pentru care suma de 350.965,08 lei nu este stabilită nici eronat, nici iluzoriu, ea rezultând din rapoartele de activitate și din celelalte documente întocmite de lichidator, documente care nu au fost contestate de administratorul statutar pârât V. M. .
A mai arătat că, pentru a-și îndeplini obligațiile legale, inclusiv pentru a cerceta asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a notificat administratorul statutar, în repetate rânduri, în vederea depunerii actelor contabile și juridice al debitorului, conform art. 28 din Legea 85/2006, dar acesta nu a înțeles că respecte obligațiile impuse de lege. În ciuda celor afirmate prin întâmpinare, atitudinea administratorului statutar a fost necooperantă, aspect ce se poate deduce din modul exasperant în care a tergiversat predarea documentelor cerute de lege. Pârâtul nu a vrut să conștientizeze niciun moment starea în care a adus societatea din cauza acțiunilor și inacțiunilor care îi pot fi imputate. A afirmat că a predat documentele în termenul prevăzut de lege, art. 35, însă din declarațiile olografe atașate a rezultat că și la un interval de un an de la data intrării în insolvență, pârâtul își lua angajamente să aducă acte sau să justifice anumite aspecte.
A mai arătat că pârâtul are toate motivele să aprecieze atitudinea profesionistă a lichidatorului, care a manifestat răbdare deosebită în ce privește exercitarea atribuțiilor conferite de lege și de instanța de judecată. Motivul pentru care lichidatorul a înțeles să nu demareze procedura de față nu are legătură cu păstrarea reputației profesionale, fiind explicată transparent și neechivoc prin costurile financiare pe care le-ar presupune un asemenea demers, costuri care ar putea fi mari în raport de averea debitoarei pe care o administrează (hotărârea adunării creditorilor din data de 16 ianuarie 2012).
A mai arătat că este adevărat că răspunderea administratorului statutar nu se activează automat în baza unor simple afirmații, pentru că antrenarea răspunderii presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, în primul rând a unor condiții de formă. Referitor la inadmisibilitatea acțiunii datorită neîndeplinirii cerințelor prevăzute de alin. 3 al art. 138 din Legea 85/2006, a arătat că această apărare nu poate fi reținută câtă vreme, în baza art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței, această acțiune poate fi introdusă de către președintele comitetului creditorilor (ales prin hotărârea adunării creditorilor din 8 aprilie 2010) în urma hotărârii adunării creditorilor (hotărârea adunării creditorilor din 6 septembrie 2012) fără vreo altă condiție legată de întinderea creanței. A învederat că lichidatorul a depus la dosarul cauzei dovada hotărârii adunării creditorilor prin care s-a decis formularea cererii de antrenare a răspunderii în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 față de administratorul statutar pârât V. M. G., ca fiind persoana identificată prin raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea insolvenței, înregistrat sub nr. 819/8 aprilie 2010 căreia i-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei.
În același sens, a arătat că antrenarea răspunderii presupune îndeplinirea cumulativă și a unor condiții de fond.
Referitor la faptele ilicite imputate, a arătat că administratorul statutar a folosit creditul societății debitoare în folosul personal și al apropiaților săi (art. 138, lit. a) din Legea nr. 85/2006. În concret, nu a fost justificată suma de 43.460,81 lei - avansurile de trezorerie și suma de 29.961,63 lei - folosiți în interes propriu sau al altei persoane. Mai mult, societatea a contractat împrumuturi de la Banca Transilvania, Sucursala C. -N., pentru achiziționarea de apartamente în Florești. Dezvoltarea imobiliară, respectiv achiziționarea apartamentelor cu destinația locuință, nu era justificată din punctul de vedere al unei decizii de afaceri. Obiectul de activitate al debitorului nu era activități imobiliare și nici nu exista o decizie a conducerii/ asociaților de modificare a activității societății. Aceste achiziții erau destinate uzului personal sau uzului altor persoane decât debitorul
M. T. . A arătat că expresia "a fost vândut sub observația Băncii Transilvania"; nu poate fi primită ca apărare, mai ales că prin aceeași declarație pârâtul a afirmat că prin vânzare a fost plătit o parte din credit, iar banca a afirmat că creditul a fost stins prin executarea giranților. A apreciat foarte important a se vedea momentul la care s-a făcut această "vânzare";
A mai arătat că administratorul statutar a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea - art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006.
A arătat că contabilitatea societății nu a respectat normele prescrise de Legea contabilității și de Codul fiscal, împrejurare dovedită în primul rând prin lipsa documentelor financiar contabile. A învederat că declarațiile olografe ale administratorului nu țin loc de document justificativ conform legii. Din actele primite, care nu au reprezentat decât o parte din cele solicitate, lichidatorul a stabilit că debitoarea M. T. avea de încasat diferite sume de la clienți, însă aceste sume nu se regăsesc în contabilitatea firmei. Această împrejurare este dovedită de demersurile lichidatorului
care a primit, în multe situații, răspunsul că debitele către debitoarea SC M. T. S. au fost achitate.
