Sentința civilă nr. 45/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIAIZAT C.
Dosar nr._ /a1
Cod operator date cu caracter pesonal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 45/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: F. -I. M. GREFIER:A. Z.
S-a luat spre examinare cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea majoritară a debitoarei SC RV T. S., DGFP a jud. C., în contradictoriu cu pârâtul R. V. și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC RV T. S., în conformitate cu art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC RV T. S., d-na practician în insolvență P. Corina, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform Codului de procedură civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către lichidatorul judiciar al debitoarei, la data de 3 ianuarie 2013, întâmpinare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că nu mai are de formulat alte cereri și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, nemaifiind cereri de formulat, acordă părții cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că susține poziția procesuală exprimată prin întâmpinare, în sensul că lichidatorul judiciar, în lipsa actelor financiar-contabile, nu a identificat elemente certe care să motiveze încălcarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către creditoarea majoritară, susține că această instituție nu a prezentat nici o probă care să facă dovada că în patrimoniul debitoarei ar fi existat anumite active. Față de cele menționate, apreciază cererea formulată ca fiind neîntemeiată, sens în care solicită respingerea ei, cu atât mai mult cu cât procedura de insolvență a debitoarei a fost închisă, dat fiind faptul că creditorul majoritar nu și-a manifestat disponibilitatea de a avansa sumele necesare pentru continuarea ei.
Judecătorul sindic pune în discuție o eventuală conexare a prezentului dosar la dosarul de insolvență nr. _
.
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că nu se opune conexării. Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii.
JUDECĂTORUL SINDIC :
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 5 noiembrie 2012 sub nr._ /a1, creditoarea majoritară a debitoarei SC RV T. S., DGFP a jud. C., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. V. și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC RV T. S., obligarea pârâtului la plata întregului pasiv al debitoarei SC RV T. S., în cuantum de 44.877,00 lei.
În motivarea cererii, a arătat că prin rapoartele sale, lichidatorul judiciar a arătat că documentația contabilă a debitoarei nu i-a fost comunicată, contrar dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 85/2006 și în aceste condiții există prezumția că evidența contabilă nu s-ar fi ținut în conformitate cu legea, persoana responsabilă fiind administratorul statutar. A mai arătat că din informațiile cuprinse în bilanțul depus pentru anul 2007, în averea debitoarei există active imobilizate în valoare de 34118 lei și active circulante în valoare de 40133 lei, din care 25659 lei lichidități în casierie și conturi și creanțe în valoare de 15610 lei, suficiente pentru acoperirea pasivului înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor. Invocând o practică judiciară neprecizată, a învederat că neprezentarea documentației financiar contabile către administratorul/lichidatorul judiciar intră sub incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, deoarece se încearcă evitarea unui control asupra modului în care au fost valorificate activele falitei și destinația efectivă a sumelor de bani rezultate în urma acestor operațiuni. În același sens, a arătat că lipsa documentației contabile conduce spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a falitei și conturează fără echivoc vinovăția fostei conduceri și legătura directă între acțiunile acesteia și falimentarea persoanei juridice.
A mai arătat că pârâtul, în calitatea sa de administrator, nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de Legea nr. 85/2006 de a prezenta actele contabile și registrele societății, actele contabile și lista privind creditorii și creanțele acestora, contul de profit și pierdere și celelalte acte enumerate de art. 35 dintr-o lege neprecizată. În același sens, a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit mandatul comercial încredințat de debitoare și nu și-au îndeplinit obligațiile impuse de Legea nr. 31/1990, fiind răspunzător pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, creditoarea DGFP a jud. C. a prezumat existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creanțelor, arătând că acest raport se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba despre o prezumție juris et de jure, nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară. A
1
invocat două "reguli principale"; ale teoriei și practicii judiciare civile și comerciale, potrivit cărora răspunderea delictuală operează și pentru cea mai ușoară culpă, respectiv indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirilor depinzând de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. A concluzionat că, indiferent de forma vinovăției pârâtului - culpă sau intenție - acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității, situație care a determinat prejudicierea creditorilor. A indicat dispozițiile legale pretins încălcate de pârât: art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991.
A apreciat că, din modul în care este conceput art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ, este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce conțin răspunderea civilă obișnuită, în scopul de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele prin sancționarea membrilor organelor de conducere.
În drept, a invocat expres dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 și art. 73 din Legea nr. 31/1990, precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul motivării în fapt.
Creditoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997. Creditoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri, invocând dispozițiile art.
242 alin. 2 C.proc.civ.
Pentru dovedirea cererii sale, a depus la dosar un extras din evidențele electronice publice ale MFP cuprinzând informații din bilanțul contabil la 31 decembrie 2007 al debitoarei (f.6-7).
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin poziția scrisă depusă la 3 ianuarie 2013, lichidatorul judiciar a indicat datele de identificare ale pârâtului și a arătat că s-a deplasat la sediul debitoarei la 6 iulie 2012 pentru inventarierea patrimoniului, însă nu a găsit niciun bun sau valoare inventariabil/ă și niciun document financiar - contabil aparținând debitoarei. Din discuția telefonică cu pârâtul a reținut că în urma dizolvării debitoarei de către Tribunalul Comercial Cluj prin sentința comercială nr. 3768/18 mai 2011 nu a mai păstrat arhiva contabilă și nu mai poate prezenta niciun document financiar contabil, iar debitoarea nu mai dispune de niciun bun sau valoare care să poată fi predat/ă lichidatorului judiciar. Pârâtul a mai arătat că societatea a înregistrat un faliment comercial, având cheltuieli superioare veniturilor încasate, fapt care a condus la pierderi și la oprirea activității.