Pe de altă parte, a arătat că au rezultat diferențe între actele predate și ceea ce lichidatorul a identificat cu ocazia inventarierii, iar pârâtul V. M. nu a oferit nicio explicație logică cu privire la lipsa fondului de marfă. Astfel, a arătat că se poate observa cu ușurință că fondul de marfă conform balanței - contul 371 era imens, însă inventarul faptic al mărfii a fost infim în comparație cu această sumă. Schimburile comerciale cu societățile din grup, deși evidențiate în balanță, nu au fost justificate prin acte financiar contabile, drept dovadă că SC TOTALINE S., care a avut aproape același acționariat și același administrator, nu s-a înscris la masa credală, deși ar fi avut de încasat o creanța sensibil egală cu a creditoarei SC R. S. .
Totodată, a învederat că din rapoartele lichidatorului mai există și alte semne de întrebare și cu privire la alte sume, pentru că în contabilitate nu este reflectată situația reală a clienților. De exemplu, nici datoriile față de Porsche Leasing IFN SA și Porsche Broker de asigurare S. nu au fost înregistrate corect în contabilitate, conform raportului întocmit de lichidator și înregistrat sub nr. 819/8 aprilie 2010.
A învederat că pârâtul s-a angajat să lămurească aceste aspecte impunându-și chiar anumite termene, pe care, evident, nu le-a respectat.
Referitor la prejudiciul adus creditorilor și la raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, a arătat că prejudiciul total adus creditorilor prin intrarea în insolvență, ca urmare a conduitei culpabile a administratorului judiciar, este de 350.965,08 lei, fiind generat de faptele ilicite prevăzute în Legea nr. 85/2006 la art. 138, lit. a și d, respectiv pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, faptă ilustrată prin încasarea sumelor de bani de la debitori fără a le depune în casieria societății, neînregistrându-se în contabilitate sumele încasate, lipsa bunurilor constatată cu ocazia inventarului (rezultă că aceste bunuri au fost ascunse pentru a nu se putea proceda la valorificarea lor în scopul acoperirii datoriilor), nu în ultimul rând fapta de a nu conduce evidența contabilă conform prevederilor legale dovedită prin lipsa documentelor justificative solicitate de lichidator.
Referitor la raportul de cauzalitate, a mai arătat că folosirea în interes propriu a acestor sume de bani și ascunderea sau neținerea contabilității în conformitate cu legea a avut ca efect diminuarea patrimoniului și intrarea în incapacitate de plată și, pe cale de consecință, ajungerea în imposibilitatea de a se achita datoriile acumulate.
A învederat că cauzele intrării în insolvență sunt detaliate în cadrul raportului întocmit de lichidator înregistrat sub nr. 819/8 aprilie 2010, raport pe care creditoarea SC R. S. și l-a însușit în totalitate și care nu a fost contestat de către pârât.
Referitor la vinovăția pârâtului, a arătat că o apreciază a îmbrăca forma intenției sau a neglijenței, ideea centrală fiind aceea de a folosi în interes propriu deferite sume de bani sau bunuri ale societății, toate acestea provenind din patrimoniul persoanei juridice. Culpa administratorului statutar rezultă din împrejurarea că nu a manifestat prudența ori diligenta necesară conducerii societății (investiții costisitoare și nejustificate - imobile și mașini, credite bancare care rostogoleau datorii), ori chiar a acționat cu bună-știință în direcția fraudării creditorilor (neînregistrarea sumelor încasate, contabilitate fictivă, plăți intra-grup nejustificate).
În drept, a invocat din nou prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În probațiune, a depus înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului, probe încuviințate de judecătorul sindic.
Analizând cu prioritate incidența inadmisibilității invocate de pârât, judecătorul sindic reține că, în conformitate cu art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Astfel cum rezultă din hotărârea adunării creditorilor debitoarei SC M. T. S. din 8 aprilie 2010, creditorii au desemnat creditoarea SC R. S. în calitate de președinte al comitetului creditorilor debitoarei SC M. T. S., iar prin hotărârea din 6 septembrie 2012 (f.67-69) creditorii debitoarei SC M. T. S. au hotărât introducerea acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva administratorului statutar pârât, mandatând în acest sens președintele comitetului creditorilor să exercite dreptul prevăzut de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic are în vedere faptul că art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 impune o limită minimă în masa credală a ponderii creanței titularului cererii doar pentru creditorul majoritar (care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală), care acționează în nume propriu, nu și pentru președintele comitetului creditorilor, care exercită acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în numele tuturor creditorilor debitoarei insolvente, din
această ultimă perspectivă ponderea creanței președintelui comitetului creditorilor în masa credală nefiind relevantă.
Prin urmare, judecătorul sindic reține că inadmisibilitatea invocată de pârât nu este incidentă în speța de față.
Pe fond, analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului - lista de control a debitoarei.