A mai arătat că, în lipsa actelor financiar-contabile, nu a avut posibilitatea de a stabili cu certitudine cauzele ajungerii debitoarei în insolvență și de a identifica elemente certe care să motiveze încălcarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A arătat că în mod greșit pârâtul a considerat că, în urma dizolvării debitoarei, nu mai are obligația de a păstra documentele financiar-contabile ale debitoarei.
A mai arătat că societatea debitoare îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului și că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cereri, procedura falimentului fiind închisă prin sentința civilă nr. 4095/7 noiembrie 2012.
A solicitat judecarea cererii și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; … d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
În ceea ce privește calitatea pârâtului, judecătorul sindic reține că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului.
Din poziția scrisă neechivocă a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic reține că pârâtul administrator statutar a fost înștiințat despre deschiderea procedurii falimentului debitoarei. Coroborând acest fapt cu nepredarea de către pârât către lichidatorul judiciar a actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic concluzionează în sensul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.
Astfel cum rezultă din ultimii indicatori financiari cunoscuți ai debitoarei, la 31 decembrie 2007 debitoarea a înregistrat active imobilizate în valoare de 34.118 lei, respectiv active circulante în valoare de 40133 lei, din care 24523 lei lichidități în casă și conturi bancare, respectiv creanțe în valoare de 15.610 lei. Deși notificat în acest sens, pârâtul nu a predat lichidatorului sumele de bani deținute de debitoare în casă și în conturile bancare și nici eventuale acte contabile care să permită urmărirea încasării creanțelor. În calitatea sa de administrator statutar, pârâtul era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri dar nu a făcut nici dovada faptului că sumele de bani s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei (dimpotrivă, a arătat în mod expres că debitoarea nu mai deține niciun bun și nicio sumă de bani) și nici faptul că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. Mai mult, judecătorul sindic are în vedere faptul că toate creanțele înscrise în tabelul definitiv puteau fi achitate prin utilizarea sumelor aflate în casă și în conturile bancare și din valorificarea activelor imobilizate. În consecință, judecătorul sindic prezumă, în condițiile art. 1203 C.civ., că pârâtul și-a însușit activele imobilizate și sumele de bani respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic reține că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC RV T. S., creanțele
2
înregistrate împotriva averii debitoarei având valoarea globală de 44.877,00 lei. Cât privește culpa pârâtului și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere faptul că folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990.
În consecință, judecătorul sindic apreciază pe deplin dovedită fapta ilicită ale pârâtului, vinovăția sa sub forma dolului și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, conform art. 998 C.civ.
Se impune, totuși, menționarea faptului că susținerile creditoarei referitoare la prezumarea raportului de cauzalitate sunt, conceptual, eronate, deoarece prezumția este un procedeu logic prin care se ajunge la o concluzie referitoare la un fapt necunoscut pornind de la o situația de fapt cunoscută. Raportul de cauzalitate dintre o faptă și o urmare - prejudiciu este o legătură logică de tip cauză - efect, care nu poate fi prezumată, deoarece nu este o concluzie referitoare la un fapt necunoscut. Dimpotrivă, în cazul raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ambele situații de fapt sunt cunoscute, fiind necesară identificarea existenței unei legături necesare și suficiente dintre cele două fapte, așa cum s-a arătat mai sus. În alți termeni, în cazul prezumției ne aflăm în prezența unui fapt cunoscut și a unui procedeu inductiv sau deductiv, deasemenea cunoscut și, respectiv, a unui fapt necunoscut, care trebuie identificat, pe când în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
În același sens, judecătorul sindic reține că raportarea creditoarei DGFP a jud. C. la practica judiciară este lipsită de orice temeinicie, jurisprudența neavând valoare de izvor de drept în sistemul de drept pozitiv român, ci, cel mult, valoare orientativă.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, judecătorul sindic are în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea exclusiv în fapta ilicită ale pârâtului, mai sus descrisă, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtului va fi antrenată pentru întregul pasiv.
Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic va admite cererea formulată de creditoarea majoritară DGFP a jud, C., în contradictoriu cu pârâtul R. V. și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC RV T.
S., P. M C. SPRL, și, în consecință, îl va obliga pe pârâtul R. V., administratorul statutar al debitoarei SC RV T. S., CUI 16106750, să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC RV T. S., în cuantum de 44877 lei.
În temeiul art. 164 C.proc.civ. va dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr. _
, având în vedere necesitatea păstrării în același cadru a tuturor cererilor formulate în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC RV T. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de creditoarea majoritară DGFP a jud, C., în contradictoriu cu pârâtul R. V., domiciliat în C. -N., str. C., nr. 9, ap. 19, jud. C., și cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC RV T. S., P. M
C. SPRL, și, în consecință:
Obligă pârâtul R. V., administratorul statutar al debitoarei SC RV T. S., CUI 16106750, să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC RV T. S., în cuantum de 44877 lei.
Dispune conexarea prezentului dosar nr._ /a1 la dosarul nr._ . Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 9 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
F. -I. M. A. Z.
În CO, semnează primul grefier
Thred./FIM/5 ex./02.08.13
3
| ← Sentința civilă nr. 117/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3496/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