Astfel cum rezultă din procesul verbal de predare primire din 19 februarie 2010 (f.87-88), care conține și un angajament unilateral al pârâtului de a preda și alte acte contabile ale debitoarei, pârâtul a luat cunoștință de obligațiile care îi reveneau după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M. T. S. conform art. 35 și art. 28 din Legea nr. 85/2006, predând lichidatorului judiciar o parte a actelor financiar-contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea insolvenței.
Din coroborarea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la insolvență (f. 20-30) cu răspunsurile pârâtului la interogatoriu (întrebările 5-11, 18, 22, f.172-173) și cu înscrisurile de la f. 103-110 (referitoare la creanța debitoarei împotriva PF Cadiș Radu), f.114- 123 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC CROVA PRODTEH S. ), f.124-132 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC CONIC S. ), f. 134-138 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC PALIKER IMPEX S. ), f.139-145 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC SAVA CRIS S. ), de la f. 146-153 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC ZONIX S. ), f. 154-160 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC FERO METAL S. ), f. 161-164 (referitoare la creanța debitoarei împotriva SC HM PRODIMPEX S. ), judecătorul sindic reține că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În același sens judecătorul sindic reține și faptul că plata în cuantum de 29.961,63 lei efectuată de debitoare către SC TOTAL LINE S. (societate aflată sub controlul pârâtului, administrator și al acestei societăți comerciale, și a d-lui V. VASILE CONSTANTIN) nu a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei.
Astfel, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. 1-4 [între care se încadrează și societatea comercială cu răspundere limitată debitoare] revine administratorului …, iar potrivit art. 11 din același act normativ deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.
Din înscrisurile mai sus arătate și din răspunsurile pârâtului la interogatoriu la întrebările mai sus arătate rezultă fără dubiu că pârâtul, în calitatea sa de administrator statutar, a primit plăți efectuate de debitorii debitoarei SC M. T. S. fără a le înregistra în contabilitate, a luat avansuri de trezorerie și a efectuat plăți în numele debitoarei fără a înregistra aceste plăți în contabilitate, respectiv nu a efectuat inventarierea corectă a stocurilor și nu a ținut o evidență corectă și precisă a sumelor de bani aflate în casierie, toate acestea reprezentând o ținere a contabilității neconformă cu legea în sensul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Din cuprinsul raportului întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic mai reține că la 31 decembrie 2008 debitoarea înregistra active imobilizate în cuantum de 81.273 lei, din care construcții -3276 lei (față de active imobilizate în cuantum de 264.322 lei la 31 decembrie 2007, din care construcții în valoare de 216.216 lei), respectiv active circulante în cuantum de 395.896 lei, din care stocuri în valoare de 126.600 lei, disponibilități bănești în valoare de 83.132 lei și creanțe în valoare de 186.164 lei. Pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar aceste active. În calitatea sa de administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu a făcut nici dovada faptului că sumele de bani sau celelalte active s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei și nici faptul că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. Mai mult, achiziționarea de către debitoare a construcțiilor înregistrate în categoria activelor imobilizate și vânzarea lor ulterioară apar a fi operațiuni în afara obiectului de activitate principal al debitoarei. În consecință, judecătorul sindic prezumă, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâtul și-a însușit bunurile și sumele de bani respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin aceste fapte, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC M. T. S., creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală
de 350.965,08 lei. În acest context, judecătorul sindic are în vede faptul că, sub rezerva corectitudinii înregistrărilor contabile din bilanțul la 31 decembrie 2008, întreg acest prejudiciu cauzat de debitoare creditorilor săi ar fi putut fi achitat doar din valorificarea activelor circulante, nepredate de pârât lichidatorului judiciar.
Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispozițiile art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtului de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, pârâtul este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâtul nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită întocmirii defectuoase a actelor contabile, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea în faptele ilicite ale pârâtului, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va dmite cererea formulată de comitetul creditorilor debitoarei SC M. T. S., CUI 17149245, reprezentat de președintele comitetului creditorilor, SC R. S., în contradictoriu cu pârâtul V. G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M. T. S. și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul V. G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M. T. S., să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC M. T. S., în cuantum de 350.965,08 lei.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, judecătorul sindic îl va obliga pe pârâtul V. G. M. să plătească SC R. S., președintele comitetul creditorilor debitoarei SC M. T. S., suma de 2.230,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.176).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de comitetul creditorilor debitoarei SC M. T. S., CUI 17149245, reprezentat de președintele comitetului creditorilor, SC R. S., în contradictoriu cu pârâtul V.
G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M. T. S., domiciliat în C. -N., str. H., nr. 30, ap. 39, jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâtul V. G. M., administratorul statutar al debitoarei SC M. T. S., să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC M. T. S., în cuantum de 350.965,08 lei.
Obligă pârâtul V. G. M. să plătească SC R. S., președintele comitetul creditorilor debitoarei SC M. T. S., suma de 2.230,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 5 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -Iancu M. F. B.
Thred./FIM/4 ex./07.04.14
| ← Sentința civilă nr. 3767/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 6794/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
